Evadare

Evadare


Lui Andrei Codrescu

Copilăria mea stă furișată
În piețele dispărute ale orașului,
Năluci de mult uitate mă vizitează,
Am ascultat limbile pământului,
Germana, rusa, româna,
Am înțeles că toate păsările au dreptul
Să zboare, dar nici un drept nu este garantat,
Un singur moment desparte viața de moarte,
Un moment pe care nu oricine îl înțelege,
Un adevăr ca răsăritul ghiocelului de sub zăpadă,
Ca un sărut fugar al fecioarei cu costum de elevă,
Apoi vine evadarea, dincolo de ziduri nu este nimic,
Zadarnicul efort de a sări zidul, te trezești mai matur,
Dar cu nimic mai bun, am început să-i ascult pe clasici,
Copiii noștri – giganți, am ascultat Oda Bucuriei, Luceafărul,
Am privit pânzele lui Dali, Henri Vameșul,
Am înotat în Marea Sargasselor,
Aceleași stele, aceiași oameni,
Nu am uitat sărutul timid al fecioarei cu costum de elevă.

BORIS MARIAN