Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian

Atelier trei
Atelier trei
Nu-L întreba pe Dumnezeu
De drumul spre Rai,
El va ridica din umeri,
Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,
Nu între Timpul ce este el,
Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,
Unde nimeni nu este,
Nu întreba greşeala ce este ea,
Este ca şi cum ai întreba propria viaţă
Ce este cu ea,
Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,
Ea vine şi singură,
Nu te încrede în inimă,
Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,
Nu întreba ideile pentru ce se agită,
Va cădea sigur un cap, poate mai multe,
Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,
Nu întreba, nu întreba, nu întreba,
Oricare cuvânt poate fi ultimul.

Atelier doi
Atelier doi
Îmi este inima la Răsărit,
Dar eu sunt într-un Apus abolut,
Spune poetul Halevy, voi
Nu aţi auzit despre el, doar aşa,
Ca o boare, bine înţeles
Că toate au fost mai curând plăcerile
Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,
Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,
În trei luni nu mai trebuie să rămână
În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele
Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,
De ce procedezi cu atâta cruzime
Împotriva noastră, mă întreabă un vers,
Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,
Dar nu voi da niciodată putere de lege
Uitării şi nici persecuţiei voastre.

Pereţii
Pereţii nu se zăresc
Pentru Marc Chagall
Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,
Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.
Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,
Pentru că este Bella acolo.
Cerul a coborât în stradă,
Strada a urcat în cer,
Fiecare înger cu vioara lui,
Chagall este bun ca o pâine caldă,
Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?
Dar a fi bun este un mare talent,
Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,
Nu toţi ştim să urcăm,
Nu toţi ştim să coborâm
De pe bolta Operei din Paris,
A Catedralei din Metz, din Mainz,
De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,
Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână
Poate se va-ndura să mai vină o dată
Din Ceruri.

Bate şi ţi se va deschide
Bate şi ţi se va deschide
Am bătut la poarta auzului vostru
Şi nu m-aţi auzit,
Am bătut la poarta înţelegerii voastre
Şi nu m-aţi înţeles,
Atunci am început să cânt
Abia auzit, abia cântat, abia rostit,
Au venit păsări nemaivăzute,
Au răsărit flori necunoscute,
Vocea mea avea un rost,
M-am întrebat,
De ce noi, oamenii
Suntem atât de străini
Unul de celălalt,
Unul de celălalt,
De parcă nu am fi oameni
Ci pietre de munte?
Boris Marian
Am bătut la poarta auzului vostru
Şi nu m-aţi auzit,
Am bătut la poarta înţelegerii voastre
Şi nu m-aţi înţeles,
Atunci am început să cânt
Abia auzit, abia cântat, abia rostit,
Au venit păsări nemaivăzute,
Au răsărit flori necunoscute,
Vocea mea avea un rost,
M-am întrebat,
De ce noi, oamenii
Suntem atât de străini
Unul de celălalt,
Unul de celălalt,
De parcă nu am fi oameni
Ci pietre de munte?
Boris Marian
Beniamin
Beniamin Fundoianu
Lăsaţi priveliştea să doarmă,
În Bucovina ploaia toarnă,
În Herţa cai huţuli aleargă,
Lăsaţi-l, Beniamin să doarmă,
Un cânt de moarte se aşterne,
Pădurile nu sunt eterne,
Nici oamenii, prinţesa spune,
S-a stins mai blând ca un tăciune,
Nu-şi mai găseşte casa, cartea,
.Pe Beniamin îl caută moartea,
O lacrimă o fi-ndeajuns?
Din ceruri doar o stea s-a smuls,
El doarme pe un pat de stele,
Lumina de cenuşi să-l spele,
Să-l poarte cum n-a fost vreodată,
Senin în Herţa-nlăcrimată.
Boris Marian
Lăsaţi priveliştea să doarmă,
În Bucovina ploaia toarnă,
În Herţa cai huţuli aleargă,
Lăsaţi-l, Beniamin să doarmă,
Un cânt de moarte se aşterne,
Pădurile nu sunt eterne,
Nici oamenii, prinţesa spune,
S-a stins mai blând ca un tăciune,
Nu-şi mai găseşte casa, cartea,
.Pe Beniamin îl caută moartea,
O lacrimă o fi-ndeajuns?
Din ceruri doar o stea s-a smuls,
El doarme pe un pat de stele,
Lumina de cenuşi să-l spele,
Să-l poarte cum n-a fost vreodată,
Senin în Herţa-nlăcrimată.
Boris Marian
Printre culori
Printre culori
Printre culori, printre culoare,
Aud un nume, sunete rare,
Alean arhaic, dintr-un trecut,
Ba m-a durut, ba mi-a fost scut,
Lume, ecouri, luceferi, zori,
Câte vor fi până ce mori?
Totuşi aştept, treaz, fără glas,
Visul coboară de pe pervaz,
Eşti iar cu mine, spune încet
Unde ai fost, oricum nu cred,
Cum te cutreier cu gândul doar,
Rostesc un nume, şoptindu-l rar,
Nu eşti un înger, numai un vis,
Nu-i loc de noi în paradis,
Nici iadul nu poate primi
Doi păcătoşi, totuşi copii,
Suntem făcuţi să rătăcim,
Fără o piatră-n ţintirim,
Dintr-un poem în alt poem,
Mereu alt nume, te rechem,
Cândva pământul străveziu
Ne va ivi - vie şi viu.
Boris Marian
Printre culori, printre culoare,
Aud un nume, sunete rare,
Alean arhaic, dintr-un trecut,
Ba m-a durut, ba mi-a fost scut,
Lume, ecouri, luceferi, zori,
Câte vor fi până ce mori?
Totuşi aştept, treaz, fără glas,
Visul coboară de pe pervaz,
Eşti iar cu mine, spune încet
Unde ai fost, oricum nu cred,
Cum te cutreier cu gândul doar,
Rostesc un nume, şoptindu-l rar,
Nu eşti un înger, numai un vis,
Nu-i loc de noi în paradis,
Nici iadul nu poate primi
Doi păcătoşi, totuşi copii,
Suntem făcuţi să rătăcim,
Fără o piatră-n ţintirim,
Dintr-un poem în alt poem,
Mereu alt nume, te rechem,
Cândva pământul străveziu
Ne va ivi - vie şi viu.
Boris Marian
Creaţia
Creaţia artistică ( patru modalităţi)
Creaţia artistică nu este limitată de nici un fel de tematică, dar se pune întrebarea- după toate grozăviile prin care am trecut, cum este cu putinţă ca un scriitor să se ocupe azi de întâmplări imaginare? Vremea fanteziei geniale, a inspiraţiei divine a trecut.
Se spune că un om şi-a vândut sufletul diavolului. Era foarte zgârcit. El a visat într-o noapte că s-a îmbolnăvit şi familia nu a îndrăznit să cheme un doctor pentru ca bolnavul să nu facă scandal pentru cheltuielile necesare. Omul a visat că a murit. Familia s-a gândit că nici banii pentru înmormântare nu mai meritau să fie cheltuiţi, astfel că au trecut câteva zile şi cadavrul a început să miroasă. Omul visa şi se îngrozea şi nu putea să se trezească. „Chemaţi un preot să mă îngroape”, strigă el în plină noapte.”Ce ai, dragă?” , întrebă nevasta neliniştită. „A, n-am murit”, oftă omul mulţumit şi adormi la loc.
„Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul său, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspământătoare”. Toată lumea ştie de unde citez.
A făcut tot posibilul şi imposibilul ca punţile să fie rupte. A reuşit... Să nu ameninţi pe nimeni. Să nu dispreţuieşti pe nimeni...Animalele ştiu foarte bine să se facă temute sau iubite. Oamenii nu.
Ceas de noapte, dormi iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu şi restul lumii, voi veni pe înserate, voi cânta încet pe strune, te-am iubit, dar n-a fost vreme,te-am iubit, dormi, nu te teme, ceasul bate ca o toacă, dormi, iubito, dracii joacă şi îşi râd de noi, de toate, dormi, iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface într-un zburător din nouri, voi veni cu visul paşnic, te voi lua zburând în stoluri spre o altă mare caldă, unde sunt îngemănate inimile care caută, părăsind singurătatea.

Speranţa
Speranţa
Speranţa oamenilor de onoare
Speranţa oamenilor de onoare,
Oroare, o boare în Piaţa Obor,
Avort, Ceauşescu, Perl Harbor,
Ce vrei să spui cu asta, autorule?
Zimbrii sunt pe cale de apariţie.
Lumea este controlată de bancheri,
De gunoieri şi de păreri.
Iubito, ha la un film să ne pupăm cu sete,
M-am săturat de documentare desuete,
De foste prietene şi prieteni,
Mergem la Buşteni, între jnepeni
Să facem un copil – o minune
Pentru familie şi pentru lume,
Care numai bârfeşte, băi,
ce tânără este aia,
Iar el , potaia dracului
Nu şi-a ascuns bărbăţia,
Speranţa oamenilor care nu recunosc hoţia.
Boris Marian
________________________________________

Întreaga lume
Întreaga lume
Întreaga lume este un pod îngust, e important să nu ne fie frică, oare, victima suferă mai puţin decât călăul? Cine a putut întreba aşa ceva?
Însuşi marele filosof. Cel mai ciudat este că asasinul îşi urăşte în continuare victima. Am întâlnit multe cazuri şi mi-am păstrat, totuşi, iubirea de oameni, deşi puteam să renunţ. Opusul păcatului este libertatea, spune alt mare filosof, parcă ar avea dreptate. Dar liberatea este doar o şansă de a-ţi alege lanţurile. La început a fost Cuvântul, apoi el a fost călcat în picioare. Înseamnă că nu era Cuvântul. Un om deştept a spus că despre naţionalism se poate vorbi în termeni psihiatrici, atunci când ai la îndemână Cerul. Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri, în aer grifonii fac tumbe, tulumbe, iar timpul petrece la alte petreceri, tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece, prietenii-s umbrele altor prieteni, iubitele-s multe, trăiesc doar din rente, scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii , în mers te lovesc beţivanii, demenţii, manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri, viaţa şi moartea – în videoclipuri. Gellu Naum– „ Apropie-ţi sânii de faţa mea, sunt în agonie, îi spun şi tac cu limbă de moarte”. Rilke – „ Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor? Dacă mă sparg? (îţi sunt ulcior).Dacă mă curm? (îţi sunt izvor). Îţi sunt veşmânt şi croitor, când nu mai sunt , eşti fără rost”. Dacă nu le scria Rilke, poate le scriam eu? Am întârziat cu aproape un secol.

Ai spus să fiu aprilie
Ai spus să fiu aprilie
Ai spus să fiu aprilie,
Am fost aprilie,
Ai spus să fiu luna mai,
Am fost luna mai,
Dar la sfârşitul lunii mai,
Seara, mi-ai spus, pa, iubitule,
Eşti prea tinerel,
Eu am peste douăzeci
şi trebuie să mă mărit,
Aşa vrea mătuşa mea, care
Îmi este şi mamă,
M-am făcut iunie de supărare,
Am alergat după tine
Prin toată ţara,
Nu te-am găsit,
Pentru Vest nu aveam viză,
Apoi am aflat că mă căutai,
Apoi am aflat că te măritai,
Apoi m-am făcut decembrie
Şi afară ninge.
Boris Marian
Ai spus să fiu aprilie,
Am fost aprilie,
Ai spus să fiu luna mai,
Am fost luna mai,
Dar la sfârşitul lunii mai,
Seara, mi-ai spus, pa, iubitule,
Eşti prea tinerel,
Eu am peste douăzeci
şi trebuie să mă mărit,
Aşa vrea mătuşa mea, care
Îmi este şi mamă,
M-am făcut iunie de supărare,
Am alergat după tine
Prin toată ţara,
Nu te-am găsit,
Pentru Vest nu aveam viză,
Apoi am aflat că mă căutai,
Apoi am aflat că te măritai,
Apoi m-am făcut decembrie
Şi afară ninge.
Boris Marian
Cu viaţa mea, Te caut, Doamne
Cu viaţa mea Te caut, Doamne
Cu viaţa mea, Te caut, Doamne,
Nu Te găsesc, dar Te mai caut,
O alăută cântă spartă,
La drum ies şerpii, şes cu şerpi,
Nici vorbă, înfloreau lalele,
Părea că-n lume nu exişti,
Şi totuşi existenţei Tale
Îi dăruiesc ce văd şi simt,
Cu mâine zilele mi-adaug,
Cu Tine nu mai pierd nimic,
Din ceruri stele mereu cad,
Dar cerul parcă mai mult creşte,
Cenuşile în ceruri ard.
Boris Marian
Cu viaţa mea, Te caut, Doamne,
Nu Te găsesc, dar Te mai caut,
O alăută cântă spartă,
La drum ies şerpii, şes cu şerpi,
Nici vorbă, înfloreau lalele,
Părea că-n lume nu exişti,
Şi totuşi existenţei Tale
Îi dăruiesc ce văd şi simt,
Cu mâine zilele mi-adaug,
Cu Tine nu mai pierd nimic,
Din ceruri stele mereu cad,
Dar cerul parcă mai mult creşte,
Cenuşile în ceruri ard.
Boris Marian
Iartă-mi, Doamne, lacrimile
Iartă,Doamne, lacrimile
Iartă, Doamne, lacrimile pe care
Iubita mea le-a vărsat pentru mine,
Iartă, Doamne, trufia mea
De a crede că pot face numai ce vreau,
Iartă, Doamne, neştiinţa şi cruzimea
Pe care eu le numeam sinceritate,
Iartă-mă, Doamne, că nu mi-am împlinit menirea,
Că nu am înţeles rostul iubirii,
Că diavolul a sălăşuit în inima mea
Fără ca eu să -l recunosc,
Iartă-mi trecerea pe pământ
Crezând că eu cred în tine,
În ceasul ultim al vieţii mele,
Te voi ruga din nou să mă ierţi.

Balthazar
Balthazar
Lui Heine
Balthazar stă în sala tronului-nalt,
Satrapii în jur îi şoptesc, linguşesc,
O mie de flăcări luminează, e fast,
Cupe de aur, furate , lucesc.
Pe zidul din faţa tronului, iată,
O mână scrie cuvinte hebree,
Balthazar înlemneşte, e murmur în sală,
Dar nimeni cuvintele nu le-nţelege.
Doar un copil se apropie , are
Ochii negri şi mari, în lumină,
El desluşeşte cuvintele spaimei,
Mene şi Tekel şi Ufarsină..
Cupele parcă mai mult strălucesc,
Cupe furate din Sfântul Altar,
În noaptea aceea capul regesc
Pe trepte fu zvârlit, Baltzhazar.
Boris Marian
Lui Heine
Balthazar stă în sala tronului-nalt,
Satrapii în jur îi şoptesc, linguşesc,
O mie de flăcări luminează, e fast,
Cupe de aur, furate , lucesc.
Pe zidul din faţa tronului, iată,
O mână scrie cuvinte hebree,
Balthazar înlemneşte, e murmur în sală,
Dar nimeni cuvintele nu le-nţelege.
Doar un copil se apropie , are
Ochii negri şi mari, în lumină,
El desluşeşte cuvintele spaimei,
Mene şi Tekel şi Ufarsină..
Cupele parcă mai mult strălucesc,
Cupe furate din Sfântul Altar,
În noaptea aceea capul regesc
Pe trepte fu zvârlit, Baltzhazar.
Boris Marian
Lovitură ratată
Lovitură ratată
Lui Sebastian Costin
E drept , băiete, astăzi, noi n-am dat lovitura,
Iar băncile-şi deschid la ore fixe geamul,
Noi mai păstrăm vreo două- trei gloanţe, avem hamul,
Mârţoaga a murit azi-noapte, în pădure.
Acolo este gloria, sunt banii ce ne-aşteaptă,
Acolo sunt frumoasele doamne aurii,
Băiete, lasă fumul să treacă, nu privi
Cu disperare, poate, o văduvă bogată
Ne va primi la noapte, îi vom citi poeme,
Ea va căsca de silă şi multă nerăbdare,
De ce în ochii-ţi tineri atâta disperare?
Până la Mult Promisa va trece încă-o vreme.
Cu mine eşti, acum, de ce îmi pari mai palid?
Adună-ţi voioşia, fierbinte tinereţea,
Dar tu eşti chiar fierbinte, obrajii tăi sunt flăcări.
Băiatu-ncet se lasă din braţe-n praful moale.

Oamenii de cenuşă
Oamenii de cenuşă
Noi suntem oamenii de cenuşă,
Venim la casele noastre,
Ne aşezăm pe prag, mestecăm linişte,
În casele noastre stau alţi oameni,
Dar ei nu se simt strîmtoraţi
De venirea noastră,
Ei discută peste capetele noastre,
Citesc, râd, se nasc, mor,
Noi nu deranjăm,
Noi vorbim în şoaptă între noi,
Tu eşti, mamă? Tu eşti, tată?
Soră? Frate? Prietene?
Ceilalţi nu ne aud,
Noi nu deranjăm,
Suntem liberi, n-avem trup, n-avem oase,
N-avem morminte, numai numele,
Iar numele se pot uita.

Sunet de argint
Sunet de argint
Ferestrele murmură, marmora
Din Maramureş, sauna,
Plopii se clatină, pleoapele,
Apele lunilor mai,
Duhul ascuns în serai,
Cântec cu sunet de argint,
Mein Kind, meine Kindheit,
Till Bihoglindă,
Dulce-amarul, samsarul,
Saarbrucken,
Charles Dickens,
Micky Mousie,
La musique clasique,
Click!
BORIS MARIAN
Ferestrele murmură, marmora
Din Maramureş, sauna,
Plopii se clatină, pleoapele,
Apele lunilor mai,
Duhul ascuns în serai,
Cântec cu sunet de argint,
Mein Kind, meine Kindheit,
Till Bihoglindă,
Dulce-amarul, samsarul,
Saarbrucken,
Charles Dickens,
Micky Mousie,
La musique clasique,
Click!
BORIS MARIAN
Mâinile
Mâinile
Mâinile lui translucide
taie-n penumbră şlefuind cristale,
seara moare în jur,
serile serilor sunt egale.
Mâinile lui şi spaţiul
de hiacint pălind ( hiatus?)
sunt o părere pentru senina,
calma lui tăcere care-şi visează
clarul labirint?
Nu-l tulbură nici gloria,
oglinda visată de oglinzi,
nici o iubire suferindă,
abandonând metafora şi mitul,
taie cristale, unul – infinitul-
hartă ca Celui Risipit în Stele.
. Am amuţit scriind
Boris Marian
Mâinile lui translucide
taie-n penumbră şlefuind cristale,
seara moare în jur,
serile serilor sunt egale.
Mâinile lui şi spaţiul
de hiacint pălind ( hiatus?)
sunt o părere pentru senina,
calma lui tăcere care-şi visează
clarul labirint?
Nu-l tulbură nici gloria,
oglinda visată de oglinzi,
nici o iubire suferindă,
abandonând metafora şi mitul,
taie cristale, unul – infinitul-
hartă ca Celui Risipit în Stele.
. Am amuţit scriind
Boris Marian
Agadir
Agadir
Stau în casă, mult mă mir
Ce faci tu în Agadir,
Mi-ai lăsat un elixir
Fermentat din amintiri.
Vei veni când n-am să fiu
Nici acasă şi nici viu,
Ochii tăi sunt de safir,
Ce faci tu în Agadir?
Boris Marian
Stau în casă, mult mă mir
Ce faci tu în Agadir,
Mi-ai lăsat un elixir
Fermentat din amintiri.
Vei veni când n-am să fiu
Nici acasă şi nici viu,
Ochii tăi sunt de safir,
Ce faci tu în Agadir?
Boris Marian
Durere
Durere
Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
.................................................
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am vrut
Să vă pun la-ncercare iubirea, iar voi
V-aţi crezut veşnici, jalnici eroi,
In certuri mărunte şi de prisos
M-aţi irosit.Eu rămân ce am fost,
Iară voi, în altă viaţă venind
Veţi trăi pur şi simplu, iubind, doar iubind.

Poem
Capul meu stă pe tava privirilor voastre, tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră, cum de nu pot muri după ce am scris un poem? Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn, nu mai pot nici ochii să-i închid, lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Mandelștam –Noi trăim, nu simțim nici pământul, pașii noștri, iarba, cuvântul, dar abia de rostești un cuvânt, că și lauda se-aude cântând. Are degete groase tiranul, câte morți îi ocupă azi craniul? El clipește din ochi, cine știe, câte capete cad, sute, o mie, milioane, mustățile lui se zburlesc la viața oricui. Împrejuru-i mișună slugi ce-i înalță osanale și rugi, peste corul lor jalnic se arată stăpânul cu vocea înceată, el acuză, el pune stigmatul, neiubindu-l , tu ești condamnatul, pieptu-i larg cu sete înspiră atmosfera de Gulag, sibiră.( trad.proprie)
După miezul nopții, inima, hoțește, cântă fericită, cine mai iubește? Cine are gânduri, cine înțelege, de ce tremuri , oare, părăsit de Lege? După miezul nopții prăznuim, e șoapta șoarecului care argintește noaptea. Mulțimea, în grabă, în hohot aleargă în piețe, în gări, ochiul cel veșnic privește din umbra tristei mirări. Am aflat, ai aflat, știm cu toții, poți să fugi unde vrei, unde poți, zgomotul gărilor, porții deschise spre cei ce sunt morți. Departe sunt halta, cișmeaua, cana de tablă, un ceai pe care îl bei cu o teamă de bezna pe care-o știai. Tot Mandelștam, nefericitul fericit.
Imi umbli prin cap, nu te văd, te simt cum te strecori printre circumvoluţiuni, goală- puşcă , sub tălpile tale dulci, materia cenuşie nu mai e cenuşie- Geo Bogza. Am avut bucuria să-l văd prin 1992, m-a recomandat în USR.
Daniel Bănulescu – toate picioarele tale strânse laolaltă şi rugându-se pentru mine- superbissim.

Alergare în zori
Începe ziua
Când mintea mea e limpede
Ca zarea după ploaie,
Atunci eu pot privi şi moartea-n faţă,
Chiar dacă ştiu că am făcut-o de oaie,
Eu aş porni-n pelerinaj la Sfântul Munte,
Dar el se mută tot mereu, spre alte zări,
Am pletele cărunte,
De-aş fi ca-n prima zi,
Altfel aş fi? Nu ştiu şi nu voi şti.
Am să mă schimb,
Sufletul, în timp,
Cum îmi cade unghia,
Cum mă duc la Umbria,
Privirile voastre,
Pietre aruncate-n fereastră,
Voi alerga după un autobuz,
Voi fi confuz,
Voi întreba, „Domnule Mofluz,
Ce mai face femeia
Pierdută acum câţiva ani,
Lângă poarta mânjită cu catran?”.

Gulerul
Gulerul
Gulerul alb, apretat
Ascunde un gât, dar ce gât,
Bun de tăiat,
Ajunge, îmi spune umanistul,
Defectele noastre sunt gropile
În care voi veţi fi îngropaţi,
Mizantropul – mare iubitor de oameni,
Canibalul nici pui nu mănâncă,
Pui de baltă, desigur, oh, delicatese,
E veşnică pe lume doar schimbarea,
Împovărat de ani şi de melancolie,
Profesorul ar vrea să recâştige
Timpul înscris pe-o coală de hârtie,
Se duce gându-n urma unei cotige,
„Pe mine binele suprem mă obsedează,
Dar nu ştiu, dragii mei, care e ţelul?” ,
Pofesorul ar prefera o vază
Cu flori aprinse, decât să reia duelul
Părerilor opuse, miza-i mare,
„”E veşnică pe lume doar schimbarea”.

Agonia
Agonia
Agonia, ştie tot calul,
Înseamnă luptă,
Deşi calul este o fiinţă
Care agonizează de ceva timp,
Când eram elev, am văzut
În curtea şcolii veterinare,
Un cadavru de cal din care se scurgeau
Intestinele,
Nu vă speriaţi,
Era un cal care depăşise agonia,
Era un cal fericit,
Avea ochii holbaţi,
I se citea fericirea în ochi
Şi, atunci, m-am întrebat,
Doamne, exişti ?
Ce ai avut cu acest biet animal?
Nu mi-a răsuns nimeni,
Iar colegii au râs de mine.
Auzi ce întrebare?
De atunci, eu
Agonizez mereu,
Chiar şi în somn.
Boris Marian
Agonia, ştie tot calul,
Înseamnă luptă,
Deşi calul este o fiinţă
Care agonizează de ceva timp,
Când eram elev, am văzut
În curtea şcolii veterinare,
Un cadavru de cal din care se scurgeau
Intestinele,
Nu vă speriaţi,
Era un cal care depăşise agonia,
Era un cal fericit,
Avea ochii holbaţi,
I se citea fericirea în ochi
Şi, atunci, m-am întrebat,
Doamne, exişti ?
Ce ai avut cu acest biet animal?
Nu mi-a răsuns nimeni,
Iar colegii au râs de mine.
Auzi ce întrebare?
De atunci, eu
Agonizez mereu,
Chiar şi în somn.
Boris Marian
Microfabulă
O capră și-un vițel
Motto – Nici de râs, nici de plâns, spuse mortul.
O capră şi-un viţel,
Un hoţ mititel,
Un meşter scamator
Şi alţii asemenea lor
Au ajuns în stat
Oameni. E pe bune?
Lume, lume.
Statul era
În Antarctica,
Nici să nu gândiţi
La greci sau la sciţi,
Este vorba doar
De un avatar,
Capra s-a furat,
Singură. Ca stat.
Iar viţelul nou
Astăzi este bou
Şi e respectat
Că e bou bogat,
Pot să scriu la fel
Despre un fost purcel.
Boris Marian.

Iubito
Nu-ţi pare rău
Motto – Nu-l plângeţi pe autor
Nu-ţi pare rău când vezi că plâng,
De ce atâta nepăsare?
Că eu îţi scriu din Baleare,
Iar tu te-ntorci pe sânul stâng..
Nu-ţi pare rău, dar mai aştept,
Sunt cel mai răbdător din lume,
Trăim, iar statul e de drept,
Iubito, ai un bun renume.
Răspunse Nuţi scurt, pe fix,
Cu o trimitere la pix.
Boris Marian
Motto – Nu-l plângeţi pe autor
Nu-ţi pare rău când vezi că plâng,
De ce atâta nepăsare?
Că eu îţi scriu din Baleare,
Iar tu te-ntorci pe sânul stâng..
Nu-ţi pare rău, dar mai aştept,
Sunt cel mai răbdător din lume,
Trăim, iar statul e de drept,
Iubito, ai un bun renume.
Răspunse Nuţi scurt, pe fix,
Cu o trimitere la pix.
Boris Marian
Dincolo
Dincolo
Buzele mele-s acoperite
De sărutul tău otrăvit,
Nuferii – aştri căzuţi,
Din hidrargir şi argint,
Sunt duh şi sunt trup sângerând,
Rănile cresc precum undele din adânc,
Dincolo sunt liber,
Nu mă ajung
Nici cuţitul, cuvintele
Nu mă ajung.
Boris Marian
Buzele mele-s acoperite
De sărutul tău otrăvit,
Nuferii – aştri căzuţi,
Din hidrargir şi argint,
Sunt duh şi sunt trup sângerând,
Rănile cresc precum undele din adânc,
Dincolo sunt liber,
Nu mă ajung
Nici cuţitul, cuvintele
Nu mă ajung.
Boris Marian
Bâlciul deşertăciunilor
Bâlciul deşertăciunilor
I-adună Hogarth cum vrea el,
Părul pe moaţe, un drapel,
Femei cu grele rochii, dar
Abia aşteaptă un altar
Să se trântească pentru rugi,
Strămoşii fac din rame cruci,
Ce pudră, doamnă, ce căţel,
Miroase bietul a purcel,
O fi un alt miros, my dear,
Un gentleman e un martir,
Scara lui Iacob cheamă jos
Priapici îngeri, cal focos
Se zbate-n grajd, stăpâna nu-i,
E-n patul larg al regelui,
Spitale, birturi, închisori,
Ce societate, ce scursori,
Cum plânge Sigismunda, cum
n-ar plânge nici căţeaua-n drum,
tăcere, se mărită azi,
s-o speli frumos şi să o razi,
peruci, păduchi, genunchi de lemn,
iubeşte lumea ce-i solemn,
trăiesc cu toţii, n-au murit,
destrăbălat, desnebunit,
astfel e omul, nobil, cool,
din Hampshire până-n Liverpool.
Boris Marian
I-adună Hogarth cum vrea el,
Părul pe moaţe, un drapel,
Femei cu grele rochii, dar
Abia aşteaptă un altar
Să se trântească pentru rugi,
Strămoşii fac din rame cruci,
Ce pudră, doamnă, ce căţel,
Miroase bietul a purcel,
O fi un alt miros, my dear,
Un gentleman e un martir,
Scara lui Iacob cheamă jos
Priapici îngeri, cal focos
Se zbate-n grajd, stăpâna nu-i,
E-n patul larg al regelui,
Spitale, birturi, închisori,
Ce societate, ce scursori,
Cum plânge Sigismunda, cum
n-ar plânge nici căţeaua-n drum,
tăcere, se mărită azi,
s-o speli frumos şi să o razi,
peruci, păduchi, genunchi de lemn,
iubeşte lumea ce-i solemn,
trăiesc cu toţii, n-au murit,
destrăbălat, desnebunit,
astfel e omul, nobil, cool,
din Hampshire până-n Liverpool.
Boris Marian
Frunze moarte
Frunzele moarte
Frunzele moarte se adună,
Se ard,
Cărţile-s vechi. Ochelarii s-au spart.
Mâinile tremură,
Visu-i coşmar,
Stai grănicer uitat
La hotar
Şi pasărea trece
Şi râde în zbor
Şi ochiul tău plânge
Interior.
MESAJ
Un mesaj trimis, mai ştii ce-i? Preaviz?
Ce-i un om, ce nu-i el?
Uliu sau porumbel?
Drumu-i lung, doar doi metri, dar pare cam greu,
Nici iubire şi, parcă, nici Dumnezeu,
Doar răspunsuri ce vin şi trec şi iar trec,
Citim zodiacul aspru, aztec.
Ce mai faci? Ce mai spui?
Tu eşti tu? Sau nu eşti? El desigur nici nu-i.
Un mesaj, un mixaj ca un masaj,
Manechin umplut cu prea mult talaş,
Pare viu, doar văzut de la mari depărtări,
Mereu treaz, precum moartea cu ochii în zări,
Niciodată târziu, niciodată târziu,
Niciodată prea treaz, de aceea sunt viu.

Tatăl lui Kafka
Tatăl lui Kafka
Tatăl lui Kafka
Era un om serios,
Se ocupa de afaceri,
I-a spus bietului Franz –
Franz, tu nu eşti bun de nimic,
Nici să socoteşti cum trebuie,
Nu ştii,
Iar bietul Franz a plecat, şi-a luat câmpii,
A străbătut Cehia,
A ajuns în America,
S-a întors
Şi a murit.
Piatra de pe mormântul său
O vede oricine,
Numai tatăl lui Kafka,
Nu se ştie ce este cu el,
A murit, nu a murit?

Abonați-vă la:
Postări (Atom)