Adio și Larevedere

Adio și Larevedere


Erau doi prieteni,
Unul Adio, altul Larevedere,
Făceam cu ei schimb de piepteni,
Lafkadio, zicea unul,
Belvedere, altul,
și-ndată se relua discuția,
la cuțite și la pahare,
după naufragiu apăreau broscuțele,
dar domina un lup de mare.
Ce este prostia asta?
Întreba unul cu barba deasă,
Părea că-i crește din țeastă, din carne,
Mă prinde febra când știu că-i cu coarne,
Ba are și coadă, te trage și-n țeapă,
Lumea e plină de bacterii și apă,
Lătratu-n pustiu nu ajută pe nimeni,
Sunt un poem, îmi șoptește Aldine,
Aldine era comandant în Sardinia,
În uniformă semăna cu mătușa,
Cea care tușește sub ușă,
Popor ține frâiele-n puternica-ți mână,
Iar mâna e lungă și strâmbă și brânză.
Fugi, cireadă, strigă Heracles,
Are o mie o sută șperakle,
Nici o culoare nu va rămâne,
Dacă dau eu cu bomba de lână.
Neșovăind înaintezi și cânți,
Deasupra unei mări de câlți.
Am scăpat de toate, în copilărie,
Ce spun aici este doar o sclipire
Din memoria celui cu boli alzheimerice,
Cine- a văzut cele două Americe?


Boris Marian