Cum crește iarba

Cum crește iarba Profesorul Geo D. îmi arată Cum crește iarba, Dragul Geo Dumitrescu, Visul său – căsuță în Australia, Ori în județul Neamț, Acum el are la dispoziție Palate albastre, îl văd retras, Mai scrie trei rânduri, Apoi privește departe, Prietenii îl salută La sute de ani lumină, Aprilie, bătrânul îl salută, Iar morții fără păs, Supusă propriilor capricii, El, Geo nu i s-a supus, Frumoșii lui fluturi , cărăbuși frumoși, Tuberculoși cireșii, ei scuipă sânge, Vântul murea ca un soldat Pornit într-o misiune nesperată. O bietul Yorrik- Geo cel serios, Timid m-apropii, mă mai recunoști? BORIS MARIAN

Există porți

Există porți Există porți , există inocență, Nu-i vremea cinstei, până le esențe, Extermină în tine ce-i curat, Auzi cățelul subteran cum a lătrat? You know the day destroys the night, Orice păcat primește-un like, Plăcerile-s îngăduite-aici, Dansează noaptea cu femeia-priculici , Când evadezi, ascunde-te-n canal, Canaliile au loc și în jurnal, Mai cumpără o insulă-un castel, Amețitor și amețiți noi avansăm. La capul podului sărmanu-l spune-„ Dă-mi”, Nu vrei statuie, că nu prea se știe Cine se va pișa pe ea beat, din prostie. BMM

Urmașilor mei

Urmașilor mei _________________ Urmașilor mei eu nu le scriu, Nu voi pleca într-un sicriu, Umblând pe două-trei picioare, Mai știi , chiar patru aripioare. Dar nicio revoluție nu este o soluție, Că face corent, se sparg geamuri în Kent, Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri. O turturea m-a alintat sonor și binecuvântat, Ce mai iubeam și eu Povestea Vorbii, dar nu vorbele- acestea, Ce oftează a mea domniță, ea așteaptă o linguriță, Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea. Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau, Bea când ți-e sete Dâmbovița, să-ți pierzi suflarea și ființa, Boul, vițeii se ajută, Casa Boborului este mai slută, Alecsandri îmi este unchi din al Veneției rărunchi, Astfel venii și eu aici, gură de rai, trai la bunici, Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior, Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui. Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie, Albastră, roșie se-arată această inimă de fată. Trecut-au anii ca și banii, acum bogați sunt doar golanii, Ne cântă-acuma și prohodul, ce dor mai are azi norodul? Rondel trecut și tare dulce, pescarul prinde știu ce, știuce, Dar nu se știe că un drum mai duce-n pipa cu tutun, Când eu vă las întreagă-averea lui Dobrogeanu, parcă Gherea, știu codri mari de brazi, molizi, în mine tu nu mă închizi, nu port nici plumbi, arginți și nici magnezii, eu îl iubesc pe T. Arghezi , lacustrele bacoviene, romanțele minulesciene, pe cronicarii lui Urmuz ce au luptat și la Oituz. Cu Topârceanul facem jocul, cum vine rima cu norocul, dar nu poate a fi uitat ce-au scris domnii Maniu și Pillat, eu lui Barbu Ion , am să-i ridic în marmuri un monument ci filigrane, Dar mai trezește-te, Ioane. BORIS MARIAN

Azi, noapte

Azi, noapte ___________________ Azi, noapte l-am visat pe Dolfi Hitler, Era mai mărunt decât mine, părea liniștit, Dar ascundea ceva, un plan anume, i-l bănuiam, dar el mă tot întreba de rude, am încercat să scap de el, am sărit din tren, înainte de gară, l-am auzit dând ordine , m-am refugiat în pădure, apoi mi-am amintit că văzusem scena recent, la TV, am respirat ușurat, Dolfi, de ce nu te-astâmperi și tulburi Semnul celor bătrâni, că nepoții mei, abia dacă știu Ce faci și ce ai făcut în viață. N-aș spune că te urăsc, Pe mine mă judec, cum am putut vorbi liniștit cu tine, În limba germană , învățată cu mama, iar tu te mirai Că aveam un accent cernăuțean, aispus „Warum, mein Kind”, Că mi s-a făcut frică, asta mă face să tremur de ură – De ce mi-a fost frică, puteam pe loc să te ucid cu o lopată. Dar asta este din alt vis, îl presimt deja, se apropie, vine. Voi îmi cereți poeme frumoase, dar ele nu vin, așa, peste noapte, IAR POEZIA NU ESTE O FUGĂ DE Bach, nici un tablou de da Vinci, Nici operă, nici balet,operetă, numai atunci când orchestra va cânta Maiestuos o missa solemnis sau altceva, iar corzile unor viori vor plesni de durere, atunci veți zări înălțată ca o zeiță, Poesia pe care n-o veți cunoaște. BORIS MARIAN MEHR

Prin stepa-ntinsă

Prin stepa-ntinsă Prin stepa-ntinsă călăreau cazacii, Iar după ei, demni slujitori, chiar dracii, Că multă lume pătimi, are și Iov a-și aminti, Cum i-au tăiat toți frații cazacii zbuciumații, Hmielnitzki era sfântul lor, mare curvar și beutor, Îl pomenesc cei din mormânt, înjură blând. Îl trag doar noaptea de mustăți, iar unul e mai șugubăț, i-a pus o barbă și un neg de beglerbeg. Povestea are un adaos. Că Stalin nu-i născut din Haos. BORIS MARIAN

Unii se ascund

Unii se ascund Unii se ascund să fure, alții să înjure, Alții să iubească, ah, viață lumească. Invadat de tineri, ostrovul lui Vineri, Roze Baccara la mall ei … vindea. Calul mai valsează pe o veche vază, Caprifoi, glicină, my God, ce lumină În Cartierul vechi, cupru și curechi. Upps, baby, frumoasă, Am dat și de frat-său, Drum asurzitor, două inimi dor, Aripi de hârtie, vultur de o mie De lei vechi, așa stăm, Ne mai grecizăm. Știucă neumplută, sufletul de-o sută, Fără poezie, poți trăi o mie De ani și mai mult. Maestre te-ascult. Sânge, ploaie, crengi, poezie, mergi, Dans la înălțime, poate fi pe rime, Poate fi în ritm. Simt. Cazi în rumeguș, vei fi dus la duș Sau la țintirimul vesel. Buletinul! Fanfară de frunze va cânta pe buze, Mai vorbim cu Pluto, uită moartea, uit-o. BORIS MARIAN

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, dar floarea de lotus Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea, O flacără într-o lampă afumată, Întunericul are brațe lipicioase, Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui, Nu mai bate inima pentru tine, așa mi se pare, Dar nici o flacără nu ajunge la stele, Am văzut morminte care umblau pe stradă, Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei? O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici, Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună, Altfel e umbletul, portul, Îmi duc în mine și mortul. ******************************, Floarea de lotus și-a deschis petalele De un alb orbitor, La fel ca femeile care știu să iubească, știu să respingă ura prostească, știu să aducă alinare celor străbătuți de curenții reci ai singurătății concrete, floare de lotus, care zeiță te-a plămădit din propria ei carnație? Amețit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii, Un crap viclean îmi face cu ochiul, Te-nșeli , dragă, e doar o simplă floare de lotus. ********************************* /> Discutam cu prietenul Will, El spunea că lumea-i o scenă, Adevăr zice, nu sunt abil, ... Nu pricep ce-i o mască, o trenă. Ce e-n fond o ființă umană? Densitate, spirit, eter? Fiecare avem doar o mamă, Din păcate, multe-s în cer. Pe atâtea drumuri umblat-am, Cu atâtea iubiri m-am pierdut, Am zărit cândva în Manhattan Cel mai jalnic câine bătut. Ne despart kilometri și specii, Fiecare iubim cât putem, Cerșetorii sunt frați și cu regii, Doamne, fă-ne iar oameni. Amen. Aruncați măști și vorbe deșarte, Poezia e numai un semn Că mai e o speranță, o parte Ce-a rămas din pustiul Eden BORIS MARIAN Vizualizări: 132 Promovat! Promovat de 17 membri Partajare Twitter  < Postarea precedentă  Următoarea postare > Adaugă un comentariu

Tu spui, eu spun

Tu spui, eu spun

 

Umbrele celor spânzurați

În secolul paișpe

Se lasă peste casele noastre de paiantă,

Lacheul cade leșinat de oboseală,

șampania curge în vale,

ne sărutăm, eu și prințesa de Brabant,

mi-a oferit fecioria, degetele noastre

se împreună, gemetele vestesc pe urmașii

familiei princiare, cade zăpada în aprilie,

zac cu o febră ciudată.

Tu spui,  suntem eterni, precum lumina,

Dar pentru mine clipa e  ca un cuțit,

Tu spui, vreau să te cred,

Dar cuțitul vorbește cu sângele meu,

Eu mint, m-am născut din pietre,

Din arbori, din iarbă, din nimic,

Eu mint, tu minți, noi mințim,

Adică rostim adevăruri.

BORIS MARIAN

Toate căile se oglindesc

Toate căile se oglindesc

 

Toate căile se oglindesc undeva,

Constelațiile alfa-omega,

Ne luăm toiagul de pelerin

și o pornim și nu murim.

Ne-ngroapă șoaptele  ușor,

Ne suntem ante-post-mergători,

Pare înalt Paradisul, o fi

Preum într-o gamă, doar nota si.

Auzi ticăitul, clip-cip-cirip,

Cum se destramă un om în nisip,

Doi oameni, iar dragostea urcă mereu,

Căile toate spre Dumnezeu.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 Iubito, MAI AM DE TRĂIT

Câteva clipe, subit,

Voi dispărea în gol,

Nu voi mai fi, a fi?

Citit-ai pe A. de Vigny?

Să mori, să dormi, Hamlet,

Ce demn sună, om complet,

Mai dă-mi o clipă și tu,

Aria lui Duridu.

Aud râsul tău,  aici,

De mult sunt un priculici.

BORIS MARIAN

 

Clipă

Freamătul blând și răgușit, valurile,
Aplauze explozive, stalurile,
Actorul moare pe scenă, arteră ruptă,
Lincoln cade și el, fără luptă.
Alge încinse în soare, cadavre verzi
Cum te ascunzi, tu , furnică, te pierzi,
Astfel clipa mea fericită se duse,
Credeam că sunt o omidă-ntre frunze


Drumul șerpuia pe lângă faleză,
Eram vagabond cu lamă și freză,
Creșteau în jur calamine-nflorite,
Mă ascundeam în cimitire, în cripte.
Dar cerul se umplea de lumină,
Insecte mărunte locuiau în surdină,
Eu scriam versuri în minte, frumoase,
În timp ce domnița mea de mult timp plecase.
Astfel ajuns-am în ștreang, a mea limbă
Poate-i un semn că lumea se schimbă.

Boris Marian



  |

Sufletul tău

Sufletul tău

 

Sufletul tău, coroana copacului

Se leagănă-n vânt, vai, vinovatului,

Sângele, steaua, năframa, iubirea,

Totul se clatină,ființa , firea,

Ne unduim, ne depărtăm,

Alunecând, adâncu-l căutăm,

Lumea e-n palmele mele, rotunde

Merele tale din dreapta și stânga.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Urmele sunt pe nisip,

Urnele poartă doar ghips,

Vântul e duhul din poartă,

Omul jucat de o soartă,

Bea omul iarbă, cucută,

Dincolo-i lumea tăcută,

Creierii cântă ca greierii, ,

Sunt doar ceasornice creierii,

Ard depărtările, sângele

Plânge în tine, vai, îngere,

Lasă-te goală, așterne-te,

Soră iubită de gemete.

Astfel se-apropie oamenii,

Astfel cad vămile, vameșii,

Astfel dispar și disprețul,

Urile, vine dezghețul,

Nimeni nu suie pe soclu,

Umblă mai drept și ologul,

Speranță primește orfanul,

Văduva și caloianul.

BORIS MARIAN   

   

 

  

 

 

Tu nu ești Marilyn Monroe

Tu nu ești Marilyn Monroe

 

Tu nu ești Marilyn Monroe,

Nici eu nu-s Fidel Castro,

Nu am luptat la Waterloo,

Nici tu n-au fost prea castă.

Dar ne-am iubit ca-n Halima,

Ca-n basmele române,

Pygmalion cu marmura,

Astăzi suntem fărâme.

Și ne rotim pe cerul alb

De nouri și de aripi

și mi se pare că mă scald

în rapsodii și arii.

@@@@@@@@@

Cu sticla de bere în față, opt lei,

Mă uit la cei mândrii, defuncții lei- lei,

Uciși de un lacom, crud vânător,

Suntem ucigașii, ce vrem?  Ei ce vor?

Noi trecem prin viață, nimic nu iertăm,

Noi ne rugăm Domnului. Vămi

Noi nu cunoaștem, civilizați,

Se sfâșie fii cu părinți și cu frați.

Iubirea-n versuri, privesc chipul pur,

Iubito mă jur să fiu bun, da, mă jur,

Dar mint cum doar oamenii  mint, fără păs,

Avem numai pofte și , uneori, văz.

BORIS MARIAN

 

  

 

 

Ne-nstrăinăm?

 

Ne-nstrăinăm de noapte,

Ne-nstrăinăm de noi,

Doar stele cad din ceruri,

Prin codri vezi moroi,

În mine tot pârjolul

Se-adună, mistuind

O dragoste de care

Cândva, muream tânjind.

Mai arde-n piept un bulgăre

De jar, cuprinde-un chip,

Ești tu sau cine știe

Ce urmă pe nisip?

Iar liniștea ce vineri cu lumea de apoi,

Aduce promisiunea iubirii dintre noi.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Treci dincolo de codri,

De câmpuri, de ocean,

Te pierzi în polinezii

Cu idoli de catran,

Acolo-i altă lume,

Nimic nu e de-ajuns,

Sărutul, încleștarea

În trupuri a pătruns,

Acolo și copiii

Răsar ca macii-n câmp

și Dionis rânjește,

dansează, râde tâmp.

BORIS MARIAN 

 

  

 

Celor de afară

 

Celor de afară

 

Celor de afară totul

Li se părea o parabolă,

Labele și cotul,

Rochie în rolă.

Vizavi de sala tronului

Alergau clovnii,

Ce spune legea Conului?

Nu fi zombi.

Zeul murea, a câta oară?

Zeul era o păpușă,

Îl iubea o domnișoară.

Îl numea Porusha,

Hainele îi atârnau

Zdrențuite, pielea crăpată,

i se spunea Morgentau,

deși mirosea a zăpadă,

zilnic apărea cu alt chip,

zilnic era cu alt chip,

ciudat foarte.

Nu știm din ce vedeo-clip

A răsărit tigru-șarpe.

BMM

 

 

 

Eram pe stradă

Eram pe stradă

 

Eram pe stradă, în mulțime,

m-am întâlnit cu Banul Mărăcine,

când i-am simțit privirea, m-am întors,

dar nu era decât un tors.

Unii fugeau către hotel,

Alții trăgeau de un cățel,

femei, studenți, cocote-lux,

iar Domnul tot cu Fiat lux,

iar mă simțeam cam urmărit

de muza mea din asfințit,

o, muză, câți copii avem?

Cândva aveam și noi harem.

Istoria e-n pivniță,

Bem astăzi poate-o șliboviță,

Teama nelămurită se stingea,

Am tema gata, pot creea.

Astrul străluce sus, în turn,

Cred că e rudă cu Saturn,

Prea seamănă cu moartea mea,

Ce-mi pasă, știe nimenea.

Așa se sting poeți și hoți,

Prezentu-l fac  trei Piticoți,

Unul e nibelung, în schimb

Alți doi se cațără-n Olimp.

BORIS MARIAN    

 

Încărunțire

 

Amar încărunțim, nu suntem crunți,

Fac un bilanț, mă legăn în balans,

Eu peste fluviu pun iar punți,

Dansez mereu ultimul vals.

Mă-ngăduiți, o domnișoară gri?

Sunt cel ce v-a dansat chiar la Clichy,

La vârsta asta-i bine să mai uiți,

Că vom pleca subțiri, desculți.

Intrăm în horă, ne iubim și beți,

Iar versurile-s prinse pe pereți,

Eu nu mai știu ce-i dușmănia chioară,

Să ne iubim ca primii oameni, prima oară.

BORIS MARIAN  

 

Tu scrii

Tu scrii Tu scrii, bați la ușă, nu ți se răspunde, Acolo, fie au murit locatarii, fie sunt speriați, Fie bolnavi, fie răi, precum în Sodoma, parcă, Sunt oameni care fug de trecut, alții, ca bărbosul Din manuale, se despart de trecut , râzând, Dar, noi nu cunoaștem prezentul, Iar viitorul este un joc de ruletă. Cu ce rămânem? Eu iubesc trecutul, Ca pe un om îl iubesc, cu păcatele lui, Unele foarte grave, altele chiar îngerești. Săgeata trece prin zid, zidul se prăbușește, Astfel e cuvântul - acid, poate ne copleșește. Dar vorba prea moale, mieroasă Poa” să dărâme o casă. Punct , am spus, m-am făcut mut, Corbii mi-au scos ochii, Ahile avea și o inimă, călcâiul era pentru dușmani, norii bârfesc, acvariul se visează ocean. O, de-am putea muri când dorim, Totuși iubim, da, iubim. BORIS MARIAN

The soft parade

The soft parade Nu va mai fi niciodată, Mai dă-mi o șansă, piste mansăs, Voi încerca, acordă-mi o seară, O scară, o paradă de vară. Am să returnez recuzitele, Alămurile, sunetele, bătăile inimii, Trupul, sângele, actul de naștere. S-a sfârșit, nu pot plânge, dar plâng neauzit, În Parâng. Lumea pare un zâmbet, un rânjet. Lumea - o balenă uriașă, comodă ci Ionas-Vodă. Iar eu, minuscul în acest univers advers și pervers, Încerc să-ntind o mână, nu este vorba de a cere, Ci de a dărui eternuri vale. Etern și rival. Parol. BMM

The soft parade Nu va mai fi niciodată, Mai dă-mi o șansă, o soartă, Voi încerca, acordă-mi o seară, O scară, o paradă de vară. Am să returnez recuzitele, Alămurile, sunetele, bătăile-litere, Trupul, sângele, actul de naștere. S-a sfârșit, nu pot plânge, mașteră. În Parâng,lumea zâmbește, eu nu mă ce plâng. Lumea - o balenă uriașă, comodă pentru Ionas-Vodă. Iar eu, o umbră în acest univers, advers și pervers, cere-mi un vers. Încerc să-ntind o mână, nu este cerere, voi dărui în schimb multă fierbere. BMM

Omul exorbitant

Omul exorbitant Omul exorbitant este un mutant, Iubește un motan pe nume Osman, Din turn s-a aruncat, nimic nu s-a sfărmat, Ah, om exorbitant, iubit și eclatant. Rider on the storm, speranțele ne dorm, Nu-nchide teatrul, dorul Este preluat, ocolul E rușinos, sunt oameni bogați, săraci, sărmanii, ah, om exorbitant, sauvage dar și savant, cam goagăl, dar ești bun ca un afet de tun, s-a terminat, justice ne vine din Paris. În spațiul Tibotib E bun și un tertip, Un salt în gol, în joc, Mein lieber Tuchesdoc, O zi bună și pleci, Ai boașele cam reci, Se-ascut bărbii la foc, Ca Don Quichotte la rock, Respiră contra cost, Inspiră mațul gros, O listă de erori În rai vine cu flori, Când ceasul de nisip s-a spart de un recif. Ce corpolent e sfântul, Pătrunde cum vrea dânsul, Zeița intră-n baie, Behăitoare oaie, i-a mângâiat piciorul privirile, poporul, apoi căzu perdeaua, de-aici începe drama. BMM

Există porți

Există porți Există porți , există inocență, Nu-i vremea cinstei, până le esențe, Extermină în tine ce-i curat, Auzi cățelul subteran cum a lătrat? You know the day destroys the night, Orice păcat primește-un like, Plăcerile-s îngăduite-aici, Dansează noaptea cu femeia-priculici , Când evadezi, ascunde-te-n canal, Canaliile au loc și în jurnal, Mai cumpără o insulă-un castel, Amețitor și amețiți noi avansăm. La capul podului sărmanu-l spune-„ Dă-mi”, Nu vrei statuie, că nu prea se știe Cine se va pișa pe ea beat, din prostie. BMM atie

Laika

Laika Cățeaua Laika a murit asfixiată-n cosmos, Diderot a mâncat compot și a murit, Cook , prietenul canibalilor a fost mâncat de aceștia, Sf. Petru a fost răstignit cu capul în jos, la cererea lui, Cancion primaveral, să cânt eu duntr-un caval, Ies copii zbârliții din școală, fără dinți, cu mintea goală, Merg încet spre vârst-adultă, generație ocultă, Sus e cimitirul gri, nici tu vie, nici tu, vii, Acolo noi ne-am semăna trupurile când, cândva, An de an și veac de veac, o, de-aș fi un vârcolac, Să trăiesc o mie de-ani, poate scriu și un roman. Viermănos este plictisul, îl asemăn cu abisul, Demnitatea e a voastră, eu fac pipi pe fereastră. Cer și scuze de rigoare, amintirea e prea tare. BMM

Dox

Dox Seria Dox m-a făcut om, Seria Men m-a făcut pom, Seria Who – un kakadu, Agatha Christie m-a pus pe pistă, Trag edecarii Volga iubirii, Să nu-ți faci idoli, zbiară zbirii, Idiomul este la Trieste, Mă doare pentru zeul mut, Iubita mea a dispărut, Auzi cum geme Maldoror? Bate în geam de două ori. Se face lumină-nainte de crimă, Iar lacrima devine crină, Iar lacrima devine nimeni, Plânsul s-a desființat prin lege, Răul și binele, desparte-le, alege. BMM

L”Allegria Allegria-n Algeria eternă, Fusei acolo, făcui alergie, Între o floare ruptă și una consumată, Aleg inefabilul. Ogni colore aprinde amintirea, Mai singur te simți, unde ești Atehui? Să mori ca orice ciocârlie în zbor? Ne-a răpit cetatea soarele sau luna? Ghirlande de lumini pe minarete, Au fugit palmierii, nopțile devine țestoase, Cu Lev Șestov am eu o discuție firoscoasă, Se risipesc fanfarele în munți. Întoarceți oglinzile, A murit profetul. Nomazii sinucigași revin la matcă. BMM

Yahoo

Yahoo Yahoo, yahoo, o Katmandu, Rețelele literare, cât încape, voi m-ați blocat în două ape, credeți că-mi place să fiu prins? Sunt Cavaler, deși mă credeți șui, Eu realizez că uneori dau ghionturi, Dar cel ce-i drag pricepe că sunt ponturi, Eu mă închin iubitei Atehui. Ti-am dat mai ieri sărutul mortuar, Ai înțeles că te iubesc și dincolo de moarte, Te bucură copilă de pindar, Tu ai motive să nu fugi departe. Toate la timpul lor vor fi, Mă bucur eu cu bucuria noului venit, Poate voi scoate și o carte de copii, Poate o carte pentru premiul mult râvnit. Eu zic să întreținem orice foc, Ce facem fără el, fără lumină? Nu te-aș vedea, nu m-ai vedea deloc, Îți dau o întâlnire în grădină. Acolo eu voi îndrăzni sărutul, Îl vei simți? Mai știi trecutul? BMM

Sensul vieții

Sensul vieții Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a pus condeiul în mână, o inimă în piept și un dram de minte, mă vizitează păsări de departe, limba lor nu mai este a mea, viața – un joc de cuburi reci și fierbinți, iubire și neiubire, de ură m-am ferit singur, am văzut ghioceii, toporașii, femeile frumoase, pe Agatha Christie în rolul Vanessei Redgrave, de ce nu le-aș iubi pe toate? Apoi, voi coborî în albul mormânt, Alb ca și rochia Ofeliei plutind pe ape, Ofelia și Hamlet sunt eu deopotrivă. Zadarnic mă cauți prin pulbere, prietene. BMM

Zidirea legendei Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. BMM

Zidirea legendei Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. BMM

Bâlciul deșertăciunii

Bâlciul deșertăciunii Mă preumblam ca Dante prin Infern, Căutam poeți, erau aproape un concern, Mai mici, mai mari, modești ori statuari, Prea mult împotmoliți în estuar, Hazlii par unii, delicați, isteți, Dar cine are grijă de poeți? Unul înjură colorat, rimând, Altul e geniu monoton gemând, Unii-s în pamperși, fiind sugari, Dar sug din laptele stelar, Unu-i tâlhar ca bietul F. Villon, Altul își scrie slova cu bulion, Unul iubește, altul se căznește Să scoată din cazan un pește, Unii se nalță până ce dispar, Alții bodogănesc rotind un par, Unul și-arată bicepșii scriind, De parcă bicepșii ar fi pentru alint, Nu ne lipsesc trufașii, nici umilii, Fac poezie chiar și bogomilii, Angelicii, diavolii, apașii, Cățărătorii , crainicii, șerpașii, Vorbim și scriem fiecare-n limba lui, E Turnul Babel poezia dracului. BMM

Risipiți

Risipiți Risipiți pot fi oamenii, firele de iarbă, Mărgelele, cuvintele, Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule, Spui, viața mea, dar cine are viața sa? Ne împletim pașii cu pașii îngerilor, Tu unde umbli? Nu știi că timpul te va risipi și pe tine? Mai întâi a fost o copaie, apoi strigătul disperat/ victorios? Unii se grăbeau la cimitir, ALȚII SE ÎNTORCEAU, Iarna și vara se alergau în curte, Aprinde lumânarea să vină Sfântul, Un prim sărut ca la Facerea Lumii, Să faci ceva ce n-a văzut Parisul, Un muzeu cu meduze vorbitoare, Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul , E un se mn de moarte, a spus baba Crina, Din neștiință se nasc basmele, Adică din întuneric – lumina, Unde e oaza salvării? Rătăcim. Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile. BORIS MARIAN

Laudă imperfecțiunii Nu voi elogia imperfecțiunea, Dar nici pe verișoara ei, perfecțiune, Cu temele făcute, pantofi lustruiți, Suflet curat, deși este la căutare, Ai două urechi și o gură, ascultă, Nimeni nu se plânge de lipsă de minte, Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă, Dar de bani, cine nu se plânge? De frică nu se moare, nici nu se trăiește, Dar de râs? Se poate muri, Doamne, ferește. Admir poeții care scriu perfect, dar nu-i iubesc, O fi invidia, o fi teama de perfecțiune, care, zice Cartea la Scaraoski, este diavolească, Cineva avea o capră, a mers cu ea în Țara Promisă, i-a plăcut, a trimis capra cu un bilet, să-l cheme pe tatăl său, capra a fost ucisă, din greșeală chiar de tatăl băiatului, astfel fiul și tatăl s-au despărțit,de ce, Doamne? De Don Quijote se râde și astăzi, de ce, Doamne? Cine mai ascultă Cântecul lui Roland, de ce, Doamne? Suntem mereu pe drum, căutăm ceva, chiar de nu spunem, Cine știe care este casa lui? De ce suntem singuri aproape în orice moment? Faceți liniște, pe această stradă stă un scriitor care lucrează? Ce lucrează el? Face o casă? Nu, un palat. Ce palat, are el puterea, banii, priceperea Să facă un palat? A trecut pe acolo Frumoasa Frumoaselor. S-a oprit, l-a sărutat pe frunte pe bietul scriitor și a plecat. Peste noapte a apărut palatul. Nu era perfect, dar era. BMM