Muenchhausen

 

Am îmbrăcat multe măști, pentru fiecare am plătit. Am fost Cyrano, Mercutio, Don Juan, David Rex, acum sunt Muenchhausen. Simt mereu  nevoia unui val care să-mi inunde inima, dar valul trece,marea nu e mare, e un lac, lacul nu e lac, e o cadă, cada nu e cadă, e o cană, din cană sar stropi, dar sunt stropi aurii, o minune, va spune alchimistul din mine, o minune e soarele care nu-mi aparține, o minune este parfumul femeilor, dar, Doamne, deșartă-Ți toate minunile, cred că voi rămâne la fel de însetat. Pustiul e larg, oaza este departe, cămila disperării mă poartă, mă poartă.

Când scrii despre dragoste, la cine te gândești? La o idee abstractă sau la cineva concret, drag? Cât este artificiu și cât trăire interioară?

M-am îndrăgostit de Pavici, de Dicționarul khazar, de fata care mi l-a recomandat, am înfiat-o. E un incest? Khazarii sunt de vină.

Fumez, trag cu sete din țigară, o fată mi-a oferit plămânii ei.

Atracția începutului, spune un om sfârșit.

Nimic nou sub soare este o formulă  absurdă, nimic nu este vechi, azi nu seamănă cu ieri, ș.a.m.d.

Când citești ceva poți să te iei în serios? Riști să rămâi descumpănit. Aici este secretul. Imoralitatea dispare odată cu moralitatea. Noi credem că ne putem ascunde în spatele lui Dumnezeu. Ne trădează umbra noastră și umbrele din interiorul nostru. Numai morții devin cinstiți.

Să nu recunoști oamenii, să nu te recunoști pe tine însuți și totuși să crezi că totul va fi bine.

Am să cânt o elegie despre canon. Despre canonici. Gramatica este ce este. Wilde a spus că numai poezia proastă e sinceră. Astfel sunt loviți milioane de autori. Dar, se pare, așa este. Arta și artificiul nu se pot despărți.

Cineva mi-a spus – nu am vibrat. Primesc zilnic videoclipuri, informații nu vibrez. Dar la un cuvânt ieșit de sub dominația standardelor, vibrez. Nu-mi place etica, impune reguli. Iar regulile sunt dușmanii fericirii.

BORIS MARIAN