Adesea
Adesea, printre ore solitare,
Când Soledad plutea în văi stelare,
Tăcerea-și scutura hermina,
Iar Herr Professor ne preda latina.
Mă pomeneam vorbind fără cuvinte,
Cum nu mi se-ntâmpla-nainte,
Mă întrebam ce este nebunia,
Pe care continent e România.
Si ascultam balada lui Manole,
Departe de sofisme și de mode,
Miorița, Alimoș și Gruia
și Porumbescu, |Minunescu, Traian Vuia,
iar continentul căpăta contur,
Pământ diform sub cerul de azur.
P:S: Minunescu era, în epocă, o referire la Eminescu, a nu se confunda cu Minulescu, cum ar crede unii puși pe corecturi.
Adolescentul
Ziua-i masivă, albă și rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Intr-o oglindă ca ochiul de pește
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita , subțire și naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.
Boris Marian
De iubire
De iubire
Stăm, iubito, foarte aproape,
Ne privim în ochi, vedem
Intr-un clar rece, de ape
Ce vom fi și ce suntem.
Fericiți poate că suntem,
Astfel noi nu vom mai fi,
Mă întrebi, clipind din pleoape,
„Tu de unde poți să știi?”
Știu, iubito, am o vârstă
Cam de șapte mii de ani,
De iubirea noastră, frustă
Scrie-n oricare roman,
Tragedii cu Juliette
Sau cu Dalila, Samson,
Dar iubita nu mă crede,
Și îmi spune – „ Nu ești om”.
Boris Marian
Stăm, iubito, foarte aproape,
Ne privim în ochi, vedem
Intr-un clar rece, de ape
Ce vom fi și ce suntem.
Fericiți poate că suntem,
Astfel noi nu vom mai fi,
Mă întrebi, clipind din pleoape,
„Tu de unde poți să știi?”
Știu, iubito, am o vârstă
Cam de șapte mii de ani,
De iubirea noastră, frustă
Scrie-n oricare roman,
Tragedii cu Juliette
Sau cu Dalila, Samson,
Dar iubita nu mă crede,
Și îmi spune – „ Nu ești om”.
Boris Marian
Balada lupului
Balada lupului
In memoriam Paul Celan și Florin Mugur
Spune, ce bei lupule?
Lapte negru, omule.
Spune, ce bei, focule?
Șoaptă, geamăt, omule.
Spune ce bei, ștreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonțule?
Sânge, spaimă, omule.
Sete mare e-n lumea asta,
Secetă mare în viața noastră,
Atunci, de ce ne mai naștem?
Hai să murim de Paște.
Dar cine să dea răspunsul , oameni buni,
Lupului, focului, ștreangului, glonțului?
Că Dumnezeu, pe unde este,
Tace și țese o altă poveste.
Boris Marian
In memoriam Paul Celan și Florin Mugur
Spune, ce bei lupule?
Lapte negru, omule.
Spune, ce bei, focule?
Șoaptă, geamăt, omule.
Spune ce bei, ștreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonțule?
Sânge, spaimă, omule.
Sete mare e-n lumea asta,
Secetă mare în viața noastră,
Atunci, de ce ne mai naștem?
Hai să murim de Paște.
Dar cine să dea răspunsul , oameni buni,
Lupului, focului, ștreangului, glonțului?
Că Dumnezeu, pe unde este,
Tace și țese o altă poveste.
Boris Marian
Țară fără margini
Țară fără margini
Țară fără margini, margini fără zări,
Trăim în paragină, mondializări
Ni se-oferă, scuturi, gripe, marfă,bani,
Soarele, același, mai puțini țărani,
Ciorile anunță vreme de pomeni,
Pentru noi sicrie nu mai este lemn,
Tot mai mari avioane, blocuri de oțel,
S-a schimbat și Domnul, nu mai este El,
Fiecare crede că este al său,
Țară fără margini, secol bun sau rău?
Boris Marian
Țară fără margini, margini fără zări,
Trăim în paragină, mondializări
Ni se-oferă, scuturi, gripe, marfă,bani,
Soarele, același, mai puțini țărani,
Ciorile anunță vreme de pomeni,
Pentru noi sicrie nu mai este lemn,
Tot mai mari avioane, blocuri de oțel,
S-a schimbat și Domnul, nu mai este El,
Fiecare crede că este al său,
Țară fără margini, secol bun sau rău?
Boris Marian
Madona
Madona din strada Mona
Madona trece prin balta rece
Si regimentul - la ora zece,
Madona zice, ei, bărbăței,
De ce sunteți prea cuminței,
Iar regimentul rău se roșește,
Chiar colonelului mustața-i crește,
Madona râde, soldatul plânge,
Bocancul stâng prea tare-l strânge,
Cântă Madona pe strada Mona,
Despre Belial , Baal și Mamona,
Din regiment n-a rămas unul,
Neroditor stă-n baltă tunul.
Boris Marian
Madona trece prin balta rece
Si regimentul - la ora zece,
Madona zice, ei, bărbăței,
De ce sunteți prea cuminței,
Iar regimentul rău se roșește,
Chiar colonelului mustața-i crește,
Madona râde, soldatul plânge,
Bocancul stâng prea tare-l strânge,
Cântă Madona pe strada Mona,
Despre Belial , Baal și Mamona,
Din regiment n-a rămas unul,
Neroditor stă-n baltă tunul.
Boris Marian
Moise
Eu ruguri n-am aprins
Eu ruguri n-am aprins,
Am ars pe rug,
Eu lumânări n-am pus
La căpătâiul unui ev defunct,
Eram o trestie,
Iar frumusețea-n jur
Cu nuferii plutea
Și pruncul Moise
Era în apropierea mea, era.
Boris Marian
Eu ruguri n-am aprins,
Am ars pe rug,
Eu lumânări n-am pus
La căpătâiul unui ev defunct,
Eram o trestie,
Iar frumusețea-n jur
Cu nuferii plutea
Și pruncul Moise
Era în apropierea mea, era.
Boris Marian
Joshua
Joshua Pe drumuri, credincioșii
Pornesc spre Dumnezeu,
Lovesc pământu-n cârje,
Sunt din pământ și eu,
Lovesc parcă în mine,
Iar clopotele, sus,
Vorbesc cu voce joasă
De mine, de Isus,
Eu sunt evreul Joshua,
M-ați înălțat, crezând
Că eu vă dau iertarea,
Dar nu eu sunt Cuvânt,
Sunt ca și voi, priviți-L
Pe Domnul mustrător,
Cereți la El iertarea
Trădând de atâtea ori.
Boris Marian
Pornesc spre Dumnezeu,
Lovesc pământu-n cârje,
Sunt din pământ și eu,
Lovesc parcă în mine,
Iar clopotele, sus,
Vorbesc cu voce joasă
De mine, de Isus,
Eu sunt evreul Joshua,
M-ați înălțat, crezând
Că eu vă dau iertarea,
Dar nu eu sunt Cuvânt,
Sunt ca și voi, priviți-L
Pe Domnul mustrător,
Cereți la El iertarea
Trădând de atâtea ori.
Boris Marian
Cimitire
Voi, cimitire
Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Sinagoga
Sinagoga
Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.
Boris Marian
Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.
Boris Marian
Scrisoare mamei
Scrisoare mamei de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.
Traducere liberă – Boris Marian
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.
Traducere liberă – Boris Marian
Maelstrom
Maelstrom
Mai plutește duhul rău prin casă,
Parcă e adus de un vânt rău,
Duhul ei, a fost cândva frumoasă?
Nu a fost, avea suflet de zmeu.
Dublă-nchipuire, înșelare
Pentru simțuri, vechiul androgin
Ce trăiește poate-n fiecare,
Duhul ei se-ascunde în cămin,
De acolo urlă-n miez de noapte,
Se-mpreună cu un diavol, se desparte
Și m-amenință cu iadul, nu mai are
Chip, ea este doar o arătare.
Astfel, repet versuri furate –
„ Pe veci pierduto,veșnic adorato”.
Boris Marian
Mai plutește duhul rău prin casă,
Parcă e adus de un vânt rău,
Duhul ei, a fost cândva frumoasă?
Nu a fost, avea suflet de zmeu.
Dublă-nchipuire, înșelare
Pentru simțuri, vechiul androgin
Ce trăiește poate-n fiecare,
Duhul ei se-ascunde în cămin,
De acolo urlă-n miez de noapte,
Se-mpreună cu un diavol, se desparte
Și m-amenință cu iadul, nu mai are
Chip, ea este doar o arătare.
Astfel, repet versuri furate –
„ Pe veci pierduto,veșnic adorato”.
Boris Marian
Rămâi
Rămâi
Rămâi acolo, unde ești,
Își spun toți proștii lumii,
Dar tu ești altfel, tu dorești
Ce au visat și hunii,
Tezaurul din Roma sau
Comoara de sub Rinul
Ce trece leneș, o știau
Stejarul și arinul,
Nu le-au găsit, doar inima
Îți dăruiește plinul,
Nu-i asculta pe sedentari,
Pe lași, pe toți netoții,
Altfel rămâneți funcționari,
Din urmă vin nepoții.
BORIS MARIAN
Rămâi acolo, unde ești,
Își spun toți proștii lumii,
Dar tu ești altfel, tu dorești
Ce au visat și hunii,
Tezaurul din Roma sau
Comoara de sub Rinul
Ce trece leneș, o știau
Stejarul și arinul,
Nu le-au găsit, doar inima
Îți dăruiește plinul,
Nu-i asculta pe sedentari,
Pe lași, pe toți netoții,
Altfel rămâneți funcționari,
Din urmă vin nepoții.
BORIS MARIAN
Mă duc
Mă duc fără să văd cu ochii
Mă duc fără să văd cu ochii
Și umblu fără încălțări,
Îmbracă toamna roșii rochii,
Un deal tăcut, fără cărări,
De zile, nopți umblu, sunt singur,
Nici lupi, nici urși, nici câini, doar cuci
Care îmi spun aproape sigur
Că voi trăi . „ Dar unde duci
Această grea povară, viața?”,
Mă-ntreabă Domnul uneori,
Nici El nu știe, nu-i știu fața,
De aceea nici nu pot să mor.
Boris Marian
Mă duc fără să văd cu ochii
Și umblu fără încălțări,
Îmbracă toamna roșii rochii,
Un deal tăcut, fără cărări,
De zile, nopți umblu, sunt singur,
Nici lupi, nici urși, nici câini, doar cuci
Care îmi spun aproape sigur
Că voi trăi . „ Dar unde duci
Această grea povară, viața?”,
Mă-ntreabă Domnul uneori,
Nici El nu știe, nu-i știu fața,
De aceea nici nu pot să mor.
Boris Marian
Știi tu ce-i un poem?
Știi tu ce-i un poem?
Știi tu ce-i un poem?
Nu-ți pot răspunde,
El nu e nicăieri, niciunde,
E mai puțin de oricare din griji,
Nu-i nimeni s-aibă-n cap un vers,
O schijă, da, chiar o sudalmă,
Dar ce e poezia? Mai bine-mi tragi o palmă.
Ajungi vestit pe stradă, în cartier.
Poemul nu e nicăieri.
Celebritate, bani, femei, ai tot ce vrei,
Dar să nu scrii ceva mai cu temei,
De aceea eu nici nu-nțeleg
Cum te socoți un om întreg.
Boris Marian
Știi tu ce-i un poem?
Nu-ți pot răspunde,
El nu e nicăieri, niciunde,
E mai puțin de oricare din griji,
Nu-i nimeni s-aibă-n cap un vers,
O schijă, da, chiar o sudalmă,
Dar ce e poezia? Mai bine-mi tragi o palmă.
Ajungi vestit pe stradă, în cartier.
Poemul nu e nicăieri.
Celebritate, bani, femei, ai tot ce vrei,
Dar să nu scrii ceva mai cu temei,
De aceea eu nici nu-nțeleg
Cum te socoți un om întreg.
Boris Marian
Margine frumoasă de oraș
Margine frumoasă de oraș
Margine frumoasă de oraș,
Cum m-aș pierde printre arbori, tufe nalte,
E o margine în care orice laș
Redevine un erou, să nu se scalde
Bietul om fără de casă, fără rude?
Se aruncă-n valul moale și cam galben,
Sălciile se-nclină, nu-l aude
Nici crăpceanul liniștit, de baltă,
Nu-l privesc nici norii, doar o fată
Tremurând zbuchește către casă.
Boris Marian
Margine frumoasă de oraș,
Cum m-aș pierde printre arbori, tufe nalte,
E o margine în care orice laș
Redevine un erou, să nu se scalde
Bietul om fără de casă, fără rude?
Se aruncă-n valul moale și cam galben,
Sălciile se-nclină, nu-l aude
Nici crăpceanul liniștit, de baltă,
Nu-l privesc nici norii, doar o fată
Tremurând zbuchește către casă.
Boris Marian
Adormiră stelele
Adormiră stelele
Adormiră stelele de aur,
Tremură sub ele râul lent,
Adormi lumina , muge-un taur
Undeva-n Extremul Orient .
Tremură mestecenii sub lună,
Precum inima iubitelor în somn,
Roua se coboară, lung răsună
Printre norii rari un avion.
Au șoptit urzicile sub garduri,
Sapele se odihnesc în curți,
In comună nimeni n-are carduri,
Umblă îngerii prin lume, goi, desculți.
Boris Marian
Adormiră stelele de aur,
Tremură sub ele râul lent,
Adormi lumina , muge-un taur
Undeva-n Extremul Orient .
Tremură mestecenii sub lună,
Precum inima iubitelor în somn,
Roua se coboară, lung răsună
Printre norii rari un avion.
Au șoptit urzicile sub garduri,
Sapele se odihnesc în curți,
In comună nimeni n-are carduri,
Umblă îngerii prin lume, goi, desculți.
Boris Marian
Clopote
Clopot
Clopotul, departe , a trezit câmpia,
Soarele-i trimite, generos, lumina,
Pare că din ceruri se pogoară zvonul,
Dumnezeu încearcă să-și găsească tonul,
Ne vorbește-n șoaptă sau neauzit,
E distant ca Luna, astru alb-placid,
Numai râul știe ce este-n mișcare,
Că viața nu e veșnică, ne pare
Rău că ea aleargă înspre oceane,
Clopoite ce nu știu ziua, luna, anul.
Boris Marian
Clopotul, departe , a trezit câmpia,
Soarele-i trimite, generos, lumina,
Pare că din ceruri se pogoară zvonul,
Dumnezeu încearcă să-și găsească tonul,
Ne vorbește-n șoaptă sau neauzit,
E distant ca Luna, astru alb-placid,
Numai râul știe ce este-n mișcare,
Că viața nu e veșnică, ne pare
Rău că ea aleargă înspre oceane,
Clopoite ce nu știu ziua, luna, anul.
Boris Marian
S-a schimbat
S-a schimbat natura omului
S-a schimbat natura omului, vezi bine,
Au murit și păsări și albine,
Ne mai consolăm cu o șuetă,
Unde sunt și Faust, Margareta?
Zac în noi puteri nebănuite,
Ele-ncet se fac doar șoapte otrăvite,
Nu vă admirați, iubiții mei,
Nu suntem eroi , nici semizei,
Uneori copii, copiii înjură,
Vorba lor lovește și e dură,
Pari intoxicați, sunt mame, tați,
Noi ne strecurăm, ne ducem greul,
Poezia s-a-ngropat la Bellu.
Boris Marian
S-a schimbat natura omului, vezi bine,
Au murit și păsări și albine,
Ne mai consolăm cu o șuetă,
Unde sunt și Faust, Margareta?
Zac în noi puteri nebănuite,
Ele-ncet se fac doar șoapte otrăvite,
Nu vă admirați, iubiții mei,
Nu suntem eroi , nici semizei,
Uneori copii, copiii înjură,
Vorba lor lovește și e dură,
Pari intoxicați, sunt mame, tați,
Noi ne strecurăm, ne ducem greul,
Poezia s-a-ngropat la Bellu.
Boris Marian
Mesteceni
Mesteceni
Albi ne sunt mestecenii,
Trecem gânditori,
Iernile și verile
Fără de cocori,
Numai cucuvaia
Cântă nu știu ce,
Ne îngroapă dragostea
Imitând-ne,
Tremură mestecenii,
Liniște de mort,
Ard pe ceruri stelele,
Un gigantic cort,
Zorii mai întârzie,
Noi am dispărut,
Ard în alb mestecenii,
Ne-am iubit de mult.
Boris Marian
Albi ne sunt mestecenii,
Trecem gânditori,
Iernile și verile
Fără de cocori,
Numai cucuvaia
Cântă nu știu ce,
Ne îngroapă dragostea
Imitând-ne,
Tremură mestecenii,
Liniște de mort,
Ard pe ceruri stelele,
Un gigantic cort,
Zorii mai întârzie,
Noi am dispărut,
Ard în alb mestecenii,
Ne-am iubit de mult.
Boris Marian
Mi se pare uneori
Mi se pare
Mi se pare uneori
Că viața-mi este străjuită
De necazuri grele, de orori,
Alteori îmi pare fericită,
Mi se pare, dar mă-nșel mereu
Că tristețea mi-este soră bună,
Uneori vorbesc cu Dumnezeu,
Alteori eu aș urla la lună,
Uneori furtunile mă dor,
Alteori mă bucură, nebune,
Iar în liniște aud, încet, cum mor
Galbeni mușeței și mătrăgune.
Boris Marian
Mi se pare uneori
Că viața-mi este străjuită
De necazuri grele, de orori,
Alteori îmi pare fericită,
Mi se pare, dar mă-nșel mereu
Că tristețea mi-este soră bună,
Uneori vorbesc cu Dumnezeu,
Alteori eu aș urla la lună,
Uneori furtunile mă dor,
Alteori mă bucură, nebune,
Iar în liniște aud, încet, cum mor
Galbeni mușeței și mătrăgune.
Boris Marian
Prieteni
Prieteni
O femeie singură este ca o torpilă,
Ea trebuie măritată degrabă și fără milă,
Căsniciile se clatină singure, iar la furtună
Adeseori cad cioburi de lună,
De aceea propun să se reintroducă
Poligamia și statul pe coji de nucă,
Bărbații să-ți vadă de treabă,
Iar femeia
Să se prefacă în capra Amaltheea,
Poeții umblă pe unde or voi ei,
Acesta este viitorul al doilea,
Prietenii mei.
Boris Marian
O femeie singură este ca o torpilă,
Ea trebuie măritată degrabă și fără milă,
Căsniciile se clatină singure, iar la furtună
Adeseori cad cioburi de lună,
De aceea propun să se reintroducă
Poligamia și statul pe coji de nucă,
Bărbații să-ți vadă de treabă,
Iar femeia
Să se prefacă în capra Amaltheea,
Poeții umblă pe unde or voi ei,
Acesta este viitorul al doilea,
Prietenii mei.
Boris Marian
Noapte densă
Noapte densă
Noapte densă, lungă, parcă
Nu se termină nimic,
Râul curge fără barcă,
Fierbe-n minte un ibric,
Un copac, o lumânare
Crește-n mijlocul tăcut
Al celulei, cine moare,
Nu mai are de pierdut,
Si visează câmp de roșu
Mac, lalea, sânge de om,
Va muri iubind, reproșul
Va șopti în ram de pom.
Boris Marian
Noapte densă, lungă, parcă
Nu se termină nimic,
Râul curge fără barcă,
Fierbe-n minte un ibric,
Un copac, o lumânare
Crește-n mijlocul tăcut
Al celulei, cine moare,
Nu mai are de pierdut,
Si visează câmp de roșu
Mac, lalea, sânge de om,
Va muri iubind, reproșul
Va șopti în ram de pom.
Boris Marian
Scrisoare mamei
Scrisoare mamei
de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.
Traducere liberă – Boris Marian
de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.
Traducere liberă – Boris Marian
Măști
In ce privește omul, nu-mi fac nici o iluzie, prefer din tot ce face, o ceașcă de infuzie, martiri și sfinți coboară din ceruri să ne vadă, suntem noi, oare, demoni sau pur și simplu oameni? Stăpânul, căpcăunul sunt măști diavolești, prietene Mefisto, urca-vom în calești.
Mușețelul de pădure
Mușețelul de pădure
Mușețelul de pădure, coronițe-n păr
Râul curge, anii zboară, cad comete-n zări,
Curcubeul după ploaie cheamă bucurii,
Niciodată, spun iubirii, n-om mai fi copii,
S-a pierdut în iarba naltă coronița ta,
Niciodată, niciodată nu vei fi a mea,
Râde valul, unda-i rece, umbra crește-n zări,
Veșnicia bate ritmic, de departe-n mări.
Boris Marian
Mușețelul de pădure, coronițe-n păr
Râul curge, anii zboară, cad comete-n zări,
Curcubeul după ploaie cheamă bucurii,
Niciodată, spun iubirii, n-om mai fi copii,
S-a pierdut în iarba naltă coronița ta,
Niciodată, niciodată nu vei fi a mea,
Râde valul, unda-i rece, umbra crește-n zări,
Veșnicia bate ritmic, de departe-n mări.
Boris Marian
Voi, cimitire
Voi, cimitire
Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Sinagoga
Sinagoga
Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.
Boris Marian
Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.
Boris Marian
Eu strâng din dinți
Eu strâng din dinți
Eu strâng din dinți
Și-mi ies din minți
Artiste și reviste
Care de care mai triste
Iubirea se duce pe ape
Eu pot, tu poți, el nu poate
Să înțeleagă viața
De are un sens, numai piața
Domină omul și domul
Conserve rodesc chiar în Pomul
Vieții, iar tot ce-i cultură
Dispare sub arătură,
Zăresc o mână, sub humă
Scriitorii stau împreună
Si fac un congres despre Carte
Si rolul ce-l joacă pe Marte.
Boris Marian
Eu strâng din dinți
Și-mi ies din minți
Artiste și reviste
Care de care mai triste
Iubirea se duce pe ape
Eu pot, tu poți, el nu poate
Să înțeleagă viața
De are un sens, numai piața
Domină omul și domul
Conserve rodesc chiar în Pomul
Vieții, iar tot ce-i cultură
Dispare sub arătură,
Zăresc o mână, sub humă
Scriitorii stau împreună
Si fac un congres despre Carte
Si rolul ce-l joacă pe Marte.
Boris Marian
O toamnă fericită
O toamnă fericită
Îți amintești de Yves Montand
Cum au trecut atâția ani?
Imi amintesc, îmi spune toamna
Frunzele galbene ca Doamna
In rochii galbene și roșii
Am fost copii, babele, moșii
Trec liniștiți pe lângă noi
Aud un cântec, suntem goi
Pe dinăuntru, ca o mare
Ce se transformă la vărsare
In Oceanul Infinit
Un cântec ce ne-a despărțit
Și urma pașilor s-a șters
Pe plaja tristă ca un vers.
Boris Marian
Îți amintești de Yves Montand
Cum au trecut atâția ani?
Imi amintesc, îmi spune toamna
Frunzele galbene ca Doamna
In rochii galbene și roșii
Am fost copii, babele, moșii
Trec liniștiți pe lângă noi
Aud un cântec, suntem goi
Pe dinăuntru, ca o mare
Ce se transformă la vărsare
In Oceanul Infinit
Un cântec ce ne-a despărțit
Și urma pașilor s-a șters
Pe plaja tristă ca un vers.
Boris Marian
Conjuncții
Ne aflăm pe aceeași longitudine
Ne aflăm pe aceeași longitudine
Beatrix, beatitudine,
Dar nici aștrii nu se lasă de conjuncții
Ca ideile sub osul frunții
„Dați-mi un exemplu”, zice omul
Ce-ntre Soare și Pământ plantează Pomul
Pomul Vieții, al Cunoașterii pe care
I-am acoperit cu grea uitare.
Boris Marian
Ne aflăm pe aceeași longitudine
Beatrix, beatitudine,
Dar nici aștrii nu se lasă de conjuncții
Ca ideile sub osul frunții
„Dați-mi un exemplu”, zice omul
Ce-ntre Soare și Pământ plantează Pomul
Pomul Vieții, al Cunoașterii pe care
I-am acoperit cu grea uitare.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
