Viclean e timpul
Viclean e timpul, ne oferă tot,
Poate prea mult, de nu știm cum s-alegem,
Apoi el ne răpeşte daruri, numai mort
Nu vei avea regrete, asta-i Legea.
Din vară trecem înspre iarna grea,
O toamnă ne mai bucură privirea,
Apropierea marilor gheţari
Ameninţă şi visul şi iubirea.
Boris Marian
Risipitor
Risipitor
Risipitor cu darul ce-l primeşti,
Nu ştii să-l cheltui, nu-i ştii rostul,
Natura e vicleană, tu-naiv,
Şi joci cu moartea popa-prostul.
Iar dacă vrei să fii zgârcit,
Nimic n-ajută, darul tău nu creşte,
Ba mai sărac te simţi, nefericit,
Timpul ţi-alunecă din mână ca un peşte.
Incerci să-nchei cu viaţa un contract,
Dar nimeni nu-l semnează, o hârtie,
Vântul o poartă, poate-un drac
O va semna-ntr-o veselie.
Chipul tău uitat va fi,
Poate-un vers se va citi.
Boris Marian
Risipitor cu darul ce-l primeşti,
Nu ştii să-l cheltui, nu-i ştii rostul,
Natura e vicleană, tu-naiv,
Şi joci cu moartea popa-prostul.
Iar dacă vrei să fii zgârcit,
Nimic n-ajută, darul tău nu creşte,
Ba mai sărac te simţi, nefericit,
Timpul ţi-alunecă din mână ca un peşte.
Incerci să-nchei cu viaţa un contract,
Dar nimeni nu-l semnează, o hârtie,
Vântul o poartă, poate-un drac
O va semna-ntr-o veselie.
Chipul tău uitat va fi,
Poate-un vers se va citi.
Boris Marian
Portretul tău
Când voi zări portretul tău
Când voi zări portretul tău,
Cine să creadă că ai fost altfel?
Atâtea ierni trecură, aspre ierni,
Iar gerul lasă urme , nu le speli.
Intrebi zadarnic, unde se ascund
Trecute frumuseţi şi bucurii,
Zâmbeşti, dar zâmbetul e crud,
Nici n-am mai fost, nici nu vom fi,
Iar când privesc copiii tăi,
Imi amintesc de propria-mi tinereţe,
Eu înţeleg că anii nu sunt răi,
E veşnică pe lume frumuseţea.
Boris Marian
Când voi zări portretul tău,
Cine să creadă că ai fost altfel?
Atâtea ierni trecură, aspre ierni,
Iar gerul lasă urme , nu le speli.
Intrebi zadarnic, unde se ascund
Trecute frumuseţi şi bucurii,
Zâmbeşti, dar zâmbetul e crud,
Nici n-am mai fost, nici nu vom fi,
Iar când privesc copiii tăi,
Imi amintesc de propria-mi tinereţe,
Eu înţeleg că anii nu sunt răi,
E veşnică pe lume frumuseţea.
Boris Marian
Noi aşteptăm
Noi aşteptăm recolta
Noi aşteptăm recolta anilor ce vin,
Nici frumuseţea nu este povară,
Plânge un suflet chinuit în vin,
Iar trandafirul amitirii ară.
Iar tu, îndrăgostit de frumuseţea ei,
Cedând din ani, din viaţă, din putere,
Prefaci şi lupii în prea jalnici miei,
Tu îţi devii duşman din propria vrere.
Eşti singurul care te-ajută să te nalţi,
Nu aştepta nici anotimpurile, vara,
Nici toamna vieţii, leagă-te c-un lanţ,
Voinţa ta e singura comoară.
Deci aşteptăm recolta, preţuim
Oricât de negri, anii care vin.
Boris Marian ( după Will)
Noi aşteptăm recolta anilor ce vin,
Nici frumuseţea nu este povară,
Plânge un suflet chinuit în vin,
Iar trandafirul amitirii ară.
Iar tu, îndrăgostit de frumuseţea ei,
Cedând din ani, din viaţă, din putere,
Prefaci şi lupii în prea jalnici miei,
Tu îţi devii duşman din propria vrere.
Eşti singurul care te-ajută să te nalţi,
Nu aştepta nici anotimpurile, vara,
Nici toamna vieţii, leagă-te c-un lanţ,
Voinţa ta e singura comoară.
Deci aşteptăm recolta, preţuim
Oricât de negri, anii care vin.
Boris Marian ( după Will)
Temător
Temător eram eu cu tine,
Nu ştiam, să-ţi fac rău, să-ţi fac bine,
Din ce-a fost, n-am uitat mai nimic,
Între noi – mii de mile de frig.
Dar nici ura, iubirea, nici moartea
N-au puterea să şteargă ce-a fost,
Eu ştiam, aşa era soarta,
Fără tine nici eu n-aş fi fost.
Boris Marian
Nu ştiam, să-ţi fac rău, să-ţi fac bine,
Din ce-a fost, n-am uitat mai nimic,
Între noi – mii de mile de frig.
Dar nici ura, iubirea, nici moartea
N-au puterea să şteargă ce-a fost,
Eu ştiam, aşa era soarta,
Fără tine nici eu n-aş fi fost.
Boris Marian
Numai copacilor
Numai copacilor
Numai copacilor morţi le place focul,
Spunea profesorul îngrijorat,
El privea cerul, norii, jocul
De umbre din străvechiul parc,
Un g-nd mărunt e grădinarul
Acestei lumi de buruieni,
G-ndea profesorul, arţarul
Bătea din frunze ca Big-Ben.
Luă o afină, cu-ncetul
El o strivi în dinţi, simţea
In chinga circulară , bietul
Bob mic de afină murea,
Sângele negru, de balaur ,
Din afină trecând prin dinţi,
Un fulger cu sclipiri de aur,
Din cer lucind ne-a scos din minţi,
Ne-a luminat, pluteam în geamăt
De vegetale, fără gând,
Ca nişte vase vechi de-aramă
Ce se dezgroapă din pământ.
Boris Marian
Numai copacilor morţi le place focul,
Spunea profesorul îngrijorat,
El privea cerul, norii, jocul
De umbre din străvechiul parc,
Un g-nd mărunt e grădinarul
Acestei lumi de buruieni,
G-ndea profesorul, arţarul
Bătea din frunze ca Big-Ben.
Luă o afină, cu-ncetul
El o strivi în dinţi, simţea
In chinga circulară , bietul
Bob mic de afină murea,
Sângele negru, de balaur ,
Din afină trecând prin dinţi,
Un fulger cu sclipiri de aur,
Din cer lucind ne-a scos din minţi,
Ne-a luminat, pluteam în geamăt
De vegetale, fără gând,
Ca nişte vase vechi de-aramă
Ce se dezgroapă din pământ.
Boris Marian
Astru luminos
Pe sub luna –rună
Pe sub luna veche , pe sub luna nouă,
Urechelniţa străbate, ca un şarpe boa,
Flori prea flămânzite, mimoze-femei,
Mimează, plăpânde, suflete de lei,
Doboară copacii, unii viermănoşi,
Pinul mândru creşte pe ţărmul leton,
Europa poartă patru mâini pe umeri,
Unele cu sânge, altele de îngeri,
Are guler alb el, dirijorul care
S-a spălat mai bine, bagheta subţire,
Din os de copilă, mândră Europă,
Rune fără sens, vine Papa, iartă,
Îl cheamă Clemens, ne benedictează,
Este mai pios, Huss şi Luther latră,
Astru-i luminos.
Boris Marian
Pe sub luna veche , pe sub luna nouă,
Urechelniţa străbate, ca un şarpe boa,
Flori prea flămânzite, mimoze-femei,
Mimează, plăpânde, suflete de lei,
Doboară copacii, unii viermănoşi,
Pinul mândru creşte pe ţărmul leton,
Europa poartă patru mâini pe umeri,
Unele cu sânge, altele de îngeri,
Are guler alb el, dirijorul care
S-a spălat mai bine, bagheta subţire,
Din os de copilă, mândră Europă,
Rune fără sens, vine Papa, iartă,
Îl cheamă Clemens, ne benedictează,
Este mai pios, Huss şi Luther latră,
Astru-i luminos.
Boris Marian
Profesorul
Veșnicul profesor
Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,
Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.
Profesorul nemuritor
A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.
Psalm
De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.
Poem pentru Madeleine
S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.
Boris Marian
Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,
Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.
Profesorul nemuritor
A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.
Psalm
De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.
Poem pentru Madeleine
S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.
Boris Marian
Videoclipuri
Pe pernă trec valuri
Pe pernă trec valuri şi valuri coşmaruri,
In aer grifonii fac tumbe, se strîmbă,
Iar timpul petrece la alte petreceri
Şi nici nu eşti sigur c-alungi pân-la zece.
Prietenii-s umbrele altor prieteni,
Iubitele multe trîiesc doar din rente,
Scrii versuri, un prin cerşetor de atenţii,
In mers te lovesc beţivanii demenţii.
Manechini, manechine, dricuri şi jeepuri,
Viaţa şi moartea în videoclipuri.
Boris Marian
Pe pernă trec valuri şi valuri coşmaruri,
In aer grifonii fac tumbe, se strîmbă,
Iar timpul petrece la alte petreceri
Şi nici nu eşti sigur c-alungi pân-la zece.
Prietenii-s umbrele altor prieteni,
Iubitele multe trîiesc doar din rente,
Scrii versuri, un prin cerşetor de atenţii,
In mers te lovesc beţivanii demenţii.
Manechini, manechine, dricuri şi jeepuri,
Viaţa şi moartea în videoclipuri.
Boris Marian
Cântec de decembrie
Cântec de decembrie
Azi m-am gândi la moarte,
A murit domn” peofesor,
Am muşcat dintr-un măr galben,
m-am gândit de uşor este să mori.
Dar mai uşor este să fii laş,
Iar dacă poţi, să te ascunzi
Să nu întrebi cine eşti,
Să nu întrebi, să răspunzi.
M-am gândit că nu există scăpare
Pentru cei care ştiu
Că fiecare zi însemnă
Un mult prea frumos mai târziu.
Boris Marian
Azi m-am gândi la moarte,
A murit domn” peofesor,
Am muşcat dintr-un măr galben,
m-am gândit de uşor este să mori.
Dar mai uşor este să fii laş,
Iar dacă poţi, să te ascunzi
Să nu întrebi cine eşti,
Să nu întrebi, să răspunzi.
M-am gândit că nu există scăpare
Pentru cei care ştiu
Că fiecare zi însemnă
Un mult prea frumos mai târziu.
Boris Marian
Maelstrom
Maelstrom
Mai pluteşte duhul rău prin casă,
Parcă e adusde un v-t rău,
Duhul ei, a fostr cândva frumoasă?
Nu a fost, avea suflet de zmeu.
Dublă-nchipuire, înşelare
Pentru simţuri, vechiul androgin.
Ce trăieşte poate-n fiecare,
Duhul ei se-ascunde în cîmin,
De acolo urlăân miez de noapte,
Se-mpreună cu iadul, nu mai are
Chip, nici nu mai e-arătare.
Astflel, că repet versuri furate-
„Tu, pe veci pierdută, veşnic adorată”.
Boris MARIAN
Mai pluteşte duhul rău prin casă,
Parcă e adusde un v-t rău,
Duhul ei, a fostr cândva frumoasă?
Nu a fost, avea suflet de zmeu.
Dublă-nchipuire, înşelare
Pentru simţuri, vechiul androgin.
Ce trăieşte poate-n fiecare,
Duhul ei se-ascunde în cîmin,
De acolo urlăân miez de noapte,
Se-mpreună cu iadul, nu mai are
Chip, nici nu mai e-arătare.
Astflel, că repet versuri furate-
„Tu, pe veci pierdută, veşnic adorată”.
Boris MARIAN
Cavalerii Mesei Rotunde
Cavalerii Mesei Rotunde
Spre tot ce este îndoielnic,
Sufletul meu, o pasăre rănită,
Se-ndreaptă în bătaia puştii
Gata să tragă, sub privirea aţintită
Sau spre capacana pe care făptaşul
De mult a părăsit-o-n crânguri,
Merg ca un orb şi ocolesc oraşul
In care toţi mărşăluiesc cu stângul.
E cam târziu să schimb eu locul
Sau el să-mi schimbe felul, mă pătrunde
Un dor de cavalerii urvaţi pe soclul
Legendei Meselor nicicând Rotunde.
Boris Marian
Spre tot ce este îndoielnic,
Sufletul meu, o pasăre rănită,
Se-ndreaptă în bătaia puştii
Gata să tragă, sub privirea aţintită
Sau spre capacana pe care făptaşul
De mult a părăsit-o-n crânguri,
Merg ca un orb şi ocolesc oraşul
In care toţi mărşăluiesc cu stângul.
E cam târziu să schimb eu locul
Sau el să-mi schimbe felul, mă pătrunde
Un dor de cavalerii urvaţi pe soclul
Legendei Meselor nicicând Rotunde.
Boris Marian
All the world
All the world” s a stage
Incerc să mă interpretez pe mine,
După lectura Comediei Divine,
Eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu,
Uneori se amestecă şi Dumnezeu,
Dar specatcolul este mereu întrerupt
De exclamaţiile unui surd,
Poate că surzenia lui
Este darul Demiurgului.
Boris Marian
Incerc să mă interpretez pe mine,
După lectura Comediei Divine,
Eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu,
Uneori se amestecă şi Dumnezeu,
Dar specatcolul este mereu întrerupt
De exclamaţiile unui surd,
Poate că surzenia lui
Este darul Demiurgului.
Boris Marian
Alienare
Alienare
Fă-mi, Doamne, rogu-te, o lobotomie,
Să uit de retorică, ofer o mie
De biete cuvinte, pentru un rând
Scris doar cu gândul pe-o umbră de vânt.
Din cornul de cerb sună speranţa,
Azi o aud doar în vis. Vezi? Balanţa
Se-nclină spre nebunia cea rece,
Du-mă, o, Doamne, şi mă petrece.
Boris Marian
Fă-mi, Doamne, rogu-te, o lobotomie,
Să uit de retorică, ofer o mie
De biete cuvinte, pentru un rând
Scris doar cu gândul pe-o umbră de vânt.
Din cornul de cerb sună speranţa,
Azi o aud doar în vis. Vezi? Balanţa
Se-nclină spre nebunia cea rece,
Du-mă, o, Doamne, şi mă petrece.
Boris Marian
Madeleine
Poem pentru Madeleine
În amintirea madlenelor mâncate la bufetul spitalului
S-au golit nopţile toate,
Cufere cu galbeni, sparte,
Se mai văd urmele dinţilor
In pernă, craterul viselor,
Pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate , mai crede,
Cine nu, se întoarce cu faţa
La perete, în geamăt. Şi-ngheaţă.
BORIS MARIAN
În amintirea madlenelor mâncate la bufetul spitalului
S-au golit nopţile toate,
Cufere cu galbeni, sparte,
Se mai văd urmele dinţilor
In pernă, craterul viselor,
Pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate , mai crede,
Cine nu, se întoarce cu faţa
La perete, în geamăt. Şi-ngheaţă.
BORIS MARIAN
Ewitt
Poemul Ewitt
Simone de Beauvoir, Jack Keruak, un ac,
Pablo Casals, Alsacia, Als Ob, Che Guevara,
Chiștocul de țigară, Marlene Dietrich,
Misterul lui Dimitri, Truman Capote,
Mașina decapotabilă a lui Al Capone,
Grace Kelly, chiliile din ceruri, Marlon Brando,
Orlando, Arthur Miller, Marylin Monroe, Morgan,
Rockefeller,, Rudolf Nureyev, Lacul Lebedelor,
Nixon, Hrușciov, morcov, cartof, De Gaulle,
John Kennedy, Jacqueline cu spatele gol,
Arlington, direct din avion.
Boris Marian
Simone de Beauvoir, Jack Keruak, un ac,
Pablo Casals, Alsacia, Als Ob, Che Guevara,
Chiștocul de țigară, Marlene Dietrich,
Misterul lui Dimitri, Truman Capote,
Mașina decapotabilă a lui Al Capone,
Grace Kelly, chiliile din ceruri, Marlon Brando,
Orlando, Arthur Miller, Marylin Monroe, Morgan,
Rockefeller,, Rudolf Nureyev, Lacul Lebedelor,
Nixon, Hrușciov, morcov, cartof, De Gaulle,
John Kennedy, Jacqueline cu spatele gol,
Arlington, direct din avion.
Boris Marian
Mâine
Cântec pentru ziua de mîine
Un pahar se sparge, aminteşte de copilărie,
Peste drum atârnă o eşarfă neagră,
Luminile ard priveghind luna
Sau sufletul unui vecin ce coboară,
Şarpele dormitează în junglă,
Aici umblă şoarecii, şorecarii,
Fumul rău de ţigară îmi umple gura,
Eşarfa de peste drum mă absoarbe,
De când nu mai sunt tânăr, Doamne,
De o noapte sau poate de o mie de ani?
Inţelepciunea nu se apropie, doarme,
N-o treziţi, închideţi bătrânul pian
Boris Marian
Un pahar se sparge, aminteşte de copilărie,
Peste drum atârnă o eşarfă neagră,
Luminile ard priveghind luna
Sau sufletul unui vecin ce coboară,
Şarpele dormitează în junglă,
Aici umblă şoarecii, şorecarii,
Fumul rău de ţigară îmi umple gura,
Eşarfa de peste drum mă absoarbe,
De când nu mai sunt tânăr, Doamne,
De o noapte sau poate de o mie de ani?
Inţelepciunea nu se apropie, doarme,
N-o treziţi, închideţi bătrânul pian
Boris Marian
Pleiade
Pleiade
Despre Pleiade, draga mea, s-a scris,
Nu te gândi la poetaştrii din Paris,
Îi spunem noi, probabil, mai frumos,
Cloşca de are pui, roi luminos,
De câte ori priveam şi număram,
O sărutare îţi furam şi îţi dădeam,
O sută douăzeci de sărutări,
Până când zorii se trezeau în zări,
Iar Taurul tot nemişcat era,
Pe unde eşti, îţi aminteşti, iubita mea?
Boris Marian
Despre Pleiade, draga mea, s-a scris,
Nu te gândi la poetaştrii din Paris,
Îi spunem noi, probabil, mai frumos,
Cloşca de are pui, roi luminos,
De câte ori priveam şi număram,
O sărutare îţi furam şi îţi dădeam,
O sută douăzeci de sărutări,
Până când zorii se trezeau în zări,
Iar Taurul tot nemişcat era,
Pe unde eşti, îţi aminteşti, iubita mea?
Boris Marian
Alte poeme
Veșnicul profesor
Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,
Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.
Profesorul nemuritor
A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.
Psalm
De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.
Poem pentru Madeleine
S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.
Boris Marian
Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,
Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.
Profesorul nemuritor
A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.
Psalm
De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.
Poem pentru Madeleine
S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.
Boris Marian
Voi, cimitire
Voi, cimitire
Eu printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oamenii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri albi-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Eu printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oamenii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri albi-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Israel
Israel
In Israel s-au mutat bunicii, nepoții,
Rădăuții, Adjudul, plânsetul roții,
Piatra Neamț, Botoșanii, petuni și molizi
Zmeurp, mure, fagii candizi,
Tălăngile vacilor, caimacul cel gros,
Câini ciobănești, mărfare cu țipăt spăimos,
Țigări de cincizeci de bani pachetul,
Anii de după război, alfabetul,
Acolo, în Israel miroase a portocale,
A cedru, a jasmin și migdale,
Acolo este un colț de stradă,
O umbră șoptind, o dovadă
Că bunicii uciși odinioară
Își poată sufletul pur ca o floare.
Boris Marian
In Israel s-au mutat bunicii, nepoții,
Rădăuții, Adjudul, plânsetul roții,
Piatra Neamț, Botoșanii, petuni și molizi
Zmeurp, mure, fagii candizi,
Tălăngile vacilor, caimacul cel gros,
Câini ciobănești, mărfare cu țipăt spăimos,
Țigări de cincizeci de bani pachetul,
Anii de după război, alfabetul,
Acolo, în Israel miroase a portocale,
A cedru, a jasmin și migdale,
Acolo este un colț de stradă,
O umbră șoptind, o dovadă
Că bunicii uciși odinioară
Își poată sufletul pur ca o floare.
Boris Marian
Curcubeu nou
Curcubeu nou
Curcubeu este tot ce privim fericiţi,
Cenuşiul – culoarea morţii, meniţi
Suntem morţii, dar nu renunţăm,
Precum iarba, copacii, Dumnezeule, dă-mi
Puterea de a nu fi nicicând disperat,
Să simt că sunt liber, mereu ne-mpăcat
Cu cei care vor să gândesc ca şi ei,
Din noi, curcubeule, culorile iei.
Boris Marian
Curcubeu este tot ce privim fericiţi,
Cenuşiul – culoarea morţii, meniţi
Suntem morţii, dar nu renunţăm,
Precum iarba, copacii, Dumnezeule, dă-mi
Puterea de a nu fi nicicând disperat,
Să simt că sunt liber, mereu ne-mpăcat
Cu cei care vor să gândesc ca şi ei,
Din noi, curcubeule, culorile iei.
Boris Marian
Rupestră
Rupestră
Iei prea în serios problemele,
Îmi spune profesorul, genele
Sunt mai importante, fii sobru
Cum sunt surdul şi orbul,
Rămâi în urmă, ascultă
Cum trec cuvintele ca nişte vulturi,
Cum trece iubirea liberă în cuvinte,
Rămâi în urmă şi priveşte –nainte,
Ia seama la sunetele muzicale
Împreunate-n corale,
Doamne, ce durere străbate
Trupul acestei lumi deşelate,
Vorbeam la telefon de o oră,
În pâlnie se aciuise o gânganie carnivoră,
Care ne rodea încet creierii, amintirea,
Semănam cu picturile de la Altamira.
Boris Marian
Iei prea în serios problemele,
Îmi spune profesorul, genele
Sunt mai importante, fii sobru
Cum sunt surdul şi orbul,
Rămâi în urmă, ascultă
Cum trec cuvintele ca nişte vulturi,
Cum trece iubirea liberă în cuvinte,
Rămâi în urmă şi priveşte –nainte,
Ia seama la sunetele muzicale
Împreunate-n corale,
Doamne, ce durere străbate
Trupul acestei lumi deşelate,
Vorbeam la telefon de o oră,
În pâlnie se aciuise o gânganie carnivoră,
Care ne rodea încet creierii, amintirea,
Semănam cu picturile de la Altamira.
Boris Marian
La umbra azaleei
La umbra azaleei
La umbra azaleei ce ne împurpura
Arcadele verandei, la nori priveam, ne lua
Un dor peste oceane, sprfe munţii nalţi, Caucaz,
Tam-tamul însoţeşte ciudatul nostru dans,
Cu aburii din trestii urcam, din Nilul cald
Eram noi, oare, pruncii porniţi către alt vad?
Zburau spre văi largi vulturice prevestesc oroi,
La umbra azaleei, în visul unei flori.
BORIS MARIAN
La umbra azaleei ce ne împurpura
Arcadele verandei, la nori priveam, ne lua
Un dor peste oceane, sprfe munţii nalţi, Caucaz,
Tam-tamul însoţeşte ciudatul nostru dans,
Cu aburii din trestii urcam, din Nilul cald
Eram noi, oare, pruncii porniţi către alt vad?
Zburau spre văi largi vulturice prevestesc oroi,
La umbra azaleei, în visul unei flori.
BORIS MARIAN
Cântec de iubire
Cântec de iubire
Am mângâiat părul străinei,
Ştiam, nimic nu-mi aparţine
În afara acestor degete, acestui poem
Şi a toamnei roşii din care bem.
Păsările au trecut ca nişte gloanţe,
Au perforat o bandă-ngustă de romanţe,
Numai părul iubitei mele necunoscute
Imi stă în palmă, ca un stol de păsări mute.
Cine a venit cu doru-acesta-ntre fiinţe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prinţe,
S-a spart în cioburi cerul, în lumini, pământul
Şi umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.
BORIS MARIAN
Am mângâiat părul străinei,
Ştiam, nimic nu-mi aparţine
În afara acestor degete, acestui poem
Şi a toamnei roşii din care bem.
Păsările au trecut ca nişte gloanţe,
Au perforat o bandă-ngustă de romanţe,
Numai părul iubitei mele necunoscute
Imi stă în palmă, ca un stol de păsări mute.
Cine a venit cu doru-acesta-ntre fiinţe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prinţe,
S-a spart în cioburi cerul, în lumini, pământul
Şi umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.
BORIS MARIAN
Andromeda
Iubirea pentru Andromeda
Citeam cândva o pevestire
Despre o galactică iubire
In nebuloasa Andromedă
Eram elev, erai elevă,
Priveam cum strălucea intens,
Cu ce viteză, un nonsens
Să se unească oare ea
Cu lumea noastră, bună, rea?
O dragoste ce s-o-mplini
Peste-un miliard de ani, mai ştii?
BORIS MARIAN
Citeam cândva o pevestire
Despre o galactică iubire
In nebuloasa Andromedă
Eram elev, erai elevă,
Priveam cum strălucea intens,
Cu ce viteză, un nonsens
Să se unească oare ea
Cu lumea noastră, bună, rea?
O dragoste ce s-o-mplini
Peste-un miliard de ani, mai ştii?
BORIS MARIAN
Auto-da-fe
Cuvânt despre auto-da-fe
De la margine se vede mai bine,
Spuse profesorul,
Când eşti la mijloc, te vezi doar pe tine,
Spuse profesorul,
Intr-adevăr el era la marginea amfiteatrului,
La catedră,
Dar privit din afară părea că se aflî în centru,
Dar privit din afară părea că e Pentru
Autodisecţie, autodidacticticism, auto-de-fe,
Profesorul ne vorbea, dar părea că nu e.
BORIS MARIAN
De la margine se vede mai bine,
Spuse profesorul,
Când eşti la mijloc, te vezi doar pe tine,
Spuse profesorul,
Intr-adevăr el era la marginea amfiteatrului,
La catedră,
Dar privit din afară părea că se aflî în centru,
Dar privit din afară părea că e Pentru
Autodisecţie, autodidacticticism, auto-de-fe,
Profesorul ne vorbea, dar părea că nu e.
BORIS MARIAN
Cerc
CERC
Plăcerea gâștii de a jumuli un om,
Crimele făptuite în somn
Spriala nopții desfășurată de soare
Lumea este o scrumbie atârnată de o sfoară,
Cică niște cronicari ar fi spus
Că absurdul de mult a apus,
Dar, veseli cronicari, triști cronicari,
Dumnezeu este un mare circar,
Totul se învârtește-ntr-un cerc,
Din Johannesburg până-n Koenigsberg.
Boris Marian
Plăcerea gâștii de a jumuli un om,
Crimele făptuite în somn
Spriala nopții desfășurată de soare
Lumea este o scrumbie atârnată de o sfoară,
Cică niște cronicari ar fi spus
Că absurdul de mult a apus,
Dar, veseli cronicari, triști cronicari,
Dumnezeu este un mare circar,
Totul se învârtește-ntr-un cerc,
Din Johannesburg până-n Koenigsberg.
Boris Marian
Poetul spunea
In memoriam Constantin Virgil Bănescu
Poetul spunea, ce spunea el?
Azi noapte el s-a dus să se plimbe
Prin Calea Lactee,
Ești prea tânăr, i-am spus,
El a murmurat ceva, o formulă,
Nu știam că era cabalist,
E drept că ultimul timp purta pe cap mereu
O pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi.
Dar ziua nașterii? Nu mi-a răspuns,
A fugit de la locul faptei,
Pentru prima oară l-am zărit zâmbind,
Un zâmbet frumos, luminos,
Apoi m-am trezit cu o hârtie mototolită în mână,
Era tot ce rămăsese din el,
A râs, dar eu nu-l mai auzeam,
Mă acoperise o lacrimă.
Boris Marian
13 august 2009
Poetul spunea, ce spunea el?
Azi noapte el s-a dus să se plimbe
Prin Calea Lactee,
Ești prea tânăr, i-am spus,
El a murmurat ceva, o formulă,
Nu știam că era cabalist,
E drept că ultimul timp purta pe cap mereu
O pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi.
Dar ziua nașterii? Nu mi-a răspuns,
A fugit de la locul faptei,
Pentru prima oară l-am zărit zâmbind,
Un zâmbet frumos, luminos,
Apoi m-am trezit cu o hârtie mototolită în mână,
Era tot ce rămăsese din el,
A râs, dar eu nu-l mai auzeam,
Mă acoperise o lacrimă.
Boris Marian
13 august 2009
Anestezie
Haosul e ordinea maximă, dragostea-i Deus ex machina, doar adevărul se plimbă cu o minciună sub limbă, arta e drogul prin care omul se simte mai mare, unde începe clonarea? Lasă, amice-ntrebarea jos, la portar, nu e locul să pui întrebări, tu fă jocul celor ce sunt cu biştarii, drumul vieţii e oare prea încurcat, pune capăt, are sicriul şi lacăt, să nu poţi ieşi de acolo, vorbeşte cu Marco Polo, cu Sancho Panza, la cină poţi vorbi în latină, drumul e plin de iluzii, ca un trup de contuzii după o bătălie de care nimeni nu ştie, oiştea şi cu Pendulul nu le găseşti, Honolulul este ce este, ca visul , nu ai să fii tu Trimisul, nu ai faţă de Christ, oarecum eşti proscris, dar viaţa aceea, de-apoi ne va găsi pe-amândoi, aste e poezia, lacrima, anestezia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
