Iubirea ca fiară

Iubirea ca fiară


Moto - Bah, Bach și Offenbach

Flora-nflorită și mult des-florită,
Flora –un nume vechi, de elită,
Elice a inimii, trag cu putere
Doi cai dinamici, fac o avere,
Dinții pătrund cu cruzime în carne,
Dar pe sub dinți, viermele doarme,
El se mărește, devine balaur
și strălucește, parcă-i de aur.
Trece-o pisică umilă prin parc,
Ea se izbește de un copac
și se preface în tigru – gigant,
parcul, pe loc, devine vacant.
Aste minuni le-am văzut eu aseară,
Flora, alături, e dragoste - fiară.

De când nu-mi mai e frică de moarte ,
Mă plictisesc, aș spune, chiar foarte,
Nu mă mai speria cancerul, SIDA,
Motocicleta, camionul, Astrida,
Astrida e numele bietei cățele
Care provoacă multe belele,
Noaptea, Astrida, ca-n Baskerville,
Urlă-n spre lună c-un timbru viril,
Ronțăie stele, soare, comete,
Iar în oraș nu mai sunt fete,
lumea e-nsărcinată, așteaptă
luna a noua sau , poate pe-a șaptea.
Bate la miezul nopții un ornic,
Omul de treabă este și spornic.
Ornitoringul de vină e-n toate,
Asta citești în oricare carte.

BORIS MARIAN