Un suflet timid

Un suflet timid, nostalgic, sentimental






Un suflet timid, sentimental, descompus în cele şapte culori ale curcubeului. Eu cred în viaţa de dincolo. Sosim prea târziu la locul gloriei, călărim iepuri şchiopi, cum să fim regele, întreabă regele, iluzia este deja o jumătate de om, o jumătate de regat, amanţii cenuşii, ai sării din ocne sunt şi ei regi, pe jumătate, mori de vânt, cocoşi strangulaţi de vânt, inimi reanimate. Zornăie valuta Paradisului în artere, orizont- inimă de nebun, daţi-mi în băţ de steag şi voi înveli Europa în falduri din pânza păianjenilor, capul femeii se rostogoleşte, vreau să-l opresc, el se roteşte, o ghilotină aleargă după ea gâfâind, sâsâind ca un gânsac, capul femeii iese în târg şi proclamă amorul liber, i se aplică pedeapsa capitală, adică este depus la Muzeul de Ştiinţe Naturale. Sărutul seamănă cu Arcul de Triumf .







Ruinele se maturizează în timp, devin mari aducătoare de venituri. Un monstru poate fi distrus doar cu laude. Femeile dezbrăcate seamănă mai mult între ele, decât în hainele lor, atunci mai are rost să citim critică literară? Cerul senin nu-mi spune nimic. Ploaia deasă, mocănească îmi trezeşte, încă din copilărie, o teamă şi o admiraţie ascunsă – de unde atâta apă din acei nori aparent paşnici? Aşa se întâmplă cu oamenii. Nimeni nu visează să fie porumbel, toţi vor să fie vulturi, nu chiar toţi. Nici un semnal nu ne vine de dincolo de lumea noastră. O fi prea bine acolo. Pentru a cuceri o femeie trebuie să sacrifici nişte flori(Butulescu). Cum te vor iubi alţii, dacă tu ne te poţi iubi. Elevul clipea din ochi, profesorul repeta întrebarea de zeci de ani, al treilea război mondial trecuse de mult, apa era pe sfârşite, pe pământ, un crater se deschisese în mijlocul Europei, profesorul începu să-şi citească eseul, la lumina unui chibrit. Cândva Cuvântul fost Stăpânul Lumii, a mai venit şi Iubirea, chibritul se stinse, eseul strălucea în mâinile profesorului ca un cadran de ceas, fosforescent, în mijlocul spaţiului gol, o scară străpungea norii până în inima înstelată a cerului. BORIS MARIAN