1.

O turmă inumană prin timp mergea

încet,

Sălbaticele coame, ca flamuri în

deșert,

Cerșea lumină turma, copte-n glod

lovind,

s-a prăbușit asupra fulgerător bolid.

S-au ridicat strămoșii, a fost întâia zi,

Cum farul într-o noapte din valuri

s-ar ivi,

Apoi un altul, sute, milioane, eu

credeam

Că omenirea poartă lumina ca pe-un

hram.

De-aceea mi se pare ciudat să văd,

s-aud

Un bocănit de ură din glod și

din străfund.

2.

Voi , ce turnați în slove

Frumoase simțăminte,

Nu vă uitați în urmă,

Ci mergeți înainte.

Cuvintele trădează,

Se pot citi oricum,

din stânga și din dreapta,

se năruie în scrum.

Nu încercați a crede

Că deveniți stăpâni

Misterelor ce scapă

Ca șerpii printre mâini.

Cuvintele-s ca norii,

ca stelele căzând

în miezul verii calde,

redevenind pământ.

Niciunul nu-i maestru,

Iar fala n-are loc,

Voi scrieți înainte,

Cum arde jertfa-n foc.

BORIS M. MARIAN

33

Istorie literară

În societatea actuală, bazată pe consumism şi

superficialitate, modelele perene, ce se erijează în pionieri şi

călăuzitori de minţi şi suflete, trebuie

multiplicate şi reanimate, ori de câte ori

pericolul decadentismului ne urmăreşte perfid.

Ion Creangă este cu certitudine unul dintre

aceste modele, impus prin caracter, prin opera

literară, dar şi prin contribuţiile importante la

dezvoltarea învăţământului românesc, în

calitate de autor de manuale. Puţini cunosc

rigurozitatea şi devotamentul său, dragostea

pentru lucrul făcut cu temei, reminiscenţe ale

unei vieţi aşezate, ţărăneşti, cu rădăcini adânc

înfipte în sevele arhaicului moldovenesc.

Astfel, o întâmplare plină de haz, situată oarecum în legendă,

dovedeşte rigurozitatea scriitorului, considerată de unii

obsesivă. Th. D. Speranţia povesteşte cum, alături de

Creangă lucrau la Cartea de cetire preotul Gh. Ienăchescu,

Vasile Receanu şi Constantin Grigorescu. Aceştia trebuiau să

aleagă texte pentru manual. Începe Creangă să citească Inul

şi cămeşa, repetând obsesiv prima frază, „Din in ca şi din

cânepă, tot pânză se face…”, părându-i-se oarecum

nepotrivită. Cere apoi părerea celorlalţi: „Cum vi se pare

vouă? Ian ascultaţi: Din in ca şi din cânepă, tot pânză se

face… Din in? Din in ca ş din câepă …din câepă… Din

in ca ş din câepătot pâzăse face…” (1) Constantin

Grigorescu izbucneşte nervos: „Ei, dar dă-o dracului, ce tot

o frămânţi şi o învârteşti atâta?“. Dar Creangă nu renunţa şi

repeta fraza cu mâinile la urechi, spre uimirea şi enervarea

colegilor, care pleacă şi spre seară, amintindu-şi de el,

presupun că a plecat supărat de întârziere. Ajungând însă la

casa respectivă, îl aud de la prispă repetând: „Din in ca şi din

cânepă, tot pânză se face…”. Aceasta este o dovadă a

rigurozităţii sale scriitoriceşti, căci, după cum singur afirma,

aprecia valoarea unei bucăţi literare după efectul sonor pe

care i-l producea: „mă ţin după ureche, scriu, şi după ce

scriu citesc tare şi ascult să văd cum sună, cum vine la auz,

şi dacă-mi pare că nu sună bine, schimb şi eu până ce nu ştiu

cum s-o mai schimb”. (2)

O altă mărturie a acestei “obsesii” pentru acustica frazei,

ce dă dupăpăerea lui Creangă valoare literarăacesteia, este

măturia unui fost elev, Jean Bart: la ore, proba bucăţle

literare ce trebuiau publicate î Învăţătorul copiilor,

punându-i pe elevi să le citească şi să le recitească pentru a le

percepe: „-Mai zi o dată, mă băiete…ş îcăo dată…căasta

nu sunăcurat româeşe…ş cu mâa pânie la ureche,

asculta repetirea fiecăei fraze. Î chinuia uneori ceasuri

îtregi un singur cuvât ce i se păea cănu-i la locul lui -

căi dupăauz judeca el efectul literar al stilului”. (3)

Şi Artur Gorovei povesteşte că era rugat să citească din

nuvelele lui Vlahuţă, rar, iar Creangă îl urmărea cu atenţie,

repetând pe şoptite cuvintele celui care citea. Uneori îl

întrerupea, punând să repete anumite fraze, spunând că nu i

se par pe româneşte. Gorovei citea din nou pasajul respectiv,

apoi repeta câte o frază, ca şi cum ar fi scandat-o. „Creangă

judeca bucăţile literare după efectul acustic pe care i-l

produceau lui”. (4)

Tocmai această seriozitate şi dorinţă de a realiza ceva util

şi de calitate pe tărâmul instruirii copiilor au făcut din Ion

Creangă primul autor de manuale pentru clasele I şi a II-a

primară, manuale apreciate de persoane avizate. Sunt şi

critici acizi, cum era I. Nădejde, ce critica în presa vremii

conţinutul ştiinţific al Învăţătorului copiilor. Drept răspuns,

I. Creangă, în calitate de coordonator al lucrării, scrie

Întâmpinare la critica domnului I. Nădejde