Oare vântul?

Oare vântul?


Oare vântul poate goni lumina?
Cum bețivul își poartă alcoolul.
Cum își leapădă spinii trandafirul.
De vom muri, ne vom iubi ca-ntâia oară,
Cum este bun vinul cel vechi și greu.
Cum ai vedea și Paradisul ce coboară
Încet deasupra noastră, nu auzi
Trompetele sunând?

Am încercat să fiu un sfânt, nu s-a putut.
Am vrut să fiu doar om, am vrut prea mult.
Încearcă să respiri, mi-a spus un duh,
Eram un călător prin vântul- vânt.
Se clatină și lumea în lumina lunii,
Un tren umblă pe cer gonind scântei,
Colibele-și iau zborul, ne aflăm
Ca peștii-ntr-un năvod gigantic, de lumină.

Suntem precum sunt rănile deschise,
Goliți ca amforele antice, uitate,
Eterni donquijotiști după iluzii,
Ne poartă palele acelei mori de moarte.

BORIS MARIAN