Vorbe-deșertăciuni

Vorbe-deșertăciuni





Dacă învingi, nu vei câștiga,

Ca să fii dezamăgit trebuie să ai acolo,

un rest de inimă, te redescoperi

după ce te cauți, există țară fără iubire?

Există iubire fără oameni?

În zadar îmi vorbești de Dumnezeu.

Afară plouă și eu văd pustiul.





Ei i-au ucis pe ei,

Unii pe alții,

Au smuls carnea și nervii

De pe propriile trupuri.





Ce cauți tu ești tu însuți.

Cuvântul se naște singur.



Cineva a ucis și a plecat.

A uitat să-și ascundă crima.

Peste ea s-a așezat, ca o zăpadă, uitarea.

Dar la primul dezgheț se vor zări

Urmele tălpilor care duc la un bârlog

Onorabil.





Fără să părăsească locul, bărbatul

Nu mai există. O lumânare arde

Pe masă. Aud un plânset.

Nici un cadavru.

Afară copiii joacă șotron.





Robinson aude o muzică,

El vede o insulă,

Dumnzeu îl are în pază,

Robinson primește scrisori,

Nu le citește, Robinson sunt eu,

Uneori ești tu,

Un deținut afirmă că el este Robinson,

Îl cred, uitarea este insula

Lui Robinson,

Trebuie să fii Robinson,

Ca să cucerești o insulă.





În aerul nopții cântă și nopțile,

Cântă și pietrele în aerul nopții,

Morții ne cântă, stelele, cetele,

Cerul e-nalt, sufletul pur,

Ochii privesc strălucind în contur,

Lasă zeița iubirii să vină,

Sub cerul nopții, caldă , felină,

Precum nectarul veșnicei vieți,

Morții ne-ngână, par-că sunt beți





Minuscula glorie a Marelui Greier

Fu dărâmată de o furnică,

Tu ai un creier, eu am un creier,

Harpele, harpiile, strigă, se strică.

Kali și Bali, Socratre nu poate,

Numai Seneca stoic rămâne,

Vin preșcolarii, rotile dințate,

Proletariatul ne pune frâne.





El nu se lasă, Marele Greier,

Nemulțimit își rupe chitina,

Alb se ivește, ca miezul de creier,

Doamne, doar Tu ne dărui lumina.





Boris Marian