Ceva se stinge, dar floarea de lotus

 

 

Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,

O flacără într-o lampă afumată,

Întunericul are brațe lipicioase,

Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui,

Nu mai bate inima pentru tine, așa mi se pare,

Dar nici o flacără nu ajunge la stele,

Am văzut morminte care umblau pe stradă,

Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?

O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,

Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut   mătrăgună,

Altfel e umbletul, portul,

Îmi duc în mine și mortul.

******************************,

Floarea de lotus și-a deschis petalele

De un alb orbitor,

La fel ca femeile care știu să iubească,

știu să respingă ura  prostească,

știu să aducă alinare celor străbătuți de curenții reci

ai singurătății concrete,

floare de lotus, care zeiță te-a plămădit din propria ei carnație?

Amețit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii,

Un crap viclean îmi face cu ochiul,

Te-nșeli , dragă, e doar o simplă floare de lotus.    

BORIS MARIAN