La 76 în baza doi mă simt la fel ca voi, ca noi,

Să-i spui lu mutu, zise iapa, fostă prietenă

Din Jaffa, mă pregătesc mereu de iad,

Dar iadul nu există, vad el este pentru căruțași,

În Paradis  mai merg borfași, la struguri acri nu mă prind,

Confundă vulpea Lohengrin, stimabile, pe doamna Dickinson

Ori domnișoara, că e-n ton,  o poți găsi la Radisson,

Cum trec ușor doi sfințișori cândva preteni cu Nicușor,

Par cam violeți, în doliu fiind, dă-mi o corabie, Krieglind,

Să colindăm, dureri de cap ne dau  ce am mâncat, doi țapi,

Credință, dă-mi puteri să ies din disperare și  reflex,

Că drum abrupt am străbătut în viața asta, aer, lut,

Vreau norii albi să-i călăresc, în cornul Lunii  să sfârșesc,

Câmp cu maci jur-împrejur, părul meu de mult e sur,

Pe sub stele ape curg, tu ești goală, eu defunct.

BMM
Într-o privintză , doamna Levintză
are dreptate, mersul pe spate
cu avantaje și cu etaje, este o chestie
...
cu oarce onestie, cunoști și visul
ce se sfârșește, vine pe scut,
plutind pe Prut, măreț oșteanul,
Dan căpitanul, în timp ce iubita
e tîlhărita de mulți fugari
lași violatari, făptură duioasă,
suspinăcioasă, fuiorul vieții
smuls dimineții urcă icoana
în fum marijuana, durerii noastre
leac de prăpastie, jertfe și jale
cum cad în noi roș sînge în ploi,
vai , nu se uită smulgerea cruntă,
vai, nu se-acoperă numele -operă,
inimă strânge osînda, nu plînge,
glorie fie joc pe vecie.
BMM
Ian Mc Ewan îl ascunde pe Hamlet
în pântecele mamei sale,
de unde urmărește complotul, totul din interior,
coajă de nucă, rege al văzduhului,
un horror uterin, zău, leșin,
nu pot să cred, răbdare Hamlet.
Am intrat în castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,
Lumini ciudate mă înconjurau, sufletele celor pleca de mult?
Ce să le spun? Petkutin și-a jucat bine rolul, i-a înșelat
Pe vii și pe morți. Orașul se vede în profil. Mai poți dormi?
Ce este poezia? Ai să fii demolat. Îmi spune constructorul, ...
Am să mă mut la marginea Saharei,acolo nu te înțeapă nici o muscă.
Dar ce este poezia? O muzică plăcută sufletului. Nu, strigă înțeleptul.
Unde este mesajul? E sub pământ sau în soare, în lună. Cunosc un demolator
Care se tot învârtește în jurul casei mele. Mi-a luat frânghia de rufe, apoi rufele,
A dărâmat balconul, a demontat geamurile,a sărit cu picioarele pe patul meu,
Apoi a chemat un bidiviu și mi l-a lăsat în casă. Cine ești? L-am întrebat.
Tot eu, dar sub alt chip. O moarte lentă și dureroasă pare viața, pentru că ochii
Sunt mereu deschiși, chiar și în somn, închipuiește-ți că aperi
O cetate asediată, macii sunt rudele sângelui, dar ce ușor dispar, ca și sângele.
Trăim într-un amurg continuu. Vorbește și tu, cititorule,
Până și morții vorbesc precum copacii-nfloriți.Podul Mirabeau primește
În ospeție pe toți rătăciții.Acolo nu este nici un zid, în afara neînțelegerii noastre.

Boris Marian
Vezi mai mult
Comentarii

Limbajul brutal, o inimă tandră, cum circulă sângele


Limbajul brutal, o inimă tandră, cum circulă sângele

Din părinți în copii, le souvenir qui attriste,

De ce am fi  veseli, de ce am fi triști,

Să scriem o baladă a vieții  înainte de a muri,

Tenebre dulci, nu vă iubesc, îmi trebuie lumina,

Nu pot muri în întuneric, nu sugrumați niciodată lumina,  

Am văzut oameni reînviați de lumină, poate de insomnie,

Aș, nu pricepeți, eu nu vorbesc obiectiv, nu iubesc disecțiile,

Îmi place să privesc un copil cum doarme,

Este un început de lume.

BMM

Doamne, îndură-Te și dă-mi doar ani de viață,


Doamne, îndură-Te și dă-mi doar ani de viață,

Să pot să scriu, să primesc soarele și luna,

La fel și toamna, iarna, primăvara,

Precum și verile cu poame, roade aurite,

Iar dacă uneori m-am îndoit de Tine,

Mă iartă precum ierți pe cei care-Ți  greșesc,

Că Tu ești Cel care  exiști prin Tine,

Iar noi nu știm să Te găsim mereu aici.

 Mă aflu  lepădat de orice orgoliu,

De oricare dorință fără preț,

Dă-mi numai viață, un răstimp de viață,

Să Te slujesc și frumusețea s-o slujesc.

BMM  

 

Și azi pe Bd. Cuza mai sunt case a căror pervaz este atât de apropiat de trotuar că poți intra oricând în casă. Într-o astfel de casă am copilărit prin anii 45-47. Tatăl meu nu era în grațiile noilor lideri proletari, a primit și el o casă din mila unui mahăr. Noaptea auzeam tot ce se întâmplă pe stradă, chiote, sărutări, sticle sparte. Într-o noapte, un vagabond mai bătrân m-a luat cu el și dus am fost. Am văzut zeci de țări, ca Sindbad Marinarul, am cunoscut geografia pe viu, canibali, pirați, militari, negustori, ce n-am văzut, abia după 20 de ani am revenit în patrie, părinții mei muriseră de dorul meu. M-am angajat paznic la Liceul Sf. Sava. Veneau elevii și învățau geografie și limbi străine de la mine. Cunoșteam circa opt limbi, numai rusa nu o știam. Securitatea m-a luat la ochi, m-a trimis la Canal. Aici am fost o școală adevărată. După patru ani eram prozator. Am scos cinci cărți numai despre viața de la Canal. Am primit Nobelul fluierând. Ceaușescu mi-a propus să intru în grupa de consilieri personală. Dar, după un scandal cu cucoana am fost retrogradat comandat de pichet de grăniceri la Orșova, De aici , Occidentul era la doi pași. Am trecut cu bine, eram familiarizat. Cariera mea s-a oprit din cauza unui glonț rătăcit. Acum, o piatră amintește de sergentul Ghioagă Vasile, erau căzut în luptă. Nici nu mă cheamă Ghioagă, nici nu am murit, mi s-a înscenat moartea, dar am fugit pentru a treia oară în Franța. Am venit la București cu ocazia mitingului de la 10 august. O cacialama. Bănuiesc cine a organizat circul. Dar cine știe multe moare repede. Am plecat în Costa Rica, nu mai auziți de mine. Banală poveste în vremuri de restriște.


Și azi pe Bd. Cuza mai sunt case a căror   pervaz este atât de apropiat de trotuar că poți intra oricând în casă. Într-o astfel de casă am copilărit prin anii  45-47. Tatăl meu nu era în grațiile noilor lideri proletari, a primit și el o casă din mila unui mahăr. Noaptea auzeam tot ce se întâmplă pe stradă, chiote, sărutări, sticle sparte. Într-o noapte, un vagabond mai bătrân m-a luat cu el și dus am fost. Am văzut zeci de țări, ca Sindbad Marinarul, am cunoscut geografia pe viu, canibali, pirați, militari, negustori, ce n-am văzut, abia după 20 de ani am revenit în patrie, părinții mei muriseră de dorul meu. M-am angajat paznic la Liceul Sf. Sava. Veneau elevii și învățau geografie și limbi străine de la mine. Cunoșteam circa opt limbi, numai rusa nu o știam. Securitatea m-a luat la ochi, m-a trimis la Canal. Aici am fost o școală adevărată. După patru ani eram prozator. Am scos cinci cărți numai despre viața de la Canal. Am primit Nobelul fluierând. Ceaușescu mi-a propus să intru în grupa de consilieri personală. Dar, după un scandal cu cucoana am fost retrogradat comandat de pichet de grăniceri la Orșova, De aici , Occidentul era la doi pași. Am trecut cu bine, eram familiarizat. Cariera mea s-a oprit  din cauza unui glonț rătăcit. Acum, o piatră amintește de sergentul Ghioagă Vasile, erau căzut în luptă. Nici nu mă cheamă Ghioagă, nici nu am murit, mi s-a înscenat moartea, dar am fugit pentru a treia oară în Franța. Am venit la București cu ocazia mitingului de la 10 august. O cacialama. Bănuiesc cine a organizat circul. Dar cine știe multe moare repede. Am plecat în Costa Rica, nu mai auziți de mine. Banală poveste în vremuri de restriște.

BMM

Avansăm din experiment în experiment,


Avansăm din experiment în experiment,

O experiență este și moartea,

Nu se cunosc rezultatele,

Eu supraviețuiesc scriind,

Nu mă laud defel,

Nici nu mai am acel vechi entuziasm,

Scriu așa cum un om

Respiră prin tubul de oxigen,

Ba chiar mai bine,

Știați chestia asta?

BMM

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n  fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut
a- nflorit, a dat fructe de aur,
secolul din trupul meu a rupt, 
dar sunt veșnic cum este și valul.
Nume port, morminte – cenușar, 
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar, 
când m-apropii tot mai mult de Tine
Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paște timpul, iarna o face fulg de nea
și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi, 
dar în adâncul firii trăiește, lumânare
ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
sub raza tremurată citesc în mine, scriu,
„De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.

Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten,
lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen.
Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis,
zadarnic aș vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis 
în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind,
îți caută cu viclenie dorințele, șarpele – jind.
 
23.04.2014, 09:11

De unde ne luă lumânarea, Macbeth?


De unde ne luă lumânarea, Macbeth?

O are mereu asupra ei, doar astfel întunericul devine complice,

Politică de  cimpanzeu mai crud decât strămoșii săi,

Un animal devine zeu, se-mpăunează, mușcă, rupe,

Doar astfel  omul cu cravată bleu, cu dinți de aur într-o gură strâmbă,

Doar astfel el conduce lumea ca pe un spital de infecțioși,

De intri, nu  mai ieși, de ieși, dispari pe veci, aș ne spune madam Macbeth,

Iar blegul soț  merge încovoiat și plânge, se roagă

Pentru cei  nevinovați .  Nevinovați ?  Netrebnici lași,

mi-e silă că sunt om ca ei,  mai bine rămânea, strămoș.

BMM

În parc, din miile de porumbei,


În parc, din miile de porumbei,

Stă unul  nemișcat, o fi pe moarte?

Trece-o pereche de oameni bătrânei

Se plimbă dimineața pe la șapte.

Un iubitor de yoga  în suspans

Privește orizontul ca pe-o sabie,

Unul își face planuri pentru dans

Și își consumă pâinea cu o vrabie.

E liniște că nici să râzi nu poți,

Trece tramvaiul scârțâind din greu pe roți.

Ai vrea să plângi, dar totul e perfect,

Iar Domnul sforăie, deviație de sept.

BMM

Cred că voi dori să mor,


Cred că voi dori să mor,

Să nu spuneți altora,

E secretul nostru,

Clipa nu a sosit, fără grabă

Vom coborî în  infernul voios.

Clipa nu a sosit, spun o rugă,

Dar cui? Cel Prea Nalt mai doarme ascund.

Îl vom găsi, Doamne, nu Te ascunde, Doamne,

Primește-l pe cel ce te caută în larg,

Da, oceanul nu mă cuprinde,

Încă plutesc fără-ntrebări.







Drogul și-a făcut efectul, înviorat

Mă preumblu pe celălalt țărm,

E timpul   să mă predau cavalerilor negri,

Dar tăcerea din jur este un zid înalt.

Aștept să mi se aducă  trăsura,

Sancho Panza întârzie mult,

E numele unui papagal  isteț,

Fără el sunt pierdut în largul  ceții,

Fără el sunt  un personaj defunct.

Trăsura ajunge singură,  e goală.

Ba nu, din ea coboară  o doamnă de rang înalt,

Mulțumesc,  voi pleca fericit , fericit…




Răbdare, suflete al meu, răbdare,

Fericiți cei care pleacă la timp,

Dar care e timpul ? Unde scrie?

Eu aș trăi încă un veac, ce spui, Doamne?

Eran Sela spunea, mi-e teamă de plecări,

Niciodată nu  te întorci. Are dreptate,

Omnia fluunt, malul se mișcă odată cu noi,

Zilele ne schimbă, iarba crește

Peste morminte,  vin alți eroi,

Eroi suntem că existăm,

Ne naștem, trăim, nu știm nimic.

Urmează un rondel nescris.

Nu e bine să fiu lăsat singur, Sunt un drumeț mereu rătăcit,
Dar cine nu este rătăcit în această lume
Cu multe pericole de neocolit?
Singur devin o imagine în oglindă,
...
Ceva imaterial , dureros,
O rană deschisă ce nu mai sângeră,
Nu mă lăsați singur, vă rog frumos.
Dar cine se gândește la cine?
Dai de un diavol mereu sângeros.
 

 
 

Am intrat în castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,


Am intrat în castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,

Lumini ciudate mă înconjurau, sufletele celor pleca de mult?

Ce să le spun? Petkutin și-a jucat bine rolul, i-a înșelat

Pe vii și pe morți. Orașul se vede în profil. Mai poți dormi?

 Ce este poezia? Ai să fii demolat. Îmi spune constructorul,

Am să mă mut la marginea Saharei,acolo nu te înțeapă nici o muscă.

Dar ce este poezia? O muzică plăcută sufletului. Nu, strigă înțeleptul.

Unde este mesajul? E sub pământ sau în soare, în lună. Cunosc un demolator

Care se tot învârtește în jurul casei mele. Mi-a luat frânghia de rufe, apoi rufele,

A dărâmat balconul, a demontat geamurile,a sărit cu picioarele pe patul meu,

Apoi a chemat un bidiviu și mi l-a lăsat în casă. Cine ești? L-am întrebat.

Tot eu, dar sub alt chip. O moarte lentă și dureroasă pare viața, pentru că ochii

Sunt mereu deschiși, chiar și în somn, închipuiește-ți că aperi

O cetate asediată, macii sunt rudele sângelui, dar ce ușor dispar, ca și sângele.

Trăim într-un amurg continuu. Vorbește și tu, cititorule,

Până și morții vorbesc precum copacii-nfloriți.Podul Mirabeau primește

În ospeție pe toți rătăciții.Acolo nu este nici un zid, în afara neînțelegerii noastre.

 

 

 

Boris Marian

 

 

Regele doarme, lacheii și ei,


Regele doarme, lacheii și ei,

 Se plimbă poporul pe poduri, pe chei,

Dară un murmur trece prin pieți,

Unde e creierul, băi, făcăleț?

Că unde-i greierul știe tot omul,

Are viorica un cap cât atomul,

Unde-i salvarea, unde e SMURD-ul?

Face Iohannis pe blândul și surdul,

Dragnea visează comploturi ca Nero,

Spionul se știe, e păducherul,

Astăzi nu-i vreme de somn în cearșafuri,

Punem copiii s-oprească tot jaful.

BMM

Se făcea că eram ostaș într-un mare imperiu, cred mondial, aveam o însărcinare , să ajung pe o navetă , cu un camarad, pe o planetă din sistemul nostru solar, am luat un tren, trenul a fost atacat, am pornit pe jos spre un port din apropiere, ne-am îmbarcat, deși lumea se înghesuia disperată, m-am pierdut de camaradul meu, l-am regăsit , dar hainele militare îi fuseseră furate, el m-a îndemnat să mergem înainte, am coborât de pe navă, altă îmbulzeală, o bătălie adevărată, poliția călare nu reușea să facă ordine, am reluat călătoria, nu am observat că trecusem pe lumea cealaltă, îmbulzeala era aceeași, am înțeles că nu mai avem unde să ajungem, ajunsesem deja, prietenul meu dispăruse, eram singur. Singur în Univers. bmm


Se făcea că eram  ostaș într-un mare imperiu, cred mondial, aveam o însărcinare , să ajung pe o navetă , cu un camarad, pe o planetă din sistemul nostru solar, am luat un tren, trenul a fost atacat, am pornit pe jos spre un port din apropiere, ne-am îmbarcat, deși lumea se înghesuia disperată, m-am pierdut de camaradul meu, l-am regăsit , dar hainele militare îi fuseseră furate, el m-a îndemnat să mergem înainte, am coborât de pe navă, altă îmbulzeală, o bătălie adevărată, poliția călare nu reușea să facă ordine, am reluat călătoria, nu am observat că trecusem pe lumea cealaltă, îmbulzeala era aceeași, am înțeles că nu mai avem unde să ajungem, ajunsesem deja, prietenul meu dispăruse, eram singur. Singur în Univers.
bmm

Sosește trupul Marelui Defunct, Este așezat pe un magnific piedestal etajat, Doi preoți leagă trupul cu funii groase, Ca nu cumva decedatul să evadeze în ceruri, O mulțime de oameni fac zgomote infernale cu clopoței, Tobe, fluiere, apoi este aprins focul, Mult timp trupul plutește fără să ardă, Apoi totul se liniștește. N-a fost crimă, ci o mimă, Au ieșit din Cartier, au ajuns la bijutier, Cine este în poză? Pare o proză. Proximitatea este un privilegiu, Ori un sacrilegiu. Un ger aspru s-a lăsat pe Ocean. Ocean este nume de pisică. Bob Rexler este soțul ei. Din East Side vin rudele. Unele vin din Kiev. La Montreal i-au portofelul, Dar numele nu se potriveau. Picioarele nu aveau să-l țină mult timp. A ales nava a cărei viteză depășea Pe cea a luminii. Picioarele s-au făcut ușoare ca fulgii. BMM


Sosește trupul Marelui Defunct,
Este așezat pe un magnific piedestal etajat,
Doi preoți leagă trupul cu funii groase,
Ca nu cumva decedatul să  evadeze în ceruri,
O mulțime de oameni fac zgomote infernale cu clopoței,
Tobe, fluiere, apoi este aprins focul,
Mult timp trupul plutește fără să ardă,
Apoi totul se liniștește.
N-a fost crimă, ci o mimă,
Au ieșit din Cartier, au ajuns la bijutier,
Cine este în poză? Pare o proză.
Proximitatea este un privilegiu,
Ori un sacrilegiu.
Un ger aspru s-a lăsat pe Ocean.
Ocean este nume de pisică.
Bob Rexler este soțul ei.
Din East Side vin rudele.
Unele vin din Kiev.
La Montreal i-au portofelul,
Dar numele nu se potriveau.
Picioarele nu aveau să-l țină mult timp.
A ales nava a cărei viteză depășea
Pe cea a luminii. Picioarele s-au făcut ușoare ca fulgii.
BMM

Am gura amară, am beut stricnină, Viață lungă ne dorim, am renunțat la idealuri Din cele livrești, mă simt îmbrățișat de ai mei, Mă simt mistuit de a mei, noi voi mai fi, dar Revenind mă nalț în picioare, nu sunt nici maimuța lui Darwin, Nici robul din Egipt, am capul pe umeri, Far vos , vă zic, ce mîndr sunt. Câte versuri, atâtea vieți, Doamne, mă asemui cu tine, Este o erezie? Am fost și jertfă Și judecător, dar nimănui Nu i-am plătit cu sânge, Scriu tot ce poate ridica pe orice seamăn Din străveche umilință, De șapte ori eu am murit, Am înviat de șapte ori, Socoate vifl lebns cu versul meu am dăruit, Ca Brodski la proces , vă spun, Trăiesc din versuri, adică din doi bani. Vă mulțumesc. BMM


Am gura amară, am beut stricnină,
Viață lungă ne dorim,  am renunțat la idealuri
Din cele livrești, mă simt îmbrățișat de ai mei,
Mă simt mistuit de a mei, noi voi mai fi, dar
Revenind mă nalț în picioare,
nu sunt nici maimuța lui Darwin,
Nici robul din Egipt, am capul pe umeri,
Far vos , vă zic, ce mîndr sunt.
Câte versuri, atâtea vieți,
Doamne, mă asemui cu tine,
Este o erezie? Am fost și jertfă
Și judecător, dar nimănui
Nu i-am plătit cu sânge,
Scriu tot ce poate ridica  pe orice seamăn
Din străveche umilință,
De șapte ori eu am murit,
Am înviat de șapte ori,
Socoate vifl  lebns cu versul meu am dăruit,
Ca Brodski la proces , vă spun,
Trăiesc din versuri, adică din doi bani.
Vă mulțumesc.
BMM  

Am gura amară, am beut stricnină, Viață lungă ne dorim, am renunțat la idealuri Din cele livrești, mă simt îmbrățișat de ai mei, Mă simt mistuit de a mei, noi voi mai fi, dar Revenind mă nalț în picioare, nu sunt nici maimuța lui Darwin, Nici robul din Egipt, am capul pe umeri, Far vos , vă zic, ce mîndr sunt. Câte versuri, atâtea vieți, Doamne, mă asemui cu tine, Este o erezie? Am fost și jertfă Și judecător, dar nimănui Nu i-am plătit cu sânge, Scriu tot ce poate ridica pe orice seamăn Din străveche umilință, De șapte ori eu am murit, Am înviat de șapte ori, Socoate vifl lebns cu versul meu am dăruit, Ca Brodski la proces , vă spun, Trăiesc din versuri, adică din doi bani. Vă mulțumesc. BMM


Am gura amară, am beut stricnină,
Viață lungă ne dorim,  am renunțat la idealuri
Din cele livrești, mă simt îmbrățișat de ai mei,
Mă simt mistuit de a mei, noi voi mai fi, dar
Revenind mă nalț în picioare,
nu sunt nici maimuța lui Darwin,
Nici robul din Egipt, am capul pe umeri,
Far vos , vă zic, ce mîndr sunt.
Câte versuri, atâtea vieți,
Doamne, mă asemui cu tine,
Este o erezie? Am fost și jertfă
Și judecător, dar nimănui
Nu i-am plătit cu sânge,
Scriu tot ce poate ridica  pe orice seamăn
Din străveche umilință,
De șapte ori eu am murit,
Am înviat de șapte ori,
Socoate vifl  lebns cu versul meu am dăruit,
Ca Brodski la proces , vă spun,
Trăiesc din versuri, adică din doi bani.
Vă mulțumesc.
BMM  

Un Faust fals se mișcă dintr-o cușcă-n alta, Acum el are un poligon, dar ascuns se află, De-a lungul peretelui lambrizat în stejar băițuit De culoare mohorâtă, un personaj cum nu-l dorești prieten, Un fel de clej șa zis internaționalist, mămit cu grijă De persoane respectabile, în fine, ducă-se, Pentru că simultan o expediție pleca din Inca Atahualpa, Direcția fiind Cuzco, apoi spre Camajuarca, De parcă înaintea veacurilor era poarta, Cinci păzitori –copii, pe veci copii, Ei vor deschide spre a slobozi lumina, Zadarnic pentru dependenții înrăiți de droguri, Ah, zâmbetul hidos al celui ucis în floarea vârstei Doar pentru că dorea să poată ajunge la prima secție de poliție, Asta este, nu există logică, doar poarta, o deschizi ori nu, Nimic nu se mai poate remedia, ne spune și Lombroso, Delictul e în plante și animale, cum se ucid cu mare voluptate, Dar oamenii, din simplă antipatie, apoi accesul la turbare, Pasiuni întunecate și nătânge, din teamă și durere, Dar și din dragoste adulterină, aglomerațiile urbane sunt propice, La fel ca pruncuciderile, escrocii mai încurcă și ei crima cu benevolentia, Cercopitoecus monas, citiți Visața psihică a animalelor, nu veți putea să credeți, Alimentația este și ea de vină, la fel ca aversiunea pentru nou, Ce poate fi mai jalnic, un fel de Hamlet mic, redus la lumea neagră a insectelor primare, Halyctis și Sphoecodes, pedepele sunt inutile, Alt șir de crime cu statut de acte justițiare, sălbaticii aveau și ei un cod moral, Ei și? Iar zeul Libidou se bucură de cinste, poliandrie și curată prostituție, Poligamia, rituri noi, recente, dar sacrificiile, ce faci cu ele? La unii Dumnezeu devine protector al hoților, al violatorilor în serie, Canibalism juridic, asta spun, că el există, de la pedeapsă absolut nedreaptă La genocid uman, la Holocaust de neuitat, că nici Lombroso nu a putut să le prevadă, mazzuolatorii, borgognomii, zingarii, armagnachii, Ehei , cum de-i uitați, cinstiți oameni precum Brutus, ce să mai spun, Lipsesc date statistice, altfel am fi? Eu zic că nicidecum. BMM


Un Faust fals se mișcă dintr-o cușcă-n alta,
Acum el are un poligon, dar ascuns se află,
De-a lungul peretelui lambrizat în stejar băițuit
De culoare mohorâtă, un personaj cum nu-l dorești prieten,
Un fel de clej șa zis internaționalist,  mămit cu grijă
De persoane respectabile, în fine, ducă-se,
Pentru că simultan o expediție pleca din  Inca Atahualpa,
Direcția fiind Cuzco, apoi spre Camajuarca,
De parcă înaintea veacurilor era poarta,
Cinci păzitori –copii, pe veci copii,
Ei vor deschide spre a slobozi lumina,
Zadarnic pentru dependenții înrăiți de droguri,
Ah, zâmbetul hidos al celui  ucis în floarea vârstei
Doar pentru că dorea să poată ajunge la prima secție de poliție,
Asta este, nu există logică, doar poarta, o deschizi ori nu,
Nimic nu se mai poate remedia, ne spune și Lombroso,
Delictul e în plante și animale, cum se ucid cu mare voluptate,
Dar oamenii, din simplă antipatie, apoi accesul la turbare,
Pasiuni întunecate și nătânge, din teamă și durere,
Dar și din dragoste adulterină, aglomerațiile urbane sunt propice,
La fel ca pruncuciderile, escrocii mai încurcă și ei crima cu benevolentia,
Cercopitoecus monas, citiți Visața psihică a animalelor, nu veți putea să credeți,
Alimentația este și ea de vină, la fel ca aversiunea pentru nou,
Ce poate fi mai jalnic, un fel de Hamlet mic, redus la lumea neagră a insectelor primare, Halyctis și Sphoecodes, pedepele sunt inutile,
Alt șir de crime cu statut de acte justițiare, sălbaticii aveau și ei un cod moral,
Ei și? Iar zeul Libidou se bucură de cinste, poliandrie și curată prostituție,
Poligamia, rituri noi, recente, dar  sacrificiile, ce faci cu ele?
La unii Dumnezeu devine protector al hoților, al violatorilor în serie,
Canibalism juridic, asta spun, că el există, de la pedeapsă absolut nedreaptă
La genocid uman, la Holocaust de neuitat, că nici Lombroso nu a putut să le prevadă, mazzuolatorii, borgognomii, zingarii, armagnachii,
Ehei , cum de-i uitați, cinstiți oameni precum Brutus, ce să mai spun,
Lipsesc date statistice, altfel am fi? Eu zic că nicidecum.
BMM   

Euroii curg afară, înăuntru e o pară, Ah , eroii, visătorii, unde zac, unde vin zorii? Din demiteri în demiteri se creează mituri, setteri, Fotbalul , precum femeia face mofturi, cere cheia De la casa cu bani grei, unde-s nepoțeii medi? Găștile-n cartier dau iama, unul strigă și pe mama, Noi vedem tot pe teve, că de asta-i omul, bre, Las-o dracului de carte, tu ocupă-te de arte, Cum se fură un milion, de aici extragi un bon, Joci apoi la loterie, furi și tu un bloc, o vie, Sari din dreapta chiar în centru, că și centrul nu e pentru, Iar la stânga tăricenii seamănă cu tasmanienii, Unde e Elodia, melodia, șotia, Lacrima și zâmbetul, din comuna Strâmbă-l tu, Furnizează diplomați, plastografi și plagiați, Unde-i lege nu-i tocmeală, dară legea-i cam ovală, Din rotund se face romb, orice om are gong, Din lichele se fac primi, deputați, iar noi nu-i știm, Că tovarășa din frunce ne vorbește ca un prunce, Țărișoara să ne fie în prag de democrație. BMM


Euroii curg  afară,  înăuntru e o pară,
Ah , eroii, visătorii, unde zac, unde vin zorii?
Din demiteri în demiteri se creează mituri, setteri,
Fotbalul , precum femeia  face mofturi, cere cheia
 De la casa cu bani grei, unde-s  nepoțeii medi?
Găștile-n cartier dau iama, unul strigă și pe mama,
Noi vedem tot pe teve, că de asta-i omul, bre,
Las-o dracului de carte, tu ocupă-te de arte,
Cum se fură un milion, de aici extragi un bon,
Joci apoi la loterie, furi și tu un bloc, o vie,
Sari din dreapta chiar în centru, că și centrul nu e pentru,
Iar la stânga tăricenii seamănă cu tasmanienii,
Unde e Elodia, melodia, șotia,
Lacrima și zâmbetul, din comuna Strâmbă-l tu,
Furnizează diplomați, plastografi și plagiați,
Unde-i lege nu-i tocmeală, dară legea-i cam ovală,
Din rotund se face romb, orice om are gong,
Din lichele se fac primi, deputați, iar noi nu-i știm,
Că tovarășa din frunce ne vorbește ca un prunce,
Țărișoara să ne fie în prag de democrație.
BMM


A venit un comunist cu o față de artist,
Apoi el se ofili, o sfecli, se rățoi,
O venit un Cuza fals, slab la cuget
Și la vals, se retrase ca un om
Speriat de siribon,
Apoi vesel marinelul
Le făcu la toți chiar felul,
Acum stă închis în el
Alt preș”dinte mărunțel
La politică, înalt
Fizic, față de bazalt,
Vin cei tineri, frate Vineri,
Nu-s deștepți, dar nici nu-s killeri,
UE fluieră degeaba,
Mingea merge precum oarba,
Taxe peste tot, rod oase
Doară  cei cu fălci mai groase,
Până și olguța minte,
Că-i micuță necuminte,
Statul este de furat,
Cine spune-i tehnocrat,
Faci servicii, fii discret,
Că te cheamă la Parchet,
Înțelept este scriitorul,
Firoscos , îl fură dorul,
Poate e celebru, ași,
Dragii noștri cârcotași,
În rapoarte România
E de jos citind, a-ntâia,
Bombe grele pe TV,
Explodând  pe-Antena tre.
De la Vest sărim în Est,
Din proteste ciulini cresc,
Promisiuni , precum bețivii
Fac și marii și guvizii,
Din proiecte în proiecte,
Tot oltencele-s deștepte,
Că oltenii or veni la votare
Două mii.
De la împușcat încoace
Pleacă mulți, că nu le place,
Înainte nu puteau,
Iară azi nici nu mai stau.
BMM