O moarte prea ciudată

O MOARTE PREA CIUDATĂ

O moarte prea ciudată venea de nicăieri,
În liniștea odăii scriai un vders sau două,
O oboseală dulce, o spaimă, adulter
Cu doamna fără nume, trup transparent de rouă.
Mai este timp, mai umbli, citești și mai visezi,
E harnic timpulsingur, temeinic face treaba,
Tu n-ai să țipi, doar noapte de noapte-ai să visezi,
E harnic timpul, singur, temeinic face treaba, și dacă scrii poeme, tu nu trăiești degeaba.
Îi plâng pe împărați, pe faraoni, pe toți
Cuceritorii, setea i-a dominat și graba,
E harnic timpul, trage de arcuri și de roți,
Dacă ai scris poeme, tu n-ai trăit degeaba


ACELE CUVINTE

Când am rostit prima oară
Acele cuvinte,
Am simțit că nă-ntorc
Din părinte-n părinte,
Se făcea că urcam
Sfântul Munte Sion
Pașii mei străbăteau
Valea Kidron,
Ascultam Psalmii,
Cântarea Cântărilor,
Eram la izvorul
Fluviilor, mărilor.

Boris Marian