Iubesc femeia?

 

Iubesc femeia blondă și brună,

Să fie bună, să fie blândă,

Săracul Cristian Vasile

A ucis-o pe Zaraza, că-l înșela,

„ Ce-ți pasă ție, chip de lut

Dacă  sunt eu ori altul?”,

Rebecca, ah, Rebecca,

Ce rea te-a făcut Daphne du Maurier,

Un bărbat nu ar fi scris așa.

Dumnezeu este cel mai mare titirez.

Sinceritatea te face vulnerabil ca  o vrabie,

Aveți exemplu pe Piaf.

Dragostea este un joc înalt,

Unul pierde, altul câștigă,

Ea poate fi un cancer, în diverse forme,

În profunzimea viselor mele

Plânge  pământul, spunea poetesa Rose,

„Respirația mea se numește acum”,

Unii  nu cunosc niciodată dragostea,

 Ferice de ei. De aceea mă joc cu măștile,

Să nu pierd, să nu pierd

și pierd.

Nu putem trăi fără idealuri, dar și fără convenții.

Am cunoscut o femeie rarissim de inteligentă,

Nu dați vălul deoparte.

Există adevăruri care nu ne plac, ele sunt minciuni

Spuse de-a-ndoaselea.

Doubt thou, the stars are fire,

Doubt that  the sun  does move,

Doubt truth to be a liar ,

But never  doubt, I love,

 Spune Will, adică nu te îndoi de dragostea mea.

BORIS MARIAN

 

Jocul memoriei

 

Pur și simplu trăim,  gândurile merg

Spre marginea paginii, ca spre un abis,

Cât timp nu simți muzica,  să nu scrii,

Să vezi doar cu bastonul,

Pentru a mă cunoaște, trebuie să scriu,

Îmi spune priculiciul,

Poezia este o specie de animal exotic,

Din prea multă dragoste, te-am pierdut, umbră albastră,

Am uitat de ce scriu, dar tu?

Să nu iei în serios cuvintele poetului

Tăcerea face parte din poezie.

O energie care ne depășește ne face să scriem.

Totul este un joc al memoriei.

Unele tablouri nu sunt în catalog.

”Să leșini, să uiți de tine, să fii asemenea fructului”,

mi-a spus o poetă cu pieptul mare,  frumoasă de altfel.

O chema Bella. „ Organism al meu, mică bestie a naturii,

Să nu-ți fie dat să cunoști muțenia glasului”.

BORIS MARIAN 

Mi-e frică

 

Mi-e frică de singurătate, de neiubire mi-este frig, ele m-apropie de moarte ca uverturile lui Grieg. De aceea mă primești în casă, iubita mea cu nume bizantin, nu te feri de mine, sunt de-o rasă cu cavalerii și cu Cel Divin.

Dacă nefericirea te face măreț, regele Lear este un exemplu, dar ce trist.

Ulise este viclean, afemeiat, aventurier și, uite, este erou.

Când vine, lutu-ascultă, când pleacă, lupii mor, iar fumul, ah, ocultă e lumea noastră, a viselor.

Borges, copilul octogenar al literaturii.

Privitul în oglindă este un fel de act sexual și chiar de procreație.

În criză sunt, dar ce mai criză, spiritul mut, numai dorință,  ne-ntoarce bucuroși în lumea animală , why not, apoi ne punem toga, toca și pășim egal și academic.

Nu mă dor vorbele tale, deși vorbele pot ucide oameni, mă simt ca un stejar străvechi,
vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine, spânzurători, Gas-kammern, mă simt ca un stejar străvechi, nu mă dor vorbele tale, dar glasul frunzelor, vântului,râsetele copiilor sunt mai puternice  decât vorbele tale, memoria nu reține nimic  din ceea ce spui, o spumă galbenă la marginea lacului sunt vorbele tale, pleacă-ți ramurile tale, arbore înalt și mândru, vorbele pot fi fatale, binele nu are sâmburi,  pleacă-ți ramurile tale, arbore înalt și sumbru, înaintea dumitale mă înclin și umblu, pleacă-ți ramurile tale, poate-aș....vrea..să..mă..spânzur..

Vitamina E in stare naturala exista sub opt forme chimice opt (alfa-, beta-, gamma-, şi delta-tocoferol şi alfa-, beta-, gamma-, şi delta-tocotrienol), care au diferite niveluri de activitate biologică . Alfa-(sau α-) tocoferol este singura forma care rapunde cerintelor fiziologice umane. Ce spun eu aici ține loc de declarație de dragoste.

BORIS MARIAN

 

Muenchhausen

 

Am îmbrăcat multe măști, pentru fiecare am plătit. Am fost Cyrano, Mercutio, Don Juan, David Rex, acum sunt Muenchhausen. Simt mereu  nevoia unui val care să-mi inunde inima, dar valul trece,marea nu e mare, e un lac, lacul nu e lac, e o cadă, cada nu e cadă, e o cană, din cană sar stropi, dar sunt stropi aurii, o minune, va spune alchimistul din mine, o minune e soarele care nu-mi aparține, o minune este parfumul femeilor, dar, Doamne, deșartă-Ți toate minunile, cred că voi rămâne la fel de însetat. Pustiul e larg, oaza este departe, cămila disperării mă poartă, mă poartă.

Când scrii despre dragoste, la cine te gândești? La o idee abstractă sau la cineva concret, drag? Cât este artificiu și cât trăire interioară?

M-am îndrăgostit de Pavici, de Dicționarul khazar, de fata care mi l-a recomandat, am înfiat-o. E un incest? Khazarii sunt de vină.

Fumez, trag cu sete din țigară, o fată mi-a oferit plămânii ei.

Atracția începutului, spune un om sfârșit.

Nimic nou sub soare este o formulă  absurdă, nimic nu este vechi, azi nu seamănă cu ieri, ș.a.m.d.

Când citești ceva poți să te iei în serios? Riști să rămâi descumpănit. Aici este secretul. Imoralitatea dispare odată cu moralitatea. Noi credem că ne putem ascunde în spatele lui Dumnezeu. Ne trădează umbra noastră și umbrele din interiorul nostru. Numai morții devin cinstiți.

Să nu recunoști oamenii, să nu te recunoști pe tine însuți și totuși să crezi că totul va fi bine.

Am să cânt o elegie despre canon. Despre canonici. Gramatica este ce este. Wilde a spus că numai poezia proastă e sinceră. Astfel sunt loviți milioane de autori. Dar, se pare, așa este. Arta și artificiul nu se pot despărți.

Cineva mi-a spus – nu am vibrat. Primesc zilnic videoclipuri, informații nu vibrez. Dar la un cuvânt ieșit de sub dominația standardelor, vibrez. Nu-mi place etica, impune reguli. Iar regulile sunt dușmanii fericirii.

BORIS MARIAN   

faBulă

 

De ce te superi,

Am vrut să-ți spun

o glumă la ureche,

spuse motanul negru

unei pisici aurii,

discuția avea loc pe acoperișul blocului meu,

era de față și un cotoi castrat

zis și Mafiotul,

în acest timp în lume

mor și se nasc milioane de oameni,

unii se iubesc,

„Tu trebuia să te cuprinzi

De acel farmec sfânt

și noaptea candelă s-aprinzi

iubirii pe pământ,

vorba Poetului. Iar eu cer scuze cititorului.

O zi bună.

BORIS MARIAN 

Minunile paralele

 

Pe când un om, în miezul vieții lui,

Plecă într-un voiaj la Covurlui,

Trecu  printr-o pădure-ntunecată,

Acolo se-mbătă , făcând-o lată.

Pierdu cărarea, a zărit o nimfă

Cu totul goală, îi păru mai simplă,

Dar drăgăstoasă,  au făcut copii

Bruneți-verzui, iar unii arămii.

Se minunau și tatăl, mama, luna,

Doar Dumnezeu le explică minunea –

Unde trăiești,  acolo se iubesc

Pădurea, fiarele cu neamul omenesc.

………………………………………..

Fetele-și iubesc tații,

Băieții caută opusul mamei,

Harpa de argint vibrează

În pieptul fiecăruia,

Surâdem, murim,

Sărut glezna femeii

Conform obiceiului oriental,

Iubesc femeile înalte,

Ele nu mă iubesc,

Dar mie nu-mi pasă,

E la fel cum ai vrea să mergi

La New York, știind că acolo

Nu te va lua nimeni în seamă,

Dar  ești fericit.

Vezi Statuia Libertății .

De aici începe un alt poem.

………………………………….

S-a făcut pace,  lupul a sâșiat oaia,

Capra a mâncat varza,

 Așa este normal,

Cineva a călcat sub talpă ghiocelul,

Dar el a crescut în anul următor.

 Ș.a.m.d.

BORIS MARIAN

 

 

Avataruri

I.

Am talentul rar de a enerva

Pe oricare semen, începând cu cei dragi,

Până la jandarmul din colțul străzii.

Mai puțin câinii și pisicile.

Marele Gatsby se destăinuie,

Setea de dragoste mă face insuportabil, oamenii vor liniște,

Discreție, autocontrol, păstrarea tainelor, fiecare are intimitatea sa

Îngustă, nu intrați la femei, nu intrați la bărbați,

Mergeți pe câmp ori în junglă, acolo veți auzi

Răgetul libertății, rutul animalelor sălbatice.

Dar, uite, în această etapă sunt om,

Avatarurile așteaptă răbdătoare.

II.

Visez, îți caut buzele, nu le găsesc,

Perna mă împinge într-o parte,

Cineva mă scoate pe ușă, e rece pe stradă,

Un nebun scrie versuri pe un capac de tomberon,

Ehei, unde a ajuns poezia,

Mă trezesc, ești lângă mine, cu mine,

Penetrez trupul tău auriu,  iar visez,

Dar poezia există, nu uita, ne vorba de tine.

III.

Țap bătrân, meriți acest duș rece,

Mare minune de nu faci pneumonie,

Te simți bătrân?  Ești atârnat  p e o sfoară

 Ca o rufă, meriți această copită în coastă,

Acolo unde e inima,  ce credeai?

Că lumea e nebunilor? Nimeni nu riscă nimic.

Fiecare cu  biznesul său, unii scriu poezie

Cum ar sări la înălțime , alții mereu sângerează

Până pier fericiți, unii adună aplauze ca pe bănuți,

Numai Poetul pierde, tace și scrie, martir.

Timpul le știe pe toate.

Îngerii fie cu el.  

„ Mare e moartea, peste măsură,

suntem ai ei cu surâsul pe gură”.

IV.

Unii nu știu să joace,

Alții joacă prea mult,

Cine pierde, câștigă,

Cine câștigă, e surd.

Unii își lasă jos garda,

Ei primesc lovituri,

Alții-s din piatră curată,

Unii rămân imaturi.

Eu iubesc mai mult câinii,

Adulții copilăroși,

Nu-mi recunosc stăpânii,

Jocul e pentru frumoși.

BORIS MARIAN   

 

Albinoni

 

Serenissimă Irene,

Pace ție, printre gene

Mă strecor  când dormi adânc

și în tine râd și plâng.

Ba mi-e teamă, nu de tine,

Ci de nopțile sublime,

Spui că sunt copilul Amor,

El de mult se pierde-n marmori,

Ne jucăm în bachanale,

Nopțile ne sunt astrale,

Dar aud pe Albinoni

Cum ne cântă macedonii,

Violine zici, licența

Infernal-interferența,

Dimineața e pustie,

Cântă-mi, plânge-mi, poezie.

…………………………..

O ramură spună, te iubesc,

O altă ramură spune, te iubesc,

Astfel poetul tace,

Doar ca să respire.

BORIS MARIAN

 

Montale

 

Montale provine de la sentimentale,

El este amator de saturnalii regale,

Unii ieșim din mantaua lui Montale,

Alții ex nihilo, ocaziile-s multe,

Oase de sepie lasă în urmă,

Matale ce spui?  Îmi place mentalul feminin.

Princesse lointaine, fără intenții spun,

Aproape că zbor, roțile săriră din drum,

Așa cum viața fuge de etrnul senin.

Primăvara se fac copii, nu știi?

Vara se maturizează oricine,

Toamna se scufundă în sângele frunzelor,

Iarna ne potolim ca statuile.

La capătul drumului o bătrână cu mintea dusă

Îmi cere bani, îi dărui inima.

Va cădea soarele ca un câine la drum lung?

Ca Zarathustra, ca lustra, moartea își pierde ochiul verde,

Pușcăriașii –uriașii își lasă lanțurile-n șanțuri.

Acesta e omul nou, un ou.

Nici mugetul de val rănit nu se aude,

Alge-n  tremur , privesc în ceață răsărind

Astrul solar strivit de vremuri.

Dar peste turle și livezi,

Ghirlande de aur, oarbe,

Închipuire, cum să vezi,

Iubirea cum încet ne soarbe.

BORIS MARIAN   

Iubire târzie

 

Iubita mea îmi pare rece,

Încât nici viața nu mai trece,

Se-oprește-n loc, încerc un pas

și intru-n lumea lui Laplace.

Iubita mea e-un foc ascuns,

Un labirint de nepătruns

și totuși e iubita mea,

din aștrii reci, mereu o stea.

Doar lucrurile  nu vorbesc,

În mine patimile cresc,

Cu moartea mă voi liniști,

Abia atunci ne vom iubi.

Un corn englez departe sună,

Se face inima o strună,

Iubita mă atinge-ușor,

Fiori mă trec, aproape mor.

De unde-atâtea vălvătăi?

Trăiesc iubirea cea dintâi.

BORIS MARIAN

 

 

Comedia erorilor

Îmi place frumusețea ta și puritatea ta îmi place,

Păcatul de a nu iubi este mai diabolic, drace!

Mefisto plânge undeva, iar șarpele este un foc nestins,

Ne vine moartea blând, matern,te cheamă, o refuzi , a nins.

Ea-i deghizată-n vizitiu, te biciuiește pân-la sânge,

Inchizitorii  sunt în noi,  Mefisto, tu câștigi, nu plânge.

E gândul cel mai mare hoț, pare mai prost, pervers, copilul,

Un thriller  e nimic  când simți că te absoarbe lacom vidul.

Nu-i scenă lumea, nu-s actori  atât de buni să joace rolul

Înșelătorului perfect,  pe Don Juan  îl  pierde golul,

Eu n-am să pierd cât timp găsesc răspuns pe buzele  femeii,

Cuvântul n-are nici un rost, visez  legendele Egeei.

Când zimbrul cu colți de argint mă va zdrobi, eu voi renaște,

O fericire o plătești  cu viața, ești un miel de Paște.

Nu-i fericit nici Dumnezeu, el ne iubește-n  pacea-i amplă,

Îmi place frumusețea ta și puritatea ta de ambră.

Fals suicid, se stinge gândul, noi parodiem o suferință?

Dar cine știe câți ucid în ei  iubirea cea mai sfântă.

Ai obosit trăind, defel, un glonț în ochiul stâng, revino,

Aș vrea să mă  scufund  în somn precum Titanicul  în vinuri.

Să fii și grădinar și flori, ai mâini ușoare, rece-i roua,

Un chip prea alb, privești prea blând, mă fulgeră seninu-n două.

Am un prieten, îl aveam, s-a aruncat din disperare,

Clădirile  erau prea mici,  el a zburat în depărtare,

De-a acolo ne scria  frumos,  a luat un premiu pe la Stockholm, ,

Dar ce folos,   era mai mort,  decât oricare mort, mai molcolm.  

Să fim prieteni, tu mi-ai spus, prietenia este sfântă,

Stau în genunchi și îți cerșesc  indiferența ca osândă.

BORIS MARIAN

  

 

 

Carusel

 

Înalță rugi, rugină acră,

Nu poți fugi, strânsoare sacră,

Ochiul e rupt precum o plasă,

Te lasă morții, nu te lasă,

Faptele-s șterse, jocu-i dulce,

Nici arhitect, nici arhiduce,

Fantasma te salvează, fanta

Ba este Manda, ba e Tanda.

Înaintezi în largi confuzii,

Vezuvii vin după Vezuvii,

Aici a fost cândva grădină ,

Acum e un azil.  Sublimă

E viața după un veac de boală,

Nu dai la nimeni socoteală.

……………………………………….

Iubita și-a luat o mașină,

Eu iau în mână  un pietroi,

Iubita consumă stricnină,

Eu merg în voiaj la Pleșcoi,

Dar poate vom merge-n  Hebride,

Cojoacele s-au cam scumpit,

Un dinte mă scoate din fire,

Iubita are un iubit,

Iubitul e din Tahiti,

Nu doarme, nu bea, e viril,

Mai bine mă duc în Haiti,

Acolo mă dau de viking.

Vikingul sfidează și frigul

și dragostea, el e stabil.

Și numai viciul iubirii

Așteaptă cuminte-n pistil.

Cultura  maori-i pe ducă,

A noastră a expirat,

În creierul nost cât o nucă

Încape întâiul păcat.

BORIS MARIAN

Un fluviu

 

Un fluviu, o barcă, un om, tropicul

Trece inform, ah, diletantule,

Aud tarantule, Gabon, gibon, tres bon.

Capul zeului Nok. Cândva vom fi zei

Minusculi.  Lenin și Benin. Cavalerul din Benin

Se află la Londra. Tu te afli cu mine, tu, ipohondra.

Lasă masca în pace nu o fura.  Zece ani poți lua.

Mă doare coasta de fildeș. Dansăm senoufo.

Lipiți, dezlipiți, iar lipiți. Asta e dragostea,

Nu te opune, anti-minune.

Ce dracu”  vrei să spui?  Prietenul aprinde o țigară.

Amară. Avară. Vandală. Regele Behanzin a fost

Instalat. Apa curge, fluviul e infestat. Micronezia,

Obregia, mult carbamazepam. Pam, mergeți la masă.

În cinstea voastră îmbrac o cămașă de forță.

Cu guler. Mă superi, mergi în Paștele Insulei.

Iubita a închis calculatorul. Mă culc, poate mă scol

Mort. Ehei, aș vrea eu, dar mai este o verstă, o veste.

Un umil diletant s-a-ntâlnit c-un elefant, elefantul  avea trompă,

Iar în trompă chiar o bombă. Elefantul face – buf!

Am plecat și eu acuș.

 

BORIS MARIAN   

Mic tratat de iubire

 

Iubito, de departe-ți scriu,

Dintr-un subsol, dintr-un sicriu,

Toate s-au spus, s-au frământat

La Skagerat și Kategat.

Noi ne-am iubit ori nu, va ști

Doar  steaua X din  grupa Psi.

Iubirea nu se cere-n dar,

Ea vine fără un orar.

…………………….

Simt nevoia unei schimbări majore,

Să mă renasc femeie?  Sau o statuetă de marmură?

Trupul meu a devenit o cămașă a lui Nessos,

Sufletul caută alt locaș.

Mi-e dor cumplit de tinerețe,

Ce puțin am iubit?

Ce mult m-am închinat vanității.

Dar , Doamne, eu nu sunt Faust să opresc clipa,

Nici Tu nu poți fi Mefisto.

Și totuși, fiecare clipă poate fi un nou început.

Nu credeți?

BORIS MARIAN  

Despre monștrii fizici

 

Monstruozitatea fizică  ne-apropie

și nu ne-ndepărtează decât  ce se ascunde-n noi,

ce rău aduce un copil născut cu păr pe față?

Dar ciclopii?  Un ied cu două capete?  

Mai rea e o minciună.  Centaurii erau mai înțelepți

 Decât atâția fanfaroni bipezi.

Bieții siamezi  emoționează lumea,

Dar omul rău, duplicitar?

Ne-amuză  peștii și balenele – giganți,

Mai mult decât  un bogătan ce  nu mai poate

Încăpea în piele și în ogradă și-n oraș și-n țară.

Ce mult îl admirăm pe Hyeronimus Bosch,

Pe bijutierii prozei,  pe poeți, ei ce scornesc minuni,

Sunt monștrii sacri.

Iubiți pe monștrii fizici,  Divinitatea i-a creat,

Ne pune la-ncercare,  strămoșul nostru nu a fost hermafrodit?

BORIS MARIAN

Metamorfoza

 

Într-o dimineață m-am trezit sub pat,

Metamorfozat într-o pasăre,

Eram culcat pe spate, aripile întinse,

Articulam sunete ciudate, vocale,

de pe fereastră mă privea motanul Vasea,

cel din copilărie, aha, deci m-am întors în timp,

aveam dureri, pe cine să chem?

Doctor de păsări, mai rar, o fi având mobil?

Dar familia mea, ce zice? Nu-mi mai cunoșteam numele.

Am ieșit de sub pat, unde să zbori?

Am vrut să scriu, nu mai aveam degete,

Numai aripile, numai aripile neputincioase.

 

BORIS MARIAN

Mitologicală

 

Orfeu era sfâșiat de bacante,

Lira cânta singură pe valuri,

Harpiile  urmăresc pe cei cu suflet de aur,

Poeții mor în apele Senei,

Pelerinii se sting în nopțile lungi,

numai poeții sunt veșnic tineri,

Se naște ora dintre lup și câine,

Ne-nstrăinăm de noi înșine?

Au amurgit sufletele noastre?

Orbul vine cu iliadele sale,

De-am fi orbi ca el,

Haosul e joacă de copil,

Iar noi suntem copii, vrem, nu vrem,

Oedip – copil, Oedip-rege,

Medeea ucigându-și  pruncii.

Iar eu meditez, cu ce ne-am schimbat?

BORIS MARIAN  

Alambic

 

Visam că ființa iubită de mine, dorită de toți muritorii, mi-a fost dăruită, unii au murmurat, alții au ascuns pumnalele, am primit daruri bogate și multe, urări mai șoptite, mai larg glăsuite, iubita era numai a mea, basmul a fost aici gata, dar nefiind basm, el și-a continuat neabătut firul și astăzi la fel o iubesc, iar toți ce cândva pizmuiau, ce cârteau, au căzut în luptă cu timpul. De aceea mereu mă trezesc prea devreme, de teamă că zeii vor să-mi ia înapoi darul minune.

Căzut de pe altă planetă, eram numai particule, o femeie m-a adunat, a suflat peste mine, m-a reînviat și mi-a spus, ai să suferi, ceea ce cauți este chiar în căutare, ceea ce găsești nu există ori este comic. O pisică mieuna la etajul trei, mieuna teribil, ca un diavol. Ai să suferi, a repetat femeia, avea voce blândă și mâinile și mâinile ușoare,  tremuram de nerăbdare spre a o cunoaște. Mă cunoștea , dar nu putea recunoaște. Nimeni nu scapă de miracolul unei teorii aberante. Realitatea devine reală prin resemnificare divină. Înțelegerea devone trăire, o, sfântă confuzie dintre lege și mecanism rutinier!

Creatorului îi este frică de El însuși, de puterile Sale. Cerul se transformă-n Ocean, apele curg mai încet, mai adânc, oglinzile devin mai clare. Corăbiile iau foc sub razele soarelui, tot ce-i clădit pe mister, dispare odată cu misterul. Mă simt puternic și liber de faptele voastre. Obiectele mușcă  și latră ca niște câini. Voiam să răstorn Lumea, dar ea s-a dovedit moale și  de neurnit, precum frișca bătută. Mi-am identificat glasul și m-am apropiat de voi. Erați în jurul focului, vă mâncați între voi.  Am plecat scârbit. Revenisem în poliedrul de cristal, singur și trist, ca un cărăbuș auriu ce așteaptă de mii de milenii să fie readus la lumină.

Treceam pe lângă un gard înalt și m-am revăzut pe mine însumi, iată, am zis, există dublarea ființei. Eram acolo, gospodăream, o familie de zece copii și o nevastă mai tânără decât orice icoană îmi zâmbea. Mi-am spus , bună dimineața, apoi am adormit la loc.

BORIS MARIAN  

A fi poet

 

A fi poet nu este suficient,

Poți fi un asasin sau un agent,

Singur, pe o planetă istovită

De intrigi și masacre, un răpăit de tobe

În locul limbajului cald, omenesc,

Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,

Dar cine se rostește aici, în paradisul marilor absențe?

Iei forma golului, dar te conții pe tine,  

În rest, singurătatea cea rotundă,

O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,

Simt sânul tău și astfel vom readuce  sentimentul pe pământ.

Să iubești fără să fii iubit,  ce sfânt supliciu,

Nici sfinții nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,

Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalți,

Rece, într-un sicriu înghețat.

Și ce vezi privind în jos?

Aceleași suferințe pe care tu le-ai cunoscut.

Dar cred că viața merită trăită,

În ciuda unor mizerii care cad din cer

Sau poate doar din cerul gurii,

Greșelile nu sunt greșeli, sunt fapte,

Le faci ori nu la faci,

Dacă te-apuci să furi, deci fură,

Dacă devii un asasin, ucide,

Dar nu trăda în dragoste,

Este la fel cum ai strivi

Cu talpa grea un lujer de brândușă.

BORIS MARIAN

    

 

 

Andromeda

 

În vremuri imemoriale călătoream prin nebuloasa Andromedă,

Mă însoțea o harpă de argint,

Învățam să zbor, duhuri urlau cu spaimă,

Păduri de ceață creșteau departe-n adânc,

Ce importanță au numele?

În trestiile acelea curgea un sânge albastru,

Sărutam glezna suavei Andromeda,

Acolo nu este nisip, nici țărână,

Andromeda înseamnă iubire într-un infinit  neospitalier,

Precum un melc tăcerea îmi poartă casa, amintirile,

Urma lui strălucește sibilinic,

Nimic nu poate învinge tăcerea,

Soră cu norii, cu ploile lungi, cu noaptea stelară,

Încep de aici, de acum, din haos născut în fiece clipă,

Nici nu știi când treci peste moarte ,

Doar respirația, două respirații, un act sexual prelungit și confuz,

Dar cine așteaptă și ce?

Sinceritatea poartă o mască violetă,

În liniște fanfarele sună ca în timpanele unui surd fericit.

Ipocrit, disperat se apropie neantul,

E același, nu-i altul, neant.

Îl gustăm ca pe-un tort, o tortură de prim sort , moartea.

Orgolioși, orgiacici, restanțierii și răii platnici  mor.

Sinuciderea costă, o mostră de prost gust.

Luxul vieții interioare, cu parchet și covoare, lux.

Plictisit cască leul,  el duce greul purității.

BORIS MARIAN

Melancholia

 

Tristețea pătrunde în mine

Ca o boală de lungă durată,

Aș vrea să nu se mai termine  acest poem,

Ca un pahar fără fund.

Ce fac eu cu mine? Pentru ce mai respir?

Trag din țigară cu disperarea sinucigașului,

Dar cui, ce-i pasă? Îmi duc lanțurile zornăitoare

În plină lumină, soarele este vesel,

Cățeii zburdă prin parc,

Parfum de femeie  trece pe lângă mine,

Mă-ntunec și mă luminez,

mi-am pus destule întrebări,

„Tresărind scânteie lacul”,

Este un răspuns, mă aflu încă în interiorul poemului,

Ca într-o femeie iubită,

Doamne, să nu se termine clipa,

Turnul de fildeș strălucește în zare.

 

BORIS MARIAN      

Psalm

 

Marele Spirit curge pretutindeni,

El nu ne părăsește pe întinderi,

În Dumnezeu eu cred, El este Unic,

El nu pune condiții, știu străbunii,

El ne iubește,  sprijin ne este a Lui mână, 

Când trupul nostru  iară se-ntoarce în țărână.

Va fi doar El deapururi, ca țărm se-ntemeiază,

Când pruncul se înalță  hrănit de a Sa rază,

Iar umbra Lui se schimbă mereu într-o lumină,

Anii sunt fum și numai  vecia nu e-n tină.

Istoriile , noroc sunt și pură întâmplare,

Realul se petrece în valuri, între maluri,

Un cuib   doar pentru suflet, acolo sus, în stele,

Pereți subțiri, petale  zburând  ca niște vele,

Nu poate ține clipa și piere orice sens

În înțelept –adâncul,  nespusul Univers. 

BORIS MARIAN     

Am văzut

 

Am văzut un om cum s-a prăbușit,

Oamenii s-au adunat în jurul lui,

Lacrimi, fluierături, o femeie și-a pierdut sarcina,

Am văzut case oarbe,  gata să cadă,

Ziduri mute, grădini suspendate,

Scările de la Odessa, azilul de noapte,

Cât costă un bilet la spectacolul vieții?

Viața însăși.

……………………..

Intră cu motocicleta în camera mea,

intră  teroriști în camera mea,

intră un fluture, nu-l ia nimeni în seamă,

cineva urcă scările,  ah, țipă o fată la etajul opt,

apoi totul se liniștește,

 a doua zi, mari titluri, știri cumplite la TV,

eu mă sărut cu polițista de pe strada Polonă.

Fericit, diavolul își freacă mâinile,

Din scântei va izbucni flaăra,

Armata de cavalerie trece pe cer,

Cavalerii  Apocalipsei.

BORIS MARIAN

 

 

Memoriile unei femei

 

Memoriile unei femei de lume

Nu-l cuprind pe Michelangelo,

nici pianul mecanic nu poate reda

istoria bătăliilor navale,

poți întreba valurile,

podul sinucigașilor poate spune ceva despre furie,

delir, incest, crime la colegiul din Oxford,

adio, bufonii mor înecați în fum,

Nietzsche nu plânge niciodată,

Un cavaler norvegian îl salută, decapitat,

Spun bună seara lucrurilor,

Palatul se înalță sub lună,  

Ea a luptat, a dus războaie civile,

A visat abisul iubirii, s-a opus fricii,

A ignorat rușinea, mâine va fi azi,

Viitorul este fărâme,  a primit totul,

Fără a da nimic, decât viața,

Bufnița-n noapte privește,

Zilele s-a depărtat, în jur nu e nimeni,

Misterul Veronei se-nchide.

BORIS MARIAN

DADA

 

 Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,

Avea o culoare deschisă, dar ștearsă ( calul),

Soarele nostru privea numai calul,

Precum un șoarece – cașacavalul.

N-o să mă credeți, greabănul, crupa

Păreau din vremea lui Chandragupta,

Fapt e că tot acest trup prea solid

Nu avea ce să caute. Spun sheet.

În timpul acesta noi ne iubeam

În fânul uitat de  celebrul cal.

 

Căpitanul Kieckeritz

Avea scris frumos, din pix,

El citea cu interes

Din Le Monde și din Express.

Capul său era înfipt

Într-un vârf de eucalipt.

Ce citea era secret,

Avea grade, fiind deștept,

Iar alături se-nvârtea

Personal iubita sa.

Kieckeritz, ah, Kieckeritz,

Nu bea votcă după șpriț,

Că alcoolul nu e bun

 Fără versuri și tutun.     

  BORIS MARIAN

 

 

Autoparodii

1.

 

Nepoate-ți scriu, poate nu scriu,

Despre Marchizul cel de Sade,

El multe gaițe a prins,

Marchizul cel de Sade.

Nu-i lua exemplul, un tangou

E mai frumos, o-go-go-go.

Pe doctor Habarnam să-l iei,

Pe cheiul Senei, vrei?

O thursdayparty  poți juca,

Mai vin vreo patru frați,

Te taie în bucăți, tranșat

Vei merge la Urlați.

Viața e un vis cu bis,

Dacă mai ții regim,

Eu doar atât mai am de scris,

De n-am murit , murim.  

Și cu sergentul zece știm

Că noi nu am ucis.

 

2.

 Viața durează mai mult decât crezi,

Cine a văzut un huhurez?

Din patru vase, unul e plin,

Nici dinamită, dar nici venin.

Cauți o soluție, dai de necaz,

Mama natură  oferă și praz,

Viciul ascuns rodește în rai,

Orice aduni se socoate și dai.

Răul din rău devine  un mit,

 te-obișnuiești pe la sfârșit,

nici începutul nu e prea bun,

ori e suspect , nici corb , nici  colun,

dacă deschizi o fereastră în zid,

sigur norocul te-a părăsit,

numai iubirea e ca un copil,

râde și plânge fără de stil.

 

3.

Avem ceva de făcut,

Viața de-apoi  să aștepte,

Martorii  umblă tăcuți,

Moare și moartea pe trepte.

Mai e un poem de rescris,

Mai  e cineva, ne iubește,

Ceva a rămas dintr-un vis,

Gerul ne suflă  în dește.

Iubito, rămâi unde ești,

Valuri și nori , fie, zboară,

    Încă privesc din povești

Fecioarele nemuritoare.

BMM

 

 

 

 

 

 

Se spune

 

Se spune că un om a împrumutat o oală de lut

 De la vecin, au trecut trei luni, a mers vecinul

Să ceară oala, care oală, nici nu mi-ai dat-o,

 Fu răspunul, apoi, nici nu era întreagă, era spartă,

Ehei, dar asta seamănă cu împrumutul  de la FMI,

Bizonul  spune, nu am nevoie de Europa,

 O trimit undeva, adică bizonul era din  Străulești

Sau Pleșcoi, nu știu exact, Marin Sorescu le știe mai bine,

Spui ceva și totul se transformă, minune zic,

Bastarzii joacă polca. You, bastard! Toga party, citirăți?

Am un locatar himeric în casă, fără  gaze lacrimogene

Nu-l scot.  Vita sexualis o lăsăm deoparte, rușinică.

Mai de temut e nimicul.  Înainte de bărbați au fost centaurii.

Ariciul este cel mai elegant animal.

Întunericul nu mai are putere, ne-am luminat cam mult.

Uneori copacul , un pic de lumină, apoi totul se învârtește,

Tunelul te aspiră și te respiră.

„Cine depune mărturie pentru martor?”.

Acesta era Celan.

BORIS MARIAN