Scară

 

Scară coborând, sărutând pământ,

De sus, de la geamuri, capete-n hamuri,

Privesc curtea-naltă cu verde de baltă,

Există tăcere ca muștele-n miere

și camere vagi unde poți să ragi,

și uși fără broaște ce stau gata să caște,

există fotolii, dulapuri cu molii

și fototablouri cu fete-n carouri

alături de moși cu barba în cioc,

există acest loc, și-amintea profesorul.

Mai are o treaptă scara nedreaptă,

De-alungi sus pe ea, cazi în beznă pe-o stea.

Trupul mei fragil, din polivinil,

Un fular în vânt, creangă-n ger și vânt,

Dispare domol ca un sorbitol,

Carnea mea și oasele se întorc de-a-ndoaselea,

m-apropii de iarbă, de  mireasa oarbă,

lutul mă-nconjoară ca o apă rară,

mai sunt eu stăpân pe un astru spân?

Plutesc într-o mare de sânge, amară,

Luminile  serii – licurici și greieri,

Am fost, nu am fost, mă știu pe de rost.