Altceva
Mă stăpânește gândul că am trăit prea mult,
o temere față de propriile-mi erori,
eroic îmi mai scriu ori mai ascult
cum croncăne flămânde ciori.
************************
Pace, pace, să piei, drace,
te numesc unii Taiping,
între oameni, dobitoace,
unii trag, alții împing.
Tu cobori din sălcii line,
din priviri, privighetori,
pacea numai pentru tine
nu vine de două ori.
Spui Salem, shalom, la paix,
fie îngrădită sfada,
din Mallorca în Taipe,
vom impune Shantipada.
Lupu-și schimbă numai blana,
el n-a cunoscut Nirvana.
**************************
Pălăria, ah, aria pălăriei,
din opera dureri de cap,
e prima noastră simfonie
pe care am cântat-o-n pat.
El nu a purtat-o, vă jur, o. nu,
diavolul era chiar chel,
de ce să poarte inconnu,
o pălărie - șervețel?
Herr Athanasius, vă rog,
să nu vă luați prea în serios,
bățoșii au în iad un loc,
în care fierb din greu, în sos.
Cine nu râde doar o zi,
cine nu râde doar un veac,
aceluia eu nu-i voi fi
slujbaș, deși am fost un drac.
De mult nu-mi bate inima
decât la ce-i frumos, plăcut,
eu voi muri la cinema,
precum Boris Vian, tăcut.
BMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu