Idișe mame
Unul dintre cântecele care mă
face să lăcrimez când îl aud este IDIȘE
MAME. Nu este numai dragostea naturală pentru cea care mi-a dat viață și m-a
apărat în primii ani pe acest pământ, dar
și regretul extrem de acut, nepotolit,
că nu i-am dat atâta dragoste și prețuire cât mi-a dăruit ea mie. M-a învățat
să am încredere în mine, fără a fi trufaș, să nu fiu slab, dar să am grijă de
sănătate, să fiu mândru de ceea ce sunt și să nu aplec urechea la bârfe, să
răspund încercărilor a de fi pus la
colț, de a fi nedreptățit. Poate că , din acest motiv am avut chiar de suferit,
dar nu ei îi pot reproșa aceste praguri puse de destin. A avut o viață care pe alt om, mai mult, o
femeie ar fi încovoiat-o moralmente, dar ea era rezistentă, era o luptătoare cu
soarta. În copilărie era bătută de un părinte
cu concepții retrograde despre educație, care îi mai și spunea că nu
este frumoasă,nici bogată. Avea o minte ageră și asta cred că a suplinit totul.
Primul soț despre care nu mi-a povestit niciodată, am aflat indirect, a
înșelat-o, ea l-a lăsat, al doilea soț, tatăl meu, un om admirabil, însetat de
carte și de idealuri, a murit la vârsta de 50 de ani. Mama a trăit până la 88
de ani , relativ, singură, eram eu, familia mea, frații ei, dar niciunul nu am stat cu ea mai mult timp, nu i-am adus
alinarea de care avea nevoie. Nu a
fost o fire nesociabilă. Dimpotrivă, se
împrietenea ușor cu te miri cine. Nu a fost prea amabilă cu aleasa mea, dar
după un timp a acceptat-o, gelozia mamei a cedat generozității.
Ce pot să mai spun? Nimic. Nu
merg la mormântul ei, pentru mine nu a murit, o văd aproape în fiecare noapte,
în vis, deși au trecut 17 ani de când a plecat , din păcate , în chinuri
nemeritate. Un bărbat nu plânge, eu nu plâng, nu pot, dar picături invizibile
îmi trec prin suflet.
BMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu