Tristețea s-a refugiat
în poezie,
Oameni sunt foarte
veseli și râd,
Ce mult râd, se supără
când nu râzi cu ei,
Se aude departe
armonica lui Celan,
Vântul de gheață atârnă
pe stepă
Spânzurători din fire
de păianjen,
Genele iubitei se lasă purtate de somn,
Noi mergem pe tălpile
roșii, genunchii
Cântă în tact, vai ce
memorie, macii
Ne invadează memoria, zăpezile s-au albăstrit,
Ca în desenele copiilor
ce nu mai sunt,
Părul iubitei se
risipește în valuri de frig,
Vezi promontoriul
arzând? Nu-l văd, îi spun.
Fulgii cad negri, nu e
funingine, este zăpadă, nu crezi.
BMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu