Anestezie

Haosul e ordinea maximă, dragostea-i Deus ex machina, doar adevărul se plimbă cu o minciună sub limbă, arta e drogul prin care omul se simte mai mare, unde începe clonarea? Lasă, amice-ntrebarea jos, la portar, nu e locul să pui întrebări, tu fă jocul celor ce sunt cu biştarii, drumul vieţii e oare prea încurcat, pune capăt, are sicriul şi lacăt, să nu poţi ieşi de acolo, vorbeşte cu Marco Polo, cu Sancho Panza, la cină poţi vorbi în latină, drumul e plin de iluzii, ca un trup de contuzii după o bătălie de care nimeni nu ştie, oiştea şi cu Pendulul nu le găseşti, Honolulul este ce este, ca visul , nu ai să fii tu Trimisul, nu ai faţă de Christ, oarecum eşti proscris, dar viaţa aceea, de-apoi ne va găsi pe-amândoi, aste e poezia, lacrima, anestezia.