Am intrat în
castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,
Lumini ciudate
mă înconjurau, sufletele celor pleca de mult?
Ce să le
spun? Petkutin și-a jucat bine rolul, i-a înșelat
Pe vii și pe
morți. Orașul se vede în profil. Mai poți dormi?
Ce este poezia? Ai să fii demolat. Îmi spune
constructorul,
Am să mă mut
la marginea Saharei,acolo nu te înțeapă nici o muscă.
Dar ce este
poezia? O muzică plăcută sufletului. Nu, strigă înțeleptul.
Unde este
mesajul? E sub pământ sau în soare, în lună. Cunosc un demolator
Care se tot
învârtește în jurul casei mele. Mi-a luat frânghia de rufe, apoi rufele,
A dărâmat
balconul, a demontat geamurile,a sărit cu picioarele pe patul meu,
Apoi a
chemat un bidiviu și mi l-a lăsat în casă. Cine ești? L-am întrebat.
Tot eu, dar
sub alt chip. O moarte lentă și dureroasă pare viața, pentru că ochii
Sunt mereu
deschiși, chiar și în somn, închipuiește-ți că aperi
O cetate
asediată, macii sunt rudele sângelui, dar ce ușor dispar, ca și sângele.
Trăim
într-un amurg continuu. Vorbește și tu, cititorule,
Până și
morții vorbesc precum copacii-nfloriți.Podul Mirabeau primește
În ospeție
pe toți rătăciții.Acolo nu este nici un zid, în afara neînțelegerii noastre.
Boris Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu