O, rămâi, rămâi, rămâi,

Sărutările dintâi  nu vor fi nicicând uitate,

Ești iubita de departe,

Depărtarea este goală,

Între noi   nu-i socoteală,

Între noi ce o mai?

Te-am iubit, te voi iubi,

Dar, de mult tu ești   doar stană

Și de piatră și de cramă,

Înotăm în vid și-n vis,

Tu, femeie, te-ai deschis.

Cotadi și Dragomir

Se jucau într-un clondir,

Două bile, două inimi,

Ne atacă iar ginii.

Algazy, bătrân simpatic

mi-a venit cu șapte fracuri,

primul l-am purtat la nuntă,

pe al doilea , haină scurtă,

pe al treilea, mai departe,

le-am pus căpătâi la moarte. .    

 

 

 

 

 

Eu privesc și oameni și stele, acolo-s prieteni,

Aici – ami –cele, pământul se mișcă,

Un cord bolnav, circul și eu cu El Zorab.

O , poezia mea biciuită de  varii ambiții,

Acum lecuită, că toți vom merge spre stele

Ascunse, unii  se văd lângă zâne ajunse,

Alții mai mult rătăcesc prin istorii,

Care mai drepte, fără de glorii,

Că Dumnezeu este unicul critic,

El ne citește din paleolitic.

BMM