Poemul boemului

Poemul boemului






Bem şi bem, unii lapte negru, alţii whiskey, alţii joacă rişca, table, domino. Fiecare cu Alzheimerul său, unii spun, da, era evreu, nu, zic alţii, Iceberg era evreu, ăla de l-a scufundat pe Titanic, unde juca Di Caprio, taci, nu fii rasist, şopteşte bunica Mandela, pe cer treceau corbii sub formă de cruci zburătoare, va fi război, şopti un vulpoi, taci, spune coana mare, dar, de câte ori mi-am renegat fiinţa, mi-am revăzut copilăria-n vis, executat de prpriile cuvinte, sufletul meu zbura în paradis, ţi-am respectat întotdeauna existenţa, Doamne, de ce ai tăcut mereu? Păcatele mi le priveşti cu-ngăduinţă, păgânilor le laşi un eu şi un zeu, iar versul Tu mi-l pui să spună tot ceea ce trece prin preversă mintea mea., în timp ce buha nopţii îmi şopteşte, joci pân-la capăt ori nu mai juca. Ce faci, joci, al naibii să fii, sau te joci cu noi? Printre cei noi era şi unul Mortu D. Mortu, din neam nobil. Avea şi diplomă. Ce bine te învaţă experienţa şi ce frumos e drumul spre Florenţa şi ce uşor se lecuieşte orice boală, eu n-am să dau la nimeni socoteală. Stai, mă, asta este din beniuc, de unde furam eu mere, că avea mere în curte, zicea să le luăm fără sfială, dar, apoi arunca un băţ gros după noi. Doi stâlpi susţin azi lumea-n neclintire, onoarea roz şi-albastra mea iubire de viaţă, de prieteni, iară soarta îmi este chiar amantă, asta-i partea cea bună, cunoscută de candide, pentru că, Doamne, Tu eşti lector ipocrit, îmi reciteşti poemele, zâmbeşti, în ochii Tăi eu văd că nu mă crezi.



Boris Marian