Cântul unu şi doi

Cântul UNU şi DOI




De ce ne-a plămădit Natura

ori Dumnezeu, cum de murim?

Cum de întreaga mea făptură

să se îngroape-n ţintirim?

Vorbim de umbre, dar se pare

că ele ne răspund mai greu.

Cu noi vorbim, iar întrebarea

se pune – Unde-i Dumnezeu?

El este ceea ce noi ne suntem,

în tine e, iubita mea,

viaţa este doar o punte,

ceva am fost, vom fi ceva

....Nu-i trupul gând,

nici gândul trup,

cu un cuvânt nu te corup,

vuind, urlând, haita de lupi,

când eşti mai blând,

din tine rup

cu colţii albi, fiare-n grup,

tu vei fi gând, m-auzi cântând,

şoptit, cântând...

x x x



Din versul meu răzbate bucuria,

prin versul meu eu sunt solia

profeţilor plecaţi în foc, în cer,

doar trupul meu cel efemer

păstrează inima aritmică, bolundă,

eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă

ce trece printre vechii-noi barbari

cu creier mic, asproape celular.



Boris Marian

Iubirea este un balansoar

Iubirea este-un balansoar






Iubirea este-un balansoar,

Când unul speră, altu-n jar

Se perpeleşte, dor nestins

Atinge inima unui biet ins,

Apoi balanţa merge-n hău,

Cellalt acum e ca un zeu,

Astfel iubim şi suferim,

Ba nu uităm, ba nu dormim,

Ba râdem singuri, ba un plâns,

Şurubul nu poate fi strâns,

Iar balansoarul de copil

Cade-n nisip, e inutil,

L-adună oamenii din parc

Şi-l pun în stivă, lângă-un gard.





Boris Marian

Don Quijote

Don Quijote






Să stai în genunchi în faţa unui copil,

E cel mai sfânt gest,

Să-ngenunchezi un om, privind de sus,

Este pervers,

În faţa mea stă un copil regesc,

O Isadoră fără zâmbet, fără trai lumesc,

Închisă între răi şi-ntre nebuni,

E Isadora simbol ăstei lumi,

Eu pot să iau precum bătrânul cavaler,

Un lighenaş de-aramă şi o za de fier,

Un Sancho Panza, o credinţă-n Cel de Sus

Şi să pornesc război ca un instrus

În lumea unor jalnici răi, nebuni,

Pentru că nu pot să m-ascund în turn.

Atunci copilul Isadora, oare-mi s-a părut?

A râs şi-a fost mai mult ca un sărut.



Boris Marian

Iubirea - fântână

Iubirea – fântână






Iubirea este o fântână

Care mereu sporeşte setea,

Iubirea, raiul se îngână,

Nu o cuprinde fluviul Lethe,

Pe cât de mult te ştiu, ajuns-a

doar pentru unghia din deget,

Hrănindu-mă din tine, spuza

Mai mult mă arde, nu mai preget

Să te gândesc, te pun pe note,

Pe rime şi pe ierburi nalte,

Cum Goethe o cânta pe Lothe,

Iubind-o şi dorind să scalde

În trupul ei dorinţa toată,

Iubirea este apa vie,

La orice vreme-nnegurată.





Boris Marian

regatele

Regatele








Regatele dispar- Fata Morgana,

Iubita e departe-n Nordul nord,

Privesc ecranul, redeschisă rana

Îşi cere sângele venind furios din cord.

Nu ştiu nimic, eterul tace, seara

Coboară ca o ghilotină pe loc gol,

Ei bine, capul meu – semn de-ntrebare

Se-mbată cu durere, pur alcool.





Boris Marian

Tăcere

Tăcere


-----------------





Omucidere prin tăcere.

Tu te adresezi cuiva,el bea bere,

Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.

Poţi să plângi, să urli, grunt.

Să te indignezi, să întrebi,

să te umileşti?

NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.

Ca şi cum adresatul a murit şi el.

Doi morţi deodată, un singur şrapnel.

Asta se numeşte civilizaţie.

Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.

Cauza revoluţiilor.

Poporul fără chiloţi

a cerut Libertate pentru iloţi.

Inchidem ochii, efantul nu este în baie,

Orbii ucid orbi, băi, Laie.

Boris Marian

Rugăciuni şi blesteme

Rugăciuni şi blesteme


----------------------------------



.I.



Doamne, lipseşte-ne de voce, de buze,

harpiile au chipul de muze,

sfincşii pieptoşi dau lapte copiilor,

diavolii le împart jucăriile,

Pământul devine posac şi bătrân,

viermele urcă pe soclu, stăpân,

maimuţele vin şi ne-nvaţă istoria,

Doamne, numai a ta este gloria.



II.

Să porţi revolverul tocmai sub inimă,

gata să tragă-n fiinţa ta intimă,

să te ucidă numai pe tine,

să nu moară nimeni din mulţime.

Să nu-ţi fie teamă de cât de moartea

care îi paşte pe cei de departe,

pe cei de aproape, sinucigaş

este doar unul într-un oraş.









III





Nu mai am puterea să fiu trist,

nici la bucurii nu mai rezist,

subţiat până la coala de hârtie,

sufletul devine poezie.

Nu mai am puterea să Te-ntreb,

Doamne, unde-i muntele Horeb?

Unde-i legea, unde-i armonia?

Doar un fir subţire-i poezia.

Nu voi constru un nou Golem,

poate doar un vers într-un poem.

Te-nţeleg, spune el, te-nţeleg,

îţi rescrii propria soartă,

faci aluzii la tragedii ca un grec

care-şi pune zeii la poartă.

Dar eşti tu salvatorul visat?

Vei lumânare, lanternă?

Cine-i mare la sfat şi la stat

are o aură blândă, paternă.

Iscusinţa zdrobeşte pe rând

şi puterea şi crezul, există

o blândeţe ce nu o înving

nici iubirea, nici satira tristă.



BORIS MARIAN

Incompatibil

Incompatibil






Suntem din naştere incompatibili cu noi înşine, nu ştim că vom muri, nu vrem să ştim, nu ştim nici moartea ce este, nu ştim nici sensul vieţii care este, dar respirăm, creştem la fel cum cresc copacii, câinii, peştii, algele... subsuorile cafenii ale mugurilor, boturi catifelate, mai primim palme, aşa, ca în viaţă, motive picturale, murale, aş vrea să sparg uneori toate geamurile, nu se mai poate, să merg fără bilet, nu se mai poate, să merg în Rai, nu se mai poate, să şterg mucegaiul de pe suflete, nu se mai poate, să sparg termometrele, se poate, să iubesc, se poate, acum mă simt compatibil, poate cu mine, nu, dar cu Isadora? Da,se poate, m-am născut o dată cu ea, numai că în secoli diferiţi, eu eram vecin cu Don Quijote, acela de vindea gogoşi, doi lei dolofana de gogoaşă, plină cu vise vanilate. Ţip pe uliţă. Nu m-aude nimeni, dar, parcă se deschide un oblon, din cele nesparte, dona Isadora priveşte afară, mă vede? Intru pe furiş la ea, nu mai ies trei secole şi jumătate.



Boris Marian

Cuţitul de Argint

Cuţitul de Argint





Ce porunci ai să dai

când vei fi în rai?

Dar în iad- Galaad?

Ce porunci vei da,

draga mea?

Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo,

Archimboldo, Apollo,

un derbedeu fără țară și Dumnezeu,

eu mă rog pentru un biet inorog,

căruia i-a fost rupt unicul corn

și cântă, ne-ncântă

dintr-o fântână adâncă.

Atunci când carnea va fi devorată,

sângele meu secat într-o vatră,

când osemintele mele

vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele,

atunci voi fi doar literatură,

iarbă verde voi fi, arătură,

sunet curat de clarinet,

miracol într-un cabaret,

atunci veți afla că am trăit,

undeva-n București,

pe Cuțitul de Argint...





BORIS MARIAN

Cântul UNU

Cântul UNU




De ce ne-a plămădit Natura ori Dumnezeu, cum de murim? Cum de întreaga mea făptură să se îngropae-n ţintirim? Vorbim de umbre, dar se pare că ele ne răspund mai greu. Cu noi vorbim, iar întrebarea se pune – Unde-i Dumnezeu? El este ceea ce noi ne suntem, în tine e, iubita mea, viaţa este doar o punte, ceva am fost, vom fi ceva....Nu-i trupul gând, nici gândul trup, cu un cuvânt nu te corup, vuind, urlând, haita de lupi, când eşti mai blând, din tine rup cu colţii albi, fiare-n grup, tu vei fi gând, m-auzi cântând, şoptit, cântând...Din versul meu răzbate bucuria, prin versul meu eu sunt solia profeţilor plecaţi în foc, în cer, doar trupul meu cel efemer păstrează inima aritmică, bolundă, eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă ce trece printre vechii-noi barbari cu creier mic, asproape celular.



Boris Marian

Doamne , ai milă

Doamne, ai milă






Doamne, ai milă de robul Tău,

Iartă-mă că nu am crezut mult timp în Tine,

Acum, am dat de greu, acum am nevoie,

Divine.

Prietenii m-au părăsit, au murit,

Alţii au plecat în ţări străine,

Iubita sau ce am iubit

S-a destrămat ca un castel

În ruine.

Din mila Ta s-a ivit

O nouă iubire, o rază,

Iartă, Doamne, pe robul Tău

Că nu am crezut în Tine.

Gândul morţii s-a-ndepărtat,

Cu mine este iubirea,

Cu mine.



Boris Marian

Prometeu

Prometeu






Mă simt precum un Prometeu înlănţuit,

Din promisiuni refac un mit,

Un vultur îşi alină foamea

Din trupul meu, doar trupul este rana,

În suflet, el există, ştiu,

În suflet eu te ţin, sunt încă viu,

Poate că ţie-ţi datorez viaţa mea,

Tu eşti un vis nepedepsit cândva,

Iar vulturul fără de milă mă sfâşie,

Un dor şi o durere peste fire,

De ce a fost să te iubesc de azi?

Te caut de-un secol, ca o aripă tu arzi,

Cealaltă aripă sunt eu în zbor înalt,

Vom fi coloane mândre, de bazalt,

Dispreţuind distanţele în timp,

Eşti vulturul, sunt Prometeu, te simt.



Boris Marian

Atelier patru






Fericirea care nici n-ar trebui să existe



e singura sursă a ideilor fixe,



sărutul tău va fi ultimul, jur,



înainte de drumul la Kuala Lumpur,



de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,



„ Tu ce faci acum?”,



parcă nu-ți mai știu chipul,



simt apăsarea buzelor tale,



plumbul a pătruns în petale



și parcă-ntre noi principalele artere



ale orașului vuiesc de durere .



Boris Marian































Atelier patru






Fericirea care nici n-ar trebui să existe



e singura sursă a ideilor fixe,



sărutul tău va fi ultimul, jur,



înainte de drumul la Kuala Lumpur,



de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,



„ Tu ce faci acum?”,



parcă nu-ți mai știu chipul,



simt apăsarea buzelor tale,



plumbul a pătruns în petale



și parcă-ntre noi principalele artere



ale orașului vuiesc de durere .



Boris Marian

Atelier trei

Atelier trei





Nu-L întreba pe Dumnezeu

De drumul spre Rai,

El va ridica din umeri,

Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,

Nu între Timpul ce este el,

Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,

Unde nimeni nu este,

Nu întreba greşeala ce este ea,

Este ca şi cum ai întreba propria viaţă

Ce este cu ea,

Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,

Ea vine şi singură,

Nu te încrede în inimă,

Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,

Nu întreba ideile pentru ce se agită,

Va cădea sigur un cap, poate mai multe,

Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,

Nu întreba, nu întreba, nu întreba,

Oricare cuvânt poate fi ultimul.



Boris Marian

Atelier doi

Atelier doi






Îmi este inima la Răsărit,

Dar eu sunt într-un Apus abolut,

Spune poetul Halevy, voi

Nu aţi auzit despre el, doar aşa,

Ca o boare, bine înţeles

Că toate au fost mai curând plăcerile

Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,

Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,

În trei luni nu mai trebuie să rămână

În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele

Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,

De ce procedezi cu atâta cruzime

Împotriva noastră, mă întreabă un vers,

Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,

Dar nu voi da niciodată putere de lege

Uitării şi nici persecuţiei voastre.





Boris Marian

Pereţii

Pereţii nu se zăresc

Pentru Marc Chagall



Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,

Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.

Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,

Pentru că este Bella acolo.

Cerul a coborât în stradă,

Strada a urcat în cer,

Fiecare înger cu vioara lui,

Chagall este bun ca o pâine caldă,

Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?

Dar a fi bun este un mare talent,

Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,

Nu toţi ştim să urcăm,

Nu toţi ştim să coborâm

De pe bolta Operei din Paris,

A Catedralei din Metz, din Mainz,

De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,

Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână

Poate se va-ndura să mai vină o dată

Din Ceruri.





Boris Marian

Bate şi ţi se va deschide

Bate şi ţi se va deschide






Am bătut la poarta auzului vostru

Şi nu m-aţi auzit,

Am bătut la poarta înţelegerii voastre

Şi nu m-aţi înţeles,

Atunci am început să cânt

Abia auzit, abia cântat, abia rostit,

Au venit păsări nemaivăzute,

Au răsărit flori necunoscute,

Vocea mea avea un rost,

M-am întrebat,

De ce noi, oamenii

Suntem atât de străini

Unul de celălalt,

Unul de celălalt,

De parcă nu am fi oameni

Ci pietre de munte?



Boris Marian

Beniamin

Beniamin Fundoianu





Lăsaţi priveliştea să doarmă,

În Bucovina ploaia toarnă,

În Herţa cai huţuli aleargă,

Lăsaţi-l, Beniamin să doarmă,

Un cânt de moarte se aşterne,

Pădurile nu sunt eterne,

Nici oamenii, prinţesa spune,

S-a stins mai blând ca un tăciune,

Nu-şi mai găseşte casa, cartea,

.Pe Beniamin îl caută moartea,

O lacrimă o fi-ndeajuns?

Din ceruri doar o stea s-a smuls,

El doarme pe un pat de stele,

Lumina de cenuşi să-l spele,

Să-l poarte cum n-a fost vreodată,

Senin în Herţa-nlăcrimată.





Boris Marian

Printre culori

Printre culori






Printre culori, printre culoare,

Aud un nume, sunete rare,

Alean arhaic, dintr-un trecut,

Ba m-a durut, ba mi-a fost scut,

Lume, ecouri, luceferi, zori,

Câte vor fi până ce mori?

Totuşi aştept, treaz, fără glas,

Visul coboară de pe pervaz,

Eşti iar cu mine, spune încet

Unde ai fost, oricum nu cred,

Cum te cutreier cu gândul doar,

Rostesc un nume, şoptindu-l rar,

Nu eşti un înger, numai un vis,

Nu-i loc de noi în paradis,

Nici iadul nu poate primi

Doi păcătoşi, totuşi copii,

Suntem făcuţi să rătăcim,

Fără o piatră-n ţintirim,

Dintr-un poem în alt poem,

Mereu alt nume, te rechem,

Cândva pământul străveziu

Ne va ivi - vie şi viu.





Boris Marian

Creaţia

Creaţia artistică ( patru modalităţi)






Creaţia artistică nu este limitată de nici un fel de tematică, dar se pune întrebarea- după toate grozăviile prin care am trecut, cum este cu putinţă ca un scriitor să se ocupe azi de întâmplări imaginare? Vremea fanteziei geniale, a inspiraţiei divine a trecut.

Se spune că un om şi-a vândut sufletul diavolului. Era foarte zgârcit. El a visat într-o noapte că s-a îmbolnăvit şi familia nu a îndrăznit să cheme un doctor pentru ca bolnavul să nu facă scandal pentru cheltuielile necesare. Omul a visat că a murit. Familia s-a gândit că nici banii pentru înmormântare nu mai meritau să fie cheltuiţi, astfel că au trecut câteva zile şi cadavrul a început să miroasă. Omul visa şi se îngrozea şi nu putea să se trezească. „Chemaţi un preot să mă îngroape”, strigă el în plină noapte.”Ce ai, dragă?” , întrebă nevasta neliniştită. „A, n-am murit”, oftă omul mulţumit şi adormi la loc.

„Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul său, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspământătoare”. Toată lumea ştie de unde citez.

A făcut tot posibilul şi imposibilul ca punţile să fie rupte. A reuşit... Să nu ameninţi pe nimeni. Să nu dispreţuieşti pe nimeni...Animalele ştiu foarte bine să se facă temute sau iubite. Oamenii nu.

Ceas de noapte, dormi iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu şi restul lumii, voi veni pe înserate, voi cânta încet pe strune, te-am iubit, dar n-a fost vreme,te-am iubit, dormi, nu te teme, ceasul bate ca o toacă, dormi, iubito, dracii joacă şi îşi râd de noi, de toate, dormi, iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface într-un zburător din nouri, voi veni cu visul paşnic, te voi lua zburând în stoluri spre o altă mare caldă, unde sunt îngemănate inimile care caută, părăsind singurătatea.



Boris Marian

Speranţa

Speranţa





Speranţa oamenilor de onoare





Speranţa oamenilor de onoare,

Oroare, o boare în Piaţa Obor,

Avort, Ceauşescu, Perl Harbor,

Ce vrei să spui cu asta, autorule?

Zimbrii sunt pe cale de apariţie.

Lumea este controlată de bancheri,

De gunoieri şi de păreri.

Iubito, ha la un film să ne pupăm cu sete,

M-am săturat de documentare desuete,

De foste prietene şi prieteni,

Mergem la Buşteni, între jnepeni

Să facem un copil – o minune

Pentru familie şi pentru lume,

Care numai bârfeşte, băi,

ce tânără este aia,

Iar el , potaia dracului

Nu şi-a ascuns bărbăţia,

Speranţa oamenilor care nu recunosc hoţia.





Boris Marian

________________________________________

Întreaga lume

Întreaga lume






Întreaga lume este un pod îngust, e important să nu ne fie frică, oare, victima suferă mai puţin decât călăul? Cine a putut întreba aşa ceva?

Însuşi marele filosof. Cel mai ciudat este că asasinul îşi urăşte în continuare victima. Am întâlnit multe cazuri şi mi-am păstrat, totuşi, iubirea de oameni, deşi puteam să renunţ. Opusul păcatului este libertatea, spune alt mare filosof, parcă ar avea dreptate. Dar liberatea este doar o şansă de a-ţi alege lanţurile. La început a fost Cuvântul, apoi el a fost călcat în picioare. Înseamnă că nu era Cuvântul. Un om deştept a spus că despre naţionalism se poate vorbi în termeni psihiatrici, atunci când ai la îndemână Cerul. Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri, în aer grifonii fac tumbe, tulumbe, iar timpul petrece la alte petreceri, tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece, prietenii-s umbrele altor prieteni, iubitele-s multe, trăiesc doar din rente, scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii , în mers te lovesc beţivanii, demenţii, manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri, viaţa şi moartea – în videoclipuri. Gellu Naum– „ Apropie-ţi sânii de faţa mea, sunt în agonie, îi spun şi tac cu limbă de moarte”. Rilke – „ Ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor? Dacă mă sparg? (îţi sunt ulcior).Dacă mă curm? (îţi sunt izvor). Îţi sunt veşmânt şi croitor, când nu mai sunt , eşti fără rost”. Dacă nu le scria Rilke, poate le scriam eu? Am întârziat cu aproape un secol.



Boris Marian

Ai spus să fiu aprilie

Ai spus să fiu aprilie








Ai spus să fiu aprilie,

Am fost aprilie,

Ai spus să fiu luna mai,

Am fost luna mai,

Dar la sfârşitul lunii mai,

Seara, mi-ai spus, pa, iubitule,

Eşti prea tinerel,

Eu am peste douăzeci

şi trebuie să mă mărit,

Aşa vrea mătuşa mea, care

Îmi este şi mamă,

M-am făcut iunie de supărare,

Am alergat după tine

Prin toată ţara,

Nu te-am găsit,

Pentru Vest nu aveam viză,

Apoi am aflat că mă căutai,

Apoi am aflat că te măritai,

Apoi m-am făcut decembrie

Şi afară ninge.





Boris Marian

Cu viaţa mea, Te caut, Doamne

Cu viaţa mea Te caut, Doamne








Cu viaţa mea, Te caut, Doamne,

Nu Te găsesc, dar Te mai caut,

O alăută cântă spartă,

La drum ies şerpii, şes cu şerpi,

Nici vorbă, înfloreau lalele,

Părea că-n lume nu exişti,

Şi totuşi existenţei Tale

Îi dăruiesc ce văd şi simt,

Cu mâine zilele mi-adaug,

Cu Tine nu mai pierd nimic,

Din ceruri stele mereu cad,

Dar cerul parcă mai mult creşte,

Cenuşile în ceruri ard.





Boris Marian

Iartă-mi, Doamne, lacrimile

Iartă,Doamne, lacrimile






Iartă, Doamne, lacrimile pe care

Iubita mea le-a vărsat pentru mine,

Iartă, Doamne, trufia mea

De a crede că pot face numai ce vreau,

Iartă, Doamne, neştiinţa şi cruzimea

Pe care eu le numeam sinceritate,

Iartă-mă, Doamne, că nu mi-am împlinit menirea,

Că nu am înţeles rostul iubirii,

Că diavolul a sălăşuit în inima mea

Fără ca eu să -l recunosc,

Iartă-mi trecerea pe pământ

Crezând că eu cred în tine,

În ceasul ultim al vieţii mele,

Te voi ruga din nou să mă ierţi.





Boris Marian

Balthazar

Balthazar

Lui Heine





Balthazar stă în sala tronului-nalt,

Satrapii în jur îi şoptesc, linguşesc,

O mie de flăcări luminează, e fast,

Cupe de aur, furate , lucesc.

Pe zidul din faţa tronului, iată,

O mână scrie cuvinte hebree,

Balthazar înlemneşte, e murmur în sală,

Dar nimeni cuvintele nu le-nţelege.

Doar un copil se apropie , are

Ochii negri şi mari, în lumină,

El desluşeşte cuvintele spaimei,

Mene şi Tekel şi Ufarsină..

Cupele parcă mai mult strălucesc,

Cupe furate din Sfântul Altar,

În noaptea aceea capul regesc

Pe trepte fu zvârlit, Baltzhazar.





Boris Marian

Lovitură ratată

Lovitură ratată


Lui Sebastian Costin







E drept , băiete, astăzi, noi n-am dat lovitura,

Iar băncile-şi deschid la ore fixe geamul,

Noi mai păstrăm vreo două- trei gloanţe, avem hamul,

Mârţoaga a murit azi-noapte, în pădure.

Acolo este gloria, sunt banii ce ne-aşteaptă,

Acolo sunt frumoasele doamne aurii,

Băiete, lasă fumul să treacă, nu privi

Cu disperare, poate, o văduvă bogată

Ne va primi la noapte, îi vom citi poeme,

Ea va căsca de silă şi multă nerăbdare,

De ce în ochii-ţi tineri atâta disperare?

Până la Mult Promisa va trece încă-o vreme.

Cu mine eşti, acum, de ce îmi pari mai palid?

Adună-ţi voioşia, fierbinte tinereţea,

Dar tu eşti chiar fierbinte, obrajii tăi sunt flăcări.

Băiatu-ncet se lasă din braţe-n praful moale.



Boris Marian

Oamenii de cenuşă

Oamenii de cenuşă




Noi suntem oamenii de cenuşă,

Venim la casele noastre,

Ne aşezăm pe prag, mestecăm linişte,

În casele noastre stau alţi oameni,

Dar ei nu se simt strîmtoraţi

De venirea noastră,

Ei discută peste capetele noastre,

Citesc, râd, se nasc, mor,

Noi nu deranjăm,

Noi vorbim în şoaptă între noi,

Tu eşti, mamă? Tu eşti, tată?

Soră? Frate? Prietene?

Ceilalţi nu ne aud,

Noi nu deranjăm,

Suntem liberi, n-avem trup, n-avem oase,

N-avem morminte, numai numele,

Iar numele se pot uita.



Boris Marian

Sunet de argint

Sunet de argint





Ferestrele murmură, marmora

Din Maramureş, sauna,

Plopii se clatină, pleoapele,

Apele lunilor mai,

Duhul ascuns în serai,

Cântec cu sunet de argint,

Mein Kind, meine Kindheit,

Till Bihoglindă,

Dulce-amarul, samsarul,

Saarbrucken,

Charles Dickens,

Micky Mousie,

La musique clasique,

Click!





BORIS MARIAN

Mâinile

Mâinile




Mâinile lui translucide

taie-n penumbră şlefuind cristale,

seara moare în jur,

serile serilor sunt egale.

Mâinile lui şi spaţiul

de hiacint pălind ( hiatus?)

sunt o părere pentru senina,

calma lui tăcere care-şi visează

clarul labirint?

Nu-l tulbură nici gloria,

oglinda visată de oglinzi,

nici o iubire suferindă,

abandonând metafora şi mitul,

taie cristale, unul – infinitul-

hartă ca Celui Risipit în Stele.

. Am amuţit scriind





Boris Marian