Tu spui, eu
spun
Umbrele
celor spânzurați
În secolul
paișpe
Se lasă
peste casele noastre de paiantă,
Lacheul cade
leșinat de oboseală,
șampania
curge în vale,
ne sărutăm,
eu și prințesa de Brabant,
mi-a oferit
fecioria, degetele noastre
se împreună,
gemetele vestesc pe urmașii
familiei
princiare, cade zăpada în aprilie,
zac cu o
febră ciudată.
Tu spui, suntem eterni, precum lumina,
Dar pentru
mine clipa e ca un cuțit,
Tu spui,
vreau să te cred,
Dar cuțitul
vorbește cu sângele meu,
Eu mint,
m-am născut din pietre,
Din arbori,
din iarbă, din nimic,
Eu mint, tu
minți, noi mințim,
Adică rostim
adevăruri.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu