Inimi sfâșiate

 

Inimi sfâșiate atârnă de-a lungul drumului,

Amanți părăsiți  se plâng de un rău tratament,

Voiasu să sărute locul tainic,

Pe țepușe se preling stropii de sânge,

Vlad Țepeș trece călare,  e mândru, un Don Quijote pervers,

Auzi aerul cum geme?  Cum rostește sacadat

Numele celui iubit? Se pricep bohemienii

La cânt și la dragoste.

Punctul sensibil și erogen, poetul-extremă și ambigen,

Acolo androginul se simte bine.

Un gângurit de copil rupe vraja.

Lașii caută  mereu pretexte, soarele se răcește,

Copilărie – penurie- penumbră,

Papilele gustative au fost depuse la morgă

Pentru anchetă, o papilă a luat-o pe coridor,

Apoi în curte, caută un gură-cască.

Hrana este cărbunele alb.

Adică, spune canibalul,  măduva oaselor e foarte gustoasă,

Asasinii au aceeași părere, au renunțat la fudulii,

Bar grille, asta vrea tineretul, loup a l”acaille,

O mică revelație este pâinea din făină de oase,

Plăcintă din palme tăiate cu toporul,

Tu, iubito, m-ai făcut antropofag,

Bras și troisbras, ei sunt ajutorii mei.

Firile sensibile se tem de pericole neștiute,

Vibrează ca firele de telegraf.

BORIS MARIAN