Linșaj

Linșezi o națiune, o țară,

Linșezi mesteacănu-ntr-o vară,

Cerșesc dezmățul duhuri rele,

Devii idiot printre lichele,

Nu pot să tac, prea mulți vorbesc,

Înjură, blestemă firesc,

Nu mă răzbun, vreau să fiu bun,

Dar umblă dracul la ceaun,

Cu vârsta ești un mohican,

Canibalism în acest an,

Ai grijă și pe unde mergi,

Poți să te tragi din neam de regi,

Te-omoară și un biciclist

Ori un poet cu chipul trist,

De fapt nici nu este poet,

Lovește scurt, foarte discret, ,

Natura spune să te duci,

Unii te scuipă, nu te spurci

Cu un răspuns, zadarnic e,

Decapitat te-nalți în cer.

BORIS MARIAN

Frumos mi-a spus un tânăr cu caș la gură, altă fătucă de pe La Berlad m-a numit penibil, stimate domn, etc. Un bătrân atât de simplu după vorbă, după port. Așa spunea Poetul, el care s-a stins la 39 de ani, dar, sunt convins respecta bătrânii. Una dintre aspectele degradante din ultimii 25 de ani, de care se fac de vină și decrețeii și post-decrețeii este gerontofobia, pe care eu o echivalez cu discriminarea rasială, cu ura față de semen. Părul alb sau părul negru nu cresc din creier, deci semnul înțelepciunii nu este culoarea părului. Se spune – mi-e rușine de părul Dvs. alb. Ași, vorbă goală. Eu mă simt, în ciuda unei multitudini de defecțiuni fizice, sufletește , mental în plină tinerețe. Mi s-a reproșat și mențiunea de a fi membru USR. Nu m-am lăudat, am menționat. Eu știu ce scriu și cum scriu. Nu sunt paranoic, nu am veleități, nu sunt celebru, nu voi fi celebru, dar am iubit cu prețul sănătății ( nu am băut, dar am fumat enorm când scriam ) , cu prețul multor nervi, am iubit și iubesc scrisul, de asemenea cred în talentul meu, mic, mare, mijlociu, NU MĂ INTERESEAZĂ. Am fost dur cu infatuații fie tineri, fie chiar șefi mai bătrânei, toată viața, nu mi s-a iertat niciodată nimic, nici acum , mai sunt niște mici scriitorași ( acum , scoate unul/una o cărticică de 26 de pg. pe Net și devine SCRIITOR, de tot râsul) care îmi poartă sâmbetele. Dragi năpârliți, orice om poate muri oricând, vă doresc viață lungă și succese mai ceva decât premiul Academiei Suedeze. Vă propun să faceți o excursie la sudezi și la norvegieni, întrebați-i , auzit-au ei de operele voastre geniale. Vae victis!

BORIS MARIAN

Prea celebru și prea tânăr

Moto – Necunoscutul bătrânel

De la Dunăre la Gange

E un drum de șapte li,

Ca o inimă plutindă

Dinspre a fi și a nu fi.

Blaise Pascal învață mambo,

Vorba lui s-a dus în vânt,

Paroliști suntem cu toții,

Unii atârnă de-un cuvânt.

Ai vertebre, am vertebre,

Dar mai sunt și verbe-n ritm,

Timpul are chipul palid,

sunt beat-mort și nu mă plimb.

Tu- celebru, eu- celebru,

Cerebel cu cerebel,

Vom reconstrui o lume

Cât un maț de porumbel.

Înger Gabriel, revino,

Să aduci o veste rea,

Cică lumea vrea doar glume

și o crimă. S-ar putea.

BORIS MARIAN

Povestiri din cartierul Black & White

Se spune, din vechime că sultana Hurem ar fi pus să-l sugrume pe Ibrahim pașa, că prea era fălos. Asta, după un sfat de taină cu grăsuța Oana ot Barlad, unul Gabriel –beg Hysterios, alți doi răi sfetnici, Dg Bali din Roman, Edy Murphy, ș.a. În timpul acesta Suleyman dormea tun, de speria câinii din Stambul cu sforăitul său. În zadar doctorul Yakub îi făcuse două operații de sept. Hurem era din Bugeac și vorbea o limbă necunoscută, în care verbele nu se acordau, ci țipau singure, pe voci diferite. Se învârteau în jurul lui Hurem cadâne, una mai frumoasă ca alta, toate o lăudau pe Hurem, deși nu prea aveau de ce și de unde. Hurem ba plângea cu ele, ba le mai tăia capul, avea ea o suferință de care cronicile nu spun multe, Alah să o țină, că tare bună la suflet era. Odată era să bea un ceai otrăvit, pregătit anume pentru un oaspe, AL Hidaspe. Umbra lui Ibrahim mai bântuia prin serai, se auzea un cântec de vioară, cu amintiri din Apuseni, de unde provenea și Hatice. Cineva s-a gândit să facă un Divan literar, toți să fie îmbrăcați în negru, iar sofaua să fie albă, albă, dar Hurem s-a opus cu strășnicie. Le pregătea ea ceva mai bun, o baclava de aceea cu pudră albă de cianură.

*******************************************************

Am avut doi prieteni, Rex și Blej, doi câini de rasă. Unul era fost disident, țipase ceva în Gara de Nord și a primit cinci ani cu suspendare de ceasul Gării. Blej înjura de mama focului orice gospodar care nu-i intra în voie, în fața lui nu puteai gândi decât ca el. Provenea , ca și Rex Bayer, din țara Niciodată Sau Acum, iar ce vorbeau ei, nu putea fi contrazis decât cu sabia. Iar cine ridică sabia, cu mânerul o să rămână, că aveau ei un protector divin sau diabolic, îl chema Money, tare ținea mult la ei, deși Money construise socialismul în multe țări, inclusiv în SUA. Ne-am înjurat noi o vreme, apoi ne-am dus să ne culcăm.

*****************************************************************

Aveam eu o rubedenie de 250 de oca, tare ținea ea la mâncare și la mine, odată era să mă mănânce dimpreună cu bucatele de pe masă. Hulpavă, dar blândă la suflet, a dcălătorit prin mai toate țările, insulele și peninsulele lumii, acum se pregătea să meargă în lună, dar i s-a spus că ar putea să pună în pericol echilibrul frumosului satelit nocturn. I s-a amânat aprobarea până când va slăbi cu 80% din greutatea actual. Dar efectul a fost invers, astfel că ne-am trezit într-o noapte că planeta noastră se duce în gol. Ei, nu s-a întâmplat nimic.

***************************************************************************

Să vă gândiți frumos la mine, mi-a spus biata Anișoara, femeie la vreo 80 de ani. A lăsat în urmă două pisici și un câine negru și prost, după lătrătură se vedea că avea apucături de ziaristonline. Dar amintirea ei mă înlăcrimează și acum. Soțul murise de un anevrism, ea l-a jelit un timp, apoi a fost aceeași femeie veselă, generoasă. Ultimele cuvinte – să vă gândiți frumos la mine. Cine ar vorbi astfel?

BORIS MARIAN

Dracul roșu

Vorbește dracul roșu o limbă ancestrală,

Din mers el te invită la altă bachanală,

Franceza din colegiu uitată este-n pod,

Va dovedi, săracul, ce nu poate un mort.

Ne vin pisici din Flandra, garoafe din Capri,

m-aplec, îi spun lui Bobi , poetule, merci,

cu ocheanul caută un vers, vei fi avar,

vei fi vandal ori gotul săltat pe-un armăsar.

El țopăie, el râde de toate și de tot,

Primarul îl întreabă cât cere pe un tort

Făcut cu miere groasă adusă din Tashkent,

Ne-afumă cerșetorii cu Vogue, Camel și Kent.

Din Kentucky revine , repatriat, un om,

El poartă-n brațe, umed, un taciturn somon.

Eu mă visez pe-o punte de pachebot uzat

Ce pare că se duce la fund, neîntrebat.

Oprește-te, Diavol ce nu cunoști un Cod

Penal , civil și poate că ești doar un nerod.

BORIS MARIAN

Îndurare

Se-ndură cerul de mine,

Sunt critic, prea sunt criticat,

Drumu-i abrupt, strălumine

Prin crengile-brațe străbat.

Lăsați mohorâtele pagini.

Neînduplecatele legi,

Uitate-s atâtea imagini

Din cărțile vechilor regi.

Miasmele urii și fricii

Mai stăruie-n suflete, dar

Priviți ce senin este cerul

Când treci peste norii-hotar.

Sfielnic este gându-nainte

De a ajunge cuvânt,

Lăudat fie cel care minte

Că ultimul drum e-n mormânt.

Să mergem privind doar în urmă,

Acel Început neîntinat,

Să nu alergăm ca în turmă,

Ne-ntoarcem la Primul Păcat.

Cunoașterea, dragostea Evei,

Acel Adam prea naiv,

Lăudate-s puterile sevei

Materne, impulsul nativ.

BORIS MARIAN

Marşul absurdului

E luna-ntr-o felie tăiată la jumate.
Sub răni adânci de stele ce sângeră prin noapte
Mă răscolesc cuvinte, imagini și idei
Ca meteori prea repezi împrăștiind scântei.
***
Am adunat în mine tumult de viață pură,
Am stat ades pe margini ori mult m-am implicat,
Nu știu ce nume poartă tot ceea ce mă scurmă
Și-apoi mă risipește pe cerul sfârtecat.
***
Cum viețuim în lume, cei așezați de-a valma,
Ne agățăm speranța de soartă ori de Kharma;
Culpabilă-ncercare de a ne amăgi
Cu suflete în care nu ne putem găsi.
***
În arșița din mine se crapă greu pământul,
Aștept să vină moina cu ploaia și cu vântul.
Cuvintele-sămânță cândva ce le-am sădit
Din mine să renască pe rug de asfințit.
***
Mă bântuie fantome din frâu dezlănțuite
Și mă sufocă tusea aducerii aminte.
Mă năucește-o febră, un dor de libertate,
De-atâta așteptare, fântânile-s secate!
***
Ucidem ape, ceruri și iarba când respiră
Înlănțuiți de-o lege ce viața ne-o aspiră.
Gonim la vânătoare spre vis și fericire,
Ne îmbrăcăm ambiții în dor de nemurire,
***
Ne ghiftuim în toane cu superficial,
Dar mai râvnim cu trudă spre-un țel de ideal.
Avem prea plin de vicii, avem prea gol de suflet,
Un creier electronic ne ține loc de cuget,
***
Stăm agățați cu spaimă de clipa ce-a trecut,
Deși e nul câștigul și totul e pierdut,
Greu poticniți în dogme ce noi le-am inventat,
Împotmoliți în norme pe care le-am creat,
***
Cu suflete infime şi caractere moi
Ne-ncolonăm la marșul absurdului din noi.

Vizualizări: 508

Cuvinte cheie : absurd

Promovat!

Promovat de 24 membri

Adaugă un comentariu

De cine mi-e dor

De cine mi-e dor nu pot spune,

Desigur, de oameni, dar care?

Fiecare om este un om.

Unu este egal cu unu sau cu zero.

Mi-e dor uneori și de zero.

Îți mulțumesc că exiști, omule zero.

Îți mulțumesc, Doamne, că exist.

Se poate muri în viață fiind.

L-am chemat pe zero, am stat de vorbă cu el.

Este un zero de treabă.

Sfâșiat pe dinăuntru,

nemaicrezând în fericirea pământească,

port o iubire abstractă, independentă

de cine și ce a făptuit.

Am surprins la oameni doar latura inteligenței,

Nu și a generozității. Nu sunt mai bun

Decât orice zero pe nume de om.

Nu este o rușine să fii zero.

Este cercul perfect.

Am ajuns la convingerea că nimeni

nu este mai rău decât poate fi răul.

Iar răul nu există.

Restul sunt vorbe deșarte.

Sunt cercul pe care îl visam.

Săgeata ce zboară cu viteza luminii.

Cuvântul scris pe o pală de vânt.

Fluturii au formă de stea.

Stelele au formă de inimă.

Miliarde de puncte, cititorule,

Ne privim dintr-un punct de vedere.

Chiar orbi fiind.

BORIS MARIAN

Vals trist

Fără reverențe și suplețe,

Valsul trist cu Soren K. ,

Viața ca discurs, feblețe,

Abstracțiunea e a ta.

Fără ironii, mai bine

iron word, ca un pătrat,

o caricatură-n sine,

apropo de cap mai lat.

Năpârlesc și filosofii,

Câinii au jigodie,

Doicile-s distrofice,

Luna-i ca o rodie.

Constatăm banalitatea,

Înghițim crime la rând,

Se întinse libertatea

Radioactivă pe pământ.

Neagră este doar tăcerea,

Albul este înțelept,

Roșul nebuniei, vere,

Hârâie în cap și-n piept.

Selva este mai obscură,

Miezul vieții –i mlăștinos,

Sufletul pare o mură

Răsucită de-un botgros.

Nucă spartă e sărutul,

Ciocănim în gol, copii,

Cerbii nu mai știu ce-i rutul,

Moarte, nu mă ocoli.

Rigoletto urlă, plânge,

Richard III trage de timp,

Orbi suntem, dar mai vrem sânge

și-o piscină în Olimp.

Tinerețea-i agresivă,

Alzheimeru-i incipient,

Că pe vremea mea o divă

Nu știa că-i doar ghivent.

BORIS MARIAN

Jean Ancel – cinci ani de la despărțire( 1940-2008)

Numele se pot uita, dar cărțile merită o soartă. Habent sua fata libeli. Trilogia „Transnistria” a lui Ancel va rămâne un reper. Și nu numai . A colaborat la ENCYCLOPEDIA OF THE HOLOCAUST, ENCYCLOPEDIA JUDAICA, , ENCICLOPEDIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA, lucrări monumentale din secolul trecut, de asemenea „ Contribuții la istoria României. Problema evreiască 1933-1944” ( Ed. Hasefer 2001), „ The Romanian Mass Murder Compaigns” ,„Bibliografia evreilor din România ”( Tel Aviv) „W. Filderman.Memorii și jurnale”, apărute la Universitatea din Tel Aviv, „Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași” ( Ed. Polirom), ș.a. Jean Ancel a studiat istoria la Iași, orașul natal, studii finalizate la Universitatea din Ierusalim, unde s-a stabilit la o vârstă tânără. A fost cercetător la Institutul Yad Vashem , a efectuat călătorii de studii în SUA, Germania, Anglia, Rusia fiind unul dintre cei mai informați specialiști în domeniul Holocaustului european, alături de Raul Hilberg, Braham, ș.a. A scris de asemenea o istorie a Holocaustului în România. Ca orice om de știință proeminent , el a avut parte de admiratori și de contestatari. Despre negaționiști nu avem de ce discuta, pentru ei nici Holocaust nu a fost, nici genocid, nimic, vorba lui Gh. Buzatu, „a la guerre comme a la guerre”, revoltător cinism, prin care se eludează esențialul – victimele evreiești erau civili, în număr de milioane. Desigur, studiile lui Ancel necesită completări, corecturi, nimic nu este perfect în cultură, în studiul istoriei. Dar să nu uităm că Ancel a fost un sincer și meticulos cercetător al unei tragedii care nu a ocolit România. Numai asumarea istoriei, sine ira et studio, fără acuzarea uni popor, ci al unui regim, tipic fascist, poate apropia punctele de vedere ale istoricilor indiferfent de apartenența etnică. Un nume ce nu poate și nu trebuie să fie uitat.

BMM

Reversul zborului

Reversul zborului este mersul șarpelui,

Alunecos, șuierător, otrăvitor, inteligent, viclean,

Respect și pasărea și șarpele,

că doar tot Domnul le făcu,

cine mai poate să spele urmele pe apă?

Ehei, sângele s-a dizolvat, doar amintirea

Ca un calcar crește, făcliile s-au stins,

Ard becuri economice, ca niște creiere de marțian,

Stinge lumina, draga mea, să ne iubim,

Să facem aritmetică puțin,

Tu să fii albă, eu, tăciune, cunosc eu calea spre infern,

Infernul dulce-al nebuniei, culori, culori,

Până în zori. Apoi, de vrei, îți reiei zborul,

Cobor în pace pe pământ.

BORIS MARIAN

Nimic

Nimic nu jignește mai aspru

Decât o tăcere de bronz,

Refuzul total și destoinic,

Batjocura morților blonzi,

Îți scriu, tu răspunzi cu duhoarea

Cadavrului viu aparent,

De nu ne nășteam din Cuvântul,

Eram patrupezi . Ești atent?

Ție îți scriu, frate, soră,

Rudă, prieten, vecin,

Fost coleg de ospiciu,

mă aflu în țintirim.

BORIS MARIAN

Oglinda

Într-o stradă paralelă

Latră un maidanez,

I-am șters lătratul,

este ultimul maidanez

din București, să-i cântăm prohodul

danezului- maidanez.

Unii mă cred rău, meschin, prost, ruginit,

Orgolios, trufaș, da, prieteni, așa sunt, asta este.

Nicio lege nu pedepsește prostia și îngâmfarea.

Ficare-și fumează propriul idiotism.

Asta nu înseamnă că nu pot fi și altfel.

În oglinda mea eu mă văd exact opus.

Această oglindă nu poate fi spartă.

Cucul ține loc de telefon mobil.

Între Rai și Iad este un tunel

Pe unde se transportă arme.

Am călcat din greșeală marginea rochiei

unei doamne în verde . Ea mi-a spus –

Unde calci , animalule?

M-am simțit ca un animal nefericit.

BORIS MARIAN

Carnavalul

Mă uit la o ciocănitoare. Ce creier are ființa asta, de nu o doare capul după atâtea șocuri? Se mulțumește cu viermișori. Nu fiți ciocănitori. Ascult lătratul câinilor, iubesc câinii, dar cum de le-a dat natura o voce atât de nemelodioasă? Ochii sunt podoaba lor, au o privire rar întâlnită la oameni. Dar nu fiți câini. Animalele nu trădează. Una din marile invenții ale omului pe pământ este trădarea. De m-aș putea refugia ca Robinson, ca Robin Hood, ca Robin Williams, fie să fiu un robinet. Miticii Mitici ai lui Caragiale circulă. Mitici și Miticuțe mitice. Își zornăie lanțurile neputinței. Au ascunse la spate cuțite. Eu iubesc caii verzi de pe pereți. Nici ei nu trădează. Nici roibii nu trădează. Harapnicul îi lovește harașo. Năstrușnicul dric mă va purta ca o nacelă timp de cinci săptămâni. Balon plin cu vise. Doamne, ce fericit eram în anticele tinereți. Iubeam prea mult sau prea puțin, eram iubit sau nu eram, dar fericit, Doamne, eram. Am mângâiat părul străinei, știam, nimic nu-mi aparține, în afara acestui poem și-a toamnei roșii din care bem. Păsările au trecut ca niște gloanțe, au perforat o bandă-ngustă de romanțe, numai părul iubitei mele necunoscute îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute. Cine a venit cu doru-acesta-ntre ființe? Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi prințe, s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul și umblă-n trupul meu, alt trup vânându-l .

bmm

Ab initio

Mă interesează orice, chiar ce faci în această clipă,

În pripă, în criptă, înscrisă,

Muzica, durerile omului, pomului, autodromului,

Veți întreba, cine naiba este acest Iacob de ne dă nouă lecții?

E un om nou, bun și oarecum profet,

Migrația popoarelor nu s-a încheiat, iar eu, Iacob

Am o voce de bariton cu care pot sparge becuri și geamuri,

Închide ochii, deschid iluzii, hai, spuneți ceva,

Răzbunător am să vă fac numai bine,

mi-e milă de privirile voastre disperate.

Știu, vă gândiți la descompunerea obiectului,

Metaforizarea, mefetamizarea voastră.

Un camion cu geamuri se opri brusc

și împrăștie pe trotuar o cascadă de cioburi,

„Doamne, vitraliile”, murmură parohul,

Din cer se prăbușeau îngeri cu aripi uzate,

Iacob îl prinse pe Dumnezeu în brațe,

Părea un cerșetor hâtru și puțin afumat,

Scuipa sânge, l-am dus la spitalul săracilor.

Iacob Ramură

Harun

Se făcea că eram Harun al Rashid,

Mă plimbam prin Bagdad sub un chip de derviș,

Un verdict, un edict, adevărul jignește,

Mai multă iubire, respectul e gol,

Cineva e ucis, cineva e gonit, amintește-ți de Timon,

Lector ipocrit, iubește pe cel bănuit vagabond,

De e negru, brunet sau splendid de blond,

Ce ușor limpezim apa, sângele, tot,

Nu contează ce-ai fost, doar ce ești și vei fi,

Tinerețea e alfa, bătrânețea un psi,

Că ai scris, că n-ai scris, că ai spus, că n-ai spus,

Ești un nimeni când soarele tău a apus,

Se plimba-ngândurat califul Harun,

Cineva l-a lovit, i-a strigat că-i nebun,

s-a întors în serai , i-a dat foc, a plecat

în pustiul albastru, sub cerul înalt.

IACOB RAMURĂ

Mă tem

Mă tem de temerea mea, de zeița păgână,

Ea spune, nu există prieteni, doar dușmani deghizați,

așa să ne fie drumul? O viață cu maci otrăviți?

Iubirea mea este tainică, ea nu are chip,

mi-e teamă s-o văd, poate vineri, poate Venera?

Prea multă cucută se-adună, mi-e teamă, iubito, mi-e teamă.

De ce? Se aude un zvon din adâncuri,

Simt mângâieri îngerești, eu sunt prea departe,

Tu ești și nu ești, ne-om vedea într-o lume

Fără zeițe de jar. Mi-e teamă de dragoste,

Tinerețea-i departe, închis sunt într-un turn de granit,

Vom fi doar amanți între unde și rime?

Păcatul se-nscrie în cer. Nu dau explicații,

Doar biete cuvinte, vrăbii bolnave, murinde, murinde.

Iar tu ești un sfinx, tu ești Beatrice,

Orfeu ți-a luat locu-n Infern.

BORIS MARIAN

Nave fantomă

Nave fantomă bântuie prin sufletele noastre,

Uneori nici nu le vedem,

Unii pleacă, se-ntâmplă, cu ambulanța,

Alții cu un Boeing păgubos.

Ca zăpada de primăvară ne topim,

Vom lăsa ghioceii în urmă?

Fotografiile se-ngălbenesc, unele

Se regăsesc la gunoi.

Îți vorbesc, micul cenotaf din lemn brun,

Emoția se desprinde din umbre, există?

Inelul de aur se schimbă în fier, apoi în rugină.

Cascadele păstrează un secret în ciuda monotoniei,

La fel, unele poeme, ascund o mare durere.

Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.

Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,

Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele

Fac la fel, te iubesc, spun, apoi, mai știi?

…………………………………………………………………….

Dragostea este a celui ce pierde,

Plângi în zadar, copile, sunt certe

Stigmatul iubirii ascuns sub cămașă,

Sărutul din miezul de noapte malgașă.

Prea multe mizerii se plimbă pe Net,

Dar cine respinge un gest, un buchet?

Cum o mai duci, prietene? Bine.

Sub bine se poate ascunde o rușine

Ori o durere, morți aparente,

timide ființe,mereu alergente,

iubesc, cine știe, iubesc cu ardoare,

dar mă ascund, labirinturi,culoare,

mă pierd peste tot, dar cel care pierde

iubește mai mult, are semnele certe.

…………………………………………………………..

O piatră palidă vorbește în versuri,

Sunt dealuri ce ne spun doar poeme,

Pereții mint, sunt trufași, ca șefii,

Lăuntric cerul se deschide devreme.

Există vieți fumegătoare, fiori,

Poți să te pierzi în ele ca-n haos,

Există călători mai morți decât morții,

Iubito, hai s-alergăm pe lângă tren.

Trăit-am multe vieți, dar am mințit

Prea des, am mituit și moartea și viața,

Cineva face focul în locul meu,

În urma noastră ard luceferi.

Curge aurul din ghitare, chiar pianul

Este mai nobil, în el ne vom iubi.

………………………………………………………

Be lăudăm că o ducem bine,

Ok, foarte bine, ok, ok,

Nu ne dor capul, nici fundul, burta,

Nu tușim, nu avem chestiuni de familie, ok!

Iar valurile mării cresc, suntem corăbioare,

E bine, strigă unul și dispare, ce mai faci?

Cine răspunde? Albatroșii plutesc calmi,

Anunță furtuni, în ce să credem?

Fie, Dumnezeu, dar calea e lungă.

Se-aude muzica lui Chopin.

E mută mătușa? Ține cârma și creierul

Să-ți fie treze, zâmbește cu dispreț,

Dincolo te așteaptă fecioare.

BORIS MARIAN

Plângând

Toamna , lămpile ascund

Ultimul viol,

Din Tartarul fără fund

Iese dracul gol.

Dă-mi o rimă,

țap păros,

fii o dată sfânt

și zâmbește păcătos

Domnului plângând.

BORIS MARIAN

Oct. 1968

Prăpastie

Jocul privirilor, privighetoare, priveghiem pe cel ce nu moare, Kant e în flăcări, nici Schopenhauer nu ne oferă nici bani și nici aur, declinul este în noi, nu scăpăm, caută o slujbă la Birmingham. Cad și imperii, ard biblioteci, zece miliarde vom fi, multe zeci, dar suntem singuri, goi și aprinși, dragoste poți face și-n ginși. Ah, poezia, muzica, Mahler, poate citim uneori și pe Paler, poate un Brown, Biblia știe, Lilith revine cu drept de soție. Viața se scurge ca fluviul Don, ne scufundăm, izvoarele dorm și totuși, și totuși nu pierdem totul, ascultă-L pe Domnul, e poliglotul, e cald, este rece, e bine, sunt viu, știu doar trecutul, viitorul nu-l știu, stăm în celule, nu ne vorbim, mergem acasă, poate murim. Pâine a anilor cei timpurii, unii-s flămânzi ori durdulii, gheața adusă cândva în camioane, iar înăuntru cadavre, lighioane, iară pe ziduri atârnă picioare, mâini și organe, carne din carne, doi disperați au sărit de pe pod și-au revenit cu schelete cu tot, frunza ascunde sexul, berbantul, ne invadează patimi, desantul, iar Lohengrin e motanul lui Nero, ce spui de asta, frumoasa mea, Vero? Knecht și cu Kafka ne-au dus în eroare, noi vom pluti ca meduzele-n mare, Ludi magister, țurca-i mai bună, lupa și țuica, cântați-ne-n strună.

BORIS MARIAN

Alte poeme

Linșaj

Un bătrânel necunoscut

Prea celebru și prea tânăr

Povestiri din cartierul Black & White

Dracul roșu

Îndurare

Marşul absurdului

De cine mi-e dor

Vals trist

Reversul zborului

Nimic

Oglinda

Carnavalul

Ab initio

Harun

Mă tem

Nave fantomă

Plângând

Prăpastie

melancolie

Insignă Facebook

Arhivă

vizitatori