Moartea nu te lovește-n cap

Moartea nu te lovește-n cap

Moartea nu te lovește-n cap,
Te sapă-ncet, ca un prieten de nădejde,
Tovărășește, te mai criticică uneori, te blamează,
Iar grija ei pentru noi este un vis urât,
Iar glasul ei -o stâncă-n prăvălire,
Am vrea să-I dăm cu vorba ascultare,
Dar n-o ascult, eu nu o înțeleg, e bine, nu e bine, cine știe?

Am moștenit hainele multor morți dragi,
În ele nici un sfanț, nici sfat și nici încurajare,
Nici Dumnezeu nu prea se sinchisește dacă mor,
Deși prin mine El există pentru mine.

Am o iubită, Doamne, ține-o-n viață, dacă poți,
O mie de ani buni să pomenească,
C-am fost și eu aici, un trubadur cu blog și site,
Și am cântat doar pentru-nțelepciune și iubire.

De cărți n-am grijă, ele cheltuiesc
și timp și bani și nimeni nu citește,
iar criticii devin tot masi posaci și zâmbăreți,
de par-că-s veșnici, dar nici Shakespeare n-a fost critic.

Boris Marian