Spectacol în aer liber
Diminețile sunt simple, mai complicat este ziua.
Stelele nu așteaptă pe nimeni, nu vă înșelați.
Am văzut într-o după-amiază o coloană – era doar praf.
Pentru fluviu, oceanul este moartea.
Cu un ram de măslin poți ucide un om.
Pașii nu m-au urmat, au rămas doar în urmă.
Am văzut oameni, dar nu am vorbit cu ei.
De ce ne amintim la sărbători de morți?
Când se termină copilăria, moartea este la ea acasă.
Una dintre gravele boli ale istoriei este cultul unei personalități.
Pietrele susțin trenul, trenul cară pietre pentru alte trenuri,
așa suntem noi, generațiile.
Cultul muncii brute este un cult sălbatic.
În noi nu este cerul, ci viscerele, tocmai aceasta este minunea poeziei.
Târguieli și tânguiri, două lumi.
Îmi plac corpurile luminiscente, luminofore, fosforescente, fluorescente,
Reflectorizante, roșii, albastre, așa văd sufletele noastre după moarte.
Când ultimii călăreți au părăsit câmpul de bătaie a început era atomică.
Să scrii o carte numai despre suflet, ah, ce imposibilitate.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu