De unde ne
luă lumânarea, Macbeth?
O are mereu
asupra ei, doar astfel întunericul devine complice,
Politică
de cimpanzeu mai crud decât strămoșii
săi,
Un animal
devine zeu, se-mpăunează, mușcă, rupe,
Doar
astfel omul cu cravată bleu, cu dinți de
aur într-o gură strâmbă,
Doar astfel
el conduce lumea ca pe un spital de infecțioși,
De intri,
nu mai ieși, de ieși, dispari pe veci,
aș ne spune madam Macbeth,
Iar blegul
soț merge încovoiat și plânge, se roagă
Pentru
cei nevinovați . Nevinovați ?
Netrebnici lași,
mi-e silă că
sunt om ca ei, mai bine rămânea,
strămoș.
BMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu