Cavalerul trist și palid

Cavaler trist și palid






Cavaler trist și palid

și frumos și aspru-aprig,

Cavalerul-Diavol care

Călărea un cal ca bezna.

Toți înceacrcă să-l gonească,

Latră câinii, gospodarii

Bat talanga, guițătorii

Au tăcut, speriați de moarte.

A plecat, dar din comună

A fugit cu el o jună.





Sfânta Solitudine



Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice,

Floare unică – sexul, dincolo - Iadul.

Fericit cel care a trecut Pragul.

Fericiți cei care scriu.

Ei nu construiesc piramide,

Ei nu pornesc un război.

Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor

Ție se închină, floare unică, pudică.







Tablou



Afară se așternuse o zăpadă proaspătă,

Luna strălucea ca o garoafă,

Singura fereastră a celului, cu gratii

Lăsa la vedere un chip gălbejit

De vechi locatar.

Pe umărul gălbejitului

trona un papagal imens , roșu.

Acesta era poemul lui Villon.

Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.

M-am ferit să-i răspund.

Lucrătorii lovea cu sete cuiele

Spânzurătorii.

Lemnul vuia vesel.

E cam târziu, i-am răspuns

După un prelung răgaz.





Boris Marian