Agonia

 

În nas o bubă, în piept o hrubă, în fund un munte, o stea în frunte.

Ouă de aur nu mai sunt și nici găini,

Poate un sfânt să mai coboare dintre lumini,

Nesființii judecă mereu la rău și la romb,

Boul monden se plimbă cu aplomb,

Salut boschetarii, ei în batjocuri,

Kafka le-aduce firoscopuri,

Cade un OZN de la etaj,

O doamnă-și scoase pieptul din corsaj,

Ea sperie o grupă de cumetri,

 dar vorba este din argint geometric,

tot ce-am mințit devine sfânt fior,

ființa eu mi-o aduc în cărucior.

Penița-i plătită de cetățean,

Apasă, deschide, ajută-l pe Mann,

Fă și o baie, ia-ți și un soț,

Patul e gata, pe hoț îl cheamă Helmholz,

Trenul doboară copacii în mers,

 Ceaiul înghite, topește  un vers,

Mergi la hotel, oprește-te-n ușă,

Ziua se duce ca o  păpușă,

Lasă grădina, văduva este neagră,

Rece apare, în beznă are o barbă,

Ceasul răsună, cabrioleta

Poartă regina și patrupeda,

Aurul curge, fetele râd și râd,

Câinele latră  la un urât,

Cinșpe e cifra, florile  parcă decad,

Sunt vegetale, mirosul e mort și e fad,

Ah, nevermore, gândește, clocește, bocește,

Vremea se schimbă, te strânge în clește,

Mâncă un ou, caută numai pe cer

Oile, norii zboară lin spre Tanger,

Nu e nimic, tu ești un geniu, e sigur,

Picură soarele, noi avem  prea multe riduri.

Ambiție, bere, clătite, dădacă,

Eeminat fuge  policemanul Cioacă,

Un gramofon bine plasat  în  meninge,

Vine cățelul și  linge și linge,

Javră, te du, nu ai treabă aici,

Tu ești ovală, noi  am ajuns licurici.

Inima-mi bate ca o copită,

Alerg peste câmpii  pline de conopidă,

Or fi cadavre de foști soldați,

Voi ați uitat, câți au murit dintre frați,

Mă dor măselele de atâția idioți,

Unii agonici,  alții se cred mateloți,

Vine iubita, facem și dragoste la nevoie,

Era cândva un sportiv pe nume Dan Coe,

Soarta ne este amară, nu-i bai,

Farul morții cum străluce-n  Hawai,

Înțelepciunea rade case, orașe,

Potul e mare,  amicul meu se  „îngrașe”,

Degete strâng  tot ce se poate,

Am impresia că Mesia vine în coate.

BORIS MARIAN