E în pericol gestul
E în pericol gestul ce-l faci, de mângâiere,
E în pericol frunza-naintea primăverii,
Sunt în pericol drumul şi râul, în pericol
E sângele ce-aşteaptă să iasă din ventricol.
Subţire se înalţă semnalul de alarmă,
Mai avem timp, mai este de brevetat o armă,
Mai sunt şi ploi, seisme, tribale neînţelegeri,
Mai poţi să semeni grâul şi-an acest an să-l seceri,
Eu nu mai caut nici omul ca Diogen, nici punctul
Să mut din loc (dar unde?) ca Arhimed, Pământul,
Eu spun doar că ne trebuie un praznic pentru toate
Religiile acestei planete neînvăţate.
Boris Marian
Credo
Credo
Credinţa mea e intimă, nespusă,
Iubirea mea credinţei e supusă.
Se poate întâmpla orice pe lume,
Iubirea mea doar sie-şi se supune,
Confuzia, iluzia, rechinul
Trădării şi-ndoielii cheamă chinul
Nimicniciei, eu le las deoparte
Şi te iubesc şi cred ca-n Sfânta Carte.
BORIS MARIAN
Credinţa mea e intimă, nespusă,
Iubirea mea credinţei e supusă.
Se poate întâmpla orice pe lume,
Iubirea mea doar sie-şi se supune,
Confuzia, iluzia, rechinul
Trădării şi-ndoielii cheamă chinul
Nimicniciei, eu le las deoparte
Şi te iubesc şi cred ca-n Sfânta Carte.
BORIS MARIAN
Marea Pasăre Neagră
Marea Pasăre Neagră
Marea Pasăre Neagră, să-i spunem Rock
Se rotea deasupra dragostei noastre,
Nimeni nu mai cânta, nimeni nu are noroc,
Fumegă-n noapte vechile castre.
Îmi aminteesc de-un poem
Scris cu inima-n scrum,
Nimeni nu jură solemn,
Nimeni nu stă în drum,
Drumul nici nu există,
Maică Prescistă.
Se spune că pe cer
Apăruse un astru aurifer,
Iar Cătălina, calina
Se-ndrăgostise de Lucifer,
Iar Cătălin, din senin
Se-ndrăgosti de Cătălina,
O, Messalina.
Marea pasăre neagră pe nume Rock
Lansă un ou cât un bloc,
Oul lovi pământul cu mare zvon,
Din el a ieşit Metatron,
Luceafărul în linişte se retrase,
Marea Pasăre Neagră plutea peste case .
Boris Marian
Marea Pasăre Neagră, să-i spunem Rock
Se rotea deasupra dragostei noastre,
Nimeni nu mai cânta, nimeni nu are noroc,
Fumegă-n noapte vechile castre.
Îmi aminteesc de-un poem
Scris cu inima-n scrum,
Nimeni nu jură solemn,
Nimeni nu stă în drum,
Drumul nici nu există,
Maică Prescistă.
Se spune că pe cer
Apăruse un astru aurifer,
Iar Cătălina, calina
Se-ndrăgostise de Lucifer,
Iar Cătălin, din senin
Se-ndrăgosti de Cătălina,
O, Messalina.
Marea pasăre neagră pe nume Rock
Lansă un ou cât un bloc,
Oul lovi pământul cu mare zvon,
Din el a ieşit Metatron,
Luceafărul în linişte se retrase,
Marea Pasăre Neagră plutea peste case .
Boris Marian
Bach
Bach nu a murit
Bach nu a murit, nici munţii,
Nici apele, memoria păstrează
Un glob imens cu sunete vaste,
Să dormi, spune Will, să nu mai ştii,
Dar eu simt sânul tău aproape,
Iubito, memoria îmi spune,
Muşcă şi tu acest sân al memoriei,
Poate că Bach este o femeie frumoasă?
Pietre trec, caravana rămâne,
Aceasta este memoria, acesta este Bach,
Dar femeia din memorie este caldă,
Este caracatiţa ce te înconjoară
Cu braţe lungi, ca o muzică,
O polifonie magică, acesta este Bach,
Alături, o femeie, îi privesc degetele,
Lungi, frumoase, mângâietoare.
Boris Marian
Bach nu a murit, nici munţii,
Nici apele, memoria păstrează
Un glob imens cu sunete vaste,
Să dormi, spune Will, să nu mai ştii,
Dar eu simt sânul tău aproape,
Iubito, memoria îmi spune,
Muşcă şi tu acest sân al memoriei,
Poate că Bach este o femeie frumoasă?
Pietre trec, caravana rămâne,
Aceasta este memoria, acesta este Bach,
Dar femeia din memorie este caldă,
Este caracatiţa ce te înconjoară
Cu braţe lungi, ca o muzică,
O polifonie magică, acesta este Bach,
Alături, o femeie, îi privesc degetele,
Lungi, frumoase, mângâietoare.
Boris Marian
De mult
De mult n-a mai scris
De mult n-a mai scris profesorul
Un vers în universul stresului,
Se spune că-n fiece secundă
Moare un om, cade o frunză în undă,
Iar versurile se nasc mai greu,
Dar au o poartă spre Dumnezeu,
Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare,
Simt cum prin versul lor respir,
Iar biblioteca pare o balenă
Care-mi înghite, proză, poemă.
Boris Marian
De mult n-a mai scris profesorul
Un vers în universul stresului,
Se spune că-n fiece secundă
Moare un om, cade o frunză în undă,
Iar versurile se nasc mai greu,
Dar au o poartă spre Dumnezeu,
Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare,
Simt cum prin versul lor respir,
Iar biblioteca pare o balenă
Care-mi înghite, proză, poemă.
Boris Marian
Eram propriul meu prizonier
Eram propriul meu prizonier
Eram propriul meu prizonier
De parcă-n război mă-ntorsesem de ieri,
Din iarbă, din lut, din sânge născut,
Pe unde călcam, un braţ ori un scut,
Astfel profesorul îmi povestea,
Bastonul în mâna lui tremura,
Avea măciulie de aur, pe ea
Tigve de vechi camarazi mi-arăta,
Apoi a oftat, apoi a plecat
Baston în profesor reîncarnat.
Boris Marian
Eram propriul meu prizonier
De parcă-n război mă-ntorsesem de ieri,
Din iarbă, din lut, din sânge născut,
Pe unde călcam, un braţ ori un scut,
Astfel profesorul îmi povestea,
Bastonul în mâna lui tremura,
Avea măciulie de aur, pe ea
Tigve de vechi camarazi mi-arăta,
Apoi a oftat, apoi a plecat
Baston în profesor reîncarnat.
Boris Marian
Pâslarii
Pâslarii
Satisfaţia dispare în momentul
Când apare monumentul,
Spunea profesorul în faţa ferestrei
Citea pasaje mari din Avesta,
Se zăreau în jur acoperişuri,
Luna plângea, mirosea de jos a pişuri
De pisică, de câine, de om fără ruşine,
Profesorul închise, începu să se-nchine,
Pâslarii aşteptau, desfăcuţi, lângă pat,
Fără dinţi, ca nişte câini, după lătrat.
Boris Marian
Satisfaţia dispare în momentul
Când apare monumentul,
Spunea profesorul în faţa ferestrei
Citea pasaje mari din Avesta,
Se zăreau în jur acoperişuri,
Luna plângea, mirosea de jos a pişuri
De pisică, de câine, de om fără ruşine,
Profesorul închise, începu să se-nchine,
Pâslarii aşteptau, desfăcuţi, lângă pat,
Fără dinţi, ca nişte câini, după lătrat.
Boris Marian
Bufniţele
Bufniţele
Aşteaptă, dacă este nevoie,
Încrede-te-n timp,
Nu te-a purtat el până astăzi
Aproape de – Olimp?
În suferinţă, se ştie,
Bufniţele se- ascund,
În deşert se reculeg asupriţii,
Ceilalţi se duc la fund.
Există uşi tainice
Prin care la capăt ajungi,
Adică reîmvierea
În arbuşti şi în prunci,
Trei întrebări, profesorul
A pus în noapte, dar cum
Avea să primească răspunsul,
Când a trecut un nebun?
Boris Marian
Aşteaptă, dacă este nevoie,
Încrede-te-n timp,
Nu te-a purtat el până astăzi
Aproape de – Olimp?
În suferinţă, se ştie,
Bufniţele se- ascund,
În deşert se reculeg asupriţii,
Ceilalţi se duc la fund.
Există uşi tainice
Prin care la capăt ajungi,
Adică reîmvierea
În arbuşti şi în prunci,
Trei întrebări, profesorul
A pus în noapte, dar cum
Avea să primească răspunsul,
Când a trecut un nebun?
Boris Marian
Tramvaiul Trist
Tramvaiul Trist
To the Queen Isa
Fulgurant şi fugitiv,
aştern aici câteva impresii
de peste zi.
Am dat din nou peste diplodoci.
Se lovesc orbeşte sau cu dichis.
Înainte de a pleca definitiv,
sufletul se îmbrăţişează cu trupul
ca doi amanţi, şoptea profesorul
în staţia Tramvaiului Trist,
ia-mi un bilet , te rog, am avut şi eu
o iubită, în numele ei te rog,
ia-mi un bilet de nemurire.
Câte dimineţi au trecut de când
oraşul Ur nu mai este? Întreabă
un cetăţean care nu ştie bine staţiile,
nu le-am numărat, murmură profesorul,
Doamne, ce vorbiţi, parcă nu aţi fi Dumneavoastră,
i-am scuturat braţul, el s-a lăsat moale
şi atunci am observat că numai mâneca
şi haina erau ale lui, restul, o gravă confuzie,
profesorul alerga pe lângă Tramvaiul Trist
şi nu putea să urce.
Boris Marian
To the Queen Isa
Fulgurant şi fugitiv,
aştern aici câteva impresii
de peste zi.
Am dat din nou peste diplodoci.
Se lovesc orbeşte sau cu dichis.
Înainte de a pleca definitiv,
sufletul se îmbrăţişează cu trupul
ca doi amanţi, şoptea profesorul
în staţia Tramvaiului Trist,
ia-mi un bilet , te rog, am avut şi eu
o iubită, în numele ei te rog,
ia-mi un bilet de nemurire.
Câte dimineţi au trecut de când
oraşul Ur nu mai este? Întreabă
un cetăţean care nu ştie bine staţiile,
nu le-am numărat, murmură profesorul,
Doamne, ce vorbiţi, parcă nu aţi fi Dumneavoastră,
i-am scuturat braţul, el s-a lăsat moale
şi atunci am observat că numai mâneca
şi haina erau ale lui, restul, o gravă confuzie,
profesorul alerga pe lângă Tramvaiul Trist
şi nu putea să urce.
Boris Marian
Citesc versurile profesorului
Citesc versurile profesorului
To the Queen Isa
Citesc versurile profesorului în întuneric,
Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică
Sau ca ţigările unor puţti sub scară,
Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,
Ca nucleele sub microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieşite din adâncuri,
Aprind lumina
Şi totul se risipeşte,
În faţa mea stă mut profesorul.
xxx
Numai copacilor morţi le place focul,
Spune profesorul privind îngrijorat
Cerul, cineva se uită la fel şi deschise
O umbrelă înflorată, un gând mărunt
Poate fi grădinar pentru întreaga lume,
Cine ar putea reteza norii? Profesorul
Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,
Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea
Din chinga circulară, sângele ei de pui de balaur
Năvălind printre dinţii puternici ai profesorului,
Un fulger lovi conform celor spuse
Un vârf uscat de copac şi focul ne lumină
Ca pe nişte vase vechi de aramă.
Boris Marian
To the Queen Isa
Citesc versurile profesorului în întuneric,
Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică
Sau ca ţigările unor puţti sub scară,
Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,
Ca nucleele sub microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieşite din adâncuri,
Aprind lumina
Şi totul se risipeşte,
În faţa mea stă mut profesorul.
xxx
Numai copacilor morţi le place focul,
Spune profesorul privind îngrijorat
Cerul, cineva se uită la fel şi deschise
O umbrelă înflorată, un gând mărunt
Poate fi grădinar pentru întreaga lume,
Cine ar putea reteza norii? Profesorul
Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,
Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea
Din chinga circulară, sângele ei de pui de balaur
Năvălind printre dinţii puternici ai profesorului,
Un fulger lovi conform celor spuse
Un vârf uscat de copac şi focul ne lumină
Ca pe nişte vase vechi de aramă.
Boris Marian
Vai munţilor
Vai munţilor
Vai munţilor ce văd în zare,
O luptă vom trăi, care pe care,
Duşmanul nu există, totu-i abur,
Când noi vom fi acolo, fir de aur.
În faţa bucuriei nu se schimbă
Nici spada, nici otrava de pe limbă?
Mereu sorbind cu lăcomie viaţa
Uităm de vise? Aspră-i dimineaţa.
Prea mult ne-asemănăm. E bine?
Doar Isadora ştie. Din vechime
Tot încercăm să ne luptăm cu noi,
Uitând că Unul nu poate fi doi.
Boris Marian
Vai munţilor ce văd în zare,
O luptă vom trăi, care pe care,
Duşmanul nu există, totu-i abur,
Când noi vom fi acolo, fir de aur.
În faţa bucuriei nu se schimbă
Nici spada, nici otrava de pe limbă?
Mereu sorbind cu lăcomie viaţa
Uităm de vise? Aspră-i dimineaţa.
Prea mult ne-asemănăm. E bine?
Doar Isadora ştie. Din vechime
Tot încercăm să ne luptăm cu noi,
Uitând că Unul nu poate fi doi.
Boris Marian
Nu mă iubesc şefii
Nu mă iubesc şefii
To Isadore
Nu mă iubesc şefii, dar
Mă iubeşte Isadora-n dar,
De ce, Isadora, nu mă iubesc şefuleţii?
Pentru că-i enervează creţii?
Dar eu nu sunt creţ, Doamne, iartă-mă,
Unul mi-a spus, mă, Sartre, mă,
Ia mai lasă-te tu de critici,
C-ai s-o păţeşti, precum zeii indici,
Adică ai să te duci de unde ai venit,
Asta mi-a spus unul mai cătrănit,
Altul mi-a propus amiciţie,
Dar eu nu am calviţie,
Nu-mi place să-mi frece bila
Nici tigrul verde şi nici gorila,
Eu o am pe Isadora,
Măi şefi, geniali cu ora,
Că uneori mi se pare
Că lumea caută a şaptea cărare,
Eu doar cu Isadora mă-mpac,
Restul sunt pentru mine un drac.
Boris Marian
To Isadore
Nu mă iubesc şefii, dar
Mă iubeşte Isadora-n dar,
De ce, Isadora, nu mă iubesc şefuleţii?
Pentru că-i enervează creţii?
Dar eu nu sunt creţ, Doamne, iartă-mă,
Unul mi-a spus, mă, Sartre, mă,
Ia mai lasă-te tu de critici,
C-ai s-o păţeşti, precum zeii indici,
Adică ai să te duci de unde ai venit,
Asta mi-a spus unul mai cătrănit,
Altul mi-a propus amiciţie,
Dar eu nu am calviţie,
Nu-mi place să-mi frece bila
Nici tigrul verde şi nici gorila,
Eu o am pe Isadora,
Măi şefi, geniali cu ora,
Că uneori mi se pare
Că lumea caută a şaptea cărare,
Eu doar cu Isadora mă-mpac,
Restul sunt pentru mine un drac.
Boris Marian
Duplicitate
Duplicitate
Trăim în mare duplicitate,
Unii înoată pe burtă, pe spate,
Alţii nu ştiu să-noate deloc,
Totuşi strămoşul e diplodoc.
Unul mai râde, celălat plânge,
Unul primeşte, altul dă sânge,
Unul citeşte, ceilalţi scriu,
Totuşi strămoşul este hazliu.
Eu de iubire nu scriu aici,
Că nu e locul pentru pupici,
Duplicitate, duplicitez,
Simt cum mă tulbur, isadorez.
Boris Marian
15 mai 2010 - Bucureşti
Trăim în mare duplicitate,
Unii înoată pe burtă, pe spate,
Alţii nu ştiu să-noate deloc,
Totuşi strămoşul e diplodoc.
Unul mai râde, celălat plânge,
Unul primeşte, altul dă sânge,
Unul citeşte, ceilalţi scriu,
Totuşi strămoşul este hazliu.
Eu de iubire nu scriu aici,
Că nu e locul pentru pupici,
Duplicitate, duplicitez,
Simt cum mă tulbur, isadorez.
Boris Marian
15 mai 2010 - Bucureşti
TR-istul
TR-istul
Prietenul meu, TR-istul
Îmi povestea că nevasta lui,
Bolnavă fiind, el a chemat
Un medic care era, întâmplător
Tot femeie, iar după vizita obişnuită,
El a avut-o pe masa de la bucătărie,
Povestea şi ochii îi străluceau,
Vedeam, în ochii lui, scena,
„Măi, Ilie, dar tu eşti un mare ticălos”,
I-am spus, în timp ce goarna
De la camera de gardă suna stingerea.
TR-istul Ilie şi-a aprins, trist,
O ţigară şi a adăugat,
„ Nevastă-mea a murit,
Îţi spun ca să nu răzi de mine”,
Apoi ne-am dus la culcare.
Boris Marian
Prietenul meu, TR-istul
Îmi povestea că nevasta lui,
Bolnavă fiind, el a chemat
Un medic care era, întâmplător
Tot femeie, iar după vizita obişnuită,
El a avut-o pe masa de la bucătărie,
Povestea şi ochii îi străluceau,
Vedeam, în ochii lui, scena,
„Măi, Ilie, dar tu eşti un mare ticălos”,
I-am spus, în timp ce goarna
De la camera de gardă suna stingerea.
TR-istul Ilie şi-a aprins, trist,
O ţigară şi a adăugat,
„ Nevastă-mea a murit,
Îţi spun ca să nu răzi de mine”,
Apoi ne-am dus la culcare.
Boris Marian
Cântul unu şi doi
Cântul UNU şi DOI
De ce ne-a plămădit Natura
ori Dumnezeu, cum de murim?
Cum de întreaga mea făptură
să se îngroape-n ţintirim?
Vorbim de umbre, dar se pare
că ele ne răspund mai greu.
Cu noi vorbim, iar întrebarea
se pune – Unde-i Dumnezeu?
El este ceea ce noi ne suntem,
în tine e, iubita mea,
viaţa este doar o punte,
ceva am fost, vom fi ceva
....Nu-i trupul gând,
nici gândul trup,
cu un cuvânt nu te corup,
vuind, urlând, haita de lupi,
când eşti mai blând,
din tine rup
cu colţii albi, fiare-n grup,
tu vei fi gând, m-auzi cântând,
şoptit, cântând...
x x x
Din versul meu răzbate bucuria,
prin versul meu eu sunt solia
profeţilor plecaţi în foc, în cer,
doar trupul meu cel efemer
păstrează inima aritmică, bolundă,
eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă
ce trece printre vechii-noi barbari
cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
De ce ne-a plămădit Natura
ori Dumnezeu, cum de murim?
Cum de întreaga mea făptură
să se îngroape-n ţintirim?
Vorbim de umbre, dar se pare
că ele ne răspund mai greu.
Cu noi vorbim, iar întrebarea
se pune – Unde-i Dumnezeu?
El este ceea ce noi ne suntem,
în tine e, iubita mea,
viaţa este doar o punte,
ceva am fost, vom fi ceva
....Nu-i trupul gând,
nici gândul trup,
cu un cuvânt nu te corup,
vuind, urlând, haita de lupi,
când eşti mai blând,
din tine rup
cu colţii albi, fiare-n grup,
tu vei fi gând, m-auzi cântând,
şoptit, cântând...
x x x
Din versul meu răzbate bucuria,
prin versul meu eu sunt solia
profeţilor plecaţi în foc, în cer,
doar trupul meu cel efemer
păstrează inima aritmică, bolundă,
eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă
ce trece printre vechii-noi barbari
cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
Iubirea este un balansoar
Iubirea este-un balansoar
Iubirea este-un balansoar,
Când unul speră, altu-n jar
Se perpeleşte, dor nestins
Atinge inima unui biet ins,
Apoi balanţa merge-n hău,
Cellalt acum e ca un zeu,
Astfel iubim şi suferim,
Ba nu uităm, ba nu dormim,
Ba râdem singuri, ba un plâns,
Şurubul nu poate fi strâns,
Iar balansoarul de copil
Cade-n nisip, e inutil,
L-adună oamenii din parc
Şi-l pun în stivă, lângă-un gard.
Boris Marian
Iubirea este-un balansoar,
Când unul speră, altu-n jar
Se perpeleşte, dor nestins
Atinge inima unui biet ins,
Apoi balanţa merge-n hău,
Cellalt acum e ca un zeu,
Astfel iubim şi suferim,
Ba nu uităm, ba nu dormim,
Ba râdem singuri, ba un plâns,
Şurubul nu poate fi strâns,
Iar balansoarul de copil
Cade-n nisip, e inutil,
L-adună oamenii din parc
Şi-l pun în stivă, lângă-un gard.
Boris Marian
Don Quijote
Don Quijote
Să stai în genunchi în faţa unui copil,
E cel mai sfânt gest,
Să-ngenunchezi un om, privind de sus,
Este pervers,
În faţa mea stă un copil regesc,
O Isadoră fără zâmbet, fără trai lumesc,
Închisă între răi şi-ntre nebuni,
E Isadora simbol ăstei lumi,
Eu pot să iau precum bătrânul cavaler,
Un lighenaş de-aramă şi o za de fier,
Un Sancho Panza, o credinţă-n Cel de Sus
Şi să pornesc război ca un instrus
În lumea unor jalnici răi, nebuni,
Pentru că nu pot să m-ascund în turn.
Atunci copilul Isadora, oare-mi s-a părut?
A râs şi-a fost mai mult ca un sărut.
Boris Marian
Să stai în genunchi în faţa unui copil,
E cel mai sfânt gest,
Să-ngenunchezi un om, privind de sus,
Este pervers,
În faţa mea stă un copil regesc,
O Isadoră fără zâmbet, fără trai lumesc,
Închisă între răi şi-ntre nebuni,
E Isadora simbol ăstei lumi,
Eu pot să iau precum bătrânul cavaler,
Un lighenaş de-aramă şi o za de fier,
Un Sancho Panza, o credinţă-n Cel de Sus
Şi să pornesc război ca un instrus
În lumea unor jalnici răi, nebuni,
Pentru că nu pot să m-ascund în turn.
Atunci copilul Isadora, oare-mi s-a părut?
A râs şi-a fost mai mult ca un sărut.
Boris Marian
Iubirea - fântână
Iubirea – fântână
Iubirea este o fântână
Care mereu sporeşte setea,
Iubirea, raiul se îngână,
Nu o cuprinde fluviul Lethe,
Pe cât de mult te ştiu, ajuns-a
doar pentru unghia din deget,
Hrănindu-mă din tine, spuza
Mai mult mă arde, nu mai preget
Să te gândesc, te pun pe note,
Pe rime şi pe ierburi nalte,
Cum Goethe o cânta pe Lothe,
Iubind-o şi dorind să scalde
În trupul ei dorinţa toată,
Iubirea este apa vie,
La orice vreme-nnegurată.
Boris Marian
Iubirea este o fântână
Care mereu sporeşte setea,
Iubirea, raiul se îngână,
Nu o cuprinde fluviul Lethe,
Pe cât de mult te ştiu, ajuns-a
doar pentru unghia din deget,
Hrănindu-mă din tine, spuza
Mai mult mă arde, nu mai preget
Să te gândesc, te pun pe note,
Pe rime şi pe ierburi nalte,
Cum Goethe o cânta pe Lothe,
Iubind-o şi dorind să scalde
În trupul ei dorinţa toată,
Iubirea este apa vie,
La orice vreme-nnegurată.
Boris Marian
regatele
Regatele
Regatele dispar- Fata Morgana,
Iubita e departe-n Nordul nord,
Privesc ecranul, redeschisă rana
Îşi cere sângele venind furios din cord.
Nu ştiu nimic, eterul tace, seara
Coboară ca o ghilotină pe loc gol,
Ei bine, capul meu – semn de-ntrebare
Se-mbată cu durere, pur alcool.
Boris Marian
Regatele dispar- Fata Morgana,
Iubita e departe-n Nordul nord,
Privesc ecranul, redeschisă rana
Îşi cere sângele venind furios din cord.
Nu ştiu nimic, eterul tace, seara
Coboară ca o ghilotină pe loc gol,
Ei bine, capul meu – semn de-ntrebare
Se-mbată cu durere, pur alcool.
Boris Marian
Tăcere
Tăcere
-----------------
Omucidere prin tăcere.
Tu te adresezi cuiva,el bea bere,
Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.
Poţi să plângi, să urli, grunt.
Să te indignezi, să întrebi,
să te umileşti?
NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.
Ca şi cum adresatul a murit şi el.
Doi morţi deodată, un singur şrapnel.
Asta se numeşte civilizaţie.
Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.
Cauza revoluţiilor.
Poporul fără chiloţi
a cerut Libertate pentru iloţi.
Inchidem ochii, efantul nu este în baie,
Orbii ucid orbi, băi, Laie.
Boris Marian
-----------------
Omucidere prin tăcere.
Tu te adresezi cuiva,el bea bere,
Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.
Poţi să plângi, să urli, grunt.
Să te indignezi, să întrebi,
să te umileşti?
NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.
Ca şi cum adresatul a murit şi el.
Doi morţi deodată, un singur şrapnel.
Asta se numeşte civilizaţie.
Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.
Cauza revoluţiilor.
Poporul fără chiloţi
a cerut Libertate pentru iloţi.
Inchidem ochii, efantul nu este în baie,
Orbii ucid orbi, băi, Laie.
Boris Marian
Rugăciuni şi blesteme
Rugăciuni şi blesteme
----------------------------------
.I.
Doamne, lipseşte-ne de voce, de buze,
harpiile au chipul de muze,
sfincşii pieptoşi dau lapte copiilor,
diavolii le împart jucăriile,
Pământul devine posac şi bătrân,
viermele urcă pe soclu, stăpân,
maimuţele vin şi ne-nvaţă istoria,
Doamne, numai a ta este gloria.
II.
Să porţi revolverul tocmai sub inimă,
gata să tragă-n fiinţa ta intimă,
să te ucidă numai pe tine,
să nu moară nimeni din mulţime.
Să nu-ţi fie teamă de cât de moartea
care îi paşte pe cei de departe,
pe cei de aproape, sinucigaş
este doar unul într-un oraş.
III
Nu mai am puterea să fiu trist,
nici la bucurii nu mai rezist,
subţiat până la coala de hârtie,
sufletul devine poezie.
Nu mai am puterea să Te-ntreb,
Doamne, unde-i muntele Horeb?
Unde-i legea, unde-i armonia?
Doar un fir subţire-i poezia.
Nu voi constru un nou Golem,
poate doar un vers într-un poem.
Te-nţeleg, spune el, te-nţeleg,
îţi rescrii propria soartă,
faci aluzii la tragedii ca un grec
care-şi pune zeii la poartă.
Dar eşti tu salvatorul visat?
Vei lumânare, lanternă?
Cine-i mare la sfat şi la stat
are o aură blândă, paternă.
Iscusinţa zdrobeşte pe rând
şi puterea şi crezul, există
o blândeţe ce nu o înving
nici iubirea, nici satira tristă.
BORIS MARIAN
----------------------------------
.I.
Doamne, lipseşte-ne de voce, de buze,
harpiile au chipul de muze,
sfincşii pieptoşi dau lapte copiilor,
diavolii le împart jucăriile,
Pământul devine posac şi bătrân,
viermele urcă pe soclu, stăpân,
maimuţele vin şi ne-nvaţă istoria,
Doamne, numai a ta este gloria.
II.
Să porţi revolverul tocmai sub inimă,
gata să tragă-n fiinţa ta intimă,
să te ucidă numai pe tine,
să nu moară nimeni din mulţime.
Să nu-ţi fie teamă de cât de moartea
care îi paşte pe cei de departe,
pe cei de aproape, sinucigaş
este doar unul într-un oraş.
III
Nu mai am puterea să fiu trist,
nici la bucurii nu mai rezist,
subţiat până la coala de hârtie,
sufletul devine poezie.
Nu mai am puterea să Te-ntreb,
Doamne, unde-i muntele Horeb?
Unde-i legea, unde-i armonia?
Doar un fir subţire-i poezia.
Nu voi constru un nou Golem,
poate doar un vers într-un poem.
Te-nţeleg, spune el, te-nţeleg,
îţi rescrii propria soartă,
faci aluzii la tragedii ca un grec
care-şi pune zeii la poartă.
Dar eşti tu salvatorul visat?
Vei lumânare, lanternă?
Cine-i mare la sfat şi la stat
are o aură blândă, paternă.
Iscusinţa zdrobeşte pe rând
şi puterea şi crezul, există
o blândeţe ce nu o înving
nici iubirea, nici satira tristă.
BORIS MARIAN
Incompatibil
Incompatibil
Suntem din naştere incompatibili cu noi înşine, nu ştim că vom muri, nu vrem să ştim, nu ştim nici moartea ce este, nu ştim nici sensul vieţii care este, dar respirăm, creştem la fel cum cresc copacii, câinii, peştii, algele... subsuorile cafenii ale mugurilor, boturi catifelate, mai primim palme, aşa, ca în viaţă, motive picturale, murale, aş vrea să sparg uneori toate geamurile, nu se mai poate, să merg fără bilet, nu se mai poate, să merg în Rai, nu se mai poate, să şterg mucegaiul de pe suflete, nu se mai poate, să sparg termometrele, se poate, să iubesc, se poate, acum mă simt compatibil, poate cu mine, nu, dar cu Isadora? Da,se poate, m-am născut o dată cu ea, numai că în secoli diferiţi, eu eram vecin cu Don Quijote, acela de vindea gogoşi, doi lei dolofana de gogoaşă, plină cu vise vanilate. Ţip pe uliţă. Nu m-aude nimeni, dar, parcă se deschide un oblon, din cele nesparte, dona Isadora priveşte afară, mă vede? Intru pe furiş la ea, nu mai ies trei secole şi jumătate.
Boris Marian
Suntem din naştere incompatibili cu noi înşine, nu ştim că vom muri, nu vrem să ştim, nu ştim nici moartea ce este, nu ştim nici sensul vieţii care este, dar respirăm, creştem la fel cum cresc copacii, câinii, peştii, algele... subsuorile cafenii ale mugurilor, boturi catifelate, mai primim palme, aşa, ca în viaţă, motive picturale, murale, aş vrea să sparg uneori toate geamurile, nu se mai poate, să merg fără bilet, nu se mai poate, să merg în Rai, nu se mai poate, să şterg mucegaiul de pe suflete, nu se mai poate, să sparg termometrele, se poate, să iubesc, se poate, acum mă simt compatibil, poate cu mine, nu, dar cu Isadora? Da,se poate, m-am născut o dată cu ea, numai că în secoli diferiţi, eu eram vecin cu Don Quijote, acela de vindea gogoşi, doi lei dolofana de gogoaşă, plină cu vise vanilate. Ţip pe uliţă. Nu m-aude nimeni, dar, parcă se deschide un oblon, din cele nesparte, dona Isadora priveşte afară, mă vede? Intru pe furiş la ea, nu mai ies trei secole şi jumătate.
Boris Marian
Cuţitul de Argint
Cuţitul de Argint
Ce porunci ai să dai
când vei fi în rai?
Dar în iad- Galaad?
Ce porunci vei da,
draga mea?
Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo,
Archimboldo, Apollo,
un derbedeu fără țară și Dumnezeu,
eu mă rog pentru un biet inorog,
căruia i-a fost rupt unicul corn
și cântă, ne-ncântă
dintr-o fântână adâncă.
Atunci când carnea va fi devorată,
sângele meu secat într-o vatră,
când osemintele mele
vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele,
atunci voi fi doar literatură,
iarbă verde voi fi, arătură,
sunet curat de clarinet,
miracol într-un cabaret,
atunci veți afla că am trăit,
undeva-n București,
pe Cuțitul de Argint...
BORIS MARIAN
Ce porunci ai să dai
când vei fi în rai?
Dar în iad- Galaad?
Ce porunci vei da,
draga mea?
Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo,
Archimboldo, Apollo,
un derbedeu fără țară și Dumnezeu,
eu mă rog pentru un biet inorog,
căruia i-a fost rupt unicul corn
și cântă, ne-ncântă
dintr-o fântână adâncă.
Atunci când carnea va fi devorată,
sângele meu secat într-o vatră,
când osemintele mele
vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele,
atunci voi fi doar literatură,
iarbă verde voi fi, arătură,
sunet curat de clarinet,
miracol într-un cabaret,
atunci veți afla că am trăit,
undeva-n București,
pe Cuțitul de Argint...
BORIS MARIAN
Cântul UNU
Cântul UNU
De ce ne-a plămădit Natura ori Dumnezeu, cum de murim? Cum de întreaga mea făptură să se îngropae-n ţintirim? Vorbim de umbre, dar se pare că ele ne răspund mai greu. Cu noi vorbim, iar întrebarea se pune – Unde-i Dumnezeu? El este ceea ce noi ne suntem, în tine e, iubita mea, viaţa este doar o punte, ceva am fost, vom fi ceva....Nu-i trupul gând, nici gândul trup, cu un cuvânt nu te corup, vuind, urlând, haita de lupi, când eşti mai blând, din tine rup cu colţii albi, fiare-n grup, tu vei fi gând, m-auzi cântând, şoptit, cântând...Din versul meu răzbate bucuria, prin versul meu eu sunt solia profeţilor plecaţi în foc, în cer, doar trupul meu cel efemer păstrează inima aritmică, bolundă, eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă ce trece printre vechii-noi barbari cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
De ce ne-a plămădit Natura ori Dumnezeu, cum de murim? Cum de întreaga mea făptură să se îngropae-n ţintirim? Vorbim de umbre, dar se pare că ele ne răspund mai greu. Cu noi vorbim, iar întrebarea se pune – Unde-i Dumnezeu? El este ceea ce noi ne suntem, în tine e, iubita mea, viaţa este doar o punte, ceva am fost, vom fi ceva....Nu-i trupul gând, nici gândul trup, cu un cuvânt nu te corup, vuind, urlând, haita de lupi, când eşti mai blând, din tine rup cu colţii albi, fiare-n grup, tu vei fi gând, m-auzi cântând, şoptit, cântând...Din versul meu răzbate bucuria, prin versul meu eu sunt solia profeţilor plecaţi în foc, în cer, doar trupul meu cel efemer păstrează inima aritmică, bolundă, eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă ce trece printre vechii-noi barbari cu creier mic, asproape celular.
Boris Marian
Doamne , ai milă
Doamne, ai milă
Doamne, ai milă de robul Tău,
Iartă-mă că nu am crezut mult timp în Tine,
Acum, am dat de greu, acum am nevoie,
Divine.
Prietenii m-au părăsit, au murit,
Alţii au plecat în ţări străine,
Iubita sau ce am iubit
S-a destrămat ca un castel
În ruine.
Din mila Ta s-a ivit
O nouă iubire, o rază,
Iartă, Doamne, pe robul Tău
Că nu am crezut în Tine.
Gândul morţii s-a-ndepărtat,
Cu mine este iubirea,
Cu mine.
Boris Marian
Doamne, ai milă de robul Tău,
Iartă-mă că nu am crezut mult timp în Tine,
Acum, am dat de greu, acum am nevoie,
Divine.
Prietenii m-au părăsit, au murit,
Alţii au plecat în ţări străine,
Iubita sau ce am iubit
S-a destrămat ca un castel
În ruine.
Din mila Ta s-a ivit
O nouă iubire, o rază,
Iartă, Doamne, pe robul Tău
Că nu am crezut în Tine.
Gândul morţii s-a-ndepărtat,
Cu mine este iubirea,
Cu mine.
Boris Marian
Prometeu
Prometeu
Mă simt precum un Prometeu înlănţuit,
Din promisiuni refac un mit,
Un vultur îşi alină foamea
Din trupul meu, doar trupul este rana,
În suflet, el există, ştiu,
În suflet eu te ţin, sunt încă viu,
Poate că ţie-ţi datorez viaţa mea,
Tu eşti un vis nepedepsit cândva,
Iar vulturul fără de milă mă sfâşie,
Un dor şi o durere peste fire,
De ce a fost să te iubesc de azi?
Te caut de-un secol, ca o aripă tu arzi,
Cealaltă aripă sunt eu în zbor înalt,
Vom fi coloane mândre, de bazalt,
Dispreţuind distanţele în timp,
Eşti vulturul, sunt Prometeu, te simt.
Boris Marian
Mă simt precum un Prometeu înlănţuit,
Din promisiuni refac un mit,
Un vultur îşi alină foamea
Din trupul meu, doar trupul este rana,
În suflet, el există, ştiu,
În suflet eu te ţin, sunt încă viu,
Poate că ţie-ţi datorez viaţa mea,
Tu eşti un vis nepedepsit cândva,
Iar vulturul fără de milă mă sfâşie,
Un dor şi o durere peste fire,
De ce a fost să te iubesc de azi?
Te caut de-un secol, ca o aripă tu arzi,
Cealaltă aripă sunt eu în zbor înalt,
Vom fi coloane mândre, de bazalt,
Dispreţuind distanţele în timp,
Eşti vulturul, sunt Prometeu, te simt.
Boris Marian
Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Atelier patru
Fericirea care nici n-ar trebui să existe
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul tău va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”,
parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
Boris Marian
Atelier trei
Atelier trei
Nu-L întreba pe Dumnezeu
De drumul spre Rai,
El va ridica din umeri,
Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,
Nu între Timpul ce este el,
Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,
Unde nimeni nu este,
Nu întreba greşeala ce este ea,
Este ca şi cum ai întreba propria viaţă
Ce este cu ea,
Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,
Ea vine şi singură,
Nu te încrede în inimă,
Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,
Nu întreba ideile pentru ce se agită,
Va cădea sigur un cap, poate mai multe,
Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,
Nu întreba, nu întreba, nu întreba,
Oricare cuvânt poate fi ultimul.
Boris Marian
Nu-L întreba pe Dumnezeu
De drumul spre Rai,
El va ridica din umeri,
Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,
Nu între Timpul ce este el,
Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,
Unde nimeni nu este,
Nu întreba greşeala ce este ea,
Este ca şi cum ai întreba propria viaţă
Ce este cu ea,
Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,
Ea vine şi singură,
Nu te încrede în inimă,
Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,
Nu întreba ideile pentru ce se agită,
Va cădea sigur un cap, poate mai multe,
Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,
Nu întreba, nu întreba, nu întreba,
Oricare cuvânt poate fi ultimul.
Boris Marian
Atelier doi
Atelier doi
Îmi este inima la Răsărit,
Dar eu sunt într-un Apus abolut,
Spune poetul Halevy, voi
Nu aţi auzit despre el, doar aşa,
Ca o boare, bine înţeles
Că toate au fost mai curând plăcerile
Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,
Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,
În trei luni nu mai trebuie să rămână
În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele
Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,
De ce procedezi cu atâta cruzime
Împotriva noastră, mă întreabă un vers,
Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,
Dar nu voi da niciodată putere de lege
Uitării şi nici persecuţiei voastre.
Boris Marian
Îmi este inima la Răsărit,
Dar eu sunt într-un Apus abolut,
Spune poetul Halevy, voi
Nu aţi auzit despre el, doar aşa,
Ca o boare, bine înţeles
Că toate au fost mai curând plăcerile
Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,
Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,
În trei luni nu mai trebuie să rămână
În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele
Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,
De ce procedezi cu atâta cruzime
Împotriva noastră, mă întreabă un vers,
Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,
Dar nu voi da niciodată putere de lege
Uitării şi nici persecuţiei voastre.
Boris Marian
Pereţii
Pereţii nu se zăresc
Pentru Marc Chagall
Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,
Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.
Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,
Pentru că este Bella acolo.
Cerul a coborât în stradă,
Strada a urcat în cer,
Fiecare înger cu vioara lui,
Chagall este bun ca o pâine caldă,
Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?
Dar a fi bun este un mare talent,
Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,
Nu toţi ştim să urcăm,
Nu toţi ştim să coborâm
De pe bolta Operei din Paris,
A Catedralei din Metz, din Mainz,
De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,
Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână
Poate se va-ndura să mai vină o dată
Din Ceruri.
Boris Marian
Pentru Marc Chagall
Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,
Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.
Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,
Pentru că este Bella acolo.
Cerul a coborât în stradă,
Strada a urcat în cer,
Fiecare înger cu vioara lui,
Chagall este bun ca o pâine caldă,
Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?
Dar a fi bun este un mare talent,
Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,
Nu toţi ştim să urcăm,
Nu toţi ştim să coborâm
De pe bolta Operei din Paris,
A Catedralei din Metz, din Mainz,
De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,
Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână
Poate se va-ndura să mai vină o dată
Din Ceruri.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
