Canoane
Camionul calcă pietonul,
Pietonul încalcă regulile,
Pietonul este orb,
Însoțitorul său este orb,
Însoțitorul însoțitorului este orb,
Toți suntem orbi,
Camionul are dreptatea lui.
O ciută ciudată, un lingușitor în culori,
Talaz lângă talaș, în mișcare miș-maș,
Cum să-ți scutur , prietene, inima,
Ca pe o mână-nghețată?
Votca poemului curge
Pe gâtul Golemului.
Tablou schizofrenic, frenetic,
Franz!
Nu încerca să faci mai mult decât poți, riști să reușești.
Nu încerca să-ți trăiești viața, riști să te bucuri de ea.
Nu încerca să riști, riști să câștigi.
Nu te încrede numai în tine, riști să nu mai crezi în nimic.
Nu iubi, riști să te îndrăgostești.
Gravitație implacabilă, ireversibilă,
Unul cade, altul este împins
Cu patul armei, fumează ultima țigară,
Ca pe un poem, în rotocoale simetrice,
Un cariu cu antene circulă prin oraș,
Străpunge pereții inconsecvenței noastre,
Falsii pereți, dușumele din foi de Biblie,
Mă identific cu ultimul om,
Fericiți cei săraci cu duhul,
Mă-nscriu voluntar.
Râsul, o explozie nucleară,
Gravitez în jurul poemelor încă nescrise,
Paralele cu mine însumi.
Boris Marian
Să nu începi să vezi
Să nu începi iar să vezi
Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.
O groapă cu oglinzi am văzut în copilărie, căzusem și eram plin de sânge. Oglinzile m-au salvat.
În Bibliotheca o bufniță își face veacul. De sute de ani nu a mai intrat nimeni. Brusc, s-a auzit foșnetul unei rochii. Un miros de ghiocei a năvălit în încăpere, pe brațul meu se odihnea sânul unei fecioare.
La capătul puterilor, valul ajunge la țărm, se sparge și pornește din nou lupta. Învață. Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna.
Speranța se poate ascunde în cutia unei viori, în gâtul unei trompete, în buzunarul rupt al unui vagabond, niciodată în curtea unei măreț castel.
Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monștri.
Numără-te, strigă comandantul plutonului de execuție. Te trezești, ce pluton, ce execuție, sună telefonul.
Un vulcan nu așteaptă nici jertfe, nici hrană, el se dăruie, dar ce prăpăd.
După ce au plecat hoții m-am simțit mai bogat, eram liber.
Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc și atât.
Boris Marian
Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.
O groapă cu oglinzi am văzut în copilărie, căzusem și eram plin de sânge. Oglinzile m-au salvat.
În Bibliotheca o bufniță își face veacul. De sute de ani nu a mai intrat nimeni. Brusc, s-a auzit foșnetul unei rochii. Un miros de ghiocei a năvălit în încăpere, pe brațul meu se odihnea sânul unei fecioare.
La capătul puterilor, valul ajunge la țărm, se sparge și pornește din nou lupta. Învață. Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna.
Speranța se poate ascunde în cutia unei viori, în gâtul unei trompete, în buzunarul rupt al unui vagabond, niciodată în curtea unei măreț castel.
Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monștri.
Numără-te, strigă comandantul plutonului de execuție. Te trezești, ce pluton, ce execuție, sună telefonul.
Un vulcan nu așteaptă nici jertfe, nici hrană, el se dăruie, dar ce prăpăd.
După ce au plecat hoții m-am simțit mai bogat, eram liber.
Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc și atât.
Boris Marian
Riscul
Riscul
Nu încerca să faci mai mult decât poți, riști să reușești.
Nu încerca să-ți trăiești viața, riști să te bucuri de ea.
Nu încerca să riști, riști să câștigi.
Nu te încrede să crezi numai în tine, riști să nu mai crezi în nimic.
Nu iubi, riști să te îndrăgostești.
Gravitație implacabilă, ireversibilă,
Unul cade, altul este împins
Cu patul armei, fumează ultima țigară,
Ca pe un poem, în rotocoale simetrice,
Un cariu cu antene circulă prin oraș,
Străpunge pereții inconsecvenței noastre,
Falsii pereți, dușumele din foi de Biblie,
Mă identific cu ultimul om,
Fericiți cei săraci cu duhul,
Mă-nscriu voluntar.
Râsul, o explozie nucleară,
Gravitez în jurul poemelor încă nescrise,
Paralele cu mine însumi.
Boris Marian
Nu încerca să faci mai mult decât poți, riști să reușești.
Nu încerca să-ți trăiești viața, riști să te bucuri de ea.
Nu încerca să riști, riști să câștigi.
Nu te încrede să crezi numai în tine, riști să nu mai crezi în nimic.
Nu iubi, riști să te îndrăgostești.
Gravitație implacabilă, ireversibilă,
Unul cade, altul este împins
Cu patul armei, fumează ultima țigară,
Ca pe un poem, în rotocoale simetrice,
Un cariu cu antene circulă prin oraș,
Străpunge pereții inconsecvenței noastre,
Falsii pereți, dușumele din foi de Biblie,
Mă identific cu ultimul om,
Fericiți cei săraci cu duhul,
Mă-nscriu voluntar.
Râsul, o explozie nucleară,
Gravitez în jurul poemelor încă nescrise,
Paralele cu mine însumi.
Boris Marian
Geme adânc Universul
Geme adânc Universul
Geme adânc Universul,
Grecul, sirianul și persul,
Contemporanii și ei
Au ruginit și sunt chei.
Pe Quai d”Orsay ne plimbam,
Eram hipopotam,
Erai hipopotiță,
Beți de iubire, beți criță,
Oamenii ne fluierau,
Parcă ați fi din Macao,
Ei ne spuneau.
Apoi noi ne-am iubit,
În duhul Marelui Brit,
Apoi noi am trecut,
Gemem din stele, din lut.
Copacii stau neclintiți,
În straie de promoroacă,
Oaspeții pleacă în zori,
Nimeni nu moare, doar pleacă.
Vin pețitoarele , vin,
Așteaptă-n iatac mireasa,
Mirele e din vecini
Iubirea e în Alaska.
Totul are-un sfârșit,
Crima a fost făptuită,
Stă un brăduț neclintit,
Moartea defunctei iubite.
Pădurea, șir de bulumaci,
sunt un copac între copaci,
prin mine trec insecte, ani,
iubirea mea nu-i de doi bani,
iubirea mea-i un munte-n zări,
urcăm pe unde nu-s cărări,
iar muntele e viu, e-n mers,
se depărtează-n Univers.
Suntem copaci îmbrățișați,
Pe trunchiul tău e al meu braț,
Simt cum vibrezi, precum o stea,
Un munte-n zări – iubirea mea.
BORIS MARIAN
Geme adânc Universul,
Grecul, sirianul și persul,
Contemporanii și ei
Au ruginit și sunt chei.
Pe Quai d”Orsay ne plimbam,
Eram hipopotam,
Erai hipopotiță,
Beți de iubire, beți criță,
Oamenii ne fluierau,
Parcă ați fi din Macao,
Ei ne spuneau.
Apoi noi ne-am iubit,
În duhul Marelui Brit,
Apoi noi am trecut,
Gemem din stele, din lut.
Copacii stau neclintiți,
În straie de promoroacă,
Oaspeții pleacă în zori,
Nimeni nu moare, doar pleacă.
Vin pețitoarele , vin,
Așteaptă-n iatac mireasa,
Mirele e din vecini
Iubirea e în Alaska.
Totul are-un sfârșit,
Crima a fost făptuită,
Stă un brăduț neclintit,
Moartea defunctei iubite.
Pădurea, șir de bulumaci,
sunt un copac între copaci,
prin mine trec insecte, ani,
iubirea mea nu-i de doi bani,
iubirea mea-i un munte-n zări,
urcăm pe unde nu-s cărări,
iar muntele e viu, e-n mers,
se depărtează-n Univers.
Suntem copaci îmbrățișați,
Pe trunchiul tău e al meu braț,
Simt cum vibrezi, precum o stea,
Un munte-n zări – iubirea mea.
BORIS MARIAN
Nimeni nu-i profet
Nimeni nu-i profet
Nimeni nu-i profet în țara lui,
Chiar de-i în Vaslui, în Covurlui,
m-ați iubit, apoi iubirile s-au dus,
ca Fugara din romanul lui M. Proust,
nu scriu simplu, nici prea complicat,
nici izvorul nu e nesecat,
sângerez în taină asta știu,
cui, ce-i pasă? Moartea nu-știu-cui?
Altul vine, înflorește ca un pom,
Oameni suntem, unii mor în somn,
Alții dintr-o vorbă, de cuțit,
mi-e rușine să vă spun că v-am iubit.
Ai fost suspendat, îmi spune prietenul,
Mă simt ca un aerostat plecat în explorări importante,
Îmi vin semnale de la Pasărea Măiastră,
De la diverse stele căzătoare,
Un cotoi miaună jos cuvinte mieroase,
Cotoiul este Bulgakov în haine de gală,
Plutesc și nu-mi găsesc pixul, al naibii pix,
Un fix cu bilă.
BORIS MARIAN
Nimeni nu-i profet în țara lui,
Chiar de-i în Vaslui, în Covurlui,
m-ați iubit, apoi iubirile s-au dus,
ca Fugara din romanul lui M. Proust,
nu scriu simplu, nici prea complicat,
nici izvorul nu e nesecat,
sângerez în taină asta știu,
cui, ce-i pasă? Moartea nu-știu-cui?
Altul vine, înflorește ca un pom,
Oameni suntem, unii mor în somn,
Alții dintr-o vorbă, de cuțit,
mi-e rușine să vă spun că v-am iubit.
Ai fost suspendat, îmi spune prietenul,
Mă simt ca un aerostat plecat în explorări importante,
Îmi vin semnale de la Pasărea Măiastră,
De la diverse stele căzătoare,
Un cotoi miaună jos cuvinte mieroase,
Cotoiul este Bulgakov în haine de gală,
Plutesc și nu-mi găsesc pixul, al naibii pix,
Un fix cu bilă.
BORIS MARIAN
Provocare
Provocare
Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu ești Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiți mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunte Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.
BORIS MARIAN
Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu ești Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiți mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunte Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.
BORIS MARIAN
Reverii de toamnă
Reverii de toamnă
Mor toți copacii,
Câinii umblă triști,
Boschetarii părăsesc parcule,
Gândurile mele se ascund
Prin cotloanele creierului,
precum cârtițele,
ce va scoate la iveală primăvara?
Ne așteaptă o iarnă
Tulburător de albă,
De disperare , un mort
Va întinde o mână,
Eu știu să strâng
Mâna unui mort.
Am o mare înțelegere.
Numai cu drasgostea
Nu-l pot salva din adâncuri.
Pe reverul hainei se așează toamna,
Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă,
Xilofon tăcut,
Xilofon sângerând.
„Niciodată toamna”, ascultam
Vinul bolborosește amenințător,
O demență mov, proliferând gălbenele.
Agată ascunsă în suflet,
Feerie la vedere,
Ne sărutăm parcă pentru ultima oară,
Două lipitori ambigene,
Nici o fantezie,
O vânătoare deznădăjduită,
Cum cade timpul - vertical,
Rochia ta se despică, ești goală.
Boris Marian
Mor toți copacii,
Câinii umblă triști,
Boschetarii părăsesc parcule,
Gândurile mele se ascund
Prin cotloanele creierului,
precum cârtițele,
ce va scoate la iveală primăvara?
Ne așteaptă o iarnă
Tulburător de albă,
De disperare , un mort
Va întinde o mână,
Eu știu să strâng
Mâna unui mort.
Am o mare înțelegere.
Numai cu drasgostea
Nu-l pot salva din adâncuri.
Pe reverul hainei se așează toamna,
Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă,
Xilofon tăcut,
Xilofon sângerând.
„Niciodată toamna”, ascultam
Vinul bolborosește amenințător,
O demență mov, proliferând gălbenele.
Agată ascunsă în suflet,
Feerie la vedere,
Ne sărutăm parcă pentru ultima oară,
Două lipitori ambigene,
Nici o fantezie,
O vânătoare deznădăjduită,
Cum cade timpul - vertical,
Rochia ta se despică, ești goală.
Boris Marian
Wireless
Ne iubim wireless
De când ne iubim wireless,
Nu mai știm stresul,
în farmacia Catena,
intră și Eminescu,
este farmacia inimii
lui Cutărescu,
mă simt tânăr și curat
de la majorat,
acum, iubito, ești colonel,
mă arestezi sau îmi dai un cățel,
ai scris Odiseea, ești Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca și floarea,
pot să iubesc și în planul virtual,
wireless și homeless pe-un prag de coral.
Boris Marian
De când ne iubim wireless,
Nu mai știm stresul,
în farmacia Catena,
intră și Eminescu,
este farmacia inimii
lui Cutărescu,
mă simt tânăr și curat
de la majorat,
acum, iubito, ești colonel,
mă arestezi sau îmi dai un cățel,
ai scris Odiseea, ești Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca și floarea,
pot să iubesc și în planul virtual,
wireless și homeless pe-un prag de coral.
Boris Marian
Copiii sunt regi
Copiii sunt regi
Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
și au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
și nu sunt ca noi de mișei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toți,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoți.
BORIS MARIAN
Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
și au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
și nu sunt ca noi de mișei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toți,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoți.
BORIS MARIAN
UN POEM BEAT
Un poem beat
Inventat pentru iubire,
Globul nostru pământesc
Se rotește în neștire
De la est la vest, la est.
În zadar încărunțește
omul nostru, semen drag,
este rece ca un pește
sau taifun venit din larg.
Nimeni n-a-nvățat trecutul,
Mieii la tăiere merg,
Nu ne-nvață nici sărutul,
Urmele-n pustiu se șterg.
Un poem beat eu voi scrie
Pentru sihaștri, pentru sicrie,
Laude și eu voi aduce
Asinului, animal dulce.
În jur, fiicele deșertului,
Cazinoului, cabaretului
Îmi amintesc melancolic
De un trecut alcoholic.
Sus-jos, sus-jos,
Nu-i superior cel fioros,
Eu spun doar „bun venit”
Celui flămând, jerpelit,
Un cerșetor voluntar
Nu-i nici vandal, nici avar,
O lipitoare ajută
Mai mult ca mândra cucută.
Ofrandă de miere? Nu am.
Un cântec din Aldebaran.
Un munte negru acoperă zarea,
E vremea să trec dincolo marea,
E vremea să pot renunța la viață?
Viața-i o garagață.
Nu-mi plac rechinii, lupii, țânțarii,
n-am să fac pace, motivele-s varii,
dar un inel în ureche mi-aș pune,
muntele negru sloboade un tunet.
Un spleen de moarte mă copleșește,
Moartea-i plictisul care cerșește,
Nu-i dau nimic, poete-un poem,
Vinul pe care îl bem și îl bem.
Ne trece timpul, iubire, prieteni
Trenul nu mai oprește la termen,
Zboară în noapte, ziua se-oprește,
Moartea-i plictisul care cerșește.
Vine o boare din amintire,
Pentru o clipă, mireasă-ți sunt mire. BORIS MARIAN
Inventat pentru iubire,
Globul nostru pământesc
Se rotește în neștire
De la est la vest, la est.
În zadar încărunțește
omul nostru, semen drag,
este rece ca un pește
sau taifun venit din larg.
Nimeni n-a-nvățat trecutul,
Mieii la tăiere merg,
Nu ne-nvață nici sărutul,
Urmele-n pustiu se șterg.
Un poem beat eu voi scrie
Pentru sihaștri, pentru sicrie,
Laude și eu voi aduce
Asinului, animal dulce.
În jur, fiicele deșertului,
Cazinoului, cabaretului
Îmi amintesc melancolic
De un trecut alcoholic.
Sus-jos, sus-jos,
Nu-i superior cel fioros,
Eu spun doar „bun venit”
Celui flămând, jerpelit,
Un cerșetor voluntar
Nu-i nici vandal, nici avar,
O lipitoare ajută
Mai mult ca mândra cucută.
Ofrandă de miere? Nu am.
Un cântec din Aldebaran.
Un munte negru acoperă zarea,
E vremea să trec dincolo marea,
E vremea să pot renunța la viață?
Viața-i o garagață.
Nu-mi plac rechinii, lupii, țânțarii,
n-am să fac pace, motivele-s varii,
dar un inel în ureche mi-aș pune,
muntele negru sloboade un tunet.
Un spleen de moarte mă copleșește,
Moartea-i plictisul care cerșește,
Nu-i dau nimic, poete-un poem,
Vinul pe care îl bem și îl bem.
Ne trece timpul, iubire, prieteni
Trenul nu mai oprește la termen,
Zboară în noapte, ziua se-oprește,
Moartea-i plictisul care cerșește.
Vine o boare din amintire,
Pentru o clipă, mireasă-ți sunt mire. BORIS MARIAN
Viața e frumoasă ca o păpădie
Viața e frumoasă ca o păpădie,
Sufli și se duce-n fluturi pe câmpie,
Te răscoli degeaba, mai degrabă scrii,
Nimic nu se pierde sub factorul psi.
Clopotele sună, trece dricul lent,
Noaptea este albă și fumează Kent,
Fata lăcrimează, urșii se ascund,
Mormăie-n tufișuri un defunct burgund.
Cândva mușchetarii viața și-o dădeau
Pentru o batistă, diamant weiss-blau,
eu păstrez în vise casa și în ea
tu erai mireasa albă, fulg de nea.
În Țara Minunilor n-am fost niciodată,
Deși cu Alisa sunt prieten la toartă,
La capătul lumii mă duc deseori,
Splendoarea din margini de patimi și dor.
Ascuns în dantele arsenicul arde,
Viața și moartea, surori de departe,
În noaptea-naintea Facerii, poate
A fost și Iubirea. Noi nu avem parte.
Și doar evadăm dintr-o lume în alta
Rostind De Profundis Iubirii- înalta.
BORIS MARIAN
Sufli și se duce-n fluturi pe câmpie,
Te răscoli degeaba, mai degrabă scrii,
Nimic nu se pierde sub factorul psi.
Clopotele sună, trece dricul lent,
Noaptea este albă și fumează Kent,
Fata lăcrimează, urșii se ascund,
Mormăie-n tufișuri un defunct burgund.
Cândva mușchetarii viața și-o dădeau
Pentru o batistă, diamant weiss-blau,
eu păstrez în vise casa și în ea
tu erai mireasa albă, fulg de nea.
În Țara Minunilor n-am fost niciodată,
Deși cu Alisa sunt prieten la toartă,
La capătul lumii mă duc deseori,
Splendoarea din margini de patimi și dor.
Ascuns în dantele arsenicul arde,
Viața și moartea, surori de departe,
În noaptea-naintea Facerii, poate
A fost și Iubirea. Noi nu avem parte.
Și doar evadăm dintr-o lume în alta
Rostind De Profundis Iubirii- înalta.
BORIS MARIAN
Fericirea
Fericirea de a spune - Vreau
Fericirea de a spune – Vreau,
Viața uneori e gruen sau grau,
Sufletul ? Ce suprafață are?
Cât un ocean sau cât un bob de sare?
Nimic nu este fără de putință,
Când ți se pare că mai ai voință,
De sus se vede un efort , dar de furnică,
Totuși furnica nu știe de frică.
Vreau și te vreau numai pe tine, mia donna,
La București sau chiar la Barcelona,
Apoi noi vom pleca-mpreună
Spre altă lume sub aplauzele din lună.
Un telefon și merg la teatru,
m-așez, privesc, mă doare ceafa,
oamenii râd din patru-n patru,
sunt trist și mă gândesc la Sapho.
Sala se zguduie de bucurie, hohot,
Un râs coagulează totul,
Ca apele urlând la Motru,
Râd înțeleptul și netotul.
Mă scol, în jur sunt morți deavalma,
Iar fiara își aruncă blana.
Noi vom pleca iubito, împreună,
Sub ropote și raze reci de lună.
BORIS MARIAN
Fericirea de a spune – Vreau,
Viața uneori e gruen sau grau,
Sufletul ? Ce suprafață are?
Cât un ocean sau cât un bob de sare?
Nimic nu este fără de putință,
Când ți se pare că mai ai voință,
De sus se vede un efort , dar de furnică,
Totuși furnica nu știe de frică.
Vreau și te vreau numai pe tine, mia donna,
La București sau chiar la Barcelona,
Apoi noi vom pleca-mpreună
Spre altă lume sub aplauzele din lună.
Un telefon și merg la teatru,
m-așez, privesc, mă doare ceafa,
oamenii râd din patru-n patru,
sunt trist și mă gândesc la Sapho.
Sala se zguduie de bucurie, hohot,
Un râs coagulează totul,
Ca apele urlând la Motru,
Râd înțeleptul și netotul.
Mă scol, în jur sunt morți deavalma,
Iar fiara își aruncă blana.
Noi vom pleca iubito, împreună,
Sub ropote și raze reci de lună.
BORIS MARIAN
iubește-ți clipa
Iubește-ți clipa
Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai clocește un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinți,
Cred că nu mi-este prea bine
și-am să-mi ies puțin din minți.
Simt iubita cum privește
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.
Aș vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
și nu știm cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul și poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aștept de-o veșnicie.
Pe muchie de cuțit e viața noastră,
ești liber să te-arunci pe o fereastră,
ești liber să iubești, departe gândul
că-ți aparțin și cerul și pământul.
Dar clipa ți-este dăruită,
Iubește-o ca pe o iubită.
BORIS MARIAN
Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai clocește un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinți,
Cred că nu mi-este prea bine
și-am să-mi ies puțin din minți.
Simt iubita cum privește
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.
Aș vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
și nu știm cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul și poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aștept de-o veșnicie.
Pe muchie de cuțit e viața noastră,
ești liber să te-arunci pe o fereastră,
ești liber să iubești, departe gândul
că-ți aparțin și cerul și pământul.
Dar clipa ți-este dăruită,
Iubește-o ca pe o iubită.
BORIS MARIAN
Dar ea?
Dar ea?
Toți trec prin cimitir spre-o altă viață,
Unii mai sar și gardul către piață,
Mă-ntreb adesea, cine-s eu?
Cum se-ntreba și anticul Theseu.
Eu l-am studiat pe doctorul Tissot,
Viitorul apărea maro,
poate că sunt exagerări, prin cimitir
eu am trecut călare pe-un vampir.
Iubita mea mă asculta, mă săruta,
Eram nebun, dar ea, dar ea?
Boris Marian
Toți trec prin cimitir spre-o altă viață,
Unii mai sar și gardul către piață,
Mă-ntreb adesea, cine-s eu?
Cum se-ntreba și anticul Theseu.
Eu l-am studiat pe doctorul Tissot,
Viitorul apărea maro,
poate că sunt exagerări, prin cimitir
eu am trecut călare pe-un vampir.
Iubita mea mă asculta, mă săruta,
Eram nebun, dar ea, dar ea?
Boris Marian
Iubind
Iubind
Iubind nu poți să ceri nimic,
Un fluviu ce se varsă-n mare,
Speranță? De ea mă dezic.
Poți să iubești cu disperare.
Orice se schimbă, numai tu
Ai să păstrezi o taină-n suflet,
Viitoru-l vezi, apoi trecu,
Lasă-l în tine să se lupte.
Iubirea-i singurul război
În care pier cei fără suflet.
Iubind nu vrem să fim eroi,
Dar nici fugari în fața luptei.
BORIS MARIAN
Iubind nu poți să ceri nimic,
Un fluviu ce se varsă-n mare,
Speranță? De ea mă dezic.
Poți să iubești cu disperare.
Orice se schimbă, numai tu
Ai să păstrezi o taină-n suflet,
Viitoru-l vezi, apoi trecu,
Lasă-l în tine să se lupte.
Iubirea-i singurul război
În care pier cei fără suflet.
Iubind nu vrem să fim eroi,
Dar nici fugari în fața luptei.
BORIS MARIAN
Șarpe delicat și veninos
Șarpe delicat și veninos
I.
Te văd alergând prin pustiu,
O sentință fatală, echipajul e gata de drum,
Să pornim,
Aventura-i mereu sub semnul divin,
Fără goarne, un tropot ne duce la mal,
Apoi vom intra-n oceanul natal,
Ne inundă, iar valul lovește-n urechi,
Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,
Altă lume, culori minunate-s jur,
Întuneric deplin, strălucim pe contur.
II.
Cei care mor nu mai văd lutul,
Umbre ușoare poată sărutul,
Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic,
Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.
Nimeni n-a spus cum e pe-acolo,
Are dreptate cinstitul Apollo,
Chiar Dionysos nu prea greșește
Când soarbe vinul și se iubește,
Crezi cât poți crede, e sfâșierea
Noastră lăuntrică, aștepți mângâierea.
III.
Purtând o spadă nevăzută,
Încoronat cu lauri, trec
Pe o cărare prea bătută,
Dintre zevzeci, cel mai zevzec.
Iubite umbre mă-nconjoară,
Voi merge-n insule, comori
Așteaptă, eu nu doresc aur,
Doar liniștea între culori.
Hermodius îmi e tovarăș,
Eu fac libații pentru morți ,
Nu-i nici o pierdere prea mare,
Primesc orice cade la sorți.
Păstrez doar cântecele-nalte,
Iubirea celei ce-a trădat
Pe mine însumi cu un altul,
Care am fost tot eu, altdat.
IV.
Noi inspirăm ploile, copacii, munții,
Păsările, norii, fluturii, soarele,
Îl inspirăm și pe Dumnezeu
Uneori, dar expirăm aerul văduvit
De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu,
De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.
Boris Marian 25 sept. 2011
I.
Te văd alergând prin pustiu,
O sentință fatală, echipajul e gata de drum,
Să pornim,
Aventura-i mereu sub semnul divin,
Fără goarne, un tropot ne duce la mal,
Apoi vom intra-n oceanul natal,
Ne inundă, iar valul lovește-n urechi,
Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,
Altă lume, culori minunate-s jur,
Întuneric deplin, strălucim pe contur.
II.
Cei care mor nu mai văd lutul,
Umbre ușoare poată sărutul,
Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic,
Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.
Nimeni n-a spus cum e pe-acolo,
Are dreptate cinstitul Apollo,
Chiar Dionysos nu prea greșește
Când soarbe vinul și se iubește,
Crezi cât poți crede, e sfâșierea
Noastră lăuntrică, aștepți mângâierea.
III.
Purtând o spadă nevăzută,
Încoronat cu lauri, trec
Pe o cărare prea bătută,
Dintre zevzeci, cel mai zevzec.
Iubite umbre mă-nconjoară,
Voi merge-n insule, comori
Așteaptă, eu nu doresc aur,
Doar liniștea între culori.
Hermodius îmi e tovarăș,
Eu fac libații pentru morți ,
Nu-i nici o pierdere prea mare,
Primesc orice cade la sorți.
Păstrez doar cântecele-nalte,
Iubirea celei ce-a trădat
Pe mine însumi cu un altul,
Care am fost tot eu, altdat.
IV.
Noi inspirăm ploile, copacii, munții,
Păsările, norii, fluturii, soarele,
Îl inspirăm și pe Dumnezeu
Uneori, dar expirăm aerul văduvit
De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu,
De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.
Boris Marian 25 sept. 2011
Anti DADA
Anti-DADA
Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ștearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un șoarece – cașacavalul.
N-o să mă credeți, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.
Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde și din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deștept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după șpriț,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri și tutun. BORIS MARIAN
Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ștearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un șoarece – cașacavalul.
N-o să mă credeți, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.
Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde și din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deștept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după șpriț,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri și tutun. BORIS MARIAN
M0ștenire
Moștenire
Un străbunic mi-a dăruit gândirea,
Un altul și statura și iubirea,
Viața nu depinde de-ntâmplare,
Trăim întru păcat și în eroare.
Rămâne scrisul necitit, în gol,
Iar morții nu-i poți da ocol,
Pentru acest poem cu spații rare,
Lasă iubirii loc, există oare?
Boris Marian
Un străbunic mi-a dăruit gândirea,
Un altul și statura și iubirea,
Viața nu depinde de-ntâmplare,
Trăim întru păcat și în eroare.
Rămâne scrisul necitit, în gol,
Iar morții nu-i poți da ocol,
Pentru acest poem cu spații rare,
Lasă iubirii loc, există oare?
Boris Marian
Părerea ca mod de viață
Părerea, un mod de viață
Noi nu trăim, ci doar părem
A fi în viață, noi nu bem
Adevăratul vin, ci doar
Ideea de vin în pahar,
Îmi ești prieten sau îmi pari,
Iubita mea e-n Malabar,
Râde cu alții, nu-mi doresc
Să știu cu cine face sex.
Spun filosofii, nu dori
Nimic, trăiește cât mai gri,
Astfel ajungi mai fericit
Decât bancherul din Wall Street.
Noi râdem, râsu-i prefpcut,
Durerea nu cunoaște scut.
Boris Marian
Noi nu trăim, ci doar părem
A fi în viață, noi nu bem
Adevăratul vin, ci doar
Ideea de vin în pahar,
Îmi ești prieten sau îmi pari,
Iubita mea e-n Malabar,
Râde cu alții, nu-mi doresc
Să știu cu cine face sex.
Spun filosofii, nu dori
Nimic, trăiește cât mai gri,
Astfel ajungi mai fericit
Decât bancherul din Wall Street.
Noi râdem, râsu-i prefpcut,
Durerea nu cunoaște scut.
Boris Marian
Independent
Independent
A fi independent de tine însuți,
Cum sunt șuții,
O diatribă, un obstacol,
Cu diavolul să joci pinaclu,
Dorești să pari, dar nu exiști,
Totuși pesiști ca perșii triști.
Ai un cal frumos, spuse calul
Pe nume Catul.
Oricum ne așteaptă neantul,
Așa cred berbantul și bantul.
Mai știe cineva de Antiope,
Regina amazoanelor, mai știți?
În lumea bună și în cercuri interlope
Mai întâlnim urmași de sciți.
Sub hainele lucioase, pe sub acte
Se mai ascund eroi necunoscuți,
n-avem nevoie de eroi, de artefacte,
nici de poeți, oricum sunt mult prea mulți.
Căutăm un suflet să ne semne,
Pe sub granit, bazalt și cremene,
Apar și chipuri, ea, iubita
Se cheamă Carmen, Lucecita,
frumoasă-i ea, o cheamă altfel,
mă simt alături ca o calfă
în atelierul lui Da Vinci,
nicicând n0am fost atât de sincer,
mă simt precum o velă-n vânt,
mă oglindesc tot mai adânc,
în ochii Lucecitei mele,
spre a pluti ca două vele.
Ne-asemănăm, purtați de timp
Spre anticul, înalt Olimp.
BORIS MARIAN
A fi independent de tine însuți,
Cum sunt șuții,
O diatribă, un obstacol,
Cu diavolul să joci pinaclu,
Dorești să pari, dar nu exiști,
Totuși pesiști ca perșii triști.
Ai un cal frumos, spuse calul
Pe nume Catul.
Oricum ne așteaptă neantul,
Așa cred berbantul și bantul.
Mai știe cineva de Antiope,
Regina amazoanelor, mai știți?
În lumea bună și în cercuri interlope
Mai întâlnim urmași de sciți.
Sub hainele lucioase, pe sub acte
Se mai ascund eroi necunoscuți,
n-avem nevoie de eroi, de artefacte,
nici de poeți, oricum sunt mult prea mulți.
Căutăm un suflet să ne semne,
Pe sub granit, bazalt și cremene,
Apar și chipuri, ea, iubita
Se cheamă Carmen, Lucecita,
frumoasă-i ea, o cheamă altfel,
mă simt alături ca o calfă
în atelierul lui Da Vinci,
nicicând n0am fost atât de sincer,
mă simt precum o velă-n vânt,
mă oglindesc tot mai adânc,
în ochii Lucecitei mele,
spre a pluti ca două vele.
Ne-asemănăm, purtați de timp
Spre anticul, înalt Olimp.
BORIS MARIAN
Pun preț pe fiece cuvânt
Pun preț pe fiece cuvânt
Pun preț pe fiece cuvânt,
Pe fiecare om,
Dar primesc, uneori,
Nuiele pe spinare,
Rafale de tăceri.
Prietene, eu nu te voi uita,
Nici cuvintele tale,
Nici tăcerile tale.
Este poezia o joacă?
Poate, o joacă de-a viața și moartea.
Poetul stă pe marginea prăpastiei,
zâmbește.
El este Oedip, Don Quijote,
Faust sau chiar Woody Allen,
Fiind mereu el însuși,
De aceea seamănă cu un cărăbuș de aur.
Timpul, se spune, este un tren,
În care urci din mers și cobori,
Jur-împrejur – Universul etern,
Tu-efemer, biet visător.
Frunzele tremură, câinii-s nervoși,
Bat muncitorii cuie-n beton,
Toate se mișcă, Bruegel și Bosch
s-ar îmbăta de larmă și zvon.
Fata-și sărută iubitul aici,
Aproape de mine, zboară-n sărut,
Noaptea din nou voi vedea licurici,
Trenul- fantomă șuieră mut.
BORIS MARIAN
Pun preț pe fiece cuvânt,
Pe fiecare om,
Dar primesc, uneori,
Nuiele pe spinare,
Rafale de tăceri.
Prietene, eu nu te voi uita,
Nici cuvintele tale,
Nici tăcerile tale.
Este poezia o joacă?
Poate, o joacă de-a viața și moartea.
Poetul stă pe marginea prăpastiei,
zâmbește.
El este Oedip, Don Quijote,
Faust sau chiar Woody Allen,
Fiind mereu el însuși,
De aceea seamănă cu un cărăbuș de aur.
Timpul, se spune, este un tren,
În care urci din mers și cobori,
Jur-împrejur – Universul etern,
Tu-efemer, biet visător.
Frunzele tremură, câinii-s nervoși,
Bat muncitorii cuie-n beton,
Toate se mișcă, Bruegel și Bosch
s-ar îmbăta de larmă și zvon.
Fata-și sărută iubitul aici,
Aproape de mine, zboară-n sărut,
Noaptea din nou voi vedea licurici,
Trenul- fantomă șuieră mut.
BORIS MARIAN
Un strigăt
Un strigăt
Un strigăt care încolțește
De bucurie? De durere?
O lacrimă sferică,
Ea nu mai crește,
Cade în neant
Cu sunet de cristal,
Astfel poemul care intră
Într-o cameră mortuară,
Defuncții îl citesc
Plictisiți, poemul iese la aer,
Îl calcă un tramvai, se ridică,
Se scutură, vine la ușa mea,
Îmi spune scurt –
”Acum, te rog să mă scrii”.
Boris Marian
Un strigăt care încolțește
De bucurie? De durere?
O lacrimă sferică,
Ea nu mai crește,
Cade în neant
Cu sunet de cristal,
Astfel poemul care intră
Într-o cameră mortuară,
Defuncții îl citesc
Plictisiți, poemul iese la aer,
Îl calcă un tramvai, se ridică,
Se scutură, vine la ușa mea,
Îmi spune scurt –
”Acum, te rog să mă scrii”.
Boris Marian
Diptic
Diptic
Țărm fatal, amăgitor, nefast,
Nu suntem nici scoici, stoici, dar
Oceanul este ultimul popas,
Ochiul pescărușului – radar.
Paradisul nu-i pentru Narcis,
Vom trăi opt secole, mai știi?
Tu vei o străbunică, mai precis,
Eu, ca străbunic, te voi iubi.
Apoi vom ajunge-n alt ocean,
Protozoare, sepii ori calcani,
Cred în viața veșnică, mai mult
Decât alții închinați la idol surd.
Poetul s-a oprit pe malul Timpului,
El visează Paradisul,
Dar Paradisul există în realitate,
Fiecare sărut este Paradisul.
Iar fiecare poem este o nestemată
Pentru inelul încă orb
Al celei iubite.
Boris Marian
Țărm fatal, amăgitor, nefast,
Nu suntem nici scoici, stoici, dar
Oceanul este ultimul popas,
Ochiul pescărușului – radar.
Paradisul nu-i pentru Narcis,
Vom trăi opt secole, mai știi?
Tu vei o străbunică, mai precis,
Eu, ca străbunic, te voi iubi.
Apoi vom ajunge-n alt ocean,
Protozoare, sepii ori calcani,
Cred în viața veșnică, mai mult
Decât alții închinați la idol surd.
Poetul s-a oprit pe malul Timpului,
El visează Paradisul,
Dar Paradisul există în realitate,
Fiecare sărut este Paradisul.
Iar fiecare poem este o nestemată
Pentru inelul încă orb
Al celei iubite.
Boris Marian
La început
La început
Pe când primii oameni cântau,
Brahma și djinii visau,
Mai e ceva-n Ramayana,
Cineva o iubea pe Aryana,
Zeii, geniile, neființele
Negau, respingeau rugămințile,
șerpii, oamenii se târau
în bezna din Haanau.
Nici un cuvânt în zadar
nu este scris în Zohar.
Nici truda nu are sfârșit,
Unul moare, altu-a clădit,
Nu e târziu niciodată,
Viața e doar o etapă,
Iar stăruința e bună,
Brahma încearcă să spună.
Paul Valery, Andre Gide,
Cu voi m-am liniștit,
Cărțile nu-s necesare,
Dar fără ele se moare
Simplu, ca niște obiecte,
Nu suntem, Doamne, insecte,
E Paradis, Ygdrasil,
și mai e marele Will. BORIS MARIAN
Pe când primii oameni cântau,
Brahma și djinii visau,
Mai e ceva-n Ramayana,
Cineva o iubea pe Aryana,
Zeii, geniile, neființele
Negau, respingeau rugămințile,
șerpii, oamenii se târau
în bezna din Haanau.
Nici un cuvânt în zadar
nu este scris în Zohar.
Nici truda nu are sfârșit,
Unul moare, altu-a clădit,
Nu e târziu niciodată,
Viața e doar o etapă,
Iar stăruința e bună,
Brahma încearcă să spună.
Paul Valery, Andre Gide,
Cu voi m-am liniștit,
Cărțile nu-s necesare,
Dar fără ele se moare
Simplu, ca niște obiecte,
Nu suntem, Doamne, insecte,
E Paradis, Ygdrasil,
și mai e marele Will. BORIS MARIAN
Noi vrem
Noi vrem
Bătrân și orb și surd și mut,
n-ai fost gonit, n-ai fost bătut,
tu n-ai rămas făr-adăpost,
nici câine nu ai fost.
Ca orice om, ai un nepot,
El nu-i zulus, nici hotentot,
Dar chiar de-ar fi, nu-i prea ușor
Să n-ai viitor.
De ești înalt ori prichindel,
De ai mult păr sau ești de ești chel,
De râzi de alții sau te plângi,
Totuna-s drepții sau cei stângi.
De suferi, de ești trist, slăbit,
De nu ai studii, pari școlit,
De crezi în Domnul sau nu crezi,
Te relaxezi.
De ai trei mâini, patru urechi,
De-ți cresc organele perechi,
Dar chiar așa, nu e ușor
Să n-ai viitor.
Boris Marian
Bătrân și orb și surd și mut,
n-ai fost gonit, n-ai fost bătut,
tu n-ai rămas făr-adăpost,
nici câine nu ai fost.
Ca orice om, ai un nepot,
El nu-i zulus, nici hotentot,
Dar chiar de-ar fi, nu-i prea ușor
Să n-ai viitor.
De ești înalt ori prichindel,
De ai mult păr sau ești de ești chel,
De râzi de alții sau te plângi,
Totuna-s drepții sau cei stângi.
De suferi, de ești trist, slăbit,
De nu ai studii, pari școlit,
De crezi în Domnul sau nu crezi,
Te relaxezi.
De ai trei mâini, patru urechi,
De-ți cresc organele perechi,
Dar chiar așa, nu e ușor
Să n-ai viitor.
Boris Marian
Sare, zahăr și sărut
Sare, zahăr și sărut
Sarea ucide, zahărul ucide, ,
țigara ucide, lauda ucide,
poezia ucide, muzica –uneori,
drogurile, ehei, dragilor,
nici eu nu sunt prea simpatic,
deși nu am ucis pe nimeni,
nu am avut ocazia,
dar m-am repezit la unii,
la alții, fiecare credem că avem dreptate,
chiar și acest poem ,
unii vor spune că nu este nimic din lirica noastră
cea de toate zilele, ba dimpotrivă,
am să vă spun ceva, iubesc sarea, zahărul, țigările,
poezia, aici mă opresc, restul este o nesfârșită iubire,
nu am nici un nume de dat,
ghiciți singuri.
BORIS MARIAN
Sarea ucide, zahărul ucide, ,
țigara ucide, lauda ucide,
poezia ucide, muzica –uneori,
drogurile, ehei, dragilor,
nici eu nu sunt prea simpatic,
deși nu am ucis pe nimeni,
nu am avut ocazia,
dar m-am repezit la unii,
la alții, fiecare credem că avem dreptate,
chiar și acest poem ,
unii vor spune că nu este nimic din lirica noastră
cea de toate zilele, ba dimpotrivă,
am să vă spun ceva, iubesc sarea, zahărul, țigările,
poezia, aici mă opresc, restul este o nesfârșită iubire,
nu am nici un nume de dat,
ghiciți singuri.
BORIS MARIAN
Concert de tunuri
Un concert de tunuri
Un concert de tunuri, puști și mitraliere,
Un concert de vioară-n miez-unui cariere,
Dar poveștile sunt doar verigi,
Mă simt – cărăbuș de aur între ferigi.
Cel mai mare risc,
mi-a spus cineva de la Fisc,
e să trăiești banal,
rege, cardinal, mai bine,
cerșetor – coordonator.
Lasă lumina să intre-ntr-un ou,
Chiar într-un bou, sfânt să fie.
Mereu se întorc morții,
Ba o parte, ba pe cealaltă, dar tu fii treaz,
Pregătește munca nocturnă,
Râd berbecii din turmă, să râdă.
O inundație, un potop, fără un strop.
Un strop de milă,
Procesiunea celor ce nu pot vorbi,
Celor ce nu pot trăi.
Nici stânga – inimă,
Nici dreapta – creier,
O dragoste totală, nudă,
Fără cuvinte,
Surdă. BORIS MARIAN
Un concert de tunuri, puști și mitraliere,
Un concert de vioară-n miez-unui cariere,
Dar poveștile sunt doar verigi,
Mă simt – cărăbuș de aur între ferigi.
Cel mai mare risc,
mi-a spus cineva de la Fisc,
e să trăiești banal,
rege, cardinal, mai bine,
cerșetor – coordonator.
Lasă lumina să intre-ntr-un ou,
Chiar într-un bou, sfânt să fie.
Mereu se întorc morții,
Ba o parte, ba pe cealaltă, dar tu fii treaz,
Pregătește munca nocturnă,
Râd berbecii din turmă, să râdă.
O inundație, un potop, fără un strop.
Un strop de milă,
Procesiunea celor ce nu pot vorbi,
Celor ce nu pot trăi.
Nici stânga – inimă,
Nici dreapta – creier,
O dragoste totală, nudă,
Fără cuvinte,
Surdă. BORIS MARIAN
Era aproape nebun
Era aproape nebun
Era aproape nebun, își nota un gând,
Apoi privea pe fereastră,
Avea un stoc de circa o tonă,
Îl însoțeau gândaci și șoareci,
Uneori și Dumnezeu,
Dimineața auzea cocorii,
Noaptea cânta cucuveaua,
Era singur de o sută de ani.
Se simțea aproape orb.
Zilele erau fierbinți,
Își privea chipul în geamul
Acoperit cu praf pe dinafară,
Uitase tot ce învățase.
Ultimul uragan îi luase aparatele din casă.
Trăia ca în Paradis, trăia.
„Unde nu e nimeni, nu este moarte”,
Citise el într-o carte.
Alături se iubesc doi,
Mai încolo, trei,
Ne vom iubim, în curând, cu toții,
Ca în hora lui Scaraoțki.
Dacă eu sunt nebun,
și tu ești la fel,
important este tunul Eiffel.
Era în toiul verii, într-o casă bătrânească,
Eu aș dori ca lumea să ne iubească.
Țin și eu lecții la Universitatea din New York,
Dar într-o săptămână promit să mă întorc
și voi scrie un poem,
ah, dar ce poem,
mai bun decât vinul
pe care îl bem.
Trec galii în galoși de fier,
La Haga nu mai ai scăpare,
Ai gabarit, deci armurier
Vei fi pentru o zi, oricare.
În rada portului, un vals
Pe valuri execută urșii,
Eu ți-aș ghici în palmă, Hans,
Dar Grete a fugit cu rușii.
Gazetele nu scriu nimic,
citim reclame pentru arme,
ne întâlnim la Majestic,
șoptește Carmen cu mult farmec.
BORIS MARIAN
Era aproape nebun, își nota un gând,
Apoi privea pe fereastră,
Avea un stoc de circa o tonă,
Îl însoțeau gândaci și șoareci,
Uneori și Dumnezeu,
Dimineața auzea cocorii,
Noaptea cânta cucuveaua,
Era singur de o sută de ani.
Se simțea aproape orb.
Zilele erau fierbinți,
Își privea chipul în geamul
Acoperit cu praf pe dinafară,
Uitase tot ce învățase.
Ultimul uragan îi luase aparatele din casă.
Trăia ca în Paradis, trăia.
„Unde nu e nimeni, nu este moarte”,
Citise el într-o carte.
Alături se iubesc doi,
Mai încolo, trei,
Ne vom iubim, în curând, cu toții,
Ca în hora lui Scaraoțki.
Dacă eu sunt nebun,
și tu ești la fel,
important este tunul Eiffel.
Era în toiul verii, într-o casă bătrânească,
Eu aș dori ca lumea să ne iubească.
Țin și eu lecții la Universitatea din New York,
Dar într-o săptămână promit să mă întorc
și voi scrie un poem,
ah, dar ce poem,
mai bun decât vinul
pe care îl bem.
Trec galii în galoși de fier,
La Haga nu mai ai scăpare,
Ai gabarit, deci armurier
Vei fi pentru o zi, oricare.
În rada portului, un vals
Pe valuri execută urșii,
Eu ți-aș ghici în palmă, Hans,
Dar Grete a fugit cu rușii.
Gazetele nu scriu nimic,
citim reclame pentru arme,
ne întâlnim la Majestic,
șoptește Carmen cu mult farmec.
BORIS MARIAN
Vorbim cu jumătate de voce
Vorbim cu jumătate de voce
Vorbim cu jumătate de voce,
Cu jumătate de inimă,
Parcă purtăm căștile, zalele
Cavalerilor morți,
Subiectele sunt egale-ntre ele,
Obiectele latră,
Brusc începe furtuna,
Fulgere, explozii cerești,
Ne privim
și sărutul tău,
umed de așteptare
mă smulge din moarte.
Alisa în Țara Minunilor
Îmi este precum o soră,
Frate îmi este Don Quijote,
Pot să trăiesc metaforic,
Nu-mi este rudă minciuna,
Nu port armură de tablă,
Pot înțelege corrida,
Pot înțelege și teama
Bietului taur,
Arena vieții noastre comune.
Alisa, eu îți port trena.
Mi-au plecat toți prietenii
Am rămas ca un far inutil, de pripas,
Un copac dintr-un codru ars.
În jur cresc mlădițe, puieți,
Putem muri, trec drumeți,
Nu regretă, tu mă regreți?
Mai trăiești? În somn te zăresc,
Te aud prin zeci de pereți
Cine spune că moartea-i pedeapsă?
Cine spune că viața-i o faptă?
Mă culc și trupul meu de vechi gladiator
Se relaxează,
Pătrund în mine melodii uitate,
Privighetoarea se ascunde
Sub o vază
și-mi cântă despre adolescența mea furată.
Tu, cititorul meu, zâmbești
Sau mă ignori,
Murim de tineri, vechi gladiatori.
Închis într-o cutie
Cu șase laturi,
Ca o insectă pe nume Gregor,
Zăresc un cub luminos
Rotindu-se în jurul meu,
Este scurta istorie a unei vieți,
Cubul acesta indestructibil,
mi-e teamă că este veșnic.
Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns,
Alții strigă și mint, te lovesc, te străpung
Cu săgeți otrăvite, te ucid uneori,
Dar poetul mereu va renaște-n cocori,
Va renaște în frunze, în vântul fugar,
În râsul copilului, fraged sugar,
Nu mă tem de minciuni, de sperietori,
Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor.
Mi-aș dori o ghilotină de uz personal,
Să-mi pun capul sub mașină
Pentr-un zbor final,
n-am iubit judecătorii
ce nu știu nimic,
îmi sunt dragi jucătorii,
orice joc e un risc.
BORIS MARIAN
Vorbim cu jumătate de voce,
Cu jumătate de inimă,
Parcă purtăm căștile, zalele
Cavalerilor morți,
Subiectele sunt egale-ntre ele,
Obiectele latră,
Brusc începe furtuna,
Fulgere, explozii cerești,
Ne privim
și sărutul tău,
umed de așteptare
mă smulge din moarte.
Alisa în Țara Minunilor
Îmi este precum o soră,
Frate îmi este Don Quijote,
Pot să trăiesc metaforic,
Nu-mi este rudă minciuna,
Nu port armură de tablă,
Pot înțelege corrida,
Pot înțelege și teama
Bietului taur,
Arena vieții noastre comune.
Alisa, eu îți port trena.
Mi-au plecat toți prietenii
Am rămas ca un far inutil, de pripas,
Un copac dintr-un codru ars.
În jur cresc mlădițe, puieți,
Putem muri, trec drumeți,
Nu regretă, tu mă regreți?
Mai trăiești? În somn te zăresc,
Te aud prin zeci de pereți
Cine spune că moartea-i pedeapsă?
Cine spune că viața-i o faptă?
Mă culc și trupul meu de vechi gladiator
Se relaxează,
Pătrund în mine melodii uitate,
Privighetoarea se ascunde
Sub o vază
și-mi cântă despre adolescența mea furată.
Tu, cititorul meu, zâmbești
Sau mă ignori,
Murim de tineri, vechi gladiatori.
Închis într-o cutie
Cu șase laturi,
Ca o insectă pe nume Gregor,
Zăresc un cub luminos
Rotindu-se în jurul meu,
Este scurta istorie a unei vieți,
Cubul acesta indestructibil,
mi-e teamă că este veșnic.
Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns,
Alții strigă și mint, te lovesc, te străpung
Cu săgeți otrăvite, te ucid uneori,
Dar poetul mereu va renaște-n cocori,
Va renaște în frunze, în vântul fugar,
În râsul copilului, fraged sugar,
Nu mă tem de minciuni, de sperietori,
Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor.
Mi-aș dori o ghilotină de uz personal,
Să-mi pun capul sub mașină
Pentr-un zbor final,
n-am iubit judecătorii
ce nu știu nimic,
îmi sunt dragi jucătorii,
orice joc e un risc.
BORIS MARIAN
Imposibila dragoste
Imposibila dragoste
Imposibila dragoste, de nedescris,
Oedip, elena, paris, narcis,
Doamne, în viață nimic nu-i perfect,
Dar am iubit și mai iubesc.
Nu voi trăda, nu am trădat,
Deși admit și un bal mascat,
Deși admit să mor puțin
Dintr-un refuz, dintr-un suspin.
Nu caut să fiu vultur pleșuv,
Nu sunt nici idol, nici sferă, nici cub,
În noi ceva e de netrecut,
Orice iubire, oricum, m-a durut.
Nu mi-au plăcut interdicțiile, nici predicțiile.
M-am aruncat în gol
și mi-am revăzut copilăria, tinerețea,
o, vanitas vanitatum,
nimic nu este adevărat,
numai ce rămâne,
Dumnezeu nu a fost alături,
Este prea înalt, prea departe,
Fără să știu m-am înfrățit
Cu diavolul, cu ispitele,
Acum îmi vine-n întâmpinare
Pământul, ca o mumă cu brațele desfăcute,
Să mă cuprindă.
Dau filmul înapoi, scriu, iubesc propriile păcate.
La Chateroux mă visam, la castel,
Cu Germain, cu Michel, cu, cu Jacques Brel,
Aud strigătul mamei în somn,
din pernă se nalță un dom,
eu mă legăn de clopot, de-un nor,
tatăl meu este azi un cocor,
mă întreabă amicii, mai crezi?
Da, eu cred în ceea ce visez.
Dumnezeu este sus, orb și surd,
Pe părinți eu mai des îi aud,
Pe iubitele mele ce trec
Ucigându-mă-n ritul aztec.
BORIS MARIAN
Imposibila dragoste, de nedescris,
Oedip, elena, paris, narcis,
Doamne, în viață nimic nu-i perfect,
Dar am iubit și mai iubesc.
Nu voi trăda, nu am trădat,
Deși admit și un bal mascat,
Deși admit să mor puțin
Dintr-un refuz, dintr-un suspin.
Nu caut să fiu vultur pleșuv,
Nu sunt nici idol, nici sferă, nici cub,
În noi ceva e de netrecut,
Orice iubire, oricum, m-a durut.
Nu mi-au plăcut interdicțiile, nici predicțiile.
M-am aruncat în gol
și mi-am revăzut copilăria, tinerețea,
o, vanitas vanitatum,
nimic nu este adevărat,
numai ce rămâne,
Dumnezeu nu a fost alături,
Este prea înalt, prea departe,
Fără să știu m-am înfrățit
Cu diavolul, cu ispitele,
Acum îmi vine-n întâmpinare
Pământul, ca o mumă cu brațele desfăcute,
Să mă cuprindă.
Dau filmul înapoi, scriu, iubesc propriile păcate.
La Chateroux mă visam, la castel,
Cu Germain, cu Michel, cu, cu Jacques Brel,
Aud strigătul mamei în somn,
din pernă se nalță un dom,
eu mă legăn de clopot, de-un nor,
tatăl meu este azi un cocor,
mă întreabă amicii, mai crezi?
Da, eu cred în ceea ce visez.
Dumnezeu este sus, orb și surd,
Pe părinți eu mai des îi aud,
Pe iubitele mele ce trec
Ucigându-mă-n ritul aztec.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
