Amenințări

Cineva mă AMENINȚĂ, nu-mi tulbura apele, zice,

Că vine moș martin și-ți trage o labă, mă rog, o lăbuță,

Altcineva mă înjură de strămoși, dar

ICOANA SFÂNTULUI AMOR ÎNCET PE CER SE SUIE

ERA PE CÂND NU S-A ZĂRIT, AZI O VEDEM ȘI NU E,

Elevul a încurcat rândurile, dar ce frumos sună,

Tu ai trecut zâmbind viclean,

Prin mine sau pe lângă,

Din haos înghețat ne-am rupt

și-am renăscut din goluri.

Hipnoză, vis, delir nocturn,

Tu nu poți înțelege,

tu ai un paznic taciturn

și gusturi răsburgheze,

parfumul de femeie doar

îmi amintește-o strofă,

eram abia un biet școlar

îndrăgostit de profă,

acum privesc îngândurat,

mor amintiri sublime,

nu mai trimite-amenințări,

gândește-te al tine.

La șase a luni descopereai

Că e rotund Pământul,

Alunecai, cădeai, credeai

Că e de vină vântul,

La zece ani erai iubit,

Vorbeai de Goldie Hawn,de Liz,

La două și șapte doar,

La Nobel te-ai înscris.

Acum ai șaptezeci-optzeci,

Înalt , frumos, puțini zevzeci

Te mai salută surâzând,

Vânare-i totul doar de vânt.

În abandon, bonton, bonjour,

Am abdicat de la Goncourt,

abilitând, am abjurat

tot era un fleac, un drac.

Te abordez, te transvazez

Ca pe-un varan de la Suez,

Dezamăgiții mei confrați

Neconsolați, napartajați.

Abundă lumea de poeți,

Unii mai chei, alții mai creți,

Unii veniți din Yale, Oxford, ,

Cambridge, Cornell, o, Rapoport,

Accelerați, iubiții mei,

Et ego sunt poet, mișei

se nasc în mediul bacterian,

eu râd de Bran și plâng pe Stan.

Nu mă-nțelegeți iar greșit,

E criză, mare deficit.

BORIS MARIAN

Agonia

În nas o bubă, în piept o hrubă, în fund un munte, o stea în frunte.

Ouă de aur nu mai sunt și nici găini,

Poate un sfânt să mai coboare dintre lumini,

Nesfinții judecă mereu la rău și la romb,

Boul monden se plimbă cu aplomb,

Salut boschetarii, ei în batjocuri,

Kafka le-aduce firoscopuri,

Cade un OZN de la etaj,

O doamnă-și scoase pieptul din corsaj,

Ea sperie o grupă de cumetri,

dar vorba este din argint geometric,

tot ce-am mințit devine sfânt fior,

ființa eu mi-o aduc în cărucior.

Penița-i plătită de cetățean,

Apasă, deschide, ajută-l pe Mann,

Fă și o baie, ia-ți și un soț,

Patul e gata, pe hoț îl cheamă Helmholz,

Trenul doboară copacii în mers,

Ceaiul înghite, topește un vers,

Mergi la hotel, oprește-te-n ușă,

Ziua se duce ca o păpușă,

Lasă grădina, văduva este neagră,

Rece apare, în beznă are o barbă,

Ceasul răsună, cabrioleta

Poartă regina și patrupeda,

Aurul curge, fetele râd și râd,

Câinele latră la un urât,

Cinșpe e cifra, florile parcă decad,

Sunt vegetale, mirosul e mort și e fad,

Ah, nevermore, gândește, clocește, bocește,

Vremea se schimbă, te strânge în clește,

Mâncă un ou, caută numai pe cer

Oile, norii zboară lin spre Tanger,

Nu e nimic, tu ești un geniu, e sigur,

Picură soarele, noi avem prea multe riduri.

Ambiție, bere, clătite, dădacă,

Efeminat fuge policemanul Cioacă,

Un gramofon bine plasat în meninge,

Vine cățelul și linge și linge,

Javră, te du, nu ai treabă aici,

Tu ești ovală, noi am ajuns licurici.

Inima-mi bate ca o copită,

Alerg peste câmpii pline de conopidă,

Or fi cadavre de foști soldați,

Voi ați uitat, câți au murit dintre frați,

Mă dor măselele de atâția idioți,

Unii agonici, alții se cred mateloți,

Vine iubita, facem și dragoste la nevoie,

Era cândva un sportiv pe nume Dan Coe,

Soarta ne este amară, nu-i bai,

Farul morții cum străluce-n Hawai,

Înțelepciunea rade case, orașe,

Potul e mare, amicul meu se „îngrașe”,

Degete strâng tot ce se poate,

Am impresia că Mesia vine în coate.

Mă scol la cinci, din morți, mă dezmorțesc, deschid calculatorul ca pe-un templu, privesc tâmpește ultimele vești, apoi scriu un poem, mănânc, contemplu, discut, mănânc, discut și iar mă culc, ah, stopul cardiac de ce nu vine, să fac economie de un glonț? Dacă oricum murim atât de bine? … Necunoscut îmi sunt eu mie, ajuns aproape de nimicnicie, simt nodurile dureroase de copac, urmarea unui vechi atac. Scriu pe o foaie biblică, subțire, ca Patriarhii cei bătrâni din fire, le sunt toiag și sprijin, înger, poate, trăiesc și mor în brațe cu Renate. Poemul e o spermă cu speranțe, auzi cum nervii țârâie în tălpi? Pământul sângerează-n slăvi, minutul cât un secol se întinde când nu iubești și frigul te cuprinde, ai grijă, norii-s gingași, ca sărutul, dar grei ca aurul, când îi absoarbe lutul . Iar capul meu va zace-n iarbă, căci iarna-i lungă, iarna vrajbei, vrajbă. Ascultă, Eli, cred că ești frumoasă .Mi-ar place să spun ceva adevărat, ca o casă. Îi aud vocea, totul se schimbă. Șacalul puse mâna pe telefon, ca o limbă. Te place Nae, se aude în receptor. Trebuie transcrise aceste cuvinte de dor. . De ce nu? În pauză mă trage deoparte și-mi face vânt de la etajul șapte. Arăt mohorât. Oi fi pe moarte? Întreabă un trecător, alergând mai departe. Cred că a încercat să facă starea lui spastică. Ploaia se oprește. A doua zi ciocănesc la ușa academicianului Pi. Se deschide, după o zi și o oră și ies o hârcă și o minoră. Din expresia feței nu poți deduce nimic. Cum te cheamă? Soare dulce. Păsările ciri- ciripesc, în cameră intră un bulldog omenesc. Carolică îl cheamă, se săpunește, în timp ce-mi spune de țara lui Pește. Părerile sunt împărțite, prietenia s-a stricat ca și piftia. O javră din vecini mă anunță că nu mai publică un manuscris fără puță, trimis de mine, deoarece proprietarul editurii a plecat în PC. Adică la Poarta Albă pentru documentare și crime la centru. Intră microbul și-n lumea scriitorilor, citesc dezolat dicționarul simbolurilor, scriitorul este ca abanosul, negru și alb, cum pare bossul. Și eu sunt negru și roșu și alb, precum e steagul tiranului Grab. Abanosul alungă frica, rușinea, simbolizând intrarea-n piscină. Adică-n infern, ceva este rău, apare uneori un monstru, un fals dumnezeu, el poartă haine albe, o funie și o seringă lungă cu unghie. Încerc să nu o iau razna, deviez. Sufletul nu are busolă, nici miez. Sub ochii uluiți ai motanului, șoarecii joacă o piesă a Sheridanului. Cum vezi orbirea? Vezi și nu vezi. A te privi în interior e cam Quez. Să-ți pierzi vocea, abia atunci gândești o lumină aurie aruncată pe preș. Resentimentul și regimentul au fost înfrânte de |nero dementul.

BORIS MARIAN

Linșaj

Linșezi o națiune, o țară,

Linșezi mesteacănu-ntr-o vară,

Cerșesc dezmățul duhuri rele,

Devii idiot printre lichele,

Nu pot să tac, prea mulți vorbesc,

Înjură, blestemă firesc,

Nu mă răzbun, vreau să fiu bun,

Dar umblă dracul la ceaun,

Cu vârsta ești un mohican,

Canibalism în acest an,

Ai grijă și pe unde mergi,

Poți să te tragi din neam de regi,

Te-omoară și un biciclist

Ori un poet cu chipul trist,

De fapt nici nu este poet,

Lovește scurt, foarte discret, ,

Natura spune să te duci,

Unii te scuipă, nu te spurci

Cu un răspuns, zadarnic e,

Decapitat te-nalți în cer.

BORIS MARIAN

Un bătrânel necunoscut

Frumos mi-a spus un tânăr cu caș la gură, altă fătucă de pe La Berlad m-a numit penibil, stimate domn, etc. Un bătrân atât de simplu după vorbă, după port. Așa spunea Poetul, el care s-a stins la 39 de ani, dar, sunt convins respecta bătrânii. Una dintre aspectele degradante din ultimii 25 de ani, de care se fac de vină și decrețeii și post-decrețeii este gerontofobia, pe care eu o echivalez cu discriminarea rasială, cu ura față de semen. Părul alb sau părul negru nu cresc din creier, deci semnul înțelepciunii nu este culoarea părului. Se spune – mi-e rușine de părul Dvs. alb. Ași, vorbă goală. Eu mă simt, în ciuda unei multitudini de defecțiuni fizice, sufletește , mental în plină tinerețe. Mi s-a reproșat și mențiunea de a fi membru USR. Nu m-am lăudat, am menționat. Eu știu ce scriu și cum scriu. Nu sunt paranoic, nu am veleități, nu sunt celebru, nu voi fi celebru, dar am iubit cu prețul sănătății ( nu am băut, dar am fumat enorm când scriam ) , cu prețul multor nervi, am iubit și iubesc scrisul, de asemenea cred în talentul meu, mic, mare, mijlociu, NU MĂ INTERESEAZĂ. Am fost dur cu infatuații fie tineri, fie chiar șefi mai bătrânei, toată viața, nu mi s-a iertat niciodată nimic, nici acum , mai sunt niște mici scriitorași ( acum , scoate unul/una o cărticică de 26 de pg. pe Net și devine SCRIITOR, de tot râsul) care îmi poartă sâmbetele. Dragi năpârliți, orice om poate muri oricând, vă doresc viață lungă și succese mai ceva decât premiul Academiei Suedeze. Vă propun să faceți o excursie la sudezi și la norvegieni, întrebați-i , auzit-au ei de operele voastre geniale. Vae victis!

BORIS MARIAN

Prea celebru și prea tânăr

Moto – Necunoscutul bătrânel

De la Dunăre la Gange

E un drum de șapte li,

Ca o inimă plutindă

Dinspre a fi și a nu fi.

Blaise Pascal învață mambo,

Vorba lui s-a dus în vânt,

Paroliști suntem cu toții,

Unii atârnă de-un cuvânt.

Ai vertebre, am vertebre,

Dar mai sunt și verbe-n ritm,

Timpul are chipul palid,

sunt beat-mort și nu mă plimb.

Tu- celebru, eu- celebru,

Cerebel cu cerebel,

Vom reconstrui o lume

Cât un maț de porumbel.

Înger Gabriel, revino,

Să aduci o veste rea,

Cică lumea vrea doar glume

și o crimă. S-ar putea.

BORIS MARIAN

Povestiri din cartierul Black & White

Se spune, din vechime că sultana Hurem ar fi pus să-l sugrume pe Ibrahim pașa, că prea era fălos. Asta, după un sfat de taină cu grăsuța Oana ot Barlad, unul Gabriel –beg Hysterios, alți doi răi sfetnici, Dg Bali din Roman, Edy Murphy, ș.a. În timpul acesta Suleyman dormea tun, de speria câinii din Stambul cu sforăitul său. În zadar doctorul Yakub îi făcuse două operații de sept. Hurem era din Bugeac și vorbea o limbă necunoscută, în care verbele nu se acordau, ci țipau singure, pe voci diferite. Se învârteau în jurul lui Hurem cadâne, una mai frumoasă ca alta, toate o lăudau pe Hurem, deși nu prea aveau de ce și de unde. Hurem ba plângea cu ele, ba le mai tăia capul, avea ea o suferință de care cronicile nu spun multe, Alah să o țină, că tare bună la suflet era. Odată era să bea un ceai otrăvit, pregătit anume pentru un oaspe, AL Hidaspe. Umbra lui Ibrahim mai bântuia prin serai, se auzea un cântec de vioară, cu amintiri din Apuseni, de unde provenea și Hatice. Cineva s-a gândit să facă un Divan literar, toți să fie îmbrăcați în negru, iar sofaua să fie albă, albă, dar Hurem s-a opus cu strășnicie. Le pregătea ea ceva mai bun, o baclava de aceea cu pudră albă de cianură.

*******************************************************

Am avut doi prieteni, Rex și Blej, doi câini de rasă. Unul era fost disident, țipase ceva în Gara de Nord și a primit cinci ani cu suspendare de ceasul Gării. Blej înjura de mama focului orice gospodar care nu-i intra în voie, în fața lui nu puteai gândi decât ca el. Provenea , ca și Rex Bayer, din țara Niciodată Sau Acum, iar ce vorbeau ei, nu putea fi contrazis decât cu sabia. Iar cine ridică sabia, cu mânerul o să rămână, că aveau ei un protector divin sau diabolic, îl chema Money, tare ținea mult la ei, deși Money construise socialismul în multe țări, inclusiv în SUA. Ne-am înjurat noi o vreme, apoi ne-am dus să ne culcăm.

*****************************************************************

Aveam eu o rubedenie de 250 de oca, tare ținea ea la mâncare și la mine, odată era să mă mănânce dimpreună cu bucatele de pe masă. Hulpavă, dar blândă la suflet, a dcălătorit prin mai toate țările, insulele și peninsulele lumii, acum se pregătea să meargă în lună, dar i s-a spus că ar putea să pună în pericol echilibrul frumosului satelit nocturn. I s-a amânat aprobarea până când va slăbi cu 80% din greutatea actual. Dar efectul a fost invers, astfel că ne-am trezit într-o noapte că planeta noastră se duce în gol. Ei, nu s-a întâmplat nimic.

***************************************************************************

Să vă gândiți frumos la mine, mi-a spus biata Anișoara, femeie la vreo 80 de ani. A lăsat în urmă două pisici și un câine negru și prost, după lătrătură se vedea că avea apucături de ziaristonline. Dar amintirea ei mă înlăcrimează și acum. Soțul murise de un anevrism, ea l-a jelit un timp, apoi a fost aceeași femeie veselă, generoasă. Ultimele cuvinte – să vă gândiți frumos la mine. Cine ar vorbi astfel?

BORIS MARIAN

Dracul roșu

Vorbește dracul roșu o limbă ancestrală,

Din mers el te invită la altă bachanală,

Franceza din colegiu uitată este-n pod,

Va dovedi, săracul, ce nu poate un mort.

Ne vin pisici din Flandra, garoafe din Capri,

m-aplec, îi spun lui Bobi , poetule, merci,

cu ocheanul caută un vers, vei fi avar,

vei fi vandal ori gotul săltat pe-un armăsar.

El țopăie, el râde de toate și de tot,

Primarul îl întreabă cât cere pe un tort

Făcut cu miere groasă adusă din Tashkent,

Ne-afumă cerșetorii cu Vogue, Camel și Kent.

Din Kentucky revine , repatriat, un om,

El poartă-n brațe, umed, un taciturn somon.

Eu mă visez pe-o punte de pachebot uzat

Ce pare că se duce la fund, neîntrebat.

Oprește-te, Diavol ce nu cunoști un Cod

Penal , civil și poate că ești doar un nerod.

BORIS MARIAN

Îndurare

Se-ndură cerul de mine,

Sunt critic, prea sunt criticat,

Drumu-i abrupt, strălumine

Prin crengile-brațe străbat.

Lăsați mohorâtele pagini.

Neînduplecatele legi,

Uitate-s atâtea imagini

Din cărțile vechilor regi.

Miasmele urii și fricii

Mai stăruie-n suflete, dar

Priviți ce senin este cerul

Când treci peste norii-hotar.

Sfielnic este gându-nainte

De a ajunge cuvânt,

Lăudat fie cel care minte

Că ultimul drum e-n mormânt.

Să mergem privind doar în urmă,

Acel Început neîntinat,

Să nu alergăm ca în turmă,

Ne-ntoarcem la Primul Păcat.

Cunoașterea, dragostea Evei,

Acel Adam prea naiv,

Lăudate-s puterile sevei

Materne, impulsul nativ.

BORIS MARIAN

Marşul absurdului

E luna-ntr-o felie tăiată la jumate.
Sub răni adânci de stele ce sângeră prin noapte
Mă răscolesc cuvinte, imagini și idei
Ca meteori prea repezi împrăștiind scântei.
***
Am adunat în mine tumult de viață pură,
Am stat ades pe margini ori mult m-am implicat,
Nu știu ce nume poartă tot ceea ce mă scurmă
Și-apoi mă risipește pe cerul sfârtecat.
***
Cum viețuim în lume, cei așezați de-a valma,
Ne agățăm speranța de soartă ori de Kharma;
Culpabilă-ncercare de a ne amăgi
Cu suflete în care nu ne putem găsi.
***
În arșița din mine se crapă greu pământul,
Aștept să vină moina cu ploaia și cu vântul.
Cuvintele-sămânță cândva ce le-am sădit
Din mine să renască pe rug de asfințit.
***
Mă bântuie fantome din frâu dezlănțuite
Și mă sufocă tusea aducerii aminte.
Mă năucește-o febră, un dor de libertate,
De-atâta așteptare, fântânile-s secate!
***
Ucidem ape, ceruri și iarba când respiră
Înlănțuiți de-o lege ce viața ne-o aspiră.
Gonim la vânătoare spre vis și fericire,
Ne îmbrăcăm ambiții în dor de nemurire,
***
Ne ghiftuim în toane cu superficial,
Dar mai râvnim cu trudă spre-un țel de ideal.
Avem prea plin de vicii, avem prea gol de suflet,
Un creier electronic ne ține loc de cuget,
***
Stăm agățați cu spaimă de clipa ce-a trecut,
Deși e nul câștigul și totul e pierdut,
Greu poticniți în dogme ce noi le-am inventat,
Împotmoliți în norme pe care le-am creat,
***
Cu suflete infime şi caractere moi
Ne-ncolonăm la marșul absurdului din noi.

Vizualizări: 508

Cuvinte cheie : absurd

Promovat!

Promovat de 24 membri

Adaugă un comentariu

De cine mi-e dor

De cine mi-e dor nu pot spune,

Desigur, de oameni, dar care?

Fiecare om este un om.

Unu este egal cu unu sau cu zero.

Mi-e dor uneori și de zero.

Îți mulțumesc că exiști, omule zero.

Îți mulțumesc, Doamne, că exist.

Se poate muri în viață fiind.

L-am chemat pe zero, am stat de vorbă cu el.

Este un zero de treabă.

Sfâșiat pe dinăuntru,

nemaicrezând în fericirea pământească,

port o iubire abstractă, independentă

de cine și ce a făptuit.

Am surprins la oameni doar latura inteligenței,

Nu și a generozității. Nu sunt mai bun

Decât orice zero pe nume de om.

Nu este o rușine să fii zero.

Este cercul perfect.

Am ajuns la convingerea că nimeni

nu este mai rău decât poate fi răul.

Iar răul nu există.

Restul sunt vorbe deșarte.

Sunt cercul pe care îl visam.

Săgeata ce zboară cu viteza luminii.

Cuvântul scris pe o pală de vânt.

Fluturii au formă de stea.

Stelele au formă de inimă.

Miliarde de puncte, cititorule,

Ne privim dintr-un punct de vedere.

Chiar orbi fiind.

BORIS MARIAN

Vals trist

Fără reverențe și suplețe,

Valsul trist cu Soren K. ,

Viața ca discurs, feblețe,

Abstracțiunea e a ta.

Fără ironii, mai bine

iron word, ca un pătrat,

o caricatură-n sine,

apropo de cap mai lat.

Năpârlesc și filosofii,

Câinii au jigodie,

Doicile-s distrofice,

Luna-i ca o rodie.

Constatăm banalitatea,

Înghițim crime la rând,

Se întinse libertatea

Radioactivă pe pământ.

Neagră este doar tăcerea,

Albul este înțelept,

Roșul nebuniei, vere,

Hârâie în cap și-n piept.

Selva este mai obscură,

Miezul vieții –i mlăștinos,

Sufletul pare o mură

Răsucită de-un botgros.

Nucă spartă e sărutul,

Ciocănim în gol, copii,

Cerbii nu mai știu ce-i rutul,

Moarte, nu mă ocoli.

Rigoletto urlă, plânge,

Richard III trage de timp,

Orbi suntem, dar mai vrem sânge

și-o piscină în Olimp.

Tinerețea-i agresivă,

Alzheimeru-i incipient,

Că pe vremea mea o divă

Nu știa că-i doar ghivent.

BORIS MARIAN

Jean Ancel – cinci ani de la despărțire( 1940-2008)

Numele se pot uita, dar cărțile merită o soartă. Habent sua fata libeli. Trilogia „Transnistria” a lui Ancel va rămâne un reper. Și nu numai . A colaborat la ENCYCLOPEDIA OF THE HOLOCAUST, ENCYCLOPEDIA JUDAICA, , ENCICLOPEDIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA, lucrări monumentale din secolul trecut, de asemenea „ Contribuții la istoria României. Problema evreiască 1933-1944” ( Ed. Hasefer 2001), „ The Romanian Mass Murder Compaigns” ,„Bibliografia evreilor din România ”( Tel Aviv) „W. Filderman.Memorii și jurnale”, apărute la Universitatea din Tel Aviv, „Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași” ( Ed. Polirom), ș.a. Jean Ancel a studiat istoria la Iași, orașul natal, studii finalizate la Universitatea din Ierusalim, unde s-a stabilit la o vârstă tânără. A fost cercetător la Institutul Yad Vashem , a efectuat călătorii de studii în SUA, Germania, Anglia, Rusia fiind unul dintre cei mai informați specialiști în domeniul Holocaustului european, alături de Raul Hilberg, Braham, ș.a. A scris de asemenea o istorie a Holocaustului în România. Ca orice om de știință proeminent , el a avut parte de admiratori și de contestatari. Despre negaționiști nu avem de ce discuta, pentru ei nici Holocaust nu a fost, nici genocid, nimic, vorba lui Gh. Buzatu, „a la guerre comme a la guerre”, revoltător cinism, prin care se eludează esențialul – victimele evreiești erau civili, în număr de milioane. Desigur, studiile lui Ancel necesită completări, corecturi, nimic nu este perfect în cultură, în studiul istoriei. Dar să nu uităm că Ancel a fost un sincer și meticulos cercetător al unei tragedii care nu a ocolit România. Numai asumarea istoriei, sine ira et studio, fără acuzarea uni popor, ci al unui regim, tipic fascist, poate apropia punctele de vedere ale istoricilor indiferfent de apartenența etnică. Un nume ce nu poate și nu trebuie să fie uitat.

BMM

Alte poeme

Amenințări

Agonia

Fumuri

Linșaj

Un bătrânel necunoscut

Prea celebru și prea tânăr

Povestiri din cartierul Black & White

Dracul roșu

Îndurare

Marşul absurdului

De cine mi-e dor

Vals trist

melancolie

Insignă Facebook

Arhivă

vizitatori