Să fii prizonierul

Să fii prizonierul

Să fii prizonierul unor orbi, unor surzi,
Să ai sensibilitatea lor diabolică,
Să nu poți , să nu ai pe unde să fugi,
Cum nu poți scăpa de ciuma bubonică.

Și totuși să scrii, să scrii pătimaș,
În timp ce te pipăie mâinile orbilor,
În timp ce strigă surzii, „Curaj”
și ochii devin hrana dulce a corbilor.

Șoptește, încearcă să fii orb, să fii surd,
Învață s-auzi și să vezi doar prin piele,
Precum pelerinul ce merge la Lourdes,
Ce crede, zâmbește zdrențuit, în obiele.

Boris Marian


A ierta o piatră


Te iert , piatră, ai fost prima armă
De luptă, primul semn pus la căpătâi,
Primul cap care nu a putut să judece,
Prima banchetă pe care am sărutat o contesă,
Te iert, ești mai bună decât cel care
Luându-te în mână, ar vrea să o arunce
În moalele capului cuiva, oi fi eu,
Poate că nu mai ești piatră,
Poate ești un explozibil ascuns,
Poate ești o mostră din epoca
În care și canibalii se salutau
Prietenește, dăruindu-și o piatră.
Tu ești ultimul os al Zeului Piatră.