Laudă imperfecțiunii Nu voi elogia imperfecțiunea, Dar nici pe verișoara ei, perfecțiune, Cu temele făcute, pantofi lustruiți, Suflet curat, deși este la căutare, Ai două urechi și o gură, ascultă, Nimeni nu se plânge de lipsă de minte, Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă, Dar de bani, cine nu se plânge? De frică nu se moare, nici nu se trăiește, Dar de râs? Se poate muri, Doamne, ferește. Admir poeții care scriu perfect, dar nu-i iubesc, O fi invidia, o fi teama de perfecțiune, care, zice Cartea la Scaraoski, este diavolească, Cineva avea o capră, a mers cu ea în Țara Promisă, i-a plăcut, a trimis capra cu un bilet, să-l cheme pe tatăl său, capra a fost ucisă, din greșeală chiar de tatăl băiatului, astfel fiul și tatăl s-au despărțit,de ce, Doamne? De Don Quijote se râde și astăzi, de ce, Doamne? Cine mai ascultă Cântecul lui Roland, de ce, Doamne? Suntem mereu pe drum, căutăm ceva, chiar de nu spunem, Cine știe care este casa lui? De ce suntem singuri aproape în orice moment? Faceți liniște, pe această stradă stă un scriitor care lucrează? Ce lucrează el? Face o casă? Nu, un palat. Ce palat, are el puterea, banii, priceperea Să facă un palat? A trecut pe acolo Frumoasa Frumoaselor. S-a oprit, l-a sărutat pe frunte pe bietul scriitor și a plecat. Peste noapte a apărut palatul. Nu era perfect, dar era. BMM