Vinovăția de A EXISTA

Vinovăția de a exista


Vinovăția de a exista
Se plătește cu ani grei,
Unii plâng, alții cântă,
Unii scriu, alții nu citesc,
Vinovați suntem cu toții
și nu avem demnitatea furnicii.
Apa trece, iar noi suntem pietrele,
Pământul lovit de cutremure, tornade.

Dorința de a nu te trezi,
De a nu te scula,
De a nu face nimic,
Sunt dorinți, nu zic ba.
Dar a nu iubi?
Omul tace, este omul datoriei.
Eu aș da o Lege
Pentru salvarea celor care nu iubesc.

Despărțirile nu au nevoie de cuvinte,
Ultimul cartuș a fost tras,
O duhoare de cal mort
Însoțește uneori despărțirile.
Numai oamenii știu să-și facă rău.
Ați văzut copaci despărțindu-se?
Cineva o să spună că mint.
Că nu cunosc suferința.
Eu tac.
Despărțirile nu au nevoie de cuvinte.


Ascult un Brahms, acolo,
Un diavol, Paganini
și mă cuprinde lenea
în liniștea grădinii .
A face, a nu face,
Totuna-I, sacrosanții
Nicolo și Johannes
Mă-mbracă-n aur, lanțuri.
Și nu mai scriu nici versuri
și aș iubi o fată
promisă într-o viață
ce va urma odată. Boris Marian