Eu privesc și oameni și stele, acolo-s prieteni,


Eu privesc și oameni și stele, acolo-s prieteni,

Aici – ami –cele, pământul se mișcă,

Un cord bolnav, circul și eu cu El Zorab.

O , poezia mea biciuită de  varii ambiții,

Acum lecuită, că toți vom merge spre stele

Ascunse, unii  se văd lângă zâne ajunse,

Alții mai mult rătăcesc prin istorii,

Care mai drepte, fără de glorii,

Că Dumnezeu este unicul critic,

El ne citește din paleolitic.

BMM

 

 

 

Am călătorit mult pe continentele

Închipuirii mele, în drum am supărat

Pe multe zâne, pe marea poetesă cu ochi negri,

Ochi de foc, un fel de Sappho și Calypso,

Am mai bruscat prieteni de nădejde,

Așa e omul, se trezește lupul și în el,

Poetul nu este exemplu de  sfințire,

Ba dimpotrivă, dar  și Creatorul

Îl   îngăduie pe el,  tril de ciocârlii,

ulcioarele umplute  la izvor

Mirela Duma Bilc, tril de ciocârlii ,

 lângă liliac,Vasile Culidiuc,

apusul în lan,între două cântece

 doar ciocârlia,Mariana Babiuc Marica,

culcat în iarbă ,aripa ciocârliei

 un con de umbră,Felicia Liliana Axentoi,

longue migration ~

 les trilles de l’alouette

 emplissent le ciel

Rose DeSables,venite de departe ~

 trilurile de ciocârlie, străbătând cerul,

mai era și Vișa cel cu vers nervos și nărăvaș,

eu adormisem pe o blană de urs,

umbra nesigură mă tulbura, umbra lui Schlemihl

părea paravan, că omul ferigă ori trestie e,

ce mai contează, doar trupul trece în somn,

un înger se zbate să scape de ieri,

nu voi fi pradă  râmelor roșii   ca sângele din noi,  

ce cloroform în tăcere s-a dus?

Brusc , blana de urs s-a mișcat, este ursul,

E flămând,  mai flămând ca pământul,

 Eu nu strivesc coroana de frunze arămii,

Tu stai în fața mării, vorbești cu ea nătâng,

Amiaza vieții trece, o căprioară trece,

 Măicuța mă alină, e vis, e vis, dar scump e visul,

Pe cer stelele sună încet, neauzit,

Nu știi în care clipă pe veci ai adormit.

 Un cântec trece pe lângă alt cântec,

Nimeni nu-l aude, o cetate trece pe lângă umbra ei,

Distanțele bătute cu ouă, frunze pe frunte,

Ziua seamănă cu un arbuz,

Forme strâmbe de străzi, vieți evocate de clanță,

O barză căzu în cuvânt,

Seara e o legumă, ochiul calului este violet,

Glasul devine strident ca o vioară,

Litera ezită, șovăim, șovăim, apoi mergem spre alte țărmuri.

 

 

După o boală grea, sănătatea sau moartea sunt singurele soluții

Să bei cidru din clepsidră.

Nu te teme de nimic, finalul este același.

După o viață de scris, premiul Nobel este o bagatelă.
O excursie cu diavolul nu strică nimănui,da

Fluture pe o stâncă, plâng,


Fluture pe o stâncă, plâng,

Eu plâng, nu fluturii.

Ce treabă au fluturii?

Multă, dar nu eu sunt acela.

Eu pot iubi în milioane de semne,

Precum Creatorul, nu ne salvează decât ceea ce șoptim,

Care haiku ar face asta? Poate face o zgârietură pe zid,

O picătură de sânge pe zid, o execuție la zid,

Dar cuvintele  sunt păsările noastre nemuritoare,

Așa cred, să mă bată Dumnezeu că nu pricep

Încotro mergem noi, aceștia, mici, mari, mijlocii,

Unde sunt paradele de altădată, când cream un viitor luminos,

Fără șine de tren, doar din vorbe?

Fluture pe o stâncă, plâng și fluturii o dată.

BMM  

 

Samarul

 

Sam sare calul, misitul, smintitul,

 Scolopendra, în schimb, mărește arenda,

 Doamne, din orice, pot face o luntre,

 O punte sub frunte.

 Adu sacaua și fă-ne cafeaua.

 Vai, ce depresie pe dale de gresie,

 Sânge, dar venele sunt tăiate pe jumătate,

 Vin de sabat, îl beau și bat-tac.

 Când logica moare, sângele curge spre soare,

 Pământul devine adăpost pentru cei fără rost.

 Verișoara mea, moartea, s-a împlinit la trup,

 Are o crupă, ca tunul lui Krupp,

 Bum și baț, totul se face laț

Bun de spânzurătoare, iertați,

 Criza e trecătoare.

 ****************************************

 De ce sunt ceea ce sunt, de ce mă doare mijlocelul,

 De frig, de frică, frivol, zice buivol,

 Strănepoții nu s-au născut, vor fi ca mine?

 Am fost ceva, apoi altceva, APOI AM REVENIT,

 Am reașezat cuvintele, a venit o gâscă în zbor,

 s-a ascuns în cuptor, ne-am ospătat, vai ce păcat,

 domnule Taine, domnule Renan, dați-mi un ban,

 Ronul curge lent, Rinul e mai sprinten,

 Pe Insula Diavolului ajung cei fără vină,

Fără tină, în tihnă, ce lepră?

Rătăcitorule, regăsește-mă.

BMM

 

 

 

 

Povestea e foarte simplă. Cu o mină pioasă câștigi o broască râioasă. Amicul a plecat de mult, trăim într-un tărâm ocult. Aveam un amic A. care spunea despre un coleg al său că minte și când vorbește. Păi altfel, cum? Scriind, e adevărat. Ce spunea A. s-a adeverit. Omul pe care îl amintea, pe nume B. a murit fulgerător într-o noapte. Ne-am adunat la înmormântare luni. Am plecat triști cu toții. A doua zi, marți, pe cine văd la serviciu? Pe însuși B. Ai văzut? Exclamă A. Minte și când moare. N-ai murit? Îl întreb eu pe B. Nici vorbă, au mințit unii. Eu am lipsit că am avut probleme cu buletinul. După câteva luni mi-a spus același lucru – nu avea acte, buletinul lipsea. Nevasta îl părăsise, el nu mai exista civic. Vecinii îl numeau dezgropatul. Se zvonea că își mâncase părinții. El era autorul acelei aberații că morții nu-și pot controla mirosul. De la serviciu nu-l puteau da afară că nu avea acte. Nu se putea transfera nici în altă parte. Nu putea pleca nicăieri, nu se putea recăsători. Era singur, nu mai făcea nimic, se plimba, citea, înota la bazin. Se ferea de prieteni. Nu era nici omul invizibil al lui Wells. Femeile îl doreau, dar el avea o inapetență pentru iubire, se asemăna cu Stendhal, Vigny, Voltaire, Kafka, Ceaikovski, Swift, Rousseau, Kierkegaard, Delacroix. Adică nu putea să iubească fizic, era un caz de metempsihoză. L-aș fi ucis cu cuțitul, ca să verific existența lui, dar mă temeam. A simțit și el. Nu încerca, mi-a spus, riști chiar să reușești, dar te paște o condamnare grea. Au trecut mai mulți ani, eu mă ocupam cu scrisul. Am primit un telefon, cam la cinci ani de la ultima noastră discuție. Ce faci, mai trăiești? De ce nu, mi-am găsit și actele, dar nu mă pot regăsi pe mine, am impresia că nu mă vede nimeni. Vino și spune-mi adevărul. Am mers la el cu viteză cosmică. Eram curios. Ușa apartamentului său s-a deschis, o voce mi-a spus – intră, te rog. Dar în spatele ușii nu era nimeni. Auzeam slab o respirație normală.


Povestea e foarte simplă. Cu o mină pioasă câștigi o broască râioasă. Amicul a plecat de mult, trăim într-un  tărâm ocult. Aveam un amic A. care spunea despre un coleg al său că minte și când vorbește. Păi altfel, cum? Scriind, e adevărat. Ce spunea A. s-a adeverit. Omul  pe care îl amintea, pe nume B. a murit fulgerător într-o noapte. Ne-am adunat la înmormântare luni. Am plecat triști cu toții. A doua zi, marți, pe cine văd la serviciu? Pe însuși B.  Ai văzut? Exclamă A. Minte și când moare. N-ai murit? Îl întreb eu pe B. Nici vorbă, au mințit unii.  Eu am lipsit că am avut probleme cu buletinul.  După câteva luni mi-a spus același lucru – nu avea acte, buletinul lipsea. Nevasta îl părăsise, el nu mai exista civic. Vecinii îl numeau dezgropatul. Se zvonea că își mâncase părinții. El era autorul acelei aberații  că morții nu-și pot controla mirosul. De la serviciu nu-l puteau da afară că nu avea acte. Nu se putea transfera nici în altă parte.  Nu putea pleca nicăieri, nu se putea recăsători. Era singur, nu mai făcea nimic, se plimba, citea, înota la bazin. Se ferea de prieteni. Nu era nici omul invizibil al lui Wells. Femeile îl doreau, dar el avea o inapetență pentru iubire, se asemăna cu Stendhal, Vigny, Voltaire, Kafka, Ceaikovski, Swift, Rousseau, Kierkegaard, Delacroix. Adică nu putea să iubească fizic, era un caz de metempsihoză. L-aș fi ucis cu cuțitul, ca să verific existența lui, dar mă temeam. A simțit și el. Nu încerca, mi-a spus, riști  chiar să reușești, dar te paște o condamnare grea. Au trecut mai mulți ani, eu mă ocupam cu scrisul. Am primit un telefon, cam la cinci ani de la ultima noastră discuție. Ce faci, mai trăiești? De ce nu, mi-am găsit și actele, dar nu mă pot regăsi pe mine, am impresia că nu mă vede nimeni. Vino și spune-mi adevărul. Am mers la el cu viteză cosmică. Eram curios. Ușa apartamentului său  s-a deschis, o voce mi-a spus – intră, te rog. Dar în spatele ușii nu era nimeni. Auzeam slab o respirație normală.

BORIS M. MARIAN  

Profesorul




Raul era un profesor pe care nu am să-l uit. Avea o privire fixă, de parcă sufletul lui nu îi aparținea, preda uscat, adică plictisitor, era extrem de exigent, dar drept.  Partidul nu-l prea iubea    , era șef de catedră, dar în Academie nu avea loc.  Avea asistente numai femei cu care, se spunea  că trăia ca un sultan. Ele îl adorau. Mai avea două ajutoare, adică ușieri, veneau pe rând, ei închideau și deschideau ușa, noi le-am propus să-și distribuie atribuțiile, unul la deschidere, altul la închidere. Ei nu râdeau. Pe unul îl chema Griguță, pe altul Pandele. Se uitau la profesor ca niște câini de vânătoare, deși nimeni nu atenta la integritatea dascălului. În sinea mea îl admiram, dar nu puteam să am simpatie față de el. Mi-l închipuiam ca pe comandantul unui pluton de execuție. Cei mai mulți restanțieri erau la materia predată de el cu o voce care putea fi invidiată de orice predicator pus să adoarmă publicul. A murit deasupra unei asistente, nu l-am văzut, mi-l închipuiam doar,ca și colegii mei. Nu l-a plâns nimeni, dar cărțile lui au rămas drept repere pentru generații.   Undeva am citit expresia – „AERUL SĂLBATIC”. Cred că în mod absurd ad fi ajuns șef de stat, treburile ar fi mers excelent. Oamenii au nevoie de o autoritate supremă aici, pe  Pământ, că  total religioși sunt prea puțini. Nu laud dictatura, ci ordinea. Mă rog, nu mă interesează politica, în politică se refugiază multe  nulități, în special în democrație. Este cel mai imoral domeniu. Aș spune, ca Hamlet ofeliei, „democrație, du-te la mănăstire”, nu se aplică. Am o listă cu impotenți celebri – Stendhal, Vigny,Hume, Voltasire, Ceaikovski, Kafka, Swift, Rousseau, Kierkegaard , Delacroix, ș.a. Pentru istoria culturii nu are nicio importanță. Poate că suferința lor i-a determinat să fie creatori. Întotdeauna un defect naște o calitate. Vorba lui Baudelaire – „vreau să-mi datez mânia”.


BMM

Raul era un profesor pe care nu am să-l uit. Avea o privire fixă, de parcă sufletul lui nu îi aparținea, preda uscat, adică plictisitor, era extrem de exigent, dar drept. Partidul nu-l prea iubea , era șef de catedră, dar în Academie nu avea loc. Avea asistente numai femei cu care, se spunea că trăia ca un sultan. Ele îl adorau. Mai avea două ajutoare, adică ușieri, veneau pe rând, ei închideau și deschideau ușa, noi le-am propus să-și distribuie atribuțiile, unul la deschidere, altul la închidere. Ei nu râdeau. Pe unul îl chema Griguță, pe altul Pandele. Se uitau la profesor ca niște câini de vânătoare, deși nimeni nu atenta la integritatea dascălului. În sinea mea îl admiram, dar nu puteam să am simpatie față de el. Mi-l închipuiam ca pe comandantul unui pluton de execuție. Cei mai mulți restanțieri erau la materia predată de el cu o voce care putea fi invidiată de orice predicator pus să adoarmă publicul. A murit deasupra unei asistente, nu l-am văzut, mi-l închipuiam doar,ca și colegii mei. Nu l-a plâns nimeni, dar cărțile lui au rămas drept repere pentru generații. Undeva am citit expresia – „AERUL SĂLBATIC”. Cred că în mod absurd ad fi ajuns șef de stat, treburile ar fi mers excelent. Oamenii au nevoie de o autoritate supremă aici, pe Pământ, că total religioși sunt prea puțini. Nu laud dictatura, ci ordinea. Mă rog, nu mă interesează politica, în politică se refugiază multe nulități, în special în democrație. Este cel mai imoral domeniu. Aș spune, ca Hamlet ofeliei, „democrație, du-te la mănăstire”, nu se aplică. Am o listă cu impotenți celebri – Stendhal, Vigny,Hume, Voltasire, Ceaikovski, Kafka, Swift, Rousseau, Kierkegaard , Delacroix, ș.a. Pentru istoria culturii nu are nicio importanță. Poate că suferința lor i-a determinat să fie creatori. Întotdeauna un defect naște o calitate. Vorba lui Baudelaire – „vreau să-mi datez mânia”.


Raul era un profesor pe care nu am să-l uit. Avea o privire fixă, de parcă sufletul lui nu îi aparținea, preda uscat, adică plictisitor, era extrem de exigent, dar drept.  Partidul nu-l prea iubea    , era șef de catedră, dar în Academie nu avea loc.  Avea asistente numai femei cu care, se spunea  că trăia ca un sultan. Ele îl adorau. Mai avea două ajutoare, adică ușieri, veneau pe rând, ei închideau și deschideau ușa, noi le-am propus să-și distribuie atribuțiile, unul la deschidere, altul la închidere. Ei nu râdeau. Pe unul îl chema Griguță, pe altul Pandele. Se uitau la profesor ca niște câini de vânătoare, deși nimeni nu atenta la integritatea dascălului. În sinea mea îl admiram, dar nu puteam să am simpatie față de el. Mi-l închipuiam ca pe comandantul unui pluton de execuție. Cei mai mulți restanțieri erau la materia predată de el cu o voce care putea fi invidiată de orice predicator pus să adoarmă publicul. A murit deasupra unei asistente, nu l-am văzut, mi-l închipuiam doar,ca și colegii mei. Nu l-a plâns nimeni, dar cărțile lui au rămas drept repere pentru generații.   Undeva am citit expresia – „AERUL SĂLBATIC”. Cred că în mod absurd ad fi ajuns șef de stat, treburile ar fi mers excelent. Oamenii au nevoie de o autoritate supremă aici, pe  Pământ, că  total religioși sunt prea puțini. Nu laud dictatura, ci ordinea. Mă rog, nu mă interesează politica, în politică se refugiază multe  nulități, în special în democrație. Este cel mai imoral domeniu. Aș spune, ca Hamlet ofeliei, „democrație, du-te la mănăstire”, nu se aplică. Am o listă cu impotenți celebri – Stendhal, Vigny,Hume, Voltasire, Ceaikovski, Kafka, Swift, Rousseau, Kierkegaard , Delacroix, ș.a. Pentru istoria culturii nu are nicio importanță. Poate că suferința lor i-a determinat să fie creatori. Întotdeauna un defect naște o calitate. Vorba lui Baudelaire – „vreau să-mi datez mânia”.

BMM

Aurul zilei s-a risipit, seara vin umbrele marilor poeți, flautul le răspunde cu drag, trece Romeo melancolic fumând, cântă la vioară boschetar Tamerlan, durerea nu ne umilește deloc, muribunzii formează un nou sindicat, hoți de găini au un nou partid, monede grele se rostogolesc în govern, etern se cern, până la morgă mai sunt două ceasuri, unul electric , altul cu arcuri, nu cred în bine și nici în rău, viața este un șir de întâmplări, de meandre ascunse. Mimoza fu părăsită de Miguel. boris marian

    Aurul zilei s-a risipit,
    seara vin umbrele marilor poeți,
    flautul le răspunde cu drag,
    trece Romeo melancolic fumând,
    cântă la vioară boschetar Tamerlan, ...
    durerea nu ne umilește deloc,
    muribunzii formează un nou sindicat,
    hoți de găini au un nou partid,
    monede grele se rostogolesc în govern, etern se cern,
    până la morgă mai sunt două ceasuri, unul electric , altul cu arcuri,
    nu cred în bine și nici în rău,
    viața este un șir de întâmplări,
    de meandre ascunse.
    Mimoza fu părăsită de Miguel.
    boris marian

Nu trebuie să vibrați, e clar?


Nu trebuie să vibrați, e clar?

Există oameni fără boli, unii-s miloși.

Mila nu este un medicament.

Un mic pinguin ajută la casa omului.

Fascinația arde ca un chibrit.

Secretele fericirii - taci și uită.

Caută iubire fără reacție adversă.

Nicio clipă minunată nu se repetă.

Iubirea neîmpărtășită este ca o migrenă, te izolează.

Iubirea pierdută nu are înlocuitori naturali, doar sintetici.

 

faina, salut!

mersi

 

Te astept cu grupaj pt antologie, ai invitatia acolo

trei luni


Desigur Ion Ilie, pe când se aşeza la masă,
Era gata să-şi taie o mână, decât să recunoască
În faţa tuturor că lucrurile nu s-au întâmplat astfel.
Dar inima, ah, inima, câţi nu dau ortul popii
Din cauza  unui fleac , cum ar fi zdrobirea unui ţânţar
Pe nasul doamnei primărese.
Nu era bine nici dacă pleca. Nici dacă rămânea.
Era general în retragere, ce vorbe se vor iscodi?
El o iubea pe primăreasă încă din liceu,
 Ce era de făcut?  Simplu, se împuşcă pe loc,
În mijlocul  tămbălăului din sala frumos pavoazată.
Portretul Conducătorului temură puţin.
Ştia cineva că lipseau doar trei luni de la Marea
Loviluţie din Decembrie 1989 era noastră?
Iar Ion Ilie trebuia să conducă trupele de elită
Pentru salvarea Conducătorului.
Mai ştii? Poate mai trăia şi azi nea Nicu,
Unii  ziceau că era nemuritor,
numai să nu coboare la Târgovişte,
acolo dorm voievozi  care s+au supărat rău
pentru cele petrecute. Însuşi Ţepeş
 s+a umplut de coşuri pe faţă, de necaz.
BORIS MARIAN

Haina zăcea pe jos ca un om ucis în fugă, posesorul o ridică, din interior căzu un fel de jiletcă plină de sos roșu, este trucul nostru, spuse regizorul. Howl, se auzi din culise, la noi totul se schimbă în orice moment, adăugă regizorul, precum forma flăcării. Noi ne contrazicem cu noi înșine, nu avem nevoie de critici din afară, bârfa e cea odioasă armă, învinșii pleacă pe targă, noi nu. La noi și scaunele cântă, reflectoarele miaună, orice clanță devină virilă, ușă să fie. Ecce homo, îmi prezentă el un june –prim –amorez. Avem o prejudecată – trăim. Cei care cad îngrașă pământul. Sfințim mahalaua deceniilor noastre de aur, stupoarea vinului este prezentă, pe căi ferate murim uneori. Sala de biliard, pușcăria, bordelul sunt instirtuții serioase, nu ne interesează.„ Armate mărșăluiesc și fac paradă împleticindu-se sub invizibilul stindard al realității” fade. Asta mai spune și Ginsberg, copilul bătrân al unui veac apus. Smochinele cad din pom pentru că noi mai scuturăm uneori copacul din Rai. Ce măr? În Rai erau smochini.De acum voi merge singur, reluă regizorul, scoase un revolver și se împușcă fără un zâmbet. Trupa de actori înlemni. Tata Allen nu mai este. Să vină și Nice, fără el nu mai facem nemic. Nicevo, le-am răspuns, că eu mai știu șapte limbi și rusește. Am trăit toată vara la St. Moritz, am jucat la Monte Carlo cu tânărul Dosto, ehei, înțelegi despre cine vorbesc, acela cu idiotul, cu demonii. Orice artă trece prin decadență, apoi ajunge la scadență și se nasc noi genii plutitoare. BMM


Haina zăcea pe jos ca un om ucis în fugă, posesorul o ridică, din interior căzu un fel de jiletcă  plină de sos roșu, este trucul nostru, spuse regizorul. Howl, se auzi din culise, la noi totul se schimbă în orice moment, adăugă regizorul, precum forma flăcării. Noi ne contrazicem cu noi înșine, nu avem nevoie de critici din afară, bârfa e cea  odioasă armă, învinșii pleacă pe targă, noi nu. La noi și scaunele cântă, reflectoarele miaună, orice clanță devină virilă, ușă să fie. Ecce homo, îmi prezentă el un june –prim –amorez. Avem o prejudecată – trăim. Cei care cad îngrașă pământul. Sfințim mahalaua deceniilor noastre de aur, stupoarea vinului este prezentă, pe căi ferate murim uneori. Sala de biliard, pușcăria, bordelul sunt instirtuții serioase, nu ne interesează.„ Armate mărșăluiesc și fac paradă împleticindu-se sub invizibilul stindard al realității” fade. Asta mai spune și Ginsberg, copilul bătrân al unui veac apus. Smochinele cad din pom pentru că noi mai scuturăm  uneori copacul din Rai. Ce măr? În Rai erau smochini.De acum voi merge singur, reluă regizorul, scoase un revolver și se împușcă fără un zâmbet. Trupa de actori înlemni. Tata Allen nu mai este. Să vină și Nice, fără el nu mai facem nemic. Nicevo, le-am răspuns, că eu mai știu șapte limbi și rusește. Am trăit toată vara la St. Moritz, am jucat la Monte Carlo cu tânărul Dosto, ehei, înțelegi  despre cine vorbesc, acela cu idiotul, cu demonii. Orice artă trece prin decadență, apoi ajunge la scadență și se nasc noi genii plutitoare.
BMM    

Țerani și muncitori noi suntem, partidul mare muncitor, Pământul e al celor harnici, cei leneși plece unde vor? Ce minciunică, orice civilizațiune extenuată își așteaptă barbarul? În Europa fericirea se termină la Viena? A spus Bacovia asta? „Dormeau adânc sicriele de plumb Și flori de plumb și funerar veștmânt… Și scârțîiau coroanele de plumb… Buciumă toamna agonic… și tare-i tîrziu și n-am mai murit”. Mde, cel mai trist poet al nostru, zicea, „mi-am realizat toate profețiile politice”. Doamne, a zis Bacovia asta?


Țerani și muncitori noi suntem, partidul mare muncitor,
Pământul e al celor harnici, cei leneși plece unde vor?
Ce minciunică, orice civilizațiune extenuată își așteaptă barbarul?
În Europa fericirea se termină la Viena?
A  spus Bacovia asta?  „Dormeau adânc sicriele de plumb
Și flori de plumb și funerar veștmânt…
Și scârțîiau coroanele de plumb…
Buciumă toamna agonic… și tare-i tîrziu și n-am mai murit”.
Mde, cel mai trist poet al nostru,
 zicea, „mi-am realizat toate profețiile politice”.
Doamne, a zis Bacovia asta?

Rugăciune


Rugăciune


Din  întunericul neștiinței în splendoarea Zoharului,
Din înțelepciune la  umilința semnului galben sau al literei stacojii,
Ce drum, Doamnei, ai ales pentru noi, oamenii Tăi,
Suntem fiii TĂI, cu toții, ne-ai pis să ne ucidem unii pe alții,
Pentru ce,Doamne?  Ne-ai dat iubirea, dar ai smuls frunzișul,
Am ridicat  statui  marmoreene iubirii, apoi le-am sfărâmat,
Ce mult am iubit și ne-ai  adus otrăvurile urii,
Suntem , oare , demni de iubire?  
Precum fluturii iubirii, fericirea ne căuta,
Am adunat poeme, am adunat toate artele,
Dar cineva le arde, cineva distruge,
Unde este acel duh al distrugerii?
Stăm și ne minunăm de măreția Soarelui,
Apele  însoțesc liniștea noastră,
Care este adevărata  Față?
Sunt florile  Răului mai puternice, mai viabile?
„ Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări
Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări
Așa cum cerșetorii își cresc păducheria…
Credeam cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele…
O, cititor fățarnic, tu , semenul meu , frate”
Spunea Baudelaire, prin graiul lui Philippide,
Istoria se scrie  cu multe , mari păcate,
Minciuni și  sfaturi proaste se-adună-n tomuri vechi,
Să ne spălăm de ele, să ne iubim ca frații,
Aceasta mi-e dorința, aici mă spovedesc.
Boris  M. Marian





MITICĂ


M-am închis în mine pentru 12 ani,
Cu suspendare, ce rost are să umblu?
Ce rost are să vorbesc, să privesc?
Dumnezeu s-a supărat pe mine,
AȘA MI-A SPUS, eu nu sunt supărat pe El.
Cererea este mai mare decât oferta,
Asta este tipic majorității.
De ex. Mitică s-a descălțat de ghete,
S=a întins pe divan, a vrut să doarmă, nimic.
A luat o carte, a citit ceva, nimic,
A închis ochii și totul a devenit foarte clar.
Și-a dat seama că e nebun. Prea multe gânduri pe secundă.
Se îmbrăcă și ieși pe stradă. Bătea un vânticel de februarie.
Februarie este luna sinucigașilor.
Nu vă speriați, dvs. nu aveți de gând să faceți așa ceva.
Dar cui îi pasă? Atunci Mitică se apucă de scris
Și îl inventă pe Mitică.
BMM



Ești tânăr, ai mâinile libere, te ferești de semeni,
dar nu ești Crusoe, tu n-ai coborât din mănăstire,
lasă clopotele să bată în oraș, iubita a fugit
cu un pilot de cursă lungă, eșrti liber,
acum scrie poemul, limpezește-te,
o muză locuiește cu chirie în tine,
nu privi zidul, el nu există, lasă imaginile
să țipe libere, în oricare om înflorește o junglă,
prin mierea amintirilor aleargă furnicile,
poemul tău le urmărește, cineva încearcă să intre,
da, un avion avariat A CĂZUT peste casa ta,
zadarnic te-ai ascuns, așa se pare.
BMM



Dar nu mi-ați răspuns la întrebare, Ce este arta? Ați adormit. Somn ușor. Beți în liniște. Amintiți-vă de noaptea walpurgică. Un craniu se profila pe pânză. Diavolul era la el acasă, Ca și porcul. Desenați-l. Clasa tăcea. Entuziasmul autobatjocurii. Cerșetorii nu mai au gloanțe. Moartea și prostia se luau la trântă. Atomi argintii plutesc în ochii tăi. Poezia este tot ce uită Dumnezeu. Nepăsător, voios, ștrengarul Se legăna de creanga unui stejar afumat. Un pluton de bețivi s-a prezentat la execuție. Condamnatul era lucid, calm, cald. Își recitea viața cu voce tare. Plutonul adormise. Zadarnic cocoșul striga în zori. Câțiva șobolani plecau la serviciu. Drepți, strigă un grad superior. Cu cântec înainte, marș, harș, tovarăși. Cazarma o luase la vale, pe Copou. Nu mai ai ce să-mi propui, spune gorila Căutând un colac de salvare. Se scufunda în smârcul ei , Sunt master, sunt doctor, sunt castor, Sufăr de gastro, sforăi când vreau, Un gândac de piatră se strecura printre ferigi, Din buric lătra o divă, Nu avea aripi, doar un piept imens Plin cu polistiren, viscerala greață Se vindea la chioșc, curgeau sudori, Unsori și nămol sulfuros, bun, sănătos, Pune mâna pe stent, bolundu-le, Dar ceva mai lent. Filmul se rupse, finita la comedia. Dumnezeu nu mi-a dat lovitura de grație, El nici nu știe, El vede, dar nu știe, Așa , nici vrăbiuța Guța nu suportă abuzurile, Văd niște dinți albi, regulați, sunt ai lui Chrisostomos, Trei șuierături puternice, ascuțite îi răspunseră Din calmul dimineții, mulțimea cobora scările de la Odesa, Tarbuck strigau unii, facebook , răspundeau alții, Dar Dumnezeu vede tot. Să fim expliciți, dragii mei. Cea mai grea meserie, dragii mei, este să stai în fața unui public și să-l faci să râdă, dar ce importanță are? Doamne, ferește, face unul infarct sau fură de la altul. ,

Dar nu mi-ați răspuns  la întrebare,
 Ce este arta?  Ați adormit. Somn ușor.
Beți în liniște.  Amintiți-vă de noaptea walpurgică.
Un craniu se profila pe pânză.
Diavolul era la el acasă,  Ca și porcul.
Desenați-l. Clasa tăcea.
Entuziasmul autobatjocurii.
Cerșetorii nu mai au gloanțe.
Moartea și prostia se luau la trântă.
Atomi argintii plutesc în ochii tăi.
Poezia este tot ce uită  Dumnezeu.
Nepăsător, voios, ștrengarul
Se legăna  de creanga unui stejar afumat.
Un pluton de bețivi s-a prezentat la execuție.
Condamnatul era lucid, calm, cald.
Își recitea viața cu voce tare.
Plutonul adormise. Zadarnic cocoșul striga în zori.
Câțiva  șobolani plecau la serviciu.
Drepți, strigă un grad  superior.
Cu cântec înainte, marș, harș, tovarăși.
Cazarma o luase la vale, pe Copou.
Nu mai ai ce să-mi propui, spune gorila
Căutând un colac de salvare.
Se scufunda în smârcul ei ,
Sunt master, sunt doctor, sunt  castor,
Sufăr de gastro, sforăi când vreau,
Un gândac de piatră se strecura printre ferigi,
Din buric lătra o divă,
Nu avea aripi, doar  un piept imens
Plin cu polistiren,   viscerala  greață
Se vindea la chioșc, curgeau sudori,
Unsori și nămol   sulfuros, bun, sănătos,
Pune mâna pe stent,  bolundu-le,
Dar ceva mai lent.  Filmul se rupse, finita la comedia.

Dumnezeu nu mi-a dat lovitura de grație,
El nici nu știe, El vede, dar nu știe,
Așa , nici vrăbiuța Guța nu suportă abuzurile,
Văd niște dinți albi, regulați, sunt ai lui Chrisostomos,
Trei șuierături puternice, ascuțite îi răspunseră
Din calmul dimineții, mulțimea cobora scările de la Odesa,
Tarbuck strigau unii, facebook , răspundeau alții,
Dar  Dumnezeu vede tot.   Să fim expliciți, dragii mei.  
Cea mai grea meserie, dragii mei,
este să stai în fața unui public
și să-l faci să râdă, dar ce importanță are?
Doamne, ferește, face unul infarct sau fură de la altul.
  





Osip Mandelştam -  rebelul   ”pedepsit”

Postumitatea  poetului Osip Mandelștam a fost  tulburată mai mulți ani de zvonuri diverse despre  supraviețuirea sa în GULAG.  Soția sa , Nadejda a încercat zadarnic să afle împrejurările și data în care a murit marele poet. Calvarul său a început în 1933, cțnd a citit unor prieteni  o poezie satirică despre dictatorul Stalin „ Noi trăim, nu simțim nici pământul… dar  nicio o jumătate de frază  nu poate să se lipsească  de o laudă adusă  munteanului de la Kremlin… are degete ca viermii apucători…are mustăți  precum  gândacii….are pieptul larg  să ne cuprindă…câte capete n-au căzut în jurul său ” (  trad. aproximativă).  A fost arestat în mai multe rânduri, Pasternak a reușit un timp să-l salveze, fiind în grațiile dictatorului, Gorki se pare că nu a intervenit, oamenii erau speriați de mașinile negre ale NKVD-ului. Mandelștam a încercat să sinucidă, Buharin l-a mai salvat o dată, înainte de a cădea și el sub gloanțele  vigilentei poliții. Mandelștam a fost trei ani exilat la Voronej, scria în continuare, primea vizite, Anna Ahmatova era o admiratoare, ambii poeții fiind fondatori ai cercului akmeist din 1918. Nimeni nu se aștepta ca  delicatul Osip Mandelștam, cu versurile sale diafane și totodată cizelate, amintind și de Pasternak, în stilul  primelor versuri, va izbucni scriind o satiră atât de mușcătoare.  Atmosfera semăna cu aceea din Roma  imperială, în anii decadenței. Intrigi, denunțuri la care s-au pretat și fruntași ai breslei scriitoricești  din URSS, Alexei Tolstoi, Pavlenko, ș.a. au dus la condamnarea poetului ca dușman  de clasă și deportarea la Vladivostok, în Extremul Orient.  Acolo , citea celor din baraca în care era  închis versuri de rară frumusețe. A murit de tifos exantematic, care era tratabil, dar deținuții politici  nu beneficiau  de asemenea favoare. Data găsită în arhive, despre decesul lui a fost 26 decembrie 1938. Nu se știe cțt de sigură este. Familiile celor deținuți primeau anunțul  morții  acestora fie mult după, fie, cu tot cinismul, chiar mai devreme. Undeva poetul s ria „ Ce stradă e asta? Strada Mandelștam? Ce nume ciudat, cum îl întorci tot strâmb iese”. … ” M-am născut în noaptea dintre doi și trei ianuarie / într-un an de mari speranțe/ iar în jurul meu secolele mă înconjurau cu focul lor”. Nu a apucat Holocaustul, dar l-a ucis GULAG-ul.  În română a apărut  cu mai multe volume, inclusiv în colecția Cele mai frumoase poezii, traducerea lor fiind semnată de Puiu Brăileanu și  Valeriu Bucuroiu. În Europa și în SUA au fost traduse mai multe  poeme. În poemul „ Versuri pentru soldatul necunoscut”, el scrie despre oceanul fără ferestre în care se simte îngropat. A mai scris și un excelent Eseu despre Dante. Era un stilist  și un critic literar de mare clasă. Revoluția din octombrie l-a îndurerat ,dar  nu s-a exprimat direct, invita cititorii să se reculeagă în lumea melosului. În 1972 au appărut în Franța trei volume de memorii ale Nadejdei Mandelștam despre soțul ei și despre creația sa.  La noi au fost traduse parțial. Opera  poetului martir merită  cercetată  cu atenție și iubire.
BMM

Marele  solist, scriitor    Leonard Norman Cohen

Cine ar putea să-l uite pe  Leonard Cohen, vocea sa răgușită, inconfundabilă, tandră, scrierile sale romantice? S-a născut în septemmrie 21, anul 1934, la Montreal, a murit la 7 noiembrie 2016, la Los Angeles.  A fost  un consacrat al soft-rock-ului, a scris texte poetice, romane, a cântat la chitară, a condus orchestre, a fost în turnee în mai toată lumea.  D-a preocupat de religii diferite, de politică, a combătut izolaționismul, a comentat moravurile, exacerbarea sexualității A fost onorat cu Ordinul Canadei, Premiul Asturiei, Glenn Gould, ș.a.Se spune că ar fi fost propus și la Premiul Nobel. În 1967 i-

Reiau acum în nota sol ce mi-a șoptit la Limasol Un limax înțelept și drag umbra temută, Miodrag. Era un văr al lui Andrici, de care voi nu știți nimici, mister X ne strigă – help, mister Y spune – yes, cel puțin nu-i plângăreț, la-nchisoare nu dă ghes, unde mergi pari un intrus, dintr-o lacrimă dedus, varietățile-s deajuns, iar delictul presupus, Goldfish merge pe uscat, sorry mister Rosenblatt, Roosevelt știa ce-a dat, Max Jacob a fost soldat, Malta , Yalta, Rhodos, salta, ne lovi cu bățul balta. Final, final, dar ce gingaș e îngerul ce vine, pal, Surâde galben, triumfal,final final, filial, Prin cafenele ne plimbam pe o foiță de opal, Din Mecca pân-la Liverpool este un drum, este și cool, Noi alergăm din naștere până la moartea mașteră Și dă-i și fugi și fugi și dă-i, castelul are mii și mii de-odăi. Doar Kafka plânge într-un colț de gât cu lieber Herr Helmholz . BMM

Reiau acum în nota sol ce mi-a șoptit la Limasol
Un limax înțelept și drag umbra  temută, Miodrag.
Era un văr al lui Andrici,  de care voi nu știți nimici,
mister X ne strigă – help, mister Y spune – yes,
cel puțin nu-i plângăreț, la-nchisoare nu dă ghes,
unde mergi pari un intrus, dintr-o lacrimă dedus,
varietățile-s deajuns,  iar delictul presupus,
Goldfish merge pe uscat, sorry mister Rosenblatt,
Roosevelt știa ce-a dat, Max Jacob a fost soldat,
Malta , Yalta, Rhodos, salta, ne lovi cu bățul balta.
Final, final, dar ce gingaș e îngerul ce vine, pal,
Surâde galben, triumfal,final final, filial,
Prin cafenele ne plimbam pe o foiță de opal,
Din Mecca pân-la Liverpool  este un drum, este și cool,
Noi alergăm din naștere până la moartea mașteră
Și dă-i și fugi și fugi și dă-i, castelul are mii și mii de-odăi.
Doar Kafka plânge într-un colț de gât cu  lieber  Herr Helmholz .
BMM


Final, final, dar ce gingaș e îngerul ce vine, pal, Surâde galben, triumfal,final final, filial, Prin cafenele ne plimbam pe o foiță de opal, Din Mecca pân-la Liverpool este un drum, este și cool, Noi alergăm din naștere până la moartea mașteră Și dă-i și fugi și fugi și dă-i, castelul are mii și mii de-odăi. Doar Kafka plânge într-un colț de gât cu lieber Herr Helmholz .

Final, final, dar ce gingaș e îngerul ce vine, pal,
Surâde galben, triumfal,final final, filial,
Prin cafenele ne plimbam pe o foiță de opal,
Din Mecca pân-la Liverpool  este un drum, este și cool,
Noi alergăm din naștere până la moartea mașteră
Și dă-i și fugi și fugi și dă-i, castelul are mii și mii de-odăi.
Doar Kafka plânge într-un colț de gât cu  lieber  Herr Helmholz .


Mountolive, Mountolive,
Ce distracție-n Olimp,
Clea este azi Venera,
La Justine se simte fierea,
Balthazar joacă la zaruri
Trei amante și un maur.
Sufletul mafiei –șpaga,
Asta nu-ntâlnești la Praga,
teatrul  vieții cu escrocii,
ce mai spun vampirologii?
Cine nu sfâșie nu are dinți,
Dar la minciună are trei minți,
Haitele au mereu mult curaj,
Poți fi și rege, poți să fii paj,
Șarpe de ești, poți iubi viața,
Nu ți se vede coada, nici fața,
 Cine nu are parte, nici carte,
Știe cum moartea  în lume se-mparte.
Iar eu îmi strâng hârtiile,
Vechi cronici de război,
Ajungă poeziile,
Să ne gândim la noi.
BMM
Eroare din naștere? Capul   plecat,
Urechea  astupată,  facem modificări,
Dovlecel, adu o speranță în spirt,
Un spermanțet, o mie de trompete,
Copii bătuți, violați, unde ești , Doamne?
Unii vând cenușa morților, martori?
Poeții mor în duel cu acefalii.
Am văzut un izvor, curgea fără apă.
Marele Măcelar  este etern.
Am fruntea zdrobită, nu văd nimic,
Spune prizonierul. Apoi tace.
Mușcătura  vampirului real pe buza  fecioarei.
Spectacolele sunt suspendate,
Trăiască tropăitul cizmelor.
Oasele se topesc în crematoriu.
Unde e sediul morții, la dreapta, la stânga?
Poemele nu se vând , nu se prostituează.
Solemni  părem, dar ce râdem în noi, ce râdem,
În vise întuneric nu există.    
BMM

Să suferi de singurătate,
Apoi s-o cauți, ah, nepoate,
Bondarul Gică showbiz face,
Diana te sărută, drace,
Apoi sărută șefi  de gară,
O gară pentru doi, pe scară,
Diana vrea despăgubiri,
Governul vine cu scumpiri,
La lumânări, la gropi, lopete,
De unde, frate-meu, Mopete?
Pardon, s-avem mersi, don Draknea,
Te-așteaptă Alimoș și Manea,
Că deveniși baladă-n strană

Cu preafrumoasa deliormană.

Prietenul meu scrie o istorie a vinului, Eu m-aș ocupe de vinele noastre, de vinetele altora, De plecatul nostru, altul, mai grăsuț, mai înalt, Mai bătrâior se plimbă cu Magul printre stele verzi, Ca orice gospodar, vezi bine,am câine de treabă, Oarecum filosof, nu e bun la poliție, Nu este scris nimănui să meargă în Paradis, Mai bine gândiți la altceva,mai bine scrieți chiar poeme, De nu puteți romane grele, ați aflat de Kant, E un post vacant în Academia lui Vasilică din Vaslui, Unii cresc antum, într-un an și patru luni, Pace noului venit, dacă n-a plecat pilit, Egoismul e un har pentru cei cu obrăzar, Pe mustăți curge miere de albine, câmpia dulce precum ghimbirul , De aceea eu bat câmpii, bat și munții la nevoie, Un ghinărar privește prin gaura cheii, da, este titlul unui poem, Wow, ce nu se vede prin gaura cheii, publicați fraților, Că și hârtia tipărită este răbdătoare, ca și Netul, Trec granița dintre văzut și nevăzut, precum poetul din Iași, O mai fi garnizoana unde mi-am făcut armata, o bucurie, Aveți salutări din piața reconcilierii, e bine, e bine, E al dracului de bine, don”t cry Giuletta… BMM

Prietenul meu scrie o istorie a vinului,
Eu m-aș ocupe de vinele noastre, de vinetele altora,
 De plecatul nostru, altul, mai grăsuț, mai înalt,
Mai bătrâior se plimbă cu Magul printre stele verzi,
Ca orice gospodar, vezi bine,am câine de treabă,
Oarecum filosof, nu e bun la poliție,
Nu este scris nimănui să meargă în Paradis,
Mai bine gândiți la altceva,mai bine scrieți chiar poeme,
De nu puteți romane grele, ați aflat de Kant,
E un post vacant   în Academia lui Vasilică din Vaslui,
Unii cresc antum, într-un an și patru luni,
Pace  noului venit, dacă n-a plecat pilit,
Egoismul e un har pentru cei cu obrăzar,
Pe mustăți curge miere de albine, câmpia   dulce precum ghimbirul ,
 De aceea eu bat câmpii, bat și munții la nevoie,
Un ghinărar privește prin gaura cheii, da, este titlul unui poem,
Wow, ce nu se vede prin gaura cheii,  publicați fraților,
Că  și hârtia tipărită este răbdătoare, ca și Netul,
Trec granița dintre văzut și nevăzut, precum poetul din Iași,
O mai fi garnizoana unde mi-am făcut armata, o bucurie,
Aveți salutări din piața reconcilierii, e bine, e bine,
E al dracului de bine, don”t cry Giuletta…

BMM
Există idiotism în stare pură, 
ca aurul ascuns în zgură,
am întâlnit un lup savant, 
voirbea trei limbi pe alt versant, 
cânta la gât de porumbei, 
plutim ca frunza pe alei,
să fii un criminal idiot
eu nu-nțeleg, nu vreau să pot,
nici criminal inteligent,
pare lipsit de argument,
vă rog scuzați-mă, confuz,
ascult, citesc în troleibuz.
Iar autorul dispăru
în țara antilopei gnu.
BMM

Pirul- poem în proză pe o roză Înșelată de soțul ei, Bob, cu medicinista-batista Gaby-Baby, Lola-Corola caută o compensație- rație în brațele- rațele vărului Titu- Pilitu, care însă și el, mișel, captat –ratat de aceeași prietenă a casei din Scropoasei nu admite mite, nici ca soția să-l trădeze cu coafeze, acest drept- inept avându-l numai el- voinicel. Lola- Corola se sinucide cu un caporal pe post de pumnal. În acest timp, Ana- Borcana, iubita lui Mircea-Elicea și mai târziu fratele soției acestuia, care acestuia, întreabă un drumeț. Ei bine, se sinucide și el, la fine, spre confirmarea blestemului bunicei din Ohio, mama fiind întoarsă acasă după o lungă absență de la subiectul-esență, logodnicul nu spune nimic atunci când este răpit cu aprobarea sa la vila Luminița. Se reține din text faptul că gura cuiva burează dor, deși râsul altuia pe suflet îi șivoaie, trupul șopotă plâns, carnea se bătătorește țol, o zăpădire nemaivăzută se lasă din cer, undoiarea nu are suflare, meu, seu , greu , Mardoheu, sfârcuri doldorate zboară prin aer, pleoapele mâinilor nu se mai văd, zăbrelele degetelor opresc năvala, mâini înghiocate înalță rugi și fugi, casa chihlimbară începe a vorbi pe limba castravetelui, aur obrintit nu se mai caută, amploarea de rai terestru nu se mai poate, cetluirea cu aromă specifică, naivă îngerire, etc. No more, spuse yankeul din liceul Sf. Sava. Brava. BMM Această postare nu va apărea în secţiunea Noutăţi a altor persoane decât dacă o distribui Vezi mai multe amintiriDistribu

Pirul- poem în proză pe o roză
Înșelată de soțul ei, Bob, cu medicinista-batista Gaby-Baby, Lola-Corola caută o compensație- rație în brațele- rațele vărului Titu- Pilitu, care însă și el, mișel, captat –ratat de aceeași prietenă a casei din Scropoasei nu admite mite, nici ca soția să-l trădeze cu coafeze, acest drept- inept avându-l numai el- voinicel. Lola- Corola se sinucide cu un caporal pe post de pumnal. În acest timp, Ana- Borcana, iubita lui Mircea-Elicea și mai târziu fratele soției acestuia, care acestuia, întreabă un drumeț. Ei bine, se sinucide și el, la fine, spre confirmarea blestemului bunicei din Ohio, mama fiind întoarsă acasă după o lungă absență de la subiectul-esență, logodnicul nu spune nimic atunci când este răpit cu aprobarea sa la vila Luminița. Se reține din text faptul că gura cuiva burează dor, deși râsul altuia pe suflet îi șivoaie, trupul șopotă plâns, carnea se bătătorește țol, o zăpădire nemaivăzută se lasă din cer, undoiarea nu are suflare, meu, seu , greu , Mardoheu, sfârcuri doldorate zboară prin aer, pleoapele mâinilor nu se mai văd, zăbrelele degetelor opresc năvala, mâini înghiocate înalță rugi și fugi, casa chihlimbară începe a vorbi pe limba castravetelui, aur obrintit nu se mai caută, amploarea de rai terestru nu se mai poate, cetluirea cu aromă specifică, naivă îngerire, etc. No more, spuse yankeul din liceul Sf. Sava. Brava.
BMM
Această postare nu va apărea în secţiunea Noutăţi a altor persoane decât dacă o distribui

Mi se desface trupul de durere, dar resist, Asta este viața noastră, nu ne-am născut Că am vrut, alegerea noastră este numai iubirea, Mai este și muzica, mai este și speranța gratuită, Mai este efortul de a mă elimina din centrul atenției, Mai este și saltul mortal, dar nu sfătuiesc pe nimeni, Mai este și Dumnezeu, dar să nu exagerăm, El nu este pentru noi, poate noi suntem pentru El, Mai sunt anotimpurile, castanii, norii, amintirile, Toate pot fi șterse cu buretele, dar ce mai rămâne?

Mi se desface trupul de durere, dar  rezist,
Asta este viața noastră, nu ne-am născut
Că am vrut, alegerea noastră este numai iubirea,
Mai este și muzica, mai este și speranța gratuită,
Mai este efortul de a mă elimina din centrul  atenției,
Mai este și saltul mortal, dar nu sfătuiesc pe nimeni,
Mai este și Dumnezeu, dar să nu exagerăm,
El nu este pentru noi, poate noi suntem pentru El,
Mai sunt anotimpurile, castanii, norii, amintirile,
Toate pot fi șterse cu buretele, dar ce mai rămâne?



Accelerația este primul semn al nebuniei,
De aici la poezie este doar un pas,
Declar avangardismul veșnic,
Mersul de melc al clasicilor în viață   
Este o boală grea,  cățelul Coxy știe mai multe,
A dat să muște din coada umbrelei,
Cuiva i s-a desfăcut umbrela și astfel
Am început să semăn cu Victor Brauner,
Dintele nenorocului s-a spart în două,
Valoarea timbrului literar este de cinci bani,
Vampirul pasiv a trecut la acțiune,
Desfăcute, multe cadavre seamănă cu operele clasice,
Punct, p…ă, alte chestii nu prea îmi plac,

Dar sunt titluri, tu ce ești?

Negru de fum, ce este el și la ce folosește? Câte vieți s-a transformat în negru de fum? Anvelopele beneficiază de el. El este trecutul și viitorul. Nerro di fumo. Ca și împăratul Nero. Anonimul venețian nu are cunoștință de negrul de fum. O fi o zeitate africană? Iar Blaga zice – La cerul întâiu străjeri de tuci, Plopii fac câte cincizecide pași/// Cinci luni de viață, lacrimi morților, Fratele meu iese din pământ, Un gând suflat ca o umbră, Giulgiu de praf, amurg de plumb, Păianjen ce coase veșnicia, Pământul simte apele și sicriele, Zgomot de clopote lovite cu ură, Pe ziduri se prăbușesc sfinții, Imense lumânări, ritm parfumat, Din remușcarea ei incestuoasă Se prăbușeau pe piatră rugi, Un zgomot de mitraliere, de ură izbăvitoare. Apoi Adriasn Maniu, Cerul îngroapă, Stele ce scapă, clpotul bate ruga dre seară, Iată și iar, luna o gheară, ultimul vis, Calea coboară dreaptă, ușoară Până-n abis. În târg miroase a moarte, a tomană și a fând, Vântul negru aduce, fiebinte în plămân. Un croncănit răzleț, răsună crunt Și-mprăștie neliniște pe drum. Iar seara-n vâmp se deapănă mărunt, Țesândcu fulgii negru de scrum și doart de scrum. BMM &Co.

Negru de fum, ce este el și la ce folosește?
Câte vieți s-a transformat în negru de fum?
Anvelopele beneficiază de el.
El este trecutul și viitorul.
Nerro di fumo.
Ca și împăratul Nero.
Anonimul venețian nu are cunoștință de negrul de fum.
O fi o zeitate africană?
Iar Blaga zice – La cerul întâiu străjeri de tuci,
Plopii fac  câte cincizecide pași///
Cinci luni de viață, lacrimi morților,
Fratele meu iese din pământ,
Un gând suflat ca o umbră,
Giulgiu de praf, amurg de plumb,
Păianjen ce coase veșnicia,
Pământul simte apele și sicriele,
Zgomot de clopote lovite cu ură,
Pe ziduri se prăbușesc sfinții,
Imense lumânări, ritm parfumat,
Din remușcarea ei incestuoasă
Se prăbușeau pe piatră rugi,
Un zgomot de mitraliere, de ură izbăvitoare.
Apoi Adriasn Maniu,
Cerul îngroapă,
Stele ce scapă, clpotul bate ruga dre seară,
Iată și iar, luna o gheară, ultimul vis,
Calea coboară dreaptă, ușoară
Până-n abis.  În târg miroase a moarte, a tomană și a fând,
Vântul negru aduce, fiebinte în plămân.
Un croncănit răzleț, răsună crunt
Și-mprăștie neliniște pe drum.
Iar seara-n vâmp se deapănă mărunt,
Țesândcu fulgii negru de scrum și doart de scrum.   
BMM &Co.



Nero di carbone cantati
 disambigua
Polvere di carbon black
Il nero di carbone (o, più correttamente, nero di carbonio, o nerofumo o carbon black) è un pigmento, prodotto dalla combustione incompleta di prodotti petroliferi pesanti quali, catrame di carbon fossile, catrame ottenuto dal cracking dell'etilene, o da grassi ed oli vegetali.
Veneția   se scufundă în giulgiul negru,
Vise ce plutesc precum câinii morți pe ape,
Oameni și fum, un holocaust  în timp de pace?
Și ce-am făcut?  Puteam pluti în azur, dar noi, nu,
Dar noi, nu, Domnul a refuzat maimuța,  omul   iubește negrul de fum,
Rimează,  cadouri de Crpciun din albe devenite negre,
Mirese în lungi rochii negre,
Nu vă lăudați, noi am trădat  Divinitatea,
Zac în ruine  mari cuptoare, zic unii, nu a fost nimic,
O, yes, nimicul are doar culoarea neagră,
Negi negri ca orbirea,  poate,
Să fie , oare, un nou început?

BMM

Birtașul Nu mai avea camere de oferit nici beutură În ce sat m-am rătăcit, o fi un castel pe aici? Un telefon sări din suport și strigă – anul nou. Sunt prea timid să răspund. Pe sobă zăcea un bătrân, nu se știe cine deschisese. De nu vă place , luăm altă sanie. Unde sunt aparatele, astea sunt vechi. Dacă eu sunt Josef, tu ești Kio. Barnabas apăru cu un jurnal vechi din 2050 . Frieda e logodnica mea, dar ți-o pot împrumuta. Bendemann aștepta scrisori din Rusia, nu-l interesa Frieda. Pe un colț de masă, Gregor scria versuri. Din greșeală, Frieda îi reteză capul. N-a observat nimeni, Gregor continua să scrie. Oricum nu le citea nimeni. Frieda nu se mai scuză, era inutil. Marea surpriză a serii abia sosise. S-au repezit toți să vadă, dar cum intra unul în cabina întunecată Nu mai ieșea nimeni. Nici autorul nu băgă de seamă. Cifra 11 deveni 1, apoi fu anunțat Anul Nou. Ce chestie, singur reporterul observă că nu este ceva în regulă, Se gândea cum să relateze faptele.

Birtașul Nu mai avea camere de oferit nici beutură
În ce sat m-am rătăcit, o fi un castel pe aici?
Un telefon sări din suport și strigă – anul nou.
Sunt prea timid să răspund.
Pe sobă zăcea un bătrân, nu se știe cine deschisese.
De nu vă place , luăm altă sanie.
Unde sunt aparatele, astea sunt vechi.
Dacă  eu sunt Josef, tu ești Kio.
Barnabas apăru cu un jurnal vechi din 2050 .
Frieda e logodnica mea, dar ți-o pot împrumuta.
Bendemann aștepta scrisori din Rusia, nu-l interesa Frieda.
Pe un colț de masă, Gregor scria versuri.
Din greșeală, Frieda îi  reteză capul.
N-a observat nimeni, Gregor continua să scrie.
Oricum nu le citea nimeni. Frieda nu se mai scuză, era inutil.
Marea surpriză a serii abia sosise.
S-au repezit toți să vadă, dar  cum intra unul în cabina întunecată
Nu mai ieșea nimeni.
Nici autorul nu băgă de seamă.
Cifra 11 deveni 1, apoi fu anunțat Anul Nou.
Ce chestie,  singur reporterul observă că nu este ceva în regulă,

Se gândea cum să relateze faptele.