Poemul cel  bun

I.

Sunt Don Quijote, Cyrano de Bergerac,

Sunt Don Juan și Casanova și un drac,

Acum scriu cel mai bun poem,

Precum e vinul pe care nu-l bem.

Am să încerc să scriu cu mult mai bine,

Despic poemul precum corpu-unei feline,

Văd inima zvâcnind, dar pare a fi

O lecție de-anatomie-n plină zi.

Unde sunt Duhul Sfânt, iubirea de

Oameni, de mouton dore,

Silentium, Vergile, ah, te uit,

Pentru frumos eu am un cult.

„Iubesc trădarea și urăsc pe trădători”,

De sicofanți mi-e silă și-i ador,

Găluștele de vise le consum,

Romeo și Julieta-n Karakum.  

Orfeu, Euridice, Beatrice,

Iubirile-s  ca boabele în spice

și nici acest poem nu e util,

trăim pe-o bombă, caută-i fitil.

II.

S-a stins amorul ca un opaiț,

Gaița cântă după un gaiț,

Nici n-a-nceput și s-a sfârșit,

Cine iubește, nu este iubit.

Ce să mă plâng. Nu e de plâns,

Bilele negre în  urnă  s-au strâns,

Bilele albe Mefisto le ia,

Orice cuvânt e ca fulgul de nea.

Femeia te înalță, te coboară,

Fii sănătos, nu e ultima oară,

Lasă fumatul, fă  alergări,

Rapidul nu mai oprește în gări.

N-am să mai pun preț pe cuvânt,

Spune Regele – Totul e vânt.

III.

Nu sunt dator nimănui,

Nici alții nu-mi sunt  datori,

De aceea există Dumnezeu.

Lui îi datorăm totul.

Și fericirea și nefericirea.

Dar încercăm să reparăm ceva.

Ce anume?

La întrebarea aceasta

Am un singur răspuns-

Conviețuirea. Tu ești bun,

Eu sunt cel rău.

Poate că tu ești rău,

 eu sunt cel bun.

Și atunci?

Nici acum nu am un răspuns.

De aceea există Dumnezeu.

BORIS MARIAN