Tramvaiul Trist
To the Queen Isa
Fulgurant şi fugitiv,
aştern aici câteva impresii
de peste zi.
Am dat din nou peste diplodoci.
Se lovesc orbeşte sau cu dichis.
Înainte de a pleca definitiv,
sufletul se îmbrăţişează cu trupul
ca doi amanţi, şoptea profesorul
în staţia Tramvaiului Trist,
ia-mi un bilet , te rog, am avut şi eu
o iubită, în numele ei te rog,
ia-mi un bilet de nemurire.
Câte dimineţi au trecut de când
oraşul Ur nu mai este? Întreabă
un cetăţean care nu ştie bine staţiile,
nu le-am numărat, murmură profesorul,
Doamne, ce vorbiţi, parcă nu aţi fi Dumneavoastră,
i-am scuturat braţul, el s-a lăsat moale
şi atunci am observat că numai mâneca
şi haina erau ale lui, restul, o gravă confuzie,
profesorul alerga pe lângă Tramvaiul Trist
şi nu putea să urce.
Boris Marian
Citesc versurile profesorului
Citesc versurile profesorului
To the Queen Isa
Citesc versurile profesorului în întuneric,
Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică
Sau ca ţigările unor puţti sub scară,
Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,
Ca nucleele sub microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieşite din adâncuri,
Aprind lumina
Şi totul se risipeşte,
În faţa mea stă mut profesorul.
xxx
Numai copacilor morţi le place focul,
Spune profesorul privind îngrijorat
Cerul, cineva se uită la fel şi deschise
O umbrelă înflorată, un gând mărunt
Poate fi grădinar pentru întreaga lume,
Cine ar putea reteza norii? Profesorul
Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,
Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea
Din chinga circulară, sângele ei de pui de balaur
Năvălind printre dinţii puternici ai profesorului,
Un fulger lovi conform celor spuse
Un vârf uscat de copac şi focul ne lumină
Ca pe nişte vase vechi de aramă.
Boris Marian
To the Queen Isa
Citesc versurile profesorului în întuneric,
Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică
Sau ca ţigările unor puţti sub scară,
Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,
Ca nucleele sub microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieşite din adâncuri,
Aprind lumina
Şi totul se risipeşte,
În faţa mea stă mut profesorul.
xxx
Numai copacilor morţi le place focul,
Spune profesorul privind îngrijorat
Cerul, cineva se uită la fel şi deschise
O umbrelă înflorată, un gând mărunt
Poate fi grădinar pentru întreaga lume,
Cine ar putea reteza norii? Profesorul
Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,
Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea
Din chinga circulară, sângele ei de pui de balaur
Năvălind printre dinţii puternici ai profesorului,
Un fulger lovi conform celor spuse
Un vârf uscat de copac şi focul ne lumină
Ca pe nişte vase vechi de aramă.
Boris Marian
Vai munţilor
Vai munţilor
Vai munţilor ce văd în zare,
O luptă vom trăi, care pe care,
Duşmanul nu există, totu-i abur,
Când noi vom fi acolo, fir de aur.
În faţa bucuriei nu se schimbă
Nici spada, nici otrava de pe limbă?
Mereu sorbind cu lăcomie viaţa
Uităm de vise? Aspră-i dimineaţa.
Prea mult ne-asemănăm. E bine?
Doar Isadora ştie. Din vechime
Tot încercăm să ne luptăm cu noi,
Uitând că Unul nu poate fi doi.
Boris Marian
Vai munţilor ce văd în zare,
O luptă vom trăi, care pe care,
Duşmanul nu există, totu-i abur,
Când noi vom fi acolo, fir de aur.
În faţa bucuriei nu se schimbă
Nici spada, nici otrava de pe limbă?
Mereu sorbind cu lăcomie viaţa
Uităm de vise? Aspră-i dimineaţa.
Prea mult ne-asemănăm. E bine?
Doar Isadora ştie. Din vechime
Tot încercăm să ne luptăm cu noi,
Uitând că Unul nu poate fi doi.
Boris Marian
Nu mă iubesc şefii
Nu mă iubesc şefii
To Isadore
Nu mă iubesc şefii, dar
Mă iubeşte Isadora-n dar,
De ce, Isadora, nu mă iubesc şefuleţii?
Pentru că-i enervează creţii?
Dar eu nu sunt creţ, Doamne, iartă-mă,
Unul mi-a spus, mă, Sartre, mă,
Ia mai lasă-te tu de critici,
C-ai s-o păţeşti, precum zeii indici,
Adică ai să te duci de unde ai venit,
Asta mi-a spus unul mai cătrănit,
Altul mi-a propus amiciţie,
Dar eu nu am calviţie,
Nu-mi place să-mi frece bila
Nici tigrul verde şi nici gorila,
Eu o am pe Isadora,
Măi şefi, geniali cu ora,
Că uneori mi se pare
Că lumea caută a şaptea cărare,
Eu doar cu Isadora mă-mpac,
Restul sunt pentru mine un drac.
Boris Marian
To Isadore
Nu mă iubesc şefii, dar
Mă iubeşte Isadora-n dar,
De ce, Isadora, nu mă iubesc şefuleţii?
Pentru că-i enervează creţii?
Dar eu nu sunt creţ, Doamne, iartă-mă,
Unul mi-a spus, mă, Sartre, mă,
Ia mai lasă-te tu de critici,
C-ai s-o păţeşti, precum zeii indici,
Adică ai să te duci de unde ai venit,
Asta mi-a spus unul mai cătrănit,
Altul mi-a propus amiciţie,
Dar eu nu am calviţie,
Nu-mi place să-mi frece bila
Nici tigrul verde şi nici gorila,
Eu o am pe Isadora,
Măi şefi, geniali cu ora,
Că uneori mi se pare
Că lumea caută a şaptea cărare,
Eu doar cu Isadora mă-mpac,
Restul sunt pentru mine un drac.
Boris Marian
Duplicitate
Duplicitate
Trăim în mare duplicitate,
Unii înoată pe burtă, pe spate,
Alţii nu ştiu să-noate deloc,
Totuşi strămoşul e diplodoc.
Unul mai râde, celălat plânge,
Unul primeşte, altul dă sânge,
Unul citeşte, ceilalţi scriu,
Totuşi strămoşul este hazliu.
Eu de iubire nu scriu aici,
Că nu e locul pentru pupici,
Duplicitate, duplicitez,
Simt cum mă tulbur, isadorez.
Boris Marian
15 mai 2010 - Bucureşti
Trăim în mare duplicitate,
Unii înoată pe burtă, pe spate,
Alţii nu ştiu să-noate deloc,
Totuşi strămoşul e diplodoc.
Unul mai râde, celălat plânge,
Unul primeşte, altul dă sânge,
Unul citeşte, ceilalţi scriu,
Totuşi strămoşul este hazliu.
Eu de iubire nu scriu aici,
Că nu e locul pentru pupici,
Duplicitate, duplicitez,
Simt cum mă tulbur, isadorez.
Boris Marian
15 mai 2010 - Bucureşti
TR-istul
TR-istul
Prietenul meu, TR-istul
Îmi povestea că nevasta lui,
Bolnavă fiind, el a chemat
Un medic care era, întâmplător
Tot femeie, iar după vizita obişnuită,
El a avut-o pe masa de la bucătărie,
Povestea şi ochii îi străluceau,
Vedeam, în ochii lui, scena,
„Măi, Ilie, dar tu eşti un mare ticălos”,
I-am spus, în timp ce goarna
De la camera de gardă suna stingerea.
TR-istul Ilie şi-a aprins, trist,
O ţigară şi a adăugat,
„ Nevastă-mea a murit,
Îţi spun ca să nu răzi de mine”,
Apoi ne-am dus la culcare.
Boris Marian
Prietenul meu, TR-istul
Îmi povestea că nevasta lui,
Bolnavă fiind, el a chemat
Un medic care era, întâmplător
Tot femeie, iar după vizita obişnuită,
El a avut-o pe masa de la bucătărie,
Povestea şi ochii îi străluceau,
Vedeam, în ochii lui, scena,
„Măi, Ilie, dar tu eşti un mare ticălos”,
I-am spus, în timp ce goarna
De la camera de gardă suna stingerea.
TR-istul Ilie şi-a aprins, trist,
O ţigară şi a adăugat,
„ Nevastă-mea a murit,
Îţi spun ca să nu răzi de mine”,
Apoi ne-am dus la culcare.
Boris Marian
Cântul unu şi doi
Cântul UNU şi DOI
De ce ne-a plămădit Natura
ori Dumnezeu, cum de murim?
Cum de întreaga mea făptură
să se îngroape-n ţintirim?
Vorbim de umbre, dar se pare
că ele ne răspund mai greu.
Cu noi vorbim, iar întrebarea
se pune – Unde-i Dumnezeu?
El este ceea ce noi ne suntem,
în tine e, iubita mea,
viaţa este doar o punte,
ceva am fost, vom fi ceva
....Nu-i trupul gând,
nici gândul trup,
cu un cuvânt nu te corup,
vuind, urlând, haita de lupi,
când eşti mai blând,
din tine rup
cu colţii albi, fiare-n grup,
tu vei fi gând, m-auzi cântând,
şoptit, cântând...
x x x
Din versul meu răzbate bucuria,
prin versul meu eu sunt solia
profeţilor plecaţi în foc, în cer,
doar trupul meu cel efemer
păstrează inima aritmică, bolundă,
eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă
ce trece printre vechii-noi barbari
cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
De ce ne-a plămădit Natura
ori Dumnezeu, cum de murim?
Cum de întreaga mea făptură
să se îngroape-n ţintirim?
Vorbim de umbre, dar se pare
că ele ne răspund mai greu.
Cu noi vorbim, iar întrebarea
se pune – Unde-i Dumnezeu?
El este ceea ce noi ne suntem,
în tine e, iubita mea,
viaţa este doar o punte,
ceva am fost, vom fi ceva
....Nu-i trupul gând,
nici gândul trup,
cu un cuvânt nu te corup,
vuind, urlând, haita de lupi,
când eşti mai blând,
din tine rup
cu colţii albi, fiare-n grup,
tu vei fi gând, m-auzi cântând,
şoptit, cântând...
x x x
Din versul meu răzbate bucuria,
prin versul meu eu sunt solia
profeţilor plecaţi în foc, în cer,
doar trupul meu cel efemer
păstrează inima aritmică, bolundă,
eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă
ce trece printre vechii-noi barbari
cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
Iubirea este un balansoar
Iubirea este-un balansoar
Iubirea este-un balansoar,
Când unul speră, altu-n jar
Se perpeleşte, dor nestins
Atinge inima unui biet ins,
Apoi balanţa merge-n hău,
Cellalt acum e ca un zeu,
Astfel iubim şi suferim,
Ba nu uităm, ba nu dormim,
Ba râdem singuri, ba un plâns,
Şurubul nu poate fi strâns,
Iar balansoarul de copil
Cade-n nisip, e inutil,
L-adună oamenii din parc
Şi-l pun în stivă, lângă-un gard.
Boris Marian
Iubirea este-un balansoar,
Când unul speră, altu-n jar
Se perpeleşte, dor nestins
Atinge inima unui biet ins,
Apoi balanţa merge-n hău,
Cellalt acum e ca un zeu,
Astfel iubim şi suferim,
Ba nu uităm, ba nu dormim,
Ba râdem singuri, ba un plâns,
Şurubul nu poate fi strâns,
Iar balansoarul de copil
Cade-n nisip, e inutil,
L-adună oamenii din parc
Şi-l pun în stivă, lângă-un gard.
Boris Marian
Don Quijote
Don Quijote
Să stai în genunchi în faţa unui copil,
E cel mai sfânt gest,
Să-ngenunchezi un om, privind de sus,
Este pervers,
În faţa mea stă un copil regesc,
O Isadoră fără zâmbet, fără trai lumesc,
Închisă între răi şi-ntre nebuni,
E Isadora simbol ăstei lumi,
Eu pot să iau precum bătrânul cavaler,
Un lighenaş de-aramă şi o za de fier,
Un Sancho Panza, o credinţă-n Cel de Sus
Şi să pornesc război ca un instrus
În lumea unor jalnici răi, nebuni,
Pentru că nu pot să m-ascund în turn.
Atunci copilul Isadora, oare-mi s-a părut?
A râs şi-a fost mai mult ca un sărut.
Boris Marian
Să stai în genunchi în faţa unui copil,
E cel mai sfânt gest,
Să-ngenunchezi un om, privind de sus,
Este pervers,
În faţa mea stă un copil regesc,
O Isadoră fără zâmbet, fără trai lumesc,
Închisă între răi şi-ntre nebuni,
E Isadora simbol ăstei lumi,
Eu pot să iau precum bătrânul cavaler,
Un lighenaş de-aramă şi o za de fier,
Un Sancho Panza, o credinţă-n Cel de Sus
Şi să pornesc război ca un instrus
În lumea unor jalnici răi, nebuni,
Pentru că nu pot să m-ascund în turn.
Atunci copilul Isadora, oare-mi s-a părut?
A râs şi-a fost mai mult ca un sărut.
Boris Marian
Iubirea - fântână
Iubirea – fântână
Iubirea este o fântână
Care mereu sporeşte setea,
Iubirea, raiul se îngână,
Nu o cuprinde fluviul Lethe,
Pe cât de mult te ştiu, ajuns-a
doar pentru unghia din deget,
Hrănindu-mă din tine, spuza
Mai mult mă arde, nu mai preget
Să te gândesc, te pun pe note,
Pe rime şi pe ierburi nalte,
Cum Goethe o cânta pe Lothe,
Iubind-o şi dorind să scalde
În trupul ei dorinţa toată,
Iubirea este apa vie,
La orice vreme-nnegurată.
Boris Marian
Iubirea este o fântână
Care mereu sporeşte setea,
Iubirea, raiul se îngână,
Nu o cuprinde fluviul Lethe,
Pe cât de mult te ştiu, ajuns-a
doar pentru unghia din deget,
Hrănindu-mă din tine, spuza
Mai mult mă arde, nu mai preget
Să te gândesc, te pun pe note,
Pe rime şi pe ierburi nalte,
Cum Goethe o cânta pe Lothe,
Iubind-o şi dorind să scalde
În trupul ei dorinţa toată,
Iubirea este apa vie,
La orice vreme-nnegurată.
Boris Marian
regatele
Regatele
Regatele dispar- Fata Morgana,
Iubita e departe-n Nordul nord,
Privesc ecranul, redeschisă rana
Îşi cere sângele venind furios din cord.
Nu ştiu nimic, eterul tace, seara
Coboară ca o ghilotină pe loc gol,
Ei bine, capul meu – semn de-ntrebare
Se-mbată cu durere, pur alcool.
Boris Marian
Regatele dispar- Fata Morgana,
Iubita e departe-n Nordul nord,
Privesc ecranul, redeschisă rana
Îşi cere sângele venind furios din cord.
Nu ştiu nimic, eterul tace, seara
Coboară ca o ghilotină pe loc gol,
Ei bine, capul meu – semn de-ntrebare
Se-mbată cu durere, pur alcool.
Boris Marian
Tăcere
Tăcere
-----------------
Omucidere prin tăcere.
Tu te adresezi cuiva,el bea bere,
Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.
Poţi să plângi, să urli, grunt.
Să te indignezi, să întrebi,
să te umileşti?
NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.
Ca şi cum adresatul a murit şi el.
Doi morţi deodată, un singur şrapnel.
Asta se numeşte civilizaţie.
Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.
Cauza revoluţiilor.
Poporul fără chiloţi
a cerut Libertate pentru iloţi.
Inchidem ochii, efantul nu este în baie,
Orbii ucid orbi, băi, Laie.
Boris Marian
-----------------
Omucidere prin tăcere.
Tu te adresezi cuiva,el bea bere,
Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.
Poţi să plângi, să urli, grunt.
Să te indignezi, să întrebi,
să te umileşti?
NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.
Ca şi cum adresatul a murit şi el.
Doi morţi deodată, un singur şrapnel.
Asta se numeşte civilizaţie.
Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.
Cauza revoluţiilor.
Poporul fără chiloţi
a cerut Libertate pentru iloţi.
Inchidem ochii, efantul nu este în baie,
Orbii ucid orbi, băi, Laie.
Boris Marian
Rugăciuni şi blesteme
Rugăciuni şi blesteme
----------------------------------
.I.
Doamne, lipseşte-ne de voce, de buze,
harpiile au chipul de muze,
sfincşii pieptoşi dau lapte copiilor,
diavolii le împart jucăriile,
Pământul devine posac şi bătrân,
viermele urcă pe soclu, stăpân,
maimuţele vin şi ne-nvaţă istoria,
Doamne, numai a ta este gloria.
II.
Să porţi revolverul tocmai sub inimă,
gata să tragă-n fiinţa ta intimă,
să te ucidă numai pe tine,
să nu moară nimeni din mulţime.
Să nu-ţi fie teamă de cât de moartea
care îi paşte pe cei de departe,
pe cei de aproape, sinucigaş
este doar unul într-un oraş.
III
Nu mai am puterea să fiu trist,
nici la bucurii nu mai rezist,
subţiat până la coala de hârtie,
sufletul devine poezie.
Nu mai am puterea să Te-ntreb,
Doamne, unde-i muntele Horeb?
Unde-i legea, unde-i armonia?
Doar un fir subţire-i poezia.
Nu voi constru un nou Golem,
poate doar un vers într-un poem.
Te-nţeleg, spune el, te-nţeleg,
îţi rescrii propria soartă,
faci aluzii la tragedii ca un grec
care-şi pune zeii la poartă.
Dar eşti tu salvatorul visat?
Vei lumânare, lanternă?
Cine-i mare la sfat şi la stat
are o aură blândă, paternă.
Iscusinţa zdrobeşte pe rând
şi puterea şi crezul, există
o blândeţe ce nu o înving
nici iubirea, nici satira tristă.
BORIS MARIAN
----------------------------------
.I.
Doamne, lipseşte-ne de voce, de buze,
harpiile au chipul de muze,
sfincşii pieptoşi dau lapte copiilor,
diavolii le împart jucăriile,
Pământul devine posac şi bătrân,
viermele urcă pe soclu, stăpân,
maimuţele vin şi ne-nvaţă istoria,
Doamne, numai a ta este gloria.
II.
Să porţi revolverul tocmai sub inimă,
gata să tragă-n fiinţa ta intimă,
să te ucidă numai pe tine,
să nu moară nimeni din mulţime.
Să nu-ţi fie teamă de cât de moartea
care îi paşte pe cei de departe,
pe cei de aproape, sinucigaş
este doar unul într-un oraş.
III
Nu mai am puterea să fiu trist,
nici la bucurii nu mai rezist,
subţiat până la coala de hârtie,
sufletul devine poezie.
Nu mai am puterea să Te-ntreb,
Doamne, unde-i muntele Horeb?
Unde-i legea, unde-i armonia?
Doar un fir subţire-i poezia.
Nu voi constru un nou Golem,
poate doar un vers într-un poem.
Te-nţeleg, spune el, te-nţeleg,
îţi rescrii propria soartă,
faci aluzii la tragedii ca un grec
care-şi pune zeii la poartă.
Dar eşti tu salvatorul visat?
Vei lumânare, lanternă?
Cine-i mare la sfat şi la stat
are o aură blândă, paternă.
Iscusinţa zdrobeşte pe rând
şi puterea şi crezul, există
o blândeţe ce nu o înving
nici iubirea, nici satira tristă.
BORIS MARIAN
Incompatibil
Incompatibil
Suntem din naştere incompatibili cu noi înşine, nu ştim că vom muri, nu vrem să ştim, nu ştim nici moartea ce este, nu ştim nici sensul vieţii care este, dar respirăm, creştem la fel cum cresc copacii, câinii, peştii, algele... subsuorile cafenii ale mugurilor, boturi catifelate, mai primim palme, aşa, ca în viaţă, motive picturale, murale, aş vrea să sparg uneori toate geamurile, nu se mai poate, să merg fără bilet, nu se mai poate, să merg în Rai, nu se mai poate, să şterg mucegaiul de pe suflete, nu se mai poate, să sparg termometrele, se poate, să iubesc, se poate, acum mă simt compatibil, poate cu mine, nu, dar cu Isadora? Da,se poate, m-am născut o dată cu ea, numai că în secoli diferiţi, eu eram vecin cu Don Quijote, acela de vindea gogoşi, doi lei dolofana de gogoaşă, plină cu vise vanilate. Ţip pe uliţă. Nu m-aude nimeni, dar, parcă se deschide un oblon, din cele nesparte, dona Isadora priveşte afară, mă vede? Intru pe furiş la ea, nu mai ies trei secole şi jumătate.
Boris Marian
Suntem din naştere incompatibili cu noi înşine, nu ştim că vom muri, nu vrem să ştim, nu ştim nici moartea ce este, nu ştim nici sensul vieţii care este, dar respirăm, creştem la fel cum cresc copacii, câinii, peştii, algele... subsuorile cafenii ale mugurilor, boturi catifelate, mai primim palme, aşa, ca în viaţă, motive picturale, murale, aş vrea să sparg uneori toate geamurile, nu se mai poate, să merg fără bilet, nu se mai poate, să merg în Rai, nu se mai poate, să şterg mucegaiul de pe suflete, nu se mai poate, să sparg termometrele, se poate, să iubesc, se poate, acum mă simt compatibil, poate cu mine, nu, dar cu Isadora? Da,se poate, m-am născut o dată cu ea, numai că în secoli diferiţi, eu eram vecin cu Don Quijote, acela de vindea gogoşi, doi lei dolofana de gogoaşă, plină cu vise vanilate. Ţip pe uliţă. Nu m-aude nimeni, dar, parcă se deschide un oblon, din cele nesparte, dona Isadora priveşte afară, mă vede? Intru pe furiş la ea, nu mai ies trei secole şi jumătate.
Boris Marian
Cuţitul de Argint
Cuţitul de Argint
Ce porunci ai să dai
când vei fi în rai?
Dar în iad- Galaad?
Ce porunci vei da,
draga mea?
Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo,
Archimboldo, Apollo,
un derbedeu fără țară și Dumnezeu,
eu mă rog pentru un biet inorog,
căruia i-a fost rupt unicul corn
și cântă, ne-ncântă
dintr-o fântână adâncă.
Atunci când carnea va fi devorată,
sângele meu secat într-o vatră,
când osemintele mele
vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele,
atunci voi fi doar literatură,
iarbă verde voi fi, arătură,
sunet curat de clarinet,
miracol într-un cabaret,
atunci veți afla că am trăit,
undeva-n București,
pe Cuțitul de Argint...
BORIS MARIAN
Ce porunci ai să dai
când vei fi în rai?
Dar în iad- Galaad?
Ce porunci vei da,
draga mea?
Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo,
Archimboldo, Apollo,
un derbedeu fără țară și Dumnezeu,
eu mă rog pentru un biet inorog,
căruia i-a fost rupt unicul corn
și cântă, ne-ncântă
dintr-o fântână adâncă.
Atunci când carnea va fi devorată,
sângele meu secat într-o vatră,
când osemintele mele
vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele,
atunci voi fi doar literatură,
iarbă verde voi fi, arătură,
sunet curat de clarinet,
miracol într-un cabaret,
atunci veți afla că am trăit,
undeva-n București,
pe Cuțitul de Argint...
BORIS MARIAN
Cântul UNU
Cântul UNU
De ce ne-a plămădit Natura ori Dumnezeu, cum de murim? Cum de întreaga mea făptură să se îngropae-n ţintirim? Vorbim de umbre, dar se pare că ele ne răspund mai greu. Cu noi vorbim, iar întrebarea se pune – Unde-i Dumnezeu? El este ceea ce noi ne suntem, în tine e, iubita mea, viaţa este doar o punte, ceva am fost, vom fi ceva....Nu-i trupul gând, nici gândul trup, cu un cuvânt nu te corup, vuind, urlând, haita de lupi, când eşti mai blând, din tine rup cu colţii albi, fiare-n grup, tu vei fi gând, m-auzi cântând, şoptit, cântând...Din versul meu răzbate bucuria, prin versul meu eu sunt solia profeţilor plecaţi în foc, în cer, doar trupul meu cel efemer păstrează inima aritmică, bolundă, eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă ce trece printre vechii-noi barbari cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
De ce ne-a plămădit Natura ori Dumnezeu, cum de murim? Cum de întreaga mea făptură să se îngropae-n ţintirim? Vorbim de umbre, dar se pare că ele ne răspund mai greu. Cu noi vorbim, iar întrebarea se pune – Unde-i Dumnezeu? El este ceea ce noi ne suntem, în tine e, iubita mea, viaţa este doar o punte, ceva am fost, vom fi ceva....Nu-i trupul gând, nici gândul trup, cu un cuvânt nu te corup, vuind, urlând, haita de lupi, când eşti mai blând, din tine rup cu colţii albi, fiare-n grup, tu vei fi gând, m-auzi cântând, şoptit, cântând...Din versul meu răzbate bucuria, prin versul meu eu sunt solia profeţilor plecaţi în foc, în cer, doar trupul meu cel efemer păstrează inima aritmică, bolundă, eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă ce trece printre vechii-noi barbari cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
Doamne , ai milă
Doamne, ai milă
Doamne, ai milă de robul Tău,
Iartă-mă că nu am crezut mult timp în Tine,
Acum, am dat de greu, acum am nevoie,
Divine.
Prietenii m-au părăsit, au murit,
Alţii au plecat în ţări străine,
Iubita sau ce am iubit
S-a destrămat ca un castel
În ruine.
Din mila Ta s-a ivit
O nouă iubire, o rază,
Iartă, Doamne, pe robul Tău
Că nu am crezut în Tine.
Gândul morţii s-a-ndepărtat,
Cu mine este iubirea,
Cu mine.
Boris Marian
Doamne, ai milă de robul Tău,
Iartă-mă că nu am crezut mult timp în Tine,
Acum, am dat de greu, acum am nevoie,
Divine.
Prietenii m-au părăsit, au murit,
Alţii au plecat în ţări străine,
Iubita sau ce am iubit
S-a destrămat ca un castel
În ruine.
Din mila Ta s-a ivit
O nouă iubire, o rază,
Iartă, Doamne, pe robul Tău
Că nu am crezut în Tine.
Gândul morţii s-a-ndepărtat,
Cu mine este iubirea,
Cu mine.
Boris Marian
Prometeu
Prometeu
Mă simt precum un Prometeu înlănţuit,
Din promisiuni refac un mit,
Un vultur îşi alină foamea
Din trupul meu, doar trupul este rana,
În suflet, el există, ştiu,
În suflet eu te ţin, sunt încă viu,
Poate că ţie-ţi datorez viaţa mea,
Tu eşti un vis nepedepsit cândva,
Iar vulturul fără de milă mă sfâşie,
Un dor şi o durere peste fire,
De ce a fost să te iubesc de azi?
Te caut de-un secol, ca o aripă tu arzi,
Cealaltă aripă sunt eu în zbor înalt,
Vom fi coloane mândre, de bazalt,
Dispreţuind distanţele în timp,
Eşti vulturul, sunt Prometeu, te simt.
Boris Marian
Mă simt precum un Prometeu înlănţuit,
Din promisiuni refac un mit,
Un vultur îşi alină foamea
Din trupul meu, doar trupul este rana,
În suflet, el există, ştiu,
În suflet eu te ţin, sunt încă viu,
Poate că ţie-ţi datorez viaţa mea,
Tu eşti un vis nepedepsit cândva,
Iar vulturul fără de milă mă sfâşie,
Un dor şi o durere peste fire,
De ce a fost să te iubesc de azi?
Te caut de-un secol, ca o aripă tu arzi,
Cealaltă aripă sunt eu în zbor înalt,
Vom fi coloane mândre, de bazalt,
Dispreţuind distanţele în timp,
Eşti vulturul, sunt Prometeu, te simt.
Boris Marian
Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Atelier trei
Atelier trei
Nu-L întreba pe Dumnezeu
De drumul spre Rai,
El va ridica din umeri,
Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,
Nu între Timpul ce este el,
Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,
Unde nimeni nu este,
Nu întreba greşeala ce este ea,
Este ca şi cum ai întreba propria viaţă
Ce este cu ea,
Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,
Ea vine şi singură,
Nu te încrede în inimă,
Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,
Nu întreba ideile pentru ce se agită,
Va cădea sigur un cap, poate mai multe,
Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,
Nu întreba, nu întreba, nu întreba,
Oricare cuvânt poate fi ultimul.
Boris Marian
Nu-L întreba pe Dumnezeu
De drumul spre Rai,
El va ridica din umeri,
Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,
Nu între Timpul ce este el,
Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,
Unde nimeni nu este,
Nu întreba greşeala ce este ea,
Este ca şi cum ai întreba propria viaţă
Ce este cu ea,
Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,
Ea vine şi singură,
Nu te încrede în inimă,
Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,
Nu întreba ideile pentru ce se agită,
Va cădea sigur un cap, poate mai multe,
Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,
Nu întreba, nu întreba, nu întreba,
Oricare cuvânt poate fi ultimul.
Boris Marian
Atelier doi
Atelier doi
Îmi este inima la Răsărit,
Dar eu sunt într-un Apus abolut,
Spune poetul Halevy, voi
Nu aţi auzit despre el, doar aşa,
Ca o boare, bine înţeles
Că toate au fost mai curând plăcerile
Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,
Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,
În trei luni nu mai trebuie să rămână
În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele
Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,
De ce procedezi cu atâta cruzime
Împotriva noastră, mă întreabă un vers,
Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,
Dar nu voi da niciodată putere de lege
Uitării şi nici persecuţiei voastre.
Boris Marian
Îmi este inima la Răsărit,
Dar eu sunt într-un Apus abolut,
Spune poetul Halevy, voi
Nu aţi auzit despre el, doar aşa,
Ca o boare, bine înţeles
Că toate au fost mai curând plăcerile
Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,
Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,
În trei luni nu mai trebuie să rămână
În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele
Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,
De ce procedezi cu atâta cruzime
Împotriva noastră, mă întreabă un vers,
Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,
Dar nu voi da niciodată putere de lege
Uitării şi nici persecuţiei voastre.
Boris Marian
Pereţii
Pereţii nu se zăresc
Pentru Marc Chagall
Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,
Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.
Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,
Pentru că este Bella acolo.
Cerul a coborât în stradă,
Strada a urcat în cer,
Fiecare înger cu vioara lui,
Chagall este bun ca o pâine caldă,
Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?
Dar a fi bun este un mare talent,
Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,
Nu toţi ştim să urcăm,
Nu toţi ştim să coborâm
De pe bolta Operei din Paris,
A Catedralei din Metz, din Mainz,
De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,
Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână
Poate se va-ndura să mai vină o dată
Din Ceruri.
Boris Marian
Pentru Marc Chagall
Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,
Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.
Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,
Pentru că este Bella acolo.
Cerul a coborât în stradă,
Strada a urcat în cer,
Fiecare înger cu vioara lui,
Chagall este bun ca o pâine caldă,
Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?
Dar a fi bun este un mare talent,
Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,
Nu toţi ştim să urcăm,
Nu toţi ştim să coborâm
De pe bolta Operei din Paris,
A Catedralei din Metz, din Mainz,
De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,
Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână
Poate se va-ndura să mai vină o dată
Din Ceruri.
Boris Marian
Bate şi ţi se va deschide
Bate şi ţi se va deschide
Am bătut la poarta auzului vostru
Şi nu m-aţi auzit,
Am bătut la poarta înţelegerii voastre
Şi nu m-aţi înţeles,
Atunci am început să cânt
Abia auzit, abia cântat, abia rostit,
Au venit păsări nemaivăzute,
Au răsărit flori necunoscute,
Vocea mea avea un rost,
M-am întrebat,
De ce noi, oamenii
Suntem atât de străini
Unul de celălalt,
Unul de celălalt,
De parcă nu am fi oameni
Ci pietre de munte?
Boris Marian
Am bătut la poarta auzului vostru
Şi nu m-aţi auzit,
Am bătut la poarta înţelegerii voastre
Şi nu m-aţi înţeles,
Atunci am început să cânt
Abia auzit, abia cântat, abia rostit,
Au venit păsări nemaivăzute,
Au răsărit flori necunoscute,
Vocea mea avea un rost,
M-am întrebat,
De ce noi, oamenii
Suntem atât de străini
Unul de celălalt,
Unul de celălalt,
De parcă nu am fi oameni
Ci pietre de munte?
Boris Marian
Beniamin
Lăsaţi priveliştea să doarmă,
În Bucovina ploaia toarnă,
În Herţa cai huţuli aleargă,
Lăsaţi-l, Beniamin să doarmă,
Un cânt de moarte se aşterne,
Pădurile nu sunt eterne,
Nici oamenii, prinţesa spune,
S-a stins mai blând ca un tăciune,
Nu-şi mai găseşte casa, cartea,
.Pe Beniamin îl caută moartea,
O lacrimă o fi-ndeajuns?
Din ceruri doar o stea s-a smuls,
El doarme pe un pat de stele,
Lumina de cenuşi să-l spele,
Să-l poarte cum n-a fost vreodată,
Senin în Herţa-nlăcrimată.
Boris Marian
Printre culori
Printre culori
Printre culori, printre culoare,
Aud un nume, sunete rare,
Alean arhaic, dintr-un trecut,
Ba m-a durut, ba mi-a fost scut,
Lume, ecouri, luceferi, zori,
Câte vor fi până ce mori?
Totuşi aştept, treaz, fără glas,
Visul coboară de pe pervaz,
Eşti iar cu mine, spune încet
Unde ai fost, oricum nu cred,
Cum te cutreier cu gândul doar,
Rostesc un nume, şoptindu-l rar,
Nu eşti un înger, numai un vis,
Nu-i loc de noi în paradis,
Nici iadul nu poate primi
Doi păcătoşi, totuşi copii,
Suntem făcuţi să rătăcim,
Fără o piatră-n ţintirim,
Dintr-un poem în alt poem,
Mereu alt nume, te rechem,
Cândva pământul străveziu
Ne va ivi - vie şi viu.
Boris Marian
Printre culori, printre culoare,
Aud un nume, sunete rare,
Alean arhaic, dintr-un trecut,
Ba m-a durut, ba mi-a fost scut,
Lume, ecouri, luceferi, zori,
Câte vor fi până ce mori?
Totuşi aştept, treaz, fără glas,
Visul coboară de pe pervaz,
Eşti iar cu mine, spune încet
Unde ai fost, oricum nu cred,
Cum te cutreier cu gândul doar,
Rostesc un nume, şoptindu-l rar,
Nu eşti un înger, numai un vis,
Nu-i loc de noi în paradis,
Nici iadul nu poate primi
Doi păcătoşi, totuşi copii,
Suntem făcuţi să rătăcim,
Fără o piatră-n ţintirim,
Dintr-un poem în alt poem,
Mereu alt nume, te rechem,
Cândva pământul străveziu
Ne va ivi - vie şi viu.
Boris Marian
Creaţia
Creaţia artistică ( patru modalităţi)
Creaţia artistică nu este limitată de nici un fel de tematică, dar se pune întrebarea- după toate grozăviile prin care am trecut, cum este cu putinţă ca un scriitor să se ocupe azi de întâmplări imaginare? Vremea fanteziei geniale, a inspiraţiei divine a trecut.
Se spune că un om şi-a vândut sufletul diavolului. Era foarte zgârcit. El a visat într-o noapte că s-a îmbolnăvit şi familia nu a îndrăznit să cheme un doctor pentru ca bolnavul să nu facă scandal pentru cheltuielile necesare. Omul a visat că a murit. Familia s-a gândit că nici banii pentru înmormântare nu mai meritau să fie cheltuiţi, astfel că au trecut câteva zile şi cadavrul a început să miroasă. Omul visa şi se îngrozea şi nu putea să se trezească. „Chemaţi un preot să mă îngroape”, strigă el în plină noapte.”Ce ai, dragă?” , întrebă nevasta neliniştită. „A, n-am murit”, oftă omul mulţumit şi adormi la loc.
„Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul său, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspământătoare”. Toată lumea ştie de unde citez.
A făcut tot posibilul şi imposibilul ca punţile să fie rupte. A reuşit... Să nu ameninţi pe nimeni. Să nu dispreţuieşti pe nimeni...Animalele ştiu foarte bine să se facă temute sau iubite. Oamenii nu.
Ceas de noapte, dormi iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu şi restul lumii, voi veni pe înserate, voi cânta încet pe strune, te-am iubit, dar n-a fost vreme,te-am iubit, dormi, nu te teme, ceasul bate ca o toacă, dormi, iubito, dracii joacă şi îşi râd de noi, de toate, dormi, iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface într-un zburător din nouri, voi veni cu visul paşnic, te voi lua zburând în stoluri spre o altă mare caldă, unde sunt îngemănate inimile care caută, părăsind singurătatea.
Boris Marian
Creaţia artistică nu este limitată de nici un fel de tematică, dar se pune întrebarea- după toate grozăviile prin care am trecut, cum este cu putinţă ca un scriitor să se ocupe azi de întâmplări imaginare? Vremea fanteziei geniale, a inspiraţiei divine a trecut.
Se spune că un om şi-a vândut sufletul diavolului. Era foarte zgârcit. El a visat într-o noapte că s-a îmbolnăvit şi familia nu a îndrăznit să cheme un doctor pentru ca bolnavul să nu facă scandal pentru cheltuielile necesare. Omul a visat că a murit. Familia s-a gândit că nici banii pentru înmormântare nu mai meritau să fie cheltuiţi, astfel că au trecut câteva zile şi cadavrul a început să miroasă. Omul visa şi se îngrozea şi nu putea să se trezească. „Chemaţi un preot să mă îngroape”, strigă el în plină noapte.”Ce ai, dragă?” , întrebă nevasta neliniştită. „A, n-am murit”, oftă omul mulţumit şi adormi la loc.
„Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul său, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspământătoare”. Toată lumea ştie de unde citez.
A făcut tot posibilul şi imposibilul ca punţile să fie rupte. A reuşit... Să nu ameninţi pe nimeni. Să nu dispreţuieşti pe nimeni...Animalele ştiu foarte bine să se facă temute sau iubite. Oamenii nu.
Ceas de noapte, dormi iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu şi restul lumii, voi veni pe înserate, voi cânta încet pe strune, te-am iubit, dar n-a fost vreme,te-am iubit, dormi, nu te teme, ceasul bate ca o toacă, dormi, iubito, dracii joacă şi îşi râd de noi, de toate, dormi, iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface într-un zburător din nouri, voi veni cu visul paşnic, te voi lua zburând în stoluri spre o altă mare caldă, unde sunt îngemănate inimile care caută, părăsind singurătatea.
Boris Marian
Speranţa
Speranţa
Speranţa oamenilor de onoare
Speranţa oamenilor de onoare,
Oroare, o boare în Piaţa Obor,
Avort, Ceauşescu, Perl Harbor,
Ce vrei să spui cu asta, autorule?
Zimbrii sunt pe cale de apariţie.
Lumea este controlată de bancheri,
De gunoieri şi de păreri.
Iubito, ha la un film să ne pupăm cu sete,
M-am săturat de documentare desuete,
De foste prietene şi prieteni,
Mergem la Buşteni, între jnepeni
Să facem un copil – o minune
Pentru familie şi pentru lume,
Care numai bârfeşte, băi,
ce tânără este aia,
Iar el , potaia dracului
Nu şi-a ascuns bărbăţia,
Speranţa oamenilor care nu recunosc hoţia.
Boris Marian
________________________________________
Speranţa oamenilor de onoare
Speranţa oamenilor de onoare,
Oroare, o boare în Piaţa Obor,
Avort, Ceauşescu, Perl Harbor,
Ce vrei să spui cu asta, autorule?
Zimbrii sunt pe cale de apariţie.
Lumea este controlată de bancheri,
De gunoieri şi de păreri.
Iubito, ha la un film să ne pupăm cu sete,
M-am săturat de documentare desuete,
De foste prietene şi prieteni,
Mergem la Buşteni, între jnepeni
Să facem un copil – o minune
Pentru familie şi pentru lume,
Care numai bârfeşte, băi,
ce tânără este aia,
Iar el , potaia dracului
Nu şi-a ascuns bărbăţia,
Speranţa oamenilor care nu recunosc hoţia.
Boris Marian
________________________________________
Întreaga lume
Întreaga lume
Întreaga lume este un pod îngust, e important să nu ne fie frică, oare, victima suferă mai puţin decât călăul? Cine a putut întreba aşa ceva?
Însuşi marele filosof. Cel mai ciudat este că asasinul îşi urăşte în continuare victima. Am întâlnit multe cazuri şi mi-am păstrat, totuşi, iubirea de oameni, deşi puteam să renunţ. Opusul păcatului este libertatea, spune alt mare filosof, parcă ar avea dreptate. Dar liberatea este doar o şansă de a-ţi alege lanţurile. La început a fost Cuvântul, apoi el a fost călcat în picioare. Înseamnă că nu era Cuvântul. Un om deştept a spus că despre naţionalism se poate vorbi în termeni psihiatrici, atunci când ai la îndemână Cerul. Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri, în aer grifonii fac tumbe, tulumbe, iar timpul petrece la alte petreceri, tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece, prietenii-s umbrele altor prieteni, iubitele-s multe, trăiesc doar din rente, scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii , în mers te lovesc beţivanii, demenţii, manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri, viaţa şi moartea – în videoclipuri. Gellu Naum– „ Apropie-ţi sânii de faţa mea, sunt în agonie, îi spun şi tac cu limbă de moarte”. Rilke – „ Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor? Dacă mă sparg? (îţi sunt ulcior).Dacă mă curm? (îţi sunt izvor). Îţi sunt veşmânt şi croitor, când nu mai sunt , eşti fără rost”. Dacă nu le scria Rilke, poate le scriam eu? Am întârziat cu aproape un secol.
Boris Marian
Întreaga lume este un pod îngust, e important să nu ne fie frică, oare, victima suferă mai puţin decât călăul? Cine a putut întreba aşa ceva?
Însuşi marele filosof. Cel mai ciudat este că asasinul îşi urăşte în continuare victima. Am întâlnit multe cazuri şi mi-am păstrat, totuşi, iubirea de oameni, deşi puteam să renunţ. Opusul păcatului este libertatea, spune alt mare filosof, parcă ar avea dreptate. Dar liberatea este doar o şansă de a-ţi alege lanţurile. La început a fost Cuvântul, apoi el a fost călcat în picioare. Înseamnă că nu era Cuvântul. Un om deştept a spus că despre naţionalism se poate vorbi în termeni psihiatrici, atunci când ai la îndemână Cerul. Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri, în aer grifonii fac tumbe, tulumbe, iar timpul petrece la alte petreceri, tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece, prietenii-s umbrele altor prieteni, iubitele-s multe, trăiesc doar din rente, scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii , în mers te lovesc beţivanii, demenţii, manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri, viaţa şi moartea – în videoclipuri. Gellu Naum– „ Apropie-ţi sânii de faţa mea, sunt în agonie, îi spun şi tac cu limbă de moarte”. Rilke – „ Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor? Dacă mă sparg? (îţi sunt ulcior).Dacă mă curm? (îţi sunt izvor). Îţi sunt veşmânt şi croitor, când nu mai sunt , eşti fără rost”. Dacă nu le scria Rilke, poate le scriam eu? Am întârziat cu aproape un secol.
Boris Marian
Ai spus să fiu aprilie
Ai spus să fiu aprilie
Ai spus să fiu aprilie,
Am fost aprilie,
Ai spus să fiu luna mai,
Am fost luna mai,
Dar la sfârşitul lunii mai,
Seara, mi-ai spus, pa, iubitule,
Eşti prea tinerel,
Eu am peste douăzeci
şi trebuie să mă mărit,
Aşa vrea mătuşa mea, care
Îmi este şi mamă,
M-am făcut iunie de supărare,
Am alergat după tine
Prin toată ţara,
Nu te-am găsit,
Pentru Vest nu aveam viză,
Apoi am aflat că mă căutai,
Apoi am aflat că te măritai,
Apoi m-am făcut decembrie
Şi afară ninge.
Boris Marian
Ai spus să fiu aprilie,
Am fost aprilie,
Ai spus să fiu luna mai,
Am fost luna mai,
Dar la sfârşitul lunii mai,
Seara, mi-ai spus, pa, iubitule,
Eşti prea tinerel,
Eu am peste douăzeci
şi trebuie să mă mărit,
Aşa vrea mătuşa mea, care
Îmi este şi mamă,
M-am făcut iunie de supărare,
Am alergat după tine
Prin toată ţara,
Nu te-am găsit,
Pentru Vest nu aveam viză,
Apoi am aflat că mă căutai,
Apoi am aflat că te măritai,
Apoi m-am făcut decembrie
Şi afară ninge.
Boris Marian
Cu viaţa mea, Te caut, Doamne
Cu viaţa mea Te caut, Doamne
Cu viaţa mea, Te caut, Doamne,
Nu Te găsesc, dar Te mai caut,
O alăută cântă spartă,
La drum ies şerpii, şes cu şerpi,
Nici vorbă, înfloreau lalele,
Părea că-n lume nu exişti,
Şi totuşi existenţei Tale
Îi dăruiesc ce văd şi simt,
Cu mâine zilele mi-adaug,
Cu Tine nu mai pierd nimic,
Din ceruri stele mereu cad,
Dar cerul parcă mai mult creşte,
Cenuşile în ceruri ard.
Boris Marian
Cu viaţa mea, Te caut, Doamne,
Nu Te găsesc, dar Te mai caut,
O alăută cântă spartă,
La drum ies şerpii, şes cu şerpi,
Nici vorbă, înfloreau lalele,
Părea că-n lume nu exişti,
Şi totuşi existenţei Tale
Îi dăruiesc ce văd şi simt,
Cu mâine zilele mi-adaug,
Cu Tine nu mai pierd nimic,
Din ceruri stele mereu cad,
Dar cerul parcă mai mult creşte,
Cenuşile în ceruri ard.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
