Fugos

Fugos, romantic, o scrisoare

Din Missolonghi înspre soare,

Dar ce mai spune Annabella?

Matrosul rupe-n două vela.

Să-ți riști viața, biet școlar,

Jucând barbut în Malabar.

Pe socul urcă umbra,

Eroul e în viață,

El se ascunde patul

Din vechea chichineață

Unde-l așteaptă moartea

Sub chip de mandolină,

Elevul se iubește

Cu fosta lui vecină.

Va fi un om de frunte,

O frunte fără creier,

Fugos, romantic, punte,

o fabulă c-un greier.

Se tânguiește mierla,

Otrăvuri albe –nghite,

Ea poartă-n gușă perla,

Ah, mierlele stupide.

Ciudată e grădina, copacii-s de cauciuc,

Amurgul curge leneș,

Iar eu încă mai urc,

Lilieci, păianjeni galbeni

Se cațără pe pulpe,

Se supără corsarul

Mascat la bal în vulpe.

Se prăbușesc orașe,

Se nalță poduri suple,

Noi umplem gropi uriașe

Cu lamentări și culpe.

Mă prăbușeam în ultimele luni,

șosele asfaltate cu săpun,

ochi schilodiți zburau prin aer,

cu mine însumi, ca vampirii, mă încaier.

Bocesc femei și plopi și gropi și grape,

Din stirpea tatălui ce nu ne mai încape,

Un văl de-argint acoperă vulcanul

Ce fumegă, bărbatul e sultanul.

Dar din păduri iese tiptil femeia,

Ispită veșnică, sunt Rhea și cu Gea.

Se-nclină trandafirii, toți trufașii,

Lăsați iubirea să ne piardă pașii.

Murea încet, precum o frunză,

Iubirea noastră, mă acuză

Firea mea proprie, răzvrătită,

Ai fost iubita neiubită?

Ușor ne-ndrăgostim sau poate

Ne îmbătăm cu flori de apă,

Dar cât de tristă era ora

Când moartea era șefa-sora

 Ce pune blând palma  pe frunte,

O, nu , iubito, nu-i măruntă

Nici vorba scrisă ori șoptită,

Murea iubirea-ntr-o iubită.

Și am fugit pe străzi, pe case,

La fetele din Rai , frumoase.

BORIS MARIAN