Tu exiști datorită mie,. femeie

Tu exiști datorită mie, femeie






Tu exiști datorită mie, femeie,

Și voi, generații o sută, și voi,

Cititorii mei,

Coasta, care mă doare și acum,

Este acest poem și altul și altul,

Toate poemele ce mă trezesc la miezul nopții

Cum i-a trezit pe părinți

Cel de al doilea război mondial.

Când plângi, lacrimile sunt ale mele,

Nici lacrimile nu-ți aparțin, nimic,

Nici sărutul, de gelozie

mă sărut pe mine însumi,

În mine-s copiii mei,

Ca zeița Atena în capul mărețului Zeus.

Veți spune, ăsta-i nebun de se laudă,

Dați-mi voie o clipă

Să fiu nebun.



Boris Marian