Urcăm un deal de nisip

Urcăm un deal de nisip Urcăm un deal de nisip, Picioarele nu le mai simt, Alături o umbră era, Femeia zărită cândva, Credeam că sortită mi-a fost, Îndrăgostitul e-un prost, Rece să fii și lucid, Mândru și foarte placid, Nisipul se-opune din greu, Dealul tot crește mereu, Simt răsuflarea femeii, Amețitoare ca teii De pe Copou, e un vis, Scuzați-mă că nu v-am zis. BORIS MARIAN

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde Un visător nu pierde niciodată, Patul lui Procust nu e pentru el, Ambițiile deșarte, vorba – plată La schimb cu sentimentul - anofel. Iubito, tu ești doar femeie, Femeie, tu ești doar un om, Iubire, tu ești doar scânteie, În ochii Creatorului – atom. Părea o părăsire, păsărire, Un fir de grație spre gloria din bolți, Cum strălucește aurul subțire, Ne despărțim, un duh pândind la colț, Vor fi iar veacuri rătăcite, E prea departe visul, unii spun, Pașii slăbesc, iar șoaptele-s sleite, șirag de lacrimi, diamant – săpun. O nouă zi, o nouă înviere, Doi tineri renăscuți din haos-lut, și-au dat un loc sub orbitoare sfere, Domnul a râs , vitraliile sunt scut. Paharul s-a golit într-o clipită, Cu toții au băut din el, Iubirea nu e doar ispită, Credințele sunt de un singur fel. BORIS MARIAN

Sfârlează cu sfârtecări

Sfârlează cu sfârtecări ____________________ Avem o natură fosiliferă, Nu recunoaștem nici argumente, Ia-te în gură cu-o diblă, o sferă, Precum strănepoții vorbesc și sug mentă. Urcă păianjeni în munții cei vestici, Noi vom dansa un Tetanos-vals vesel, Cinste specială celor alergici, Perlamutarii joacă la mese. Am un picior pândit de căpușe, Bate pendula, ficatul se sparge, Cine mai cântă glorioase Katiușe? Noi ne iubim printre oase și alge. Că la final ajungem în Hades, Asta o știe și mama lui Doris, Ea ne-a adus romanul QUO VADIS, Împrumutat de unchiul Sartorius. Cred că era zece jum”ate, Nebunul visa, dormea pe spate, Soarele îl scălda ca o mamă, Ce bine-i să nu fii nimic, doar o scamă. Să nu primești reproșuri aiurea, Să nu ai partea de-acreală și ură, Cerul e fără nori, e profund, prea profund, Doamne, ajută-mă să mă ascund. Poate-n bulion, să fiu un fruct, Din pacea lumii să mă înfrupt, Să fiu ciupercă adormitoare, O ,moarte dulce, o naltă floare.

Ce-aș vrea să fiu

Ce-aș vrea să fiu _________________ Ce-aș vrea să fiu un pepene, Să mă arunc pe geam, Cu plesnet pe asfalt, băi, nene Un pepene-gigant. Sătul de tanti Rina, Ce are-oricând dreptate, De mica-marea Cuța, Visând numai pe spate. Am fost la Santa Barbara și o iubeam nebun, dar ea mi-a spus, fugi, cară-te, mi-e capul un ceaun. Pe rănile amantului Îmi pune doar piper Nevasta căpitanului, Fugi cu un oier. Aceasta este lumea În care respirăm, Lungește-n gură guma, Primarul zice –dă-mi. Ce mai restaurante, Restaurații-n bloc, Se-ntorc din Alicante Toți strugurii, bob-bob. Sergenții au argenții, Căprarii aur au, Din adâncimea genții Tu scoți pistol – bau-bau. Cădem cu toții, plângem, E sănătos să fugi, Mai bine să fii rânced, Că toți te-or ocoli. @@@@@@@@@@ Înainte de a muri , am decis să fac o baie, Am obținut acordul vecinilor, Guvernului, Am intrat în cadă și, ciudat, am fost purtat de apă, Prin scurgere, până la mare, acolo, un delfin poliglot m-a întrebat ce caut, vreau în Hawaii, ehei, înoată, acolo te așteaptă cea mai frumoasă fecioară cu nume de rază, grăbește. M-am grăbit, și m-am trezit într-un sicriu. Poftim, de mai face baie. BORIS MARIAN

Melancholia

Melancholia ___________________ Nimic nu este veșnic, nici dușmănia, Dar despre ce să vă scriu? Salvat de vorbe goale, tot ce-i viu, Plutește-noată și respiră, La ce bun slove-n risipire? M-am săturat de pedagogi, Ei te lovesc la palmă, nu te rogi, n-o să te ierte, e-n zadar, am sărit gardul, sunt hoinar. Liceul Sava, mi-ai fost drag, Ca și armata, grad cu grad, Pfui, drepți și jos, dar ce povești, Fățărnicie, drac mai ești, Din ce-i correcness nu se naște Nicio iubire, nici de Paște, Nu judecați pe cei greșiți, Prin judecăți păcătuiți, Poetul fu asasinat, care-i chestiunea? Ce-i păcat? A dispărut un trandafir? Altul - viol chiar la Cugir, Roată gigantică e viața, Doar două clipe schimbă fața, Tiressias cu sânii largi Porni către areopagi, Aceștia nu mai știu nimic, Pe Henri Vameșu-l întrebi, Un om de treabă, pezevenghi, Trece un ceas, tu ai rămas, și anii trec, eu m-am retras? BORIS MARIAN

Cine este bmm- un imatur

Cine este bmm- un imatur ___________ Sunt imatur, extrem de imatur,deși am părul alb, Îmi spune un cal slab din ferma lui Augias, când plecam spre Peruggia , mă cert cu mine însumi, cu oricine, mă iartă , frate și vecine, pot face auto-da-fe, nu vre. Iar cel mai greu îndur povara când Pomul Vieții pierde floarea, Când corn-șofar îmi sună fals, iubire –ultim vals? Se făcea că beam alcool prohibit, cu Apollinaire, pe un hol, Avea în el noblețe, nu ca sfinții cu trese, ascultam amândoi lumina, Călăream vise pur-sânge, un car de aur așteaptă, Dric pentru altul, așteaptă, pompe funebre, ah, pompe, De apă ori pentru toalete, Apollinaire își scoase Calota craniană, grei aburi ieșeau din creierul mare, Amoruri, zaruri, chiar zâne fugite de la stăpâne, Domnul zâmbește, e bine, zice Apollinaire, glas de pește, Vom arunca piramide de versuri , ah, insipide, Vom construi un Eiffel pentru nebunul fidel, țineți-mă să nu cad, mulți au cedat, decedați în noi? Ce v-am făcut? Vino să te sărut, vine și Magdalena, Imparte copii cu lanterna, Apollinaire, unde ești? Na, a fugit, terorist eu îl știam din alt vis, Eu atât vă mai spun, până să n-ajung săpun, Desparte talentul de om, atunci voi fi și eu domn. Vezi, urlă iară doi creți, ești imatur, măgăreț. Asta e, zise tatae, nu eu. Niciodată, nu! BORIS MARIAN Cuvinte cheie : Vizualizări: 3

Am visat că eram Dumnezeu

Am visat că eram Dumnezeu Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu, Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești, Avem un loc în azil, avem și pamperși Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci, Primim și proști, doar să fie cuminți, Să nu sară la femei cu fund mic, Nici la marii noștri creatori, Citesc versurile unei poete sexiste, Sex, sex, plex plesnise, Coapse, sinapse, gândește prin centrii nervoși și prin vagin, Pentru iubire e bine, e bună, E brună, o însoțește un guard Ceva între brad și bulevard, Între un vierme gigant, genuin, Mult sânge rău îmi făcură, din plin, Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse, Un an flămând, un râu Cocor, Pasiunile adânc mă dor, un om se naște, alții mor, De mine însumi îmi e dor, teamă prea tulbure spumând, Castanii galbeni mor pe rând, castanele-sâni de negresă, Valuri, tandrețe, o, contesă, Apoi ghețarii vin greoi , împing un milenar noroi, Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm de ură să ne depărtăm, m-au înjurat cât au putut, neghiobul slut, frumos rebut. Deșertul prinde viață iar, un vis, speranță ori coșmar? Tu crezi că nici nu m-a durut? Oho, dar nu e greu să uit, Apar și marii zburători, poeții – sfinți nemuritori, Doar decedatul n-a cedat, în galaxii va fi lăudat, Citesc orice și e moral să caut pe unde sunt corali, Acesta este rostul meu, să scriu, iubind pe Dumnezeu. Naivitate? Onestitate? Din amândouă o cantitate. Ai fost la birt, ai fost la brith, Paznic de noapte la circ, Cărai locomotive-n spate De se mira și conul Tache, Acum intrași în scenă, vai, Un saltimbanc din Uruguay, Nu arătai a fi profet și nici proclet și nici puiet, De îți băgași gheara în gât, urât. Și mă-njurai și mă-njurai La fel ca pe hoții de cai, Ce-a fost cu tine, ce frumos Erai când mai umblai pe jos, Acum, călare pe Pegas ți-e teamă să nu cazi. Din turnul tău nu vezi nimic, De ești bogat ori ești calic, Bogat în rime, suflet gol, alcool. De-i poezia drog, accept, nu poți muri fiind poet, Mă cheamă gândul înlăuntru, e neagră luna, o să urlu, Îmi vor răspunde ușii albi, ajunși în Alpi. Peste-un milion de ani, atomi, ne-om saluta ca niște domni. BORIS MARIAN

Citesc

Citesc _________ Citesc versurile unei poete sexiste, Sex, sex, plex plesnise, Coapse, sinapse, gândește prin centrii nervoși și prin vagin, Pentru iubire e bine, e bună, E brună, o însoțește un guard Ceva între brad și bulevard, Între un vierme gigant, genuin, Mult sânge rău îmi făcură, din plin, Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse, Un an flămând, un râu Cocor, Pasiunile adânc mă dor, un om se naște, alții mor, De mine însumi îmi e dor, teamă prea tulbure spumând, Castanii galbeni mor pe rând, castanele-sâni de negresă, Valuri, tandrețe, o, contesă, Apoi ghețarii vin greoi , împing un milenar noroi, Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm de ură să ne depărtăm, m-au înjurat cât au putut, neghiobul slut, frumos rebut. Deșertul prinde viață iar, un vis, speranță ori coșmar? Tu crezi că nici nu m-a durut? Oho, dar nu e greu să uit, Apar și marii zburători, poeții – sfinți nemuritori, Doar decedatul n-a cedat, în galaxii va fi lăudat, Citesc orice și e moral să caut pe unde sunt corali, Acesta este rostul meu, să scriu, iubind pe Dumnezeu. BORIS MARIAN

Când trupul te doare

Când trupul te doare Când trupul te doare, ca și inima, Când nu mai vrei să scrii nimic, Când toate iubirile s-au răspândit Ca fluturii pe câmpul cu maci și ciulini, Atunci îndrepți ochiul minții spre Dumnezeu, Zadarnic I-ai negat existența, El nu te mustră, Simți un gol necunoscut în tot trupul, Inima sde oprește o clipă, parcă ar gândi, Uiți toate cărțile citite, ca și cum te-ai dezbrăca de haine, Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poți, dar vei crede Că și asta este posibil, fără mijloace de transport, Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înțelege Cu mintea, ci numai cu sufletul. BORIS MARIAN i

Marmura tace

Marmura tace Marmura tace, Venus fără brațe, Iubirile mor încet și e pace, Ce a fost, ce n-a fost, doar un fluture , noaptea, Eu în fluture intru ca un strigăt în șoaptă, Schimb de vorbe, iar vorbele sunt ca și iarba, Nu se scriu azi poeme numai cu barba, Am murit, n-am murit, cui ce-i pasă, nu-i pasă, Dar poetul e cel care crește-n mătasă, El dorește s-ajungă în raiul de vise, Pe unde trădarea niciodată nu ninse, Vina-i doar parte din vieți făr- de legi, Doamne, de visul acesta-mi dezlegi Sufletul, lasă-l să zboare-n Nirvana, Revenind undeva în Copacabana. BORIS MARIAN

Ioanei

Ioanei Foamea , Ioană, Nu este o toană, Nici un mușuroi Într-un plin război, Recreez Geneza, Pionier, pioneza, Sânge taciturn, Un nebun în turn, Cai murind pe brânci, Duhule, mă strângi, Sfânt e bălegarul Adunat cu harul, Zgomot și respect, Sicriu cu defect, Iese noaptea mortul, Îl știe tot Corful, Casa-i peste drum, Vin, iubire, acum. Monștri foarte buni Se mâncau la huni, Nu ucid, Ioană, Hrană-mi ești, icoană. BORIS MARIAN

Păunii

Păunii Păunii dorm în vechiul pian, Mai ai poemele de-un an? Azurul – un sicriu albind Te fură azi, mein liebes Kind. Păunii țipă, ce isterii, Se desfășoară-n miezul verii? Iubita mea e prea departe s-audă strigăte, dar șoapte? Mi-a fost lumină, cântec, dor, Acum a devenit un nor, Nu-s răbdător, poate revine Iubita mea de la Rovine . Un violoncel am să-i aduc În poala cu parfum de nuc, De-o să mă-ntrebe toți vecinii, De unde piane , clavecine, De unde vine el, ciudatul, Ce-l știe antic Eufratul? Ce-a scris în taină psalmi, cântări, Iubită vei veni din zări, Să te privesc, să nu re-ating, Doar să privesc și să mă sting. BORIS MARIAN

Apollinaire

Apollinaire Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva? Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi? Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui? Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu, Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica, Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul, Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul, Meduza, racul, crapul, porumbelul,păunul, bufnița, Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred. Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule Apollinaire, Apollo în aer. BORIS MARIAN

Bobonete - maestru intergalactic al dansului

Bobonete - maestru intergalactic al dansului Treceau căruțele ca tancurile-radă, Frumoasa Radă, ochi căprui, ba negri, Alegro maiestuoso, alergară Poeții dansului pe sârmă și pe scară. Pornind într-un galop pe ritm de inimi, Imbir și chihlimbar, că-i dulce brânza, Îi place rudimentului sportivul Că pe teren își leapădă osânza. Am să reclam că sunt mai mulți galactici, Un bobonete, altul valentino, Dar parcă unul a murit, nu era pașnic, Iar altul s-a iubit cu leontina. Am să vă smulg și din Eden, nu-mi pasă, Ne spune o mătușă , cea cu coasă. 8 aprilie 2015 |

Cum crește iarba

Cum crește iarba Profesorul Geo D. îmi arată Cum crește iarba, Dragul Geo Dumitrescu, Visul său – căsuță în Australia, Ori în județul Neamț, Acum el are la dispoziție Palate albastre, îl văd retras, Mai scrie trei rânduri, Apoi privește departe, Prietenii îl salută La sute de ani lumină, Aprilie, bătrânul îl salută, Iar morții fără păs, Supusă propriilor capricii, El, Geo nu i s-a supus, Frumoșii lui fluturi , cărăbuși frumoși, Tuberculoși cireșii, ei scuipă sânge, Vântul murea ca un soldat Pornit într-o misiune nesperată. O bietul Yorrik- Geo cel serios, Timid m-apropii, mă mai recunoști? BORIS MARIAN

Există porți

Există porți Există porți , există inocență, Nu-i vremea cinstei, până le esențe, Extermină în tine ce-i curat, Auzi cățelul subteran cum a lătrat? You know the day destroys the night, Orice păcat primește-un like, Plăcerile-s îngăduite-aici, Dansează noaptea cu femeia-priculici , Când evadezi, ascunde-te-n canal, Canaliile au loc și în jurnal, Mai cumpără o insulă-un castel, Amețitor și amețiți noi avansăm. La capul podului sărmanu-l spune-„ Dă-mi”, Nu vrei statuie, că nu prea se știe Cine se va pișa pe ea beat, din prostie. BMM

Urmașilor mei

Urmașilor mei _________________ Urmașilor mei eu nu le scriu, Nu voi pleca într-un sicriu, Umblând pe două-trei picioare, Mai știi , chiar patru aripioare. Dar nicio revoluție nu este o soluție, Că face corent, se sparg geamuri în Kent, Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri. O turturea m-a alintat sonor și binecuvântat, Ce mai iubeam și eu Povestea Vorbii, dar nu vorbele- acestea, Ce oftează a mea domniță, ea așteaptă o linguriță, Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea. Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau, Bea când ți-e sete Dâmbovița, să-ți pierzi suflarea și ființa, Boul, vițeii se ajută, Casa Boborului este mai slută, Alecsandri îmi este unchi din al Veneției rărunchi, Astfel venii și eu aici, gură de rai, trai la bunici, Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior, Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui. Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie, Albastră, roșie se-arată această inimă de fată. Trecut-au anii ca și banii, acum bogați sunt doar golanii, Ne cântă-acuma și prohodul, ce dor mai are azi norodul? Rondel trecut și tare dulce, pescarul prinde știu ce, știuce, Dar nu se știe că un drum mai duce-n pipa cu tutun, Când eu vă las întreagă-averea lui Dobrogeanu, parcă Gherea, știu codri mari de brazi, molizi, în mine tu nu mă închizi, nu port nici plumbi, arginți și nici magnezii, eu îl iubesc pe T. Arghezi , lacustrele bacoviene, romanțele minulesciene, pe cronicarii lui Urmuz ce au luptat și la Oituz. Cu Topârceanul facem jocul, cum vine rima cu norocul, dar nu poate a fi uitat ce-au scris domnii Maniu și Pillat, eu lui Barbu Ion , am să-i ridic în marmuri un monument ci filigrane, Dar mai trezește-te, Ioane. BORIS MARIAN

Azi, noapte

Azi, noapte ___________________ Azi, noapte l-am visat pe Dolfi Hitler, Era mai mărunt decât mine, părea liniștit, Dar ascundea ceva, un plan anume, i-l bănuiam, dar el mă tot întreba de rude, am încercat să scap de el, am sărit din tren, înainte de gară, l-am auzit dând ordine , m-am refugiat în pădure, apoi mi-am amintit că văzusem scena recent, la TV, am respirat ușurat, Dolfi, de ce nu te-astâmperi și tulburi Semnul celor bătrâni, că nepoții mei, abia dacă știu Ce faci și ce ai făcut în viață. N-aș spune că te urăsc, Pe mine mă judec, cum am putut vorbi liniștit cu tine, În limba germană , învățată cu mama, iar tu te mirai Că aveam un accent cernăuțean, aispus „Warum, mein Kind”, Că mi s-a făcut frică, asta mă face să tremur de ură – De ce mi-a fost frică, puteam pe loc să te ucid cu o lopată. Dar asta este din alt vis, îl presimt deja, se apropie, vine. Voi îmi cereți poeme frumoase, dar ele nu vin, așa, peste noapte, IAR POEZIA NU ESTE O FUGĂ DE Bach, nici un tablou de da Vinci, Nici operă, nici balet,operetă, numai atunci când orchestra va cânta Maiestuos o missa solemnis sau altceva, iar corzile unor viori vor plesni de durere, atunci veți zări înălțată ca o zeiță, Poesia pe care n-o veți cunoaște. BORIS MARIAN MEHR

Prin stepa-ntinsă

Prin stepa-ntinsă Prin stepa-ntinsă călăreau cazacii, Iar după ei, demni slujitori, chiar dracii, Că multă lume pătimi, are și Iov a-și aminti, Cum i-au tăiat toți frații cazacii zbuciumații, Hmielnitzki era sfântul lor, mare curvar și beutor, Îl pomenesc cei din mormânt, înjură blând. Îl trag doar noaptea de mustăți, iar unul e mai șugubăț, i-a pus o barbă și un neg de beglerbeg. Povestea are un adaos. Că Stalin nu-i născut din Haos. BORIS MARIAN

Unii se ascund

Unii se ascund Unii se ascund să fure, alții să înjure, Alții să iubească, ah, viață lumească. Invadat de tineri, ostrovul lui Vineri, Roze Baccara la mall ei … vindea. Calul mai valsează pe o veche vază, Caprifoi, glicină, my God, ce lumină În Cartierul vechi, cupru și curechi. Upps, baby, frumoasă, Am dat și de frat-său, Drum asurzitor, două inimi dor, Aripi de hârtie, vultur de o mie De lei vechi, așa stăm, Ne mai grecizăm. Știucă neumplută, sufletul de-o sută, Fără poezie, poți trăi o mie De ani și mai mult. Maestre te-ascult. Sânge, ploaie, crengi, poezie, mergi, Dans la înălțime, poate fi pe rime, Poate fi în ritm. Simt. Cazi în rumeguș, vei fi dus la duș Sau la țintirimul vesel. Buletinul! Fanfară de frunze va cânta pe buze, Mai vorbim cu Pluto, uită moartea, uit-o. BORIS MARIAN

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, dar floarea de lotus Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea, O flacără într-o lampă afumată, Întunericul are brațe lipicioase, Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui, Nu mai bate inima pentru tine, așa mi se pare, Dar nici o flacără nu ajunge la stele, Am văzut morminte care umblau pe stradă, Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei? O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici, Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună, Altfel e umbletul, portul, Îmi duc în mine și mortul. ******************************, Floarea de lotus și-a deschis petalele De un alb orbitor, La fel ca femeile care știu să iubească, știu să respingă ura prostească, știu să aducă alinare celor străbătuți de curenții reci ai singurătății concrete, floare de lotus, care zeiță te-a plămădit din propria ei carnație? Amețit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii, Un crap viclean îmi face cu ochiul, Te-nșeli , dragă, e doar o simplă floare de lotus. ********************************* /> Discutam cu prietenul Will, El spunea că lumea-i o scenă, Adevăr zice, nu sunt abil, ... Nu pricep ce-i o mască, o trenă. Ce e-n fond o ființă umană? Densitate, spirit, eter? Fiecare avem doar o mamă, Din păcate, multe-s în cer. Pe atâtea drumuri umblat-am, Cu atâtea iubiri m-am pierdut, Am zărit cândva în Manhattan Cel mai jalnic câine bătut. Ne despart kilometri și specii, Fiecare iubim cât putem, Cerșetorii sunt frați și cu regii, Doamne, fă-ne iar oameni. Amen. Aruncați măști și vorbe deșarte, Poezia e numai un semn Că mai e o speranță, o parte Ce-a rămas din pustiul Eden BORIS MARIAN Vizualizări: 132 Promovat! Promovat de 17 membri Partajare Twitter  < Postarea precedentă  Următoarea postare > Adaugă un comentariu

Tu spui, eu spun

Tu spui, eu spun

 

Umbrele celor spânzurați

În secolul paișpe

Se lasă peste casele noastre de paiantă,

Lacheul cade leșinat de oboseală,

șampania curge în vale,

ne sărutăm, eu și prințesa de Brabant,

mi-a oferit fecioria, degetele noastre

se împreună, gemetele vestesc pe urmașii

familiei princiare, cade zăpada în aprilie,

zac cu o febră ciudată.

Tu spui,  suntem eterni, precum lumina,

Dar pentru mine clipa e  ca un cuțit,

Tu spui, vreau să te cred,

Dar cuțitul vorbește cu sângele meu,

Eu mint, m-am născut din pietre,

Din arbori, din iarbă, din nimic,

Eu mint, tu minți, noi mințim,

Adică rostim adevăruri.

BORIS MARIAN

Toate căile se oglindesc

Toate căile se oglindesc

 

Toate căile se oglindesc undeva,

Constelațiile alfa-omega,

Ne luăm toiagul de pelerin

și o pornim și nu murim.

Ne-ngroapă șoaptele  ușor,

Ne suntem ante-post-mergători,

Pare înalt Paradisul, o fi

Preum într-o gamă, doar nota si.

Auzi ticăitul, clip-cip-cirip,

Cum se destramă un om în nisip,

Doi oameni, iar dragostea urcă mereu,

Căile toate spre Dumnezeu.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 Iubito, MAI AM DE TRĂIT

Câteva clipe, subit,

Voi dispărea în gol,

Nu voi mai fi, a fi?

Citit-ai pe A. de Vigny?

Să mori, să dormi, Hamlet,

Ce demn sună, om complet,

Mai dă-mi o clipă și tu,

Aria lui Duridu.

Aud râsul tău,  aici,

De mult sunt un priculici.

BORIS MARIAN

 

Clipă

Freamătul blând și răgușit, valurile,
Aplauze explozive, stalurile,
Actorul moare pe scenă, arteră ruptă,
Lincoln cade și el, fără luptă.
Alge încinse în soare, cadavre verzi
Cum te ascunzi, tu , furnică, te pierzi,
Astfel clipa mea fericită se duse,
Credeam că sunt o omidă-ntre frunze


Drumul șerpuia pe lângă faleză,
Eram vagabond cu lamă și freză,
Creșteau în jur calamine-nflorite,
Mă ascundeam în cimitire, în cripte.
Dar cerul se umplea de lumină,
Insecte mărunte locuiau în surdină,
Eu scriam versuri în minte, frumoase,
În timp ce domnița mea de mult timp plecase.
Astfel ajuns-am în ștreang, a mea limbă
Poate-i un semn că lumea se schimbă.

Boris Marian



  |

Sufletul tău

Sufletul tău

 

Sufletul tău, coroana copacului

Se leagănă-n vânt, vai, vinovatului,

Sângele, steaua, năframa, iubirea,

Totul se clatină,ființa , firea,

Ne unduim, ne depărtăm,

Alunecând, adâncu-l căutăm,

Lumea e-n palmele mele, rotunde

Merele tale din dreapta și stânga.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Urmele sunt pe nisip,

Urnele poartă doar ghips,

Vântul e duhul din poartă,

Omul jucat de o soartă,

Bea omul iarbă, cucută,

Dincolo-i lumea tăcută,

Creierii cântă ca greierii, ,

Sunt doar ceasornice creierii,

Ard depărtările, sângele

Plânge în tine, vai, îngere,

Lasă-te goală, așterne-te,

Soră iubită de gemete.

Astfel se-apropie oamenii,

Astfel cad vămile, vameșii,

Astfel dispar și disprețul,

Urile, vine dezghețul,

Nimeni nu suie pe soclu,

Umblă mai drept și ologul,

Speranță primește orfanul,

Văduva și caloianul.

BORIS MARIAN   

   

 

  

 

 

Tu nu ești Marilyn Monroe

Tu nu ești Marilyn Monroe

 

Tu nu ești Marilyn Monroe,

Nici eu nu-s Fidel Castro,

Nu am luptat la Waterloo,

Nici tu n-au fost prea castă.

Dar ne-am iubit ca-n Halima,

Ca-n basmele române,

Pygmalion cu marmura,

Astăzi suntem fărâme.

Și ne rotim pe cerul alb

De nouri și de aripi

și mi se pare că mă scald

în rapsodii și arii.

@@@@@@@@@

Cu sticla de bere în față, opt lei,

Mă uit la cei mândrii, defuncții lei- lei,

Uciși de un lacom, crud vânător,

Suntem ucigașii, ce vrem?  Ei ce vor?

Noi trecem prin viață, nimic nu iertăm,

Noi ne rugăm Domnului. Vămi

Noi nu cunoaștem, civilizați,

Se sfâșie fii cu părinți și cu frați.

Iubirea-n versuri, privesc chipul pur,

Iubito mă jur să fiu bun, da, mă jur,

Dar mint cum doar oamenii  mint, fără păs,

Avem numai pofte și , uneori, văz.

BORIS MARIAN

 

  

 

 

Ne-nstrăinăm?

 

Ne-nstrăinăm de noapte,

Ne-nstrăinăm de noi,

Doar stele cad din ceruri,

Prin codri vezi moroi,

În mine tot pârjolul

Se-adună, mistuind

O dragoste de care

Cândva, muream tânjind.

Mai arde-n piept un bulgăre

De jar, cuprinde-un chip,

Ești tu sau cine știe

Ce urmă pe nisip?

Iar liniștea ce vineri cu lumea de apoi,

Aduce promisiunea iubirii dintre noi.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Treci dincolo de codri,

De câmpuri, de ocean,

Te pierzi în polinezii

Cu idoli de catran,

Acolo-i altă lume,

Nimic nu e de-ajuns,

Sărutul, încleștarea

În trupuri a pătruns,

Acolo și copiii

Răsar ca macii-n câmp

și Dionis rânjește,

dansează, râde tâmp.

BORIS MARIAN 

 

  

 

Celor de afară

 

Celor de afară

 

Celor de afară totul

Li se părea o parabolă,

Labele și cotul,

Rochie în rolă.

Vizavi de sala tronului

Alergau clovnii,

Ce spune legea Conului?

Nu fi zombi.

Zeul murea, a câta oară?

Zeul era o păpușă,

Îl iubea o domnișoară.

Îl numea Porusha,

Hainele îi atârnau

Zdrențuite, pielea crăpată,

i se spunea Morgentau,

deși mirosea a zăpadă,

zilnic apărea cu alt chip,

zilnic era cu alt chip,

ciudat foarte.

Nu știm din ce vedeo-clip

A răsărit tigru-șarpe.

BMM

 

 

 

Eram pe stradă

Eram pe stradă

 

Eram pe stradă, în mulțime,

m-am întâlnit cu Banul Mărăcine,

când i-am simțit privirea, m-am întors,

dar nu era decât un tors.

Unii fugeau către hotel,

Alții trăgeau de un cățel,

femei, studenți, cocote-lux,

iar Domnul tot cu Fiat lux,

iar mă simțeam cam urmărit

de muza mea din asfințit,

o, muză, câți copii avem?

Cândva aveam și noi harem.

Istoria e-n pivniță,

Bem astăzi poate-o șliboviță,

Teama nelămurită se stingea,

Am tema gata, pot creea.

Astrul străluce sus, în turn,

Cred că e rudă cu Saturn,

Prea seamănă cu moartea mea,

Ce-mi pasă, știe nimenea.

Așa se sting poeți și hoți,

Prezentu-l fac  trei Piticoți,

Unul e nibelung, în schimb

Alți doi se cațără-n Olimp.

BORIS MARIAN    

 

Încărunțire

 

Amar încărunțim, nu suntem crunți,

Fac un bilanț, mă legăn în balans,

Eu peste fluviu pun iar punți,

Dansez mereu ultimul vals.

Mă-ngăduiți, o domnișoară gri?

Sunt cel ce v-a dansat chiar la Clichy,

La vârsta asta-i bine să mai uiți,

Că vom pleca subțiri, desculți.

Intrăm în horă, ne iubim și beți,

Iar versurile-s prinse pe pereți,

Eu nu mai știu ce-i dușmănia chioară,

Să ne iubim ca primii oameni, prima oară.

BORIS MARIAN