Ce spune poetul?

 

 

Poetul spune, arta este un joc,

eu știu? De-a viața și moartea

la un loc. Lectorul spune, aș vrea

să citesc un poem

cu care să mă și lecuiesc,

criticul spune  ceva ne-nțeles,

nici el nu-i convins, e nervos,

cam pervers, astfel că eu pornesc

doar prin timp, prin târguri uitate,

prin țintirim, lespezi citesc, inimi culeg,

ca pe smaralde și nu mă reneg,

focul concentric, viclean  m-a cuprins,

dar salamandra scapă la timp,

n-ascult nici plânsul ruinelor vechi,

poate doar glasul din Winnipeg,

poate Cântarea Cântărilor, dar

unde e Sulamith, trup de jar?   

Drumeții  veseli

 

Erau cinci drumeți, al șaselea era mortul.

Mergeau spre străvechiul oraș Rochester.

Mai era o femeie, sora lui Max.

Max ținea un satâr în mâna stângă,

Urmărind gâtul sorei sale.

Mai era o statuetă  goală, absolut goală.

Închideți ochii, dați-vă mâinile, spuse

Primul drumeț. Au, spuse al doilea.

Mi-a luat mâna, spuse al treilea.

Și așa mai departe.

O piatră palidă le stătea în drum.

O piatră bătută de istorie.

Mă simțeam lângă ei ca un abur.

Priveam cu toții înmormântarea.

Mi-au luat viața, spuse mortul.

De teamă, am luat și eu o femeie în brațe.

Mortului îi luceau ochii.

…………………………………………………

Să-ți stăpânești visele, să le comanzi,

Ca pe un meniu la restaurant.

Și totuși să nu-ți fie mult mai ușor,

Pe pânză e cerul, în spate, un nor ,

Astupă-ți urechile, un tunet auzi,

De parc-ar striga milioane de surzi,

șotronu-i șotron, dar încearcă de poți

să-l joci onorabil cu cei de doi coți.

Să nu-ți fie teamă, e singurul mod

De-a nu căpăta complexul  Irod.

 

Precum un fluviu

 

Eu trec pe lângă stânci și pietre mai mărunte,

Sunt nume de oameni sau doar ecou din munte,

Mă simt precum un fluviu ce curge-n legea sa,

Eu știu că fără fluviu nimic măreț n-ar  sta.

Mai cad și vreascuri, trunchiuri mâncate de viermi albi,

Le port cu-ngăduință, eu le scufund, le scald,

Dar trupul unei fete  în curgerea spre văi,

m-ar face să-ntorc cursul spre viață , înapoi.

Viața oricărui fluviu de la izvor pornind,

Cu dragoste se naște, în ocean murind.

Un crin

 

Un crin creștea din gura unui mort,

Nici crinul și nici mortul n-aveau vină,

Puteai să râzi, la depărtări nu era cort,

Iar cineva se-mbată cu lumină.

Căutând o seră, am dat de un os,

Osul vorbea cu voce de arhanghel,

dar înjura, era un ticălos,

am aruncat și osul  cu sparanghel.

Am capul spart din Primul Mondial,

Fâșii  mai gri, mai albe  îmi atârnă,

Unde te-mpingi, îmi strigă-un animal,

Istoria-i mereu o fată  cârnă.  

Scară

 

Scară coborând, sărutând pământ,

De sus, de la geamuri, capete-n hamuri,

Privesc curtea-naltă cu verde de baltă,

Există tăcere ca muștele-n miere

și camere vagi unde poți să ragi,

și uși fără broaște ce stau gata să caște,

există fotolii, dulapuri cu molii

și fototablouri cu fete-n carouri

alături de moși cu barba în cioc,

există acest loc, și-amintea profesorul.

Mai are o treaptă scara nedreaptă,

De-alungi sus pe ea, cazi în beznă pe-o stea.

Trupul mei fragil, din polivinil,

Un fular în vânt, creangă-n ger și vânt,

Dispare domol ca un sorbitol,

Carnea mea și oasele se întorc de-a-ndoaselea,

m-apropii de iarbă, de  mireasa oarbă,

lutul mă-nconjoară ca o apă rară,

mai sunt eu stăpân pe un astru spân?

Plutesc într-o mare de sânge, amară,

Luminile  serii – licurici și greieri,

Am fost, nu am fost, mă știu pe de rost.  

  

 

În fiecare ochi

 

În fiecare ochi moare ceva,

Un tigru, un înger,  o frunză,

Se închid porțile subțiri, trandafirii,

Ironia a fost izgonită,

Se spune că sufletele se adună

În Atlantida, dar ce faci dacă ea nu există?  

Dumnezeu mai stă pe mal și așteaptă.

Uneori merg cu El la cimitir să-mi vizitez

Morții dragi, aud numai șoapta copacilor.

O umbră palidă se apleacă deasupra,

Peste cinci minute va trece un automobil,

De ce urcă scările blocului?

Într-o zi nu vor mai fi aceste scări.

Pe malul mării un aparat de filmat

Își înfășoară banda  sensibilă,

Ce să mai faci cu ochii?

Scoate-i ca Oedip.

 

Pe marginea drumului

 

 

Moto – Nu poți  lupta cu o fosilă

Pe marginea drumului, inimi rănite,

Precum sălbăticiunile pădurii,

Mă opresc fără voie, încerc să le ating,

Lăcrimează și pomii și norii,

Aud suspine, pe marginea drumului,

Inimile au voci slabe, mult mai sonore

Sunt motoarele, sirenele de alarnă,

Se-nclină uneori firul de iarbă,

Mușețelul din șanțul uitat,

Vor venii ploi și ninsori năprasnice,

Nici urmă de inimi,

Vor fi borduri solide și nalte.

 

Mama

 

La mormântul mamei au crescut

Ierburi înalte, sunt remușcările mele,

Mă așez,  mă sprijin de umbra ei, de vocea ei,

Mă trezesc noaptea și o aud, 

Ea este pretutindeni,  ea este casa mea,

Îmi arată desenele mele, primele mele poezii,

Una îi era dedicată, ea zâmbește,

Mi se părea un joc de culori,

Mă-ncercuiesc străvechi amintiri ca niște albine,

Peisajul dansează sub lacrimi,

 Rădăcinile vorbesc și ele,

Nu mai există departele nici în timp,

Nici în spațiu, călătorim, eu și mama mea,

Printre fluturi și păsări.

În aer nu mai e nici o urmă.

Mă sprijin de o floare.

 

  

În orașul meu

 

În orașul meu au dispărut oamenii, casele,

Întâlnesc doar reclame pe două picioare,

Cu pizza, gresie, haine de lux și parfumuri,

Sex-shopuri, mobile cu pumni și palme,

Sicrie de argint, cururi de aur, orașul meu este un idiot

pe care nici câinii nu-l pot înțelege.

„Ar fi absurd ca totul să fie relativ” ( Julieta R.)

Femeile sunt însărcinate cu dragostea,

 Bărbații – des-sărcinați.

Doamne, nu mă-nvăța ce-i ura.

Cândva creșteam viermi de mătase.

Rolul meu este de a mă interpreta pe mine.

Azi iarna vrajbei noastre cu vrajbă nouă

s-a-năsprit. Un timp în care mielul fură,

iar lupul că-i flămând, e pedepsit.

Victoriile-n istorie se-ngroapă

și visele devin coșmar,

azi iarna vrajbei noastră nu e iarnă,

azi vrajba e-un cuvânt frumos și rar.

Căci toți zâmbesc, vorbesc, complimentează

Un Dumnezeu bolnav de SIDA și gălbează,

Iubirea la concursuri se câștigă,

Poetul trece-ntins într-o cotigă.

 

SATYRICON

Un festival cum n-a mai fost – 23 sept. 2012

Festivalul  Shalom Ierusalim- Piața Unirii București

O  mare de vizitatori, multă muzică, antren, la care au participat direct Erwin Șimșensohn și Edi Kupferberg,  prin apelul la participarea  tinerilor de toate vârstele de la copii la oameni în vârstă, la muzică, dans, cântece. Tombolă, mâncăruri tradiționale,  evreiești,  binecuvântări de sărbători  ( Roș Hașana, Sucot, etc.) soliști ( Marcel Pavel, cantorii Baruch Finkelstein- Rusia, Iosif Adler – România, Yaniv Sananes – Israel) , Maia Morgenstein și Radu Captari, ansamblul Hora, klezmerii, ( Brașov, Botoșani, Cluj) , ansamblul Elias( grecii), Pilisterlu ( aromâni) „Steluțele din Ferentari” ( copii) , Lyceum Consort, „Ciubcik” ( rușii lipoveni), Jidische lieder  din Germania,, corul de copii Bim-Bam, solista Carmen Mușat, Tommy Weissbuch, Adina Chiș,  Corul CEB, dirijor Em. Pecingină, Aerobic Team of JCC, nu în  ultimul rând Orchestra Angely”s, dirijor Cristian Marius Firca. La intrarea dinspre  Patriarhie, Zidul Dorințelor ( o machetă a Zidului Plângerii), Cramele Rotenberg,  Expoziția Ierusalimul de astăzi, standul Editurii Hasefer, cu o mare afluență de cumpărători, standul El-Al, suvenirurui, expoziția Locuri Sfinte, stand FCER-JCC, Ierusalimul copiilor, ateliert de creație  plastică, Excpoziția – Evrei români care au contribuit la civilizația Israelului și, cel mai interesant, Sala de conferințe Bereshit, despre istoria evreilor. Am cules impresii din public – Anica Levențiu, Mihail Grămescu, Camelia Pantazi – „ excepțional, bine organizat, extrem de interesant”, la care se adaugă impresiile scrise în Cartea Festivalului. Printre vizitatori l-am recunoscut pe Varujan Pambuccian, reprezentantul etnie armene, liderul grupului  minorităților etnice din Palament, care venise de la un festival al etniei armene de la Muzeul Satului, doamna Tova Bin Nun-Cherbis, președinta Fundației Lauder în București, directoarea școlii cu acelașii nume, ș.a.

__Vizita  expoziției despre contribuția evreilor din România—

Pe panourile expoziției sunt prezentate biografiile în română și engleză a următorilor  originari din România,deveniți personalități israeliene

- Reuven Feuerstein – n. !921, Botoșani, specialist în studii ale capacității cognitive și îmbunătățirea lor ,  există la Cluj un Institut care îi poartă numele.

- Myriam Berstein –n. 1895, Chișinău – prima actriță profesionistă din Israerul modern( alia în 1907)

- Naftali Hertz Imber ( 1856-1909) , autorul textului Imnului de Stat al Israelului, HATIKVA, muzica fiind preluată de Shmuel Cohen ( n. Ungheni, 1870) din folclorul românesc ( ca și fragmentul din Poemul simfonic VLTAVA de Smetana), imn adoptat de Mișcarea sionistă în 1933 și de Guvernul israelian, în 1948.

- Yitzhak Artzi, n. 1920, Siret, fost viceprimar al Ierusalimului, deputat, lider al evreilor originari din România

- Dan David, n. 1929, București, președinte al Fundației care îi poartă numele, acordă anual premii de un milion dolari pentru contribuții la cultura și civilizația Israelului, inventator  ăn domeniul artei fotografice, conduce prin Compania Photo  Me Inc.  250 de societăți comerciale.

- Miriam Zohar – n. 1931, Cernăuți, actriță cunoscută, Premiul Israel  în 2003, fost deportată în Transnistria

- Aharon Appelfeld, cunoscut scriitor, n. 1932, Storojineț, Bucovina de Nord, deportat în Transnistria, evadat, ajuns în Palestina în 1946, Premiul Nelly Sachs din Germania,Medicis din Franța,  autor a numeroase proze traduse și în România.

- Samy Ofer – n. 1924, Galați, unul dintre creatorii Forțelor Navale israeliene

- Moshe Idel – n. 1947, Tg. Neamț, celebru cercetător al misticii iudaice

- Chaim Sheba ( 1908-1971),n. Frasin, Gira Humorului,  celebru chirurg, creator de școală în Israel

- Uzia Galil – n. 1925, București, fondator al companiei Elron Electric Ind. Ltd. ,

Premiul Israel, 1997 

- Avraham Yaski, n. 1927, Chișinău, arhitect șef al Tel Aviv-ului, creator de școală

- Ezra Fleischer- n. 1928, Timișoara, persecutat ca sionist în România, director al Institului de Cercetări Geniza despre poezia ebraică, Premiul Israel, 1960

- Marcel Iancu , n. 1895, București, arhitect și artist în interbelic, în România, plecat în 1941 în Palestina, creator de școală, celebru modernist, în mormântat la Ein Hod în 1984,  în satul artiștilor.

- Bruno Landsberg, n. 1920, Cernăuți, președintele companiei SANO,  prima companie în Israel,  produse chimice și ecologice

- Alexander  Uriah Borkovich – n.1907, Cluj, elev al lui Paul Dukas, Nadiei Boulanger, unul dintre fondatorii Conservatorului isaelian .

NN: Și aceștia nu sunt toți.

 

Conferințe la Standul BERESHIT(orele 14-17)

Moderator – Dr. Aurel Vainer

Varujan Pambuccian a salutat pe cei prezenți, menționând că în istoria se cunosc trei nații care au supraviețuit secolelor, evreii, grecii și armenii. El n-a invitat  la Festivalul etniei elene la Muzeul Satului , unde are loc un Festival al acestei etnii.

Acad. Răzvan Theodorescu a prezentat expunerea „Ierusalim – capitala unei sinteze spirituale”. După 15 vizite făcute în Israel, el a afirmat că a acumulat impresii bogate din Ierusalim.    De altfel a primit și distincția  de Cavaler al Sfântului Mormânt. A amintit că pe o hartă din 1582 , Ierusalimul era prezentat drept capitală a Lumii. Arghezi numea Ierusalimul „ oraș universal”. Moștenirea regelui David, a lui Solomon, constructorul  primului Templu a fost păstrată în condiții vitrege timp de 3000 de ani. A vizitat subteranele care conțin urmele vechilor construcții milenare ( probabil 10.000 de ani). Evreul Iisus Christos și-a legat numele de Ierusalim. În secolul IV, împăratul Constantin a ridicat Basilica Sfântului Mormânt. În anul 691 arabi au ocupat orașul și au  ridicat moscheile Al Aksa și Omar. Apocalipsa, cum  se scrie în textele creștine, va avea loc în Ierusalim. Iisus este considerat de unii un al doilea Adam. Istoricul Iosephus Flavius a adus contribuții importante prin cartea sa „ Antichități iudaice”.  La Damasc există o biserică – în stilul unui templu grecesc, cu picturi care îl reprezintă pe regele Herodes ( Irod cel Mare) .  

 Președintele Aurel Vainer a amintit aportul acad. Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii și Cultelor la  refacerea sinagogilor din Orăștie, Iași, TG. Mureș, Piatra neamț ( Sinagoga de lemn).

Invitatul a ținut să menționeze că bunicul său a salvat evrei, evreice de la moarte în timpul Holocaustului.

 

Conf. dr. Adrian Niculescu a discutat despre  sinagogi din secolele III-IV, unde erau picturi antropomorfe,care, conform prescripțiilor, nu ar fi fost acceptate.  Dar chipul lui  Iisus a apărut adesea în bisericile creștine alături de cel al lui Moise.  A existat o interferență între iudaism și creștinism. Evreii au păstrat tradiția studiului cărții, a însușirii scrierii, citirii, de  milenii, în timp ce lutheranii, reformații au introdus obligativitatea alfabetizării abia în secolul XVI e.a. În Ardeal un exemplu strălucit îl reprezintă Honterus. Referindu-se la  aspecte politice în zonă, el a menționat că în 1952 , Ierusalimul a fost declarat capitală a Statului Israel. Războiul din 1967 a dus la reunificarea orașului vechi și nou. Universitatea Ebraică a avut sediul , de la înființarea în 1920  în zona ocupată de arabi,  pe Muntele Scopus, până la reunificarea orașului. Conviețuirea pașnică nu este încă un deziderat împlinit. Totuși locurile sfinte, precum mormintele patriarhilor din  Hebron sunt păzite și nu s-a ajuns la conflicte.

Dr. Hary Kuller a adus completări referitoare la contribuția Universității Ebraice de la Ierusalim la  asigurarea unei continuități culturale.

Dr. Aurel Vainer a constatat participarea a numeroși prieteni neevrei la simpozionul Bereshit și la Festival.

BMM ora

 

Lui Vintilă                           corectat - card

 

Săracii au parte de hrană epuizată,

Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire,

Trec câinii cu oase de poeți în gură,

Vulturii trag la o corabie

Plină cu găuri, ,

În ea stau sclavii și croșetează

Manifestul lui Marx.

Hai să aruncăm cărțile pe masă,

Întreaga ură de clasă și rasă și masă și casă,

O, balaure cu șapte capete de chibrit.

Au venit cei amputați de cap,

Ei fac istoria.

Mâncăm lunile anului, cu unt 100% grăsimi,

Soldatul necunoscut nu mai face copii din flori,

s-a dat pe brazdă,are CNP, card și o vază cu care trăiește

soț-soție.

Puah, am ajuns prea departe, revin acum.

BPRIS MARIAN

Lui Vintilă

 

Săracii au parte de hrană epuizată,

Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire,

Trec câinii cu oase de poeți în gură,

Vulturii trag la o corabie

Plină cu găuri, ,

În ea stau sclavii și croșetează

Manifestul lui Marx.

Hai să aruncăm cărțile pe masă,

Întreaga ură de clasă și rasă și masă și casă,

O, balaure cu șapte capete de chibrit.

Au venit cei amputați de cap,

Ei fac istoria.

Mâncăm lunile anului, cu unt 100% grăsimi,

Soldatul necunoscut nu mai face copii din flori,

s-a dat pe brazdă,are CNP, car și o vază cu care trăiește

soț-soție.

Puah, am ajuns prea departe, revin acum.

BPRIS MARIAN

Confuzie

”De frumusețea ei se temeau

Calomniind-o în șoaptă,

Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,

În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,

Întunericul își punea brațul pe fruntea lor

și umilința se culca lângă ei scârbindu-i de ei înșiși”,

povestea profesorul,

”Era frumoasă cum niciodată frigul n-a strălucit

Mai frumos în lumina de gheață,

Ea a venit, a îngenuncheat sub cerul pustiit de uimire,

aveam cea mai cumplită armă împotriva ei,

iubirea fără teamă”, mai adăugă profesorul  fericit

în clipa în care pe ușă năvăli un zdrahon de femeie strigând-

” Iar te lauzi, bețiv nenorocit, hai acasă,

Mă scuzați, v-am confundat, scuzați-mă”.

BORIS MARIAN   

Decembre

 

Azi m-am gândit la moarte,

A murit domn profesor,

Am mușcat dintr-un măr galben,

m-am gândit ce ușor e să mori,

dar mai ușor – să fii laș?

Dar mai ușor – să ascunzi?

Să te întrebi cine ești,

Să nu răspunzi?

M-am gândit că nu există scăpare

Pentru cei care știu

Că fiece zi înseamnă

Un prea frumos mai târziu.

Chip străin

 

E chipul meu? Nu - chip străin,

Vine discret, fără venin,

Umbra, tăcerea, nebunul din turn,

Aud suspine, zbor de colun.

Noapte albastră, ca o cămașă,

Tremură toată, patimă lașă,

Ating tufișul, spinii sunt lungi,

Roză sălbatică, tu mă alungi,

Ba lăcrimezi, ba te revolți,

Mor la tensiunea de o mie de volți.

Prea mari orașele,  prea mici pietonii,

banalizată-i   istoria Sodomei,

fug precum Lot, larg e deșertul,

n-am apucat din postume nici sfertul.

Prinde-mi cu palmele tale, iubito,

Chipul și spune-mi, poate murit-am?

Poate că nu știu și umblu stingher,

Precum stafia sau sfântul din cer.

BORIS MARIAN

Aveam două căi

 

Aveam două căi, prima,

Zborul păsării, viață scurtă, fără urme

Pe cerul imens,

A doua, mersul șarpelui, viață în umbră,

Urme de neșters,

Am ales umbletul nesigur al profesorului,

Când de copil, când de om beat,

Când fericit, când întortocheat,

Urma o las, apoi singur o spulber,

Învăț de la șarpe taina tăcerii s-o cumpăr,

Învăț de la pasăre siguranța în golul deschis,

Am ales viața de profesor, când pasăre liberă,

Când șarpe trist.

BORIS MARIAN

Acheron

 

Fiecare crede  că nu greșește,

dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori,

și mai cum.

Există Etica lui Spinoza,

Etica religiosului, ,

Etica omului pus în ștreang,

Etica vânătorului,  a vânatului,

Doamne, învață-mă ce să fac.

Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai,

  în care  intră  cei răi  și cei buni laolaltă,

spunea profesorul, nemaiținând  cont

de șirul lucrurilor, de calendar,

avantajul statului pe loc rezultă din  posibilitatea

 de a alege,  PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE,

care poate fi de la început cea  bună sau cea rea,

de pildă, astăseară nu mai merg acasă,

nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni,

rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit…

Spuse visând  o herghelie de cai sub stele.

Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina

și el îmi lăsă în palmă in bănuț

pe care-l păstra să treacă Acheronul.

 

Am să-mpăiez cândva un leopard

Să se prefacă ochii în smarald,

Din creasta norilor s-alcătuiesc un brad,

Genele tale  crească nalte ca un gard,

Profesorul să-ngenuncheze ca un bard,

Sartre să nu mai fie SARTRE, ci un sard,

Să nu mai crezi că păsările ard,

Golgotha să numească un bulevard,

Să spăl statuile de fard,

Să scutur guano pe însemnul unui grad

și când mi-o fi mau greu,  încet să cad

ca o ninsoare peste Galaad.

 

Eu îmi sunt părinte și mormânt,

Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul,

Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie…

Sunteți într-o stare  minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns,

Aproape că a dispărut,  este o adevărată beție

A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge

 Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte

Fără să observ că profesorul deja încheiase

Jos, în stradă, procesul  verbal despre propria sa

Cădere  de pe fereastră ,  corecta chiar

Unele mici greșeli de exprimare.

,

 

Piatră de râu

 

Cadavrul lui Baudelaire se descompune încet,

Nu am iubit descompunerea,

Deși este un proces natural,

Ca și iubirea,

Numai poeții nu cred,

Un camion cu geamuri se oprește brusc,

Împrăștie pe trotuar o cascadă de cioburi multicolore,

„Doamne, vitraliile”, oftează mulțimea de gură-cască,

Din  cer   se prăbușesc cu zgomot

Îngeri cu aripi și pene uzate,

Profesorul îl prinde pe Însuși Dumnezeu în brațe,

Nu este Dumnezeu, ci un cerșetor hâtru și puțin afumat,

De care nu mai poate să scape,

La fel ca Sindbad de bătrân,

Am fugit de la locul dezastrului,

Este prea mult pentru o singură zi.

„Din zborul păsări ghicești lărgimea spațiului”,

Dar dacă nu ai spațiu, te mulțumești să nu zbori,

Stai și scrii despre zborul păsării,

Te apleci pe fereastră și strigi,

„Trecătorilor, voi treceți pe lângă mine, nemuritorilor,

Vă vorbesc eu, cel efemer, nu-mi trebuie laude,

Ele îngroapă, vouă mă încredințez,

Sufletul în voi îl îngrop,

Cum îngroapă un copil o comoară

În curtea școlii sub statuia unui efor uitat

și apoi, biciuit cu propriile mele cuvinte,

mă las gonit din cetate,

mă veți găsi peste o mie de ani,

piatră de râu, fără semne”.

BORIS  MARIAN

Orice este interesant

 

Orice este intresant,

Spune spionul – desant,

Are urechi foarte clăpăuge,

Aude și vițelul în burta vacii cum muge,

 cu voce de bariton,  el sparge

becurile de la parter și etaje,

închid ochii, iluzia se consumă,

ca-n mașina de spălat o spumă,

voiam să spun ceva, nu știam cum,

mi-a șoptit la ureche Leopold Bloom,

profesorul se răzbunase,

l-a lăsat repetent pe Apunache,

acum cântă pe coridor zărzărica,

pereți, tavanul tremură, asta e frica.   

BORIS MARIAN