Virtute

 

Când nu mai ai ce spune, mai bine taci,

Fratele meu din Caraci,

Bătătorite căi  străbatem,  cutremurați de frumusețe,

Numele nu poate fi cuprins în cuvânt,

Atot-prezentul   îl știe doar repetentul,

Vede bine cel  desprins de  propriul său ins,

Nu intra în joc, te tulburi, ca vinul  îmbătrânit,

Orice ființă e dublă,

De Niciunde  vine și pătrunde,

Nimeni este cel mai tare,

Smerit să fii, ca o floare strivită,

Urâtul s-a rupt din frumos,    

Acum să vorbim despre noi, adică?

Întreabă rebelul din clică,

Răzvrătiții  sunt mereu nemulțumiți, de ce ar fi?

Roata obștei se învârte în gol,

Cine e Tatăl?

Îmi știu străbunii, îi port cu mine,

Trec cu ei prin toate vămile.

Stai pe loc și, totuși , mergi,

Ești vasul gol, mereu te umpli,

Mereu – gol.

Virtus rediviva , iubita mea, costeliva,

ca Rosinanta, cu tine străbat  Atlanta.

 

Prilejuind fără istov arderea mistuitoare – creația.

BORIS MARIAN