Urmuz

 

Dacă vorbele ar deveni fapte, noi am muri,

Eu fug de vorbe, vorbele fug după mine,

Avangarda nu moare, nu se predă în școli,

Unii nu iubesc avangarda, treaba lor,

Victoriile avangardei, subconștientul, dicteul automat,

Să fii nebun cât poți, să nu te prefaci,

Jos regulile, normele, bunul simț comun,

Falsa sinceritate, falsa profunzime,

Falsa etică, grămăticii  cu virgula în gură,

Iubirea  de ego, codul civil și penal aplicate  naivilor,

v-am enervat nițel? Putem discuta. Fără izmeneli.

Urmuz a fost un maestru, Barbu făcea poezie matematică,

Eu pot scrie în orice fel, cu rimă, în alb,în negru,

Dar cel mai bine mă simt în avangardă.

M-am săturat să caut cuvinte meșteșugite,

Sensuri vitale, morale, poeme puternice, fără valoare,

Opt miliarde caută același sens, el nu există,

Să nu spui nimic este mai bine decât să bâlbâi un adevăr.

Ca să revii la avangardă trebuie să fii foarte nebun.

Mintea naște idei minunate. Terminați cu prostiile,

Ah, dorul, ah, mila  smiorcăitoare,

Ne trebuie ceva mai solid. Cuvinte meșteșugite, mește,

Cuvinte, cu, cucu, adevăratul artist se desprinde sine,

Pe cine interesează ce gândește artistul?

BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu