Cetire în zori

Cetire în zori


Citea poeta cu glas stins, cum lăcrimau cuvintele,
Eram învins de o tristețe lungă, fără margini,
Citea poeta pagini, pagini, credea, iubea, trăia, era,
În ea gândea doar inima.


Seara cămășilor de forță
Ne va purta într-un spital
În veșnic carnaval.
Locomotiva de argint
Urcă pe norii albi, colind,
Iar Afroditele mai au
și șapte sâni și un Brockhaus.
Trăiesc încet și mor iuțind
Pasul, dar azi ich bin doch Blind,
De jur și împrejur aud,
Se-mperechează gâze-n dud,
Statuie albă, sângerezi,
Eu mor, mă cântă-un huhurez.


Ne citim la marginea unei ape,
Ne clătinăm, ne sprijinim unul de altul,
Desfigurați de admirație, unul față de altul.
Tatăl nostru este Norocul, mama este Poesia,
Suntem frate și soră și amanți incestuoși,
Până când un fulger ne va pietrifica.
Cineva o să treacă pe aici,
O să spună – ce mult s-au iubit!

BORIS MARIAN