The soft parade

The soft parade Nu va mai fi niciodată, Mai dă-mi o șansă, piste mansăs, Voi încerca, acordă-mi o seară, O scară, o paradă de vară. Am să returnez recuzitele, Alămurile, sunetele, bătăile inimii, Trupul, sângele, actul de naștere. S-a sfârșit, nu pot plânge, dar plâng neauzit, În Parâng. Lumea pare un zâmbet, un rânjet. Lumea - o balenă uriașă, comodă ci Ionas-Vodă. Iar eu, minuscul în acest univers advers și pervers, Încerc să-ntind o mână, nu este vorba de a cere, Ci de a dărui eternuri vale. Etern și rival. Parol. BMM

The soft parade Nu va mai fi niciodată, Mai dă-mi o șansă, o soartă, Voi încerca, acordă-mi o seară, O scară, o paradă de vară. Am să returnez recuzitele, Alămurile, sunetele, bătăile-litere, Trupul, sângele, actul de naștere. S-a sfârșit, nu pot plânge, mașteră. În Parâng,lumea zâmbește, eu nu mă ce plâng. Lumea - o balenă uriașă, comodă pentru Ionas-Vodă. Iar eu, o umbră în acest univers, advers și pervers, cere-mi un vers. Încerc să-ntind o mână, nu este cerere, voi dărui în schimb multă fierbere. BMM

Omul exorbitant

Omul exorbitant Omul exorbitant este un mutant, Iubește un motan pe nume Osman, Din turn s-a aruncat, nimic nu s-a sfărmat, Ah, om exorbitant, iubit și eclatant. Rider on the storm, speranțele ne dorm, Nu-nchide teatrul, dorul Este preluat, ocolul E rușinos, sunt oameni bogați, săraci, sărmanii, ah, om exorbitant, sauvage dar și savant, cam goagăl, dar ești bun ca un afet de tun, s-a terminat, justice ne vine din Paris. În spațiul Tibotib E bun și un tertip, Un salt în gol, în joc, Mein lieber Tuchesdoc, O zi bună și pleci, Ai boașele cam reci, Se-ascut bărbii la foc, Ca Don Quichotte la rock, Respiră contra cost, Inspiră mațul gros, O listă de erori În rai vine cu flori, Când ceasul de nisip s-a spart de un recif. Ce corpolent e sfântul, Pătrunde cum vrea dânsul, Zeița intră-n baie, Behăitoare oaie, i-a mângâiat piciorul privirile, poporul, apoi căzu perdeaua, de-aici începe drama. BMM

Există porți

Există porți Există porți , există inocență, Nu-i vremea cinstei, până le esențe, Extermină în tine ce-i curat, Auzi cățelul subteran cum a lătrat? You know the day destroys the night, Orice păcat primește-un like, Plăcerile-s îngăduite-aici, Dansează noaptea cu femeia-priculici , Când evadezi, ascunde-te-n canal, Canaliile au loc și în jurnal, Mai cumpără o insulă-un castel, Amețitor și amețiți noi avansăm. La capul podului sărmanu-l spune-„ Dă-mi”, Nu vrei statuie, că nu prea se știe Cine se va pișa pe ea beat, din prostie. BMM atie

Laika

Laika Cățeaua Laika a murit asfixiată-n cosmos, Diderot a mâncat compot și a murit, Cook , prietenul canibalilor a fost mâncat de aceștia, Sf. Petru a fost răstignit cu capul în jos, la cererea lui, Cancion primaveral, să cânt eu duntr-un caval, Ies copii zbârliții din școală, fără dinți, cu mintea goală, Merg încet spre vârst-adultă, generație ocultă, Sus e cimitirul gri, nici tu vie, nici tu, vii, Acolo noi ne-am semăna trupurile când, cândva, An de an și veac de veac, o, de-aș fi un vârcolac, Să trăiesc o mie de-ani, poate scriu și un roman. Viermănos este plictisul, îl asemăn cu abisul, Demnitatea e a voastră, eu fac pipi pe fereastră. Cer și scuze de rigoare, amintirea e prea tare. BMM

Dox

Dox Seria Dox m-a făcut om, Seria Men m-a făcut pom, Seria Who – un kakadu, Agatha Christie m-a pus pe pistă, Trag edecarii Volga iubirii, Să nu-ți faci idoli, zbiară zbirii, Idiomul este la Trieste, Mă doare pentru zeul mut, Iubita mea a dispărut, Auzi cum geme Maldoror? Bate în geam de două ori. Se face lumină-nainte de crimă, Iar lacrima devine crină, Iar lacrima devine nimeni, Plânsul s-a desființat prin lege, Răul și binele, desparte-le, alege. BMM

L”Allegria Allegria-n Algeria eternă, Fusei acolo, făcui alergie, Între o floare ruptă și una consumată, Aleg inefabilul. Ogni colore aprinde amintirea, Mai singur te simți, unde ești Atehui? Să mori ca orice ciocârlie în zbor? Ne-a răpit cetatea soarele sau luna? Ghirlande de lumini pe minarete, Au fugit palmierii, nopțile devine țestoase, Cu Lev Șestov am eu o discuție firoscoasă, Se risipesc fanfarele în munți. Întoarceți oglinzile, A murit profetul. Nomazii sinucigași revin la matcă. BMM

Yahoo

Yahoo Yahoo, yahoo, o Katmandu, Rețelele literare, cât încape, voi m-ați blocat în două ape, credeți că-mi place să fiu prins? Sunt Cavaler, deși mă credeți șui, Eu realizez că uneori dau ghionturi, Dar cel ce-i drag pricepe că sunt ponturi, Eu mă închin iubitei Atehui. Ti-am dat mai ieri sărutul mortuar, Ai înțeles că te iubesc și dincolo de moarte, Te bucură copilă de pindar, Tu ai motive să nu fugi departe. Toate la timpul lor vor fi, Mă bucur eu cu bucuria noului venit, Poate voi scoate și o carte de copii, Poate o carte pentru premiul mult râvnit. Eu zic să întreținem orice foc, Ce facem fără el, fără lumină? Nu te-aș vedea, nu m-ai vedea deloc, Îți dau o întâlnire în grădină. Acolo eu voi îndrăzni sărutul, Îl vei simți? Mai știi trecutul? BMM

Sensul vieții

Sensul vieții Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a pus condeiul în mână, o inimă în piept și un dram de minte, mă vizitează păsări de departe, limba lor nu mai este a mea, viața – un joc de cuburi reci și fierbinți, iubire și neiubire, de ură m-am ferit singur, am văzut ghioceii, toporașii, femeile frumoase, pe Agatha Christie în rolul Vanessei Redgrave, de ce nu le-aș iubi pe toate? Apoi, voi coborî în albul mormânt, Alb ca și rochia Ofeliei plutind pe ape, Ofelia și Hamlet sunt eu deopotrivă. Zadarnic mă cauți prin pulbere, prietene. BMM

Zidirea legendei Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. BMM

Zidirea legendei Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. BMM

Bâlciul deșertăciunii

Bâlciul deșertăciunii Mă preumblam ca Dante prin Infern, Căutam poeți, erau aproape un concern, Mai mici, mai mari, modești ori statuari, Prea mult împotmoliți în estuar, Hazlii par unii, delicați, isteți, Dar cine are grijă de poeți? Unul înjură colorat, rimând, Altul e geniu monoton gemând, Unii-s în pamperși, fiind sugari, Dar sug din laptele stelar, Unu-i tâlhar ca bietul F. Villon, Altul își scrie slova cu bulion, Unul iubește, altul se căznește Să scoată din cazan un pește, Unii se nalță până ce dispar, Alții bodogănesc rotind un par, Unul și-arată bicepșii scriind, De parcă bicepșii ar fi pentru alint, Nu ne lipsesc trufașii, nici umilii, Fac poezie chiar și bogomilii, Angelicii, diavolii, apașii, Cățărătorii , crainicii, șerpașii, Vorbim și scriem fiecare-n limba lui, E Turnul Babel poezia dracului. BMM

Risipiți

Risipiți Risipiți pot fi oamenii, firele de iarbă, Mărgelele, cuvintele, Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule, Spui, viața mea, dar cine are viața sa? Ne împletim pașii cu pașii îngerilor, Tu unde umbli? Nu știi că timpul te va risipi și pe tine? Mai întâi a fost o copaie, apoi strigătul disperat/ victorios? Unii se grăbeau la cimitir, ALȚII SE ÎNTORCEAU, Iarna și vara se alergau în curte, Aprinde lumânarea să vină Sfântul, Un prim sărut ca la Facerea Lumii, Să faci ceva ce n-a văzut Parisul, Un muzeu cu meduze vorbitoare, Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul , E un se mn de moarte, a spus baba Crina, Din neștiință se nasc basmele, Adică din întuneric – lumina, Unde e oaza salvării? Rătăcim. Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile. BORIS MARIAN

Laudă imperfecțiunii Nu voi elogia imperfecțiunea, Dar nici pe verișoara ei, perfecțiune, Cu temele făcute, pantofi lustruiți, Suflet curat, deși este la căutare, Ai două urechi și o gură, ascultă, Nimeni nu se plânge de lipsă de minte, Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă, Dar de bani, cine nu se plânge? De frică nu se moare, nici nu se trăiește, Dar de râs? Se poate muri, Doamne, ferește. Admir poeții care scriu perfect, dar nu-i iubesc, O fi invidia, o fi teama de perfecțiune, care, zice Cartea la Scaraoski, este diavolească, Cineva avea o capră, a mers cu ea în Țara Promisă, i-a plăcut, a trimis capra cu un bilet, să-l cheme pe tatăl său, capra a fost ucisă, din greșeală chiar de tatăl băiatului, astfel fiul și tatăl s-au despărțit,de ce, Doamne? De Don Quijote se râde și astăzi, de ce, Doamne? Cine mai ascultă Cântecul lui Roland, de ce, Doamne? Suntem mereu pe drum, căutăm ceva, chiar de nu spunem, Cine știe care este casa lui? De ce suntem singuri aproape în orice moment? Faceți liniște, pe această stradă stă un scriitor care lucrează? Ce lucrează el? Face o casă? Nu, un palat. Ce palat, are el puterea, banii, priceperea Să facă un palat? A trecut pe acolo Frumoasa Frumoaselor. S-a oprit, l-a sărutat pe frunte pe bietul scriitor și a plecat. Peste noapte a apărut palatul. Nu era perfect, dar era. BMM

Cosmos comic Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă, De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi, Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare, Nu ți-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic, Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină, Vorbești de armonie cerească, te-nșeli, nu știi ce catastrofe Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău Am găsit un jandarm, ce păzește el? Ce nevoie ai de el, Când Domnul le știe pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate, Tu parcă ai plecat în alte spații, ce bucurii găsești? Fără nădejde mă înclin, mă-nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina, Ce reci sunt stelele, pământul iar mă cheamă, Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul Devine comic, râd și eu de mine, de ce nu? Boris Marian

Cosmos comic Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă, De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi, Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare, Nu ți-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic, Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină, Vorbești de armonie cerească, te-nșeli, nu știi ce catastrofe Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău Am găsit un jandarm, ce păzește el? Ce nevoie ai de el, Când Domnul le știe pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate, Tu parcă ai plecat în alte spații, ce bucurii găsești? Fără nădejde mă înclin, mă-nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina, Ce reci sunt stelele, pământul iar mă cheamă, Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul Devine comic, râd și eu de mine, de ce nu? Boris Marian

Îmi place

Îmi place

 

Îmi place cum iubești, iubito,

Eu am murit de mult și tu la fel,

Deși locuim în aceeași urbe,

Deși ne mișcăm pe trasee paralele,

Nu ne vedem, îngândurată contesă,

De parcă ai fi în New Orleans,

De parcă am avea un diavol în șifonier,

Mai scriu ceva, tu nu apari, nu spui,

Ah, ce frumos, nu spui nimic, budhistă ești

Întru iubire,  ca nibelungii te ascunzi  în Rhein,

O, falsa mea khazară,  pătrunzi în noaptea mea hoțește,

Mă-ntrebi, ce buze am, iar eu le simt,

Curând eu nu voi mai vedea, curând eu nu voi mai simți,

Curând doar tu vei fi, tu simți, în ce singurătate te scufunzi?

BORIS MARIAN  

 

Am ieșit în câmpul alb

Am ieșit în câmpul alb

 

Am ieșit în câmpul alb, departe  - o buturugă veche,

Am înotat în zăpadă,  buturuga era acolo, respira greu,

Murise de ani de zile, umblasem desculț s-o găsesc,

Mulți au murit căutând-o, ea îmi vorbea de trecut.

Te  iubeam când eram încă tânăr, te iubeam ca pe un  frate,

mi-a spus, am plâns lângă el, câte doruri,  gândind la el, am ascuns?

Câte drumuri m-au alungat, multă ură am simțit, am trecut peste ea,

Doar această  uitată buturugă m-a păstrat, am fost fratele ei.

O iubeam, nu știam cine este, poate un  neștiut învățat,

Luminat de soare, de lună, el s-a păstrat, n-a uitat.

În fuga noastră bezmetică, nu vedem ce se află în câmp,

Rădăcinile lui sunt oriunde,  dezgropate  trezesc doar dispreț.

Flacăra iute  ne arde, noi numai cenușă lăsăm,  

Dar pe câmpul cel  alb mai așteaptă buturuga-nțeleaptă de ieri.

Unii-s sfincși fără nicio  scofală, alții – surzi  la iubire și vers,

Cărăbuși umblători  fără noimă, eu mă-ntorc

În câmpul cel alb.

BORIS MARIAN   

 

 

A doua noapte albă

A doua noapte albă

 

A doua noapte albă fără tine.

Bine faci că nu răspunzi.

Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel.

Amețit de tablete abia mă descurc

Cu mobila, cu tastatura, dar îmi revin.

Cum ai dormit? Te-a sărutat motanul de bărbat-tu

La culcare?  Eu  te-aș fi ținut în brațe toată noaptea.

Mi-a venit în minte o poveste.

El nu dormea, o visa mereu,

Ei discutau, se mustrau reciproc,

Apoi ea tăcea, el îi auzea gândurile, 

Îl apăsau ca niște nori negri,

A încercat să desfacă vraja.

A trăit cu acel coșmar ani de zile.

Într-o noapte s-a strecurat  în cimitirul orașului,

Cu o lanternă a găsit o piatră funerară

Pe care era trecut numele ei.

Murise de mult timp.

Coșmarul a luat sfârșit.

Mourir c”est partir en peu.

BMM

 

Orchestra

Orchestra

 

Orchestra cânta un vals trist și mincinos,

Orga electronică plângea, clarinetul chiuia de durere,

Toba gemea,  viorile se sfâșiau între ele,

Ea nu venea. Zâna cea rea.

De secole el aștepta, devenise o piatră în drum.

Se încurcau în el. L-au aruncat într-un râu,

Apele s-au umflat, au inundat locurile,

Oamenii au simțit că-i blestem.

Tăcere, oameni buni, se auzi Vocea.

Tăcerea e singura care nu minte.   

Un fluture  a trecut mângâios, eu sunt inima lui,

A rostit, nimeni nu l-a crezut, dar l-au lăsat

Să zboare. Orchestra și-a reluat  valsul. Alt vals,

Alte perechi, dar nimic nu se schimbă.

BMM

 

De dragoste și alte năbădăi

De dragoste și alte năbădăi

 

Creație prin Tăcere, Tăcere prin Zicere, zicere prin contra-zicere,

De ce te temi? Te poți smulge din vâltoarea vieții,

 Spre a te refugia cu mine pe insula mărită, Lesbos,

ți-e dor îmi spui, dar nu-mi acorzi două clipite,

noi sunt orbi, noi nu ne vom vedea  nicicând, Lucide,

dar noi simțim mai mult, ca orbii,

cine iubește  o ființă doar cu poza ei

în bluză roșie ca sângele-nchegat,

cu poeziile ei luminoase, mari acorduri,

 de orgă zici, pe orgă te-aș iubi,

ai dat, ai luat cuvinte, n-ai venit,

lucinde, nici irizate  clipe, când nopțile-s mirări ,

ești peste tot și nicăieri, la doi-trei pași,

în depărtări,  mi-e dor de ceea ce n-am avut,

las umbra, gândul împrumut,

ia-l, joacă-l, este el, sărută-l tainic, e mișel,

e duhul meu, e peste tot,

pe trupul tău, cu tine voi avea nepot.

BORIS MARIAN

 

 

Bach

Bach nu a murit, nici munţii,
Nici apele, memoria păstrează
Un glob imens cu sunete vaste,
Să dormi, spune Will, să nu mai ştii,
Dar eu simt sânul tău aproape,
Iubito, memoria îmi spune,
Muşcă şi tu acest sân al memoriei,
Poate că Bach este o femeie frumoasă?
Pietre trec, caravana rămâne,
Aceasta este memoria, acesta este Bach,
Dar femeia din memorie este caldă,
Este caracatiţa ce te înconjoară
Cu braţe lungi, ca o muzică,
O polifonie magică, acesta este Bach,
Alături, o femeie, îi privesc degetele,
Lungi, frumoase, mângâietoarea

Porniți înainte

Porniți înainte

 

Moto- De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii/ Veacul nostru îl umplură  saltimbancii și irozii – Mihai Eminescu- Scrisoarea III.

 

Porniți înainte, tovarăși,

Cu suflet mereu oțetit,

Ziua cea neagră dispare,

Ziua cea mare-a venit

(Cânte vechi, revoluționar)

Sunt un tovarăș necorespunzător?

Asta spunea Azorel, astăzi domn Azor,

Am greșit de o mie de ori pe minut,

Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.

Am rămas, unii doar, cu sechele și gropi,

Un  regim a căzut,  dar cresc pere în plopi,

Împușcatul ne râde satisfăcut,

Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.

Ce ușor se adună în grup ce-i mai rău,

Te faci frate cu dracul, cu corbul lui Poe,

Niciodată sau poate-n viitorul-trecut

Învăța-vom că  Domnul niciodată  nu-i  surd.

BORIS MARIAN

Ciudat

Ciudat

 

Ciudat, nu ai glas, nu ești materială?

Ești numai un gând,  zvâcnire arterială?

Ești numai scris, ciudat, radiografic,

Un nor și o lună, o stea, telepatic.

Au zi tu , cum bate o inimă-n centrul

Acestei mici galaxii , tu ești pentru ?

Într-o câmpie zărit-am un pian,

Singur cânta,  o minune în van.

Oh, sa ira,  cum strigau vechii frânci,

Cenușăreasă nu ești, de ce plângi?

Te însoțesc  mari șambelani,

Bufnițe, cârtițe sau șobolani,

Nu-i lua în seamă, o floare să iei,

Roșie – foc sau o floare de tei,

Ciudat, nu ai glas, iar încet toți murim,

Deasupra să-mi cânte mierla un imn.

BORIS MARIAN  

 

    

Tu m-ai fumat

Tu m-ai fumat

 

Tu m-ai fumat, iubita mea?

Nu sunt țigară, sunt o narghilea.

Eu nu mă epuizez  ușor,

Nu-s picătură, sunt mereu izvor.

Sunt cerul uneori acoperit,

Poate lumina ce ne-a-nvăluit,

Sunt șirul de morminte din trecut,

Sunt rănile ce sângerau și au durut.

Poetul este peste tot,

Sunt doar o parte, El e Shebaoth.

 

BORIS MARIAN

Oh, I had to…

Oh, I had to…

 

Copilăria, nesfârșit muzeu,

Istorie cu diavoli și cu îngeri,

Când oscilam între păcat și Dumnezeu,

Copiii au depus în suflet plângeri.

Depinde mult de noi  să câștigăm

De-a lungul vieții locurile goale,

Doamne, ce Tu îmi dai, redă-mi,

Poveștile strămoșilor din vale.

Urc tot mai sus, spre piscul neatins,

Precum  profeții, nu doresc mormântul,

Am să dispar sub norul care-a nins

Într-un apus ce va păstra Cuvântul.

BORIS MARIAN

 

 

Dopul fără sticlă

Dopul  fără sticlă

 

La câteva zile după  ce am venit

La Londra, am dat peste un street

Foarte ciudat, cu o pensiune

Mică și plină cu oase, cărbune.

Domnul  Helmholz era proprietarul,

Nu l-am văzut, avarul, caviarul,

Luana , malteza născuse o fată,

Blondă, frumoasă și reformată.

Suntem chiriașii acestei lumi ,

Nu am nimic ce să mai spun.

Nu știu nici costă o zi,

Dar nicio oră, știe Herr Li.

Toți au murit, strada s-a dus

Alunecând, împinsă de Bruce.

Ce tot îndrugi, strigă Hip-hop,

Doctor în drept, ține de dop.

Predestinat delfin, e și copt,

Din șapte-n șapte până la opt.

Punctul de i  l-ai pus la plecare?

Parcă nici î nu are parcare.

Nici obligații, nici  hugs și nici kiss,

Cred că mă-ntorc curând la Paris.

When a man persists, he can do

Ceea ce nicicând n-a visat Kakadu,

Fă-te ambasador în Olanda,

Fii mai eclat, ți-a spus-o și Sanda,

Un dirijor la             „Liliacul” se cere,

Nu i s-a dat nici o sticlă de bere.

BORIS MARIAN

( VA CONTINUA)  

Dragostea mea, cuvintele mele

Dragostea mea, cuvintele mele
Au trecut dincolo de voi şi de stele,
Pe un cal prăpădit am ieşit în câmp,
Drumul scoate un muget tâmp,
Calul m-aruncă din şea, din el
Sângele curge – vin tulburel
Şi nu mai poate calul să zboare,
Nu mai are calul culoare,
A devenit o idee abstractă,
Prieteni, mi-e dor de pădure şi iarbă,
De caii reali, de femeile simple,
Care iubesc fără scâncete, rime
Şi de poeţii reali îmi e dor
Din strada uitată, Apolodor.

 

Carmen saeculare ( continuare)

Carmen saeculare ( continuare) i

 

 

 Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri,

 în aer grifonii fac tumbe, tulumbe,

iar timpul petrece la alte petreceri,

tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece,

 prietenii-s umbrele altor prieteni,

 iubitele-s multe, trăiesc doar din rente,

scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii ,

în mers te lovesc beţivanii, demenţii,

 manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri,

 viaţa şi moartea – în videoclipuri.

Vecia abreviată se clatină ca barca,

Se vede cum o vrabie de pene se dezbracă,

În fața mea e cartea de rugăciuni și versuri,

În scrinul negru zace cadavrul cu șireturi,

Mâine, la șapte seara  vin cardinali și prinți,

Eu, hoțul de briliante nicicum nu mă las prins.

Rejudecăm eretici de ce și cum și când,

De mâine vor fi îngeri în cer și pe pământ,

Se gudură dreptatea, precum o cățelușă,

Discretă, calomnia bate frecvent la ușă,

O funie-mpletită se leagănă în vânt,

Cadavrul aparține, se pare, unui sfânt.

Cer alb și suprafețe mari, alburii și moi,

Plutim ca două pene spre Kara Bogaz Ghioi ,

Pocalul pare gol, seraiul e la fel,

Dar Soliman își soarbe vin- sânge tulburel,

Mâine e patru, vineri, iar poimâini, douăzeci,

Ne înălțăm pe scara amanților perfecți,

Episcopatul știe, adăpostim ocnași,

Că omul e o trestie, iar uneori e laș.

Epilog

Suflet pervers și posedat,

De ce mai umbli în păcat?

De unde vii, unde te duci?

Ai ocolit atâtea cruci,

Pe cine tu jelești acum?

Ecoul – eu gândesc postum.

BORIS MARIAN    

 

 

 

 

Carmen Saeculare

Carmen Saeculare

 

Prolog – Mizantrop și misogin, augmentare, augmentin/tot un drac ce nu mi-e drag/ lacrimă  într-un șirag,/ nu clădi minciuni și ură,/ cum le rabdă-n arătură Domnul, mă întreb și eu, / asta știe Dumnezeu/

Uneori mă simt ca un lup

Singuratic și fără trup,

Numai suflet și gând și cuvânt,

n-am venit să mă plâng, să încânt.

Am venit să cunosc și să cred

Într-un spirit  înalt de Tancred,

În durerea lui de Vigny,

Devenind doar un punct peste i.

O scânteie în haos uman,

Sunt iubit și de dușman,

Sunt prieteni – spirite mari,

Virtuoși între mulți lăutari.

 

 

 

1.       Zi-i direct ce ai de spus,

2.     Unii-s duși, eu nu m-am dus,

3.     Construim din temelii,

4.     Dărâmăm prin a nu fi.

5.     Palmele sunt ca frunza de arțar,

6.     Capul sculptat de un meșter barbar,

7.     Gâtul de-un frate- hipopotam,

8.     Două picioare de zeu peruan.

9.     Scara pe care urcă-ndrăzneț,

10.           Nu are trepte, give me your hands,

11.            Dar îl iubește un astru-femeie,

12.           Noaptea pătrunde intrând fără cheie,

13.            Diavolul puse ochi rău, neiubind,

14.           Flăcări înalte pe ei îi cuprind,

15.           El se făcu monument de granit,

16.           Steaua - o lacrimă în infinit.

17.           Frigul pe lume veni neașteptat,

18.            Ei se iubeau într-un loc depărtat,

19.           Nu e nici urmă de Paradis,

20.            Ei se doreau mai mult ca în vis

21.           Însă din mare, o nereidă

22.           A apărut, dorea să-i ucidă,

23.            Sau să-l răpească pe partener,   

24.           Cum se-ntâmpla astăzi și ieri.

25.           Zeii nu vor, dar cine ascultă

26.           Vocile celor din lumea ocultă?

27.           Cel înecat vede mai bine,

28.            În bezna lui din adâncime,

29.           Mare noroc cu vasul zdrobit

30.           De un baraj cin-l-a zidit,

31.           Astfel  dispar Flory și Lory

32.           Din povestire și din istorii.

33.           Doar ușuraticii scapă, plutesc

34.           Și cu o mână ei se crucesc.

(va urma)

BORIS MARIAN